Despre vizionarism

Eu tot n-am înţeles, odată, ce-i ăla porc. Eu credeam că porc e ceva care guiţă. Şi are coada în formă de covrig şi botul ca o priză. Plin de cârnaţi şi slănini.
Dar mama avea alta teorie, ea zicea
- Porc e omul când se îmbată cum se îmbată taică-tău cu vecinul Gyuri şi pe urmă îşi bat nevestele până le stâlcesc, iar nevestele îşi blestemă soarta, zilele şi bărbaţii lor beţivani cu care s-au pricopsit de tinere pe când n-aveau minte.
Iar profesoara de geometrie avea altă părere despre porci, zicea că sunt elevii paraleli cu geometria plană, care nu-şi învaţă lecţiile, nu-şi scriu temele si provin din familii dezbinate.
O tanti Adela, care lucra într-un aprozar tip gostat, avea părerea că mai degrabă porci sunt cei care se murdaresc pe haine ori pe pantofi, umblă nespălaşi, bărboşi, netunşi si se scarpină unde nu trebuie între picioare.
Iar vecina noastră de la a treia casă spunea că porc e ăla care pişcă femeile de fund, dar şi bărbaţii, în mijloacele de transport în comun, fără ruşine, profitând de inghesuială.
- Habar nu aveţi ce e ăla un porc, şi-a dat şi tata cu presupusul. Vorbiţi să vă aflaţi în treabă. Porc e ăla care stă toată ziua la televizor iar poeţii de curte îi laudă şuncile şi şoriciul gros prin imnuri, ode şi slăvi . Ei, porcul ăla chiar ar merita sacrificat de Crăciun împreună cu scroafa lui savantă.
Aşa am aflat eu că tata era un vizionar.