aveam o trompetă când eram mic, lucioasă şi plină de butoane şi cântam
ţinându-mi de sete si alteori de foame
speriam
vrabiile, vecinii-i enervam
o trompetă pe care tata voia să mi-o rupă de cap, mamă-mamă
şi n-a reuşit, fiind o trompetă din alamă
cântam rezemat de mărul din fundul grădinii
mi se aşezau fluturii pe nas şi ciulinii
pe picioare îmi urcau furnicile
unde eşti, cristelniţa mă-tiii! (mă înjura tata)
ca atunci cand alergam câinii şi pisicile
cu lopata
mai lasă trompeta că ţi-o îndes dracului pe gât
mă ameninţa
cu arătătorul numaidecât
voiam sa-ti spun, de fapt voiam să te rog
nici nu ştiu cum am adus vorba de trompetă
poate că te doream în fiecare a doua noapte ca pe un drog
sau te visam ca pe o viaţă secretă
asta voiam, să te implor prin mai puţine cuvinte
de fapt, să nu dispari din viaţa mea ordinară şi neînsemnată
cenuşie mai ales asta voiam
deodată
esti norocos, tu macar ai avut trompeta..eu nici pe aia nu o aveam.
RăspundețiȘtergerePentru ca tu nu scormoneai in gunoaie, ca mine
RăspundețiȘtergereesti si un poet bun, deosebit (ti-am mai spus), de aia salut inaugurarea rubricii respective pe blogul tau.
RăspundețiȘtergereniciodata n-am fost poet si nici n-am sa fiu unul. Asta nu ma opreste, desigur, sa scriu din cand in cand o poezie, daca asa vreau eu
RăspundețiȘtergereceva imi spune ca ai avut relatii incordate cu tatal tau. sau poate-i o figura de stil si un simbol care ma depaseste.
RăspundețiȘtergerealtfel, fain de tot. :)
O, marite Zamolxis,
RăspundețiȘtergererelatiile mele cu tata au fost foarte intime si apropiate, corp la corp as spune.
hm.... frumos. tare frumos.
RăspundețiȘtergere