Pagini

luni, 11 ianuarie 2010

Revelion


E simplu să scrii despre Revelion. Am mâncat, am băut, am dansat. M-am distrat. Am mai petrecut un an la groapă. L-am înmormântat. Ce contează, vine altul. Urări, telefoane, felicitări, vizite, musafiri.
Dincolo de toate astea, e trist, încă n-am reușit să-mi răspund la întrebări pe care le consider importante. Care e rostul meu printre celelalte șapte miliarde de indivizi? Să mă bâțâi pe ringul unei săli de restaurant în noaptea dintre ani? Să pretind că viața e frumoasă și interesantă? Să-mi pun pene de ștruț pe chelie?
Cine beneficiază de faptul că trăiesc? Uneori mă simt ca în filmul Matrix, că toată lumea aceasta e numai în capul meu, că mi se dă senzația de-a fi o rotiță într-un angrenaj în timp ce produc bioenergie altor entități. Măcar de aș fi sigur că o produc și pe aceea și că am un rost.
Universul e un concept tragic. Singurul său moment sublim pare a fi momentul zero, înainte de a se naște

.

13 comentarii:

  1. Salut Costele! Multam de atentionare, din pacate n-am scris eu titlul. Sper sa se sesizeze web-masterul si sa-l corecteze. Altfel tu ce mai zici, ce mai lucrezi (pe ogorul literaturii, vreau sa zic)? Ti-am gasit cartea "As crede in Dumnezeu" la o librarie din Bucuresti si ti-am cumparat-o. Era ultima. Cand ne vedem poate-mi dai un autograf. De pamfletele mele politice, ce zici? Ai apucat sa citesti ceva. Uite aici un link.
    http://www.cotidianul.ro/autori/viorel_gaita-601.html
    Sa ne auzim cu bine. Adresa mea de e-mail e aceeasi:viorelgaita@hotmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Viorele, am citit, dar am sa-ti scriu un e-mail, ca nu vreau sa creada lumea ca ne cunostem.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun si asa. Cine a zis ca ne cunoastem?

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-a placut la nebunie maratonul paltoanelor.
    imi pare daca scriu prost.
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  5. Chestia cu limba japoneza a fost o gluma, n-o lua si tu asa in tragic si nu mai folosi cuvantul prost niciodata cand vorbesti despre ceva ce tine de tine

    RăspundețiȘtergere
  6. Sefu', dar de unde atata tristete, e de la mahmureala? de revelion toti se imbata si uita de necazuri,amagindu-se ca ceva se schimba inca din prima secunda a noului an. ceea ce e o mare vraja...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ai dreptate, pe mine mahmureala ma intoxica si ma moaie, incep sa plang, sa-mi cer iertare de la toata lumea si promit ca nu mai fac niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cine a scris "As crede in Dumnezeu" nu este inutil.

    RăspundețiȘtergere
  9. rrr, se pare ca nu esti chiar un alien

    RăspundețiȘtergere
  10. dodule, albertanule, autorule de "As crede in Dumnezeu",

    nu ti-am citit cartea si nici nu cred ca o sa ti-o citesc - no hard feelings, I hope. s-ar putea insa sa ma intereseze volumul 2, daca reusesti sa treci de la conditional la prezent. asta e spilu' care rezolva tristetea post-geniuarifarst (care o fi si el un moment zero?) ia vezi cum faci: hai sa ai un an bun!

    ps - hint: cu credinta la timpul prezent, tragismul universului nu dispare, ba e chiar mai acut. avantaje: intrevezi minunea vietii si incepi sa gasesti raspunsuri; dezavantaje: nu gasesti chiar toate raspunsurile si cu siguranta nu cind vrei tu.

    ce zici de leapsa asta?

    RăspundețiȘtergere
  11. Ioana, n-am scris eu cartea asta, insa iti pot explica treaba cu conditionalul, face la fel de mult ca indicativul prezent, crede-ma pe cuvant. Desigur, nu-ti pot spune aici si nici n-am s-o fac. Poate in alta viata.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu te cred pe cuvint, asa cum (iaca asa se invata omu' minte) nu-i mai cred nici pe domnii care-ti comenteaza pe blog si induc pe altii in "oroare" - atunci cine a scris cartea aia? de curiozitate.

    RăspundețiȘtergere
  13. Puteai sa dai o cautare pe prietenul google si aflai autorul pentru ca nu e nici un secret, Costel Babos.
    Totusi, crede-ma pe cuvant, conditionalul acela are valoare de indicativ prezent :)
    Dar n-o citi, timpul e important. Cat timp ti-ai pierde cu lectura cartii poti parcurge nu stiu cate articole de bloguri

    RăspundețiȘtergere