luni, 17 decembrie 2007

Cel mai frumos cadou



Eu am avut foarte multe cadouri şi foarte miştoace, nu fiindcă mi-ar place cuvântul miştoace, bucureştenizat, dar ţigănesc la origine, doar că mi-e greu să aleg unul singur. Cred că am să mă gândesc concentrat. Dacă beau o bere. Sau dacă beau două beri. Dar fără guler. Că unii barmani pun guler mare la halbă ca să iese berea la semn, pe urma gulerul se topeşte şi te pomeneşti cu berea sub semn. Şi dacă te cerţi cu barmanul pe banii tăi, barmanului îi vine să-ţi dea cu halba în cap ca să ţi-l spargă, că dacă nu trişează la semn cum îşi face el bacşişul. Mai bine bei bere la sticlă şi te-ai luat de-o grijă. Când eram eu mic, asta pentru că toată lumea crede că eu n-am fost niciodată mic, am furat o maşinuţă din curtea unui copil care locuia peste drum de casa noastră. N-are nici o legătură cu berea şi nici cu barmanii. Poate indirect, dar nu cred. Pe copil îl chema Gyuri ca şi pe taică-su.
- Ia vezi ce furat DoDu de la noi, l-a repezit maică-sa care era o unguroaică rea de gură şi rotundă ca o găluşcă.
Eu am luat-o la fugă, când am auzit gura ei, Gyuri după mine că era un tip alergăreţ şi când m-a ajuns din urmă am scăpat maşinuţa din mână. De emotiv ce eram, dar şi sensibil. Şi hoţ pe deasupra, asta nici nu se mai pune. Un comunist în devenire dacă nu cumva se spune în formare.
- Ce jucărie mi-ai furat?
Ăsta era Gyuri. Gyuri avea o masă întreagă de jucării şi n-ar fi ştiut niciodată ce-i lipseşte dacă nu m-ar fi văzut găluşca de maică-sa.
- Aaa, asta? Poţi s-o păstrezi. Ţi-o fac cadou (o cacofonie permisă)
Era o maşinuţă de tablă peste care cineva călcase şi o turtise în ultimul hal, nu te mai puteai juca cu ea decât dacă erai un calic de mâna doua ca mine. Dar nu mi-a venit să cred. Totuşi. Prea era din cale-afară.
- Chiar?
- Ţi-o las dacă îmi cari două zile ghiozdanul la şcoală.
Gyuri părea mai degrabă bucuros să scape de ea, arăta ca o tinichea goală, cu toate că mai avea roţi, turtite şi alea, din plastic, iar eu mă gândeam în culmea fericirii. Roţile se pot recupera. Şi dacă-i trag câteva ciocane la maşinuţă poate o îndrept. Şi dacă o vopsesc arată ca nouă. Şi mă bucuram rău de tot pentru că nu avusesem niciodată o maşinuţă în toată viaţa mea scurtă de până atunci.
Iar lui Gyuri i-am promis că voi fi prietenul lui cât voi trăi şi că n-o să-l uit niciodată. Cred că l-am şi îmbrăţişat. Mi-am dat cuvantul că-i culeg o sută de pietre pentru praştie, una şi una, plus o cutie de conserve plină cu râme pentru pescuit. Ghiozdanul nu i l-am mai cărat, că eram la şcoli diferite.
Cam asta. Cred că undeva prin podul casei, la mama, mai există maşinuţa aceea. Într-o cutie, alături de alte amintiri. A fost prima şi, oricum, altă maşinuţă n-am mai avut. Cel puţin nu cât am fost copil.



sâmbătă, 1 decembrie 2007

1 Decembrie





Azi e 1 Decembrie si mă simt român fiindcă e ziua României care e patria mea.

Dragă România,
azi vreau să te felicit din toata inima! Mie mi se pare că limba română e cam frumoasă dacă n-o vorbesc bucureştenii pe la colţuri. Că mie nu-mi place să mi se spună "bre" sau "bă" sau mai ştiu eu cum. Că mă nervez. Da, în ultima vreme limba s-a mai englezit şi nici asta nu-mi place că-mi dă fiori pe mijlocul spinării. Şi nici înjurăturile nu prea le agreez eu mai ales cele murdăricioase cum îţi vin la gură. Că gura ce ştie. Imediat se scapă şi le dă drumul. Încă mai trăieşte un om care înjura atât de spurcat de i se ridica părul îngrozit şi se cutremura de unul singur când îşi auzea înjurăturile. La fiecare două cuvinte normale trântea câte una şi, dacă vorbea o oră încontinuu, nu se repeta niciodată. Cineva care l-a auzit a spus cu admiraţie neprefăcută:
- Ce cult e omul ăsta, domnule. Ce variaţie...ce n-aş da să înjur şi eu ca el. Ferice de copiii lui care au să-l depăşească...
Care unul din copiii lui sunt chiar eu şi nu mă simt deloc ferice. Ba dimpotrivă. Scârboşeniile alea eu nu le pot pune în gura mea.