miercuri, 28 ianuarie 2009

15 ianuarie


Jurnal de Syncrude



nu se știe când terminăm contractul, vor să ne pună să mai semnăm unul încontinuare. Eu aș mai rezista o săptămână și nici atât, dar mai mult nu cred nici mort. Mi-e un dor de Sulfina peste puterea mea de înțelegere.

Și am început să mă cam satur și de poveștile moșnegilor. La început au fost interesante, dar au început să se repete și mă plictisesc de moarte. Pe lângă moșneagul Ron a mai apărut și moșneagul Ken și moșneagul Ed. Am aflat ca Sylvain e mult mai vârstnic ca mine, are peste 50, dar nu-i arată, poate pentru că e quebequaz.


17 ianuarie

- Alo, da, ești Sulfina mea?

- Sunt Sulfina ta, când vii acasă?

- Încă nu știu. Nu știe nimeni, toată lumea se face că ninge. Ce mai e nou?

- Nimic. Ți-au venit două pachete din România. Unul de la Paul Bogdan și altul de la Eugenia. Pot să le deschid?

- Da, da, deschide-le!

- Așa, Paul îți trimite o carte, trei CD-uri cu filme românești Toma Caragiu și o pagină din suplimentul Adevarul...mă mai iubești?

- Da, muult

- ... în care un tip scrie despre orașul nostru Edmonton. Vrei să-ți citesc?

- Nu. Citesc eu când vin acasă. Ce scrie?

- Despre festivalurile din Edmonton. De la Eugenia multe dulciuri dar și busuioc, dar și scoici dar și o vază nu știu din ce metal cu un castron din același metal, parcă ar fi din argint. Și o felicitare, vrei să ți-o citesc?

- Nu, o citesc eu când ajung acasă. Ce scrie?

- Cred că te iubește cam tare. Ți-e dor de mine?

- Mi-e foarte dor de tine

- Mă iubești?

- Te iubesc!

- Nu mai stai mult, nu?

- Nu

- Abia aștept să ne vedem și să mă strângi în brațele tale păroase

- Și mai ce?

- Și mai știi tu

- Da, știu eu. Dar spune-mi, totuși

- Mm, nu-ți spun că poate sunt ascultate telefoanele

- Acum te las că se închide cantina...

- Mă suni mâine?

- Te sun

- Mă iubești?

- Te iubesc

- Numai pe mine?


19 ianuarie

nimic nimic nu s-a mai intamplat nou, s-a încalzit vremea, munca e aceeași, colegii aceiași, șefii tot ăia, bucătarii tot ăia, același portar, aceiași șoferi de autobuze, aceleași câmpii înzăpezite, aceiași pini, aceeași mină, aceleași case pe roți. Numai eu sunt mereu altul, cam sucit și nerăbdător să ajung acasă. Pun eu mâna pe Sulfina mea...

marți, 27 ianuarie 2009

13 ianuarie



Jurnal de Syncrude

zi cu ghinion, azi i-au prins pe doi de-ai noștri fără ochelari de protecție și i-au trimis acasă, marș! Aveau lentilele înghețate și înjurau de zor iernile canadiene. Încep să ne rărească? Ba au început deja. Azi era să mă trimită și pe mine, fiindcă mă cocoțasem pe o pompă fără curele de protecție pentru cădere liberă. Oricum nu aveam certificat pentru așa ceva. Poate mă trimite mâine.
- Și de unde să agăț curelele, de propriile mele picioare? Oricum nu am certificat...
Chris a dat din umerii lui bolovănoși. Are o falcă de Yeti. Îi troznește de câte ori cască gura.
- Nu-i treaba mea, treaba mea e să te prind fără echipament de protecție și să te trimit acasă
S-au adunat toți mecanicii, maiștrii mecanicilor, șefii maiștrilor și șefii șefilor maiștrilor mecanicilor. După două ore de dezbateri, în care nimeni n-a lucrat nimic, s-a ajuns la concluzia că n-ai de unde să-ți agați curelele îmotriva căderilor libere și s-a semnat un permis de lucru special.
Pe urmă trebuia să ne băgăm în vasele de amestecare și niciunul nu aveam certificat de spații înguste și insalubre. Am stat iar cu degetul în cur.
Nativul Kevin Blackwater a fost toată ziua cu capul în nori, probabil de la cocaină și îi intrase în cap că nu avem destulă motorină în camionetă, umbla după o cartelă de combustibil. S-a rătăcit de câteva ori și s-a luat la harță cu -Ron, că din cauza lui o să rămânem cu rezervorul gol.
- De ce, eu te-am pus să te rătăcești?
Ultimile ore le-am petrecut în baracă. Lipa lipa pe linoleul bituminos. Povești pescărești și vânătorești. Întâlniri cu urși, lupi și coyoți. Și vulpi.
- Vulpile sunt foarte șmechere. Îți fură prânzul din raniță. Dacă i s-a pus pata unei vulpi pe tine nu mai scapi, o să se dea la mâncarea ta orice-ai face. Numai dacă o împuști scapi de ea.
- Eu n-aș putea împușca un animal. Mai ales o vulpe. Sau un urs. Dar mai ales un lup. Lupii sunt cele mai frumoase animale de pe planetă și mai inteligente.
- Și dacă e care pe care?
- Dacă ar fi care pe care, l-aș lăsa pe lup să te facă harcea-parcea! Și nu mă întreba de ce. De aia!

luni, 26 ianuarie 2009

Jurnal de Syncrude

12 ian. 09

două zile n-am scris pentru că am trecut pe program de 12 ore și mă doboară lenea și delăsarea. Și inconștiența, toate păcatele capitale. O să mă spovedesc eu într-o zi. Când ajung în cameră, e deja 9 seara și nu știu cum mă fâțâi că odată se face 10. O fi ceva defect cu arătătoarele ceasului electric. Poate frecvența curentului, cine știe. Ieri am citit din Liviu Nanu până am adormit, dar mi-am și permis să beau două guri de cognac. Sticluța e pe gătate, sper că și contractul. Da, da, descopăr că sunt pofticios. Și am mai descoperit ceva. Vecinul meu mi-a încuiat baia. Avem o baie între două camere cu două uși. Când intră locatarul din dreapta, încuie ușa celui din stânga și o descuie când iese, încuind-o pe-a sa. Vecinul meu a uitat să-mi descuie ușa de acces la baie când a ieșit așa că n-am știut ce să fac, am bătut o vreme până mi s-au umflat buricele degetelor, pe urmă m-am pișat în ghiuvetă. Bine că nu m-a scăpat altceva. Pentru altceva ar fi trebuit să folosesc coșul de gunoi, probabil.
Azi, cu lucrul, am fost la înălțime, nu știu ce cotă, aer liber, doar cu temperatura am stat la subsol. Un inacceptabil minus 38. Ne-au înghețat bărbile și sprâcenele, arătam ca oamenii de grotă.
De acolo de sus vedeai câpiile dar și dealurile pentru că mina e într-o vale ca un crater, parcă ar fi căzut un meteorit în ea. Camioanele sunt împrăștiate peste tot, par niște buburuze, dar numai par pentru că sunt adevărate case pe roți. O roată e mai înaltă ca mine, nu-i ajung nici până la jumătate. Îți intră capul printre crampoanele cauciucului. La protecția muncii am fost avertizați să nu ne apropiem de ele, vor trece peste noi și habar nu vor avea până șoferii lor nu vor fi contactați prin radio.
- Rățoiul sălbatic către coyotul fălcos
- Aici coyotul fălcos, recepție
- Băi, vezi că ai trecut peste unu, terminat
- Pe mă-sa de ghebos. Unde, când? Mai mișcă?
De unde să mai miște, poate pe altă lume. Accident de muncă.

În mină, pe lângă explorarea zăcământului, are loc și separarea primară a bitumului de nisip. Nisipul devine alb și curat, când iese de-acolo poți deja să-l pui pe o plajă. Poate așa se și construiesc plajele canadiene. Poate numai cele din nord pe care numai inuiții le-ar putea folosi. La zero grade ei ar putea să facă plajă în pielea goală și să mai și transpire pentru că nu sunt obișnuiți cu temperaturi atât de ridicate. La zero grade, ai, ai... încălzirea globală îi afectează și pe ei.
Pe șeful nostru îl cheamă Perry, reprezintă Syncrude Oil, iar noi mecanicii, reprezentăm Clear Water Fabrication. Și ce-i cu asta, nimic, Perry ne-a pus să schimbăm curele la niște agitatoare și în loc să ne-aducă metrice, ne-a adus standard. Ne-am chinuit noi să le punem, cu forța, pe urmă le-am scos înapoi. Și iar a trecut ziua.
În timpul pauzei de prânz ne-am rupt țurțurii de pe bărbi.
- Ce, ăsta-i frig, s-a răstit Ken, frig e in teritorii...
- Ba în Winnipeg
- Cum să fie în Winnipeg? Unde e Winnipegul și unde sunt teritoriile?
- Nu contează, Winnipeg e polul frigului în Canada.
Eu n-am fost niciodată în teritorii, iar prin Winnipeg am trecut de câteva ori primăvara sau toamna timpuriu, așa că m-am amestecat și eu în discuție
- Windsor e orașul cel mai umed din Canada!
- Și ce dacă, noi vorbeam de frig
- Pentru că se știe, e mai frig când e umed, în Windsor la minus zece te căcai pe tine, aici la minus 30 lucrezi afară.
- Dar în teritorii îți cad urechile dacă n-ai căciulă, nasul dacă nu porți mască și degetele dacă nu porți mănuși...
- Dar dacă te piși?

duminică, 25 ianuarie 2009

Jurnal de Syncrude

9 ianuarie



Se spune o zi mai relaxată. Până la două jumate ne-am plimbat dintr-o baracă în alta și concluzia e că toate barăcile sunt la fel, atât pe dinăuntru cât și pe dinafară. Și au același miros de detergent ieftin. Abia spre sfârșit am învârtit niște șuruburi bituminoase, pline de rugină. Eric ne-a delectat cu povești din armata canadiană. Desene, scheme, strategii și dedesubturi. A stat trei ani și s-a săturat, n-a reușit să avanseze mai sus de soldat II.

- Știți ce grea e instrucția, ne-a convins pe toți, mai ales cu o burtă ca a mea...

De la Joe am aflat că nu e niciun scârț să-ți faci pensie particulară, ai numai de pierdut și neplăceri pe urmă (Eric da, are o burtă impozantă, dar e și mare de la natură). Și nici nu merită sa câștigi mai mult de 80 000 pe an, dai prea multe taxe guvernului și îmbogățești guvernul cu banii tăi. Pe urmă ne-a îmbrobodit cu povești de prin alte mine pe unde a mai lucrat. Mina de aur, mina de diamnate, mina de nichel. Undeva la dracu în praznic, prin Teritoriile de nord vest.

- Am cinci copii, da când ajung la 80 de mii de lei canadieni brut, mă opresc, o tulesc la pescuit și la vânătoare.

Pe la 4 au venit instalatorii și ne-au scos acoperișul de la casa de pompe. Clănțăneală de dinți. Am lucrat mai mult cu Sylvain. Sylvain s-a îndrăgostit de mine, cred că suntem de aceeași vârstă, mi-a promis că-mi lasă numărul de telefon și mă caută cand ajungem acasă, până mă găsește

- Păi, dacă-mi lași numărul tău, cum o să mă găsești, eu trebuie să te caut.

- Nu-i nimic, atunci mi-l lași și tu pe al tău și te caut tot eu. Bem ceva împreună, înțelegi? Socializăm. Îți place sake?

- N-am încercat niciodată, cum e sake?

- E bun, se bea cald. Dar nu clocotit!

Sper că nu e gay, pare totuși, de treabă. Cu tot cu accentul lui puternic franțuzit. E quebequaz și el și Eric. Ăștia am fost toți pe ziua de azi, 4 mari și lați, Florin a lucrat cu altă trupă la o bandă rulantă, afară în aer liber și curat. Nu și-a mai luat izmene, cu o zi înainte a transpirat unde nu trebuie, azi, în schimb, a înghețat tot acolo. Și-a făcut socotelile:

- Mai bine transpirat decât înghețat, pe cuvâtul meu!

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Jurnal de Syncrude


8 ianuarie

Cred că am avut o noapte rea. M-am trezit cu capul la picioare și nu țin minte când m-am răsucit. Și nici oare de ce. Poate m-a răsucit vreun coșmar. Poate sunt în aceeași dispoziție de ieri sau mai proastă. Dacă nu cumva se spune indispoziție. Azi dimineață, autobuzul cu care mergeam la muncă a intrat într-un stâlp de oțel, într-o stație prea îngustă și șoferul a început să piz(duiască), un cuvânt necuvincios la care încep să mă gândesc tot mai des, era necăjit rău și m-a apucat mila, pentru un moment am uitat de ale mele.
Lumea din autobuz s-a înveselit subit de nenorocirea omului, l-a luat în bășcălie, ziceau că mai sunt câțiva stâlpi prin apropiere pentru că lumea nu se schimbă, ba e mereu aceeași lume. Ce lume rea.
Munca a fost așa și-așa, înăuntru, o hală cu aburi și căldură să scoți limba, izmenele mi-au devenit ude și pe spate îmi curgeau apele ca pe fochiști. Apoi, când ieșeai afară, un frig paralizant. Dacă scoteai vreu cuvânt se făcea stalactită.
Am lucrat toată ziua la o pompă cu Florin, Chris și Taylor, am făcut cunoștință pe loc și hei, rup. Numai carcasa pompei cantărea 20 de tone, ce-i să-i faci la așa o pompă mai ales că eu nu mai văzusem una atât de infernală.
- A, păi o demontăm toată, o verificăm, o curățăm, schimbăm ce e spart sau îndoit, reparăm, înșurubăm...
Șuruburi cu nemiluita, capurile șuruburilor mai mari decât pumnii mei. Și în pompe un miros greu de canal. Pompe de noroi. Dacă te caci pe tine nimeni nu-și dă seama, mâlul acela din pompe e de câteva ori mai puturos.
- Căcatul e parfum pe lângă mâlul ăsta, zice Taylor, poate vrea să ne împrietenim.
Eu nu prea cred ce zice Taylor, eu cred că depinde de căcat. Dacă ai probleme cu fierea îți mută nasul din loc sau rămâi fără păr în nări ceea ce eu mi-aș dori.
- Și cum ridicăm pompa?
- Cu macaraua, păi cum
Așa ne-am dat noi seama că niciunul nu aveam permis de macara, a trebuit să chemăm un macaragiu și până să vină macaragiul a mai trecut o zi de muncă, Doamne-ajută!
Am început să fumez tot mai puțin, de la 5 țigări pe zi am trecut la 4. Nepremeditat, pur și simplu nu-mi mai vine. O mulțime de alte lucruri nu-mi mai vin pe frigul ăsta, pe de altă parte, am trecut de la țigări lungi la țigări scurte. Tragi de două ori cu sete și ajungi la filtru.
Plus că îmi las barbă. Vreau să arăt ca un sălbatic.

vineri, 23 ianuarie 2009

Arevahar- Paul Bogdan


În timp ce eram plecat, am primit o carte de la Paul Bogdan. Pe care o așteptam cu interes. Îmi amintesc de când îl băteam la cap să treacă de poezie și să scrie proză. Îmi amintesc câteva din primele capitole ale cărții pe care i le-am și comentat pe o pagină web. Mulțumesc, Paul Bogdan. Se pare că mi se îngroașă biblioteca, ceea ce nu poate fi decât de bine și mă face mai fericit.

joi, 22 ianuarie 2009

Jurnal de Syncrude


7 ianuarie


La mulți ani, Ion-ilor!

Nu vă pot suna pe niciunul, n-am telefon în cameră și nici internet. Cu toate că e o cameră spațioasă cu metri patrați. Și nici chef de sunat nu am că mi s-au înecat toate corăbiile. Poate la anul. Poate nu toate corăbiile. Se zice că sunt deprimat. Am acceptat un contract prost la o mină bituminoasă. Nu-mi place nimic la mina asta bituminoasă, e urâcioasă și veche cu utilaje urâcioase și vechi, mâncate de rugină și de bitum. De la campus, unde locuiesc, până la locul de muncă, mergem cu autobuzul trei sferturi de oră, iar locul de muncă e o mizerie și jumătate, plină de rugină și bitum, se cheamă Syncrude Aurora. Îmi vine să plec înapoi acasă cu primul autobuz. De rușine n-o să plec.

Nu ne-au dat nici măcar jachete de iarnă. Înghesui pe sub salopetă tot ce mi-am adus de acasă, arăt ca un hipopotam, poftim, lucrează așa înfofolit. E minus 30 C și mă întreb cum o să fie la minus 40 sau mai rău. Unii zic că e mai rău. Ce mai pun pe mine ca și așa abia mă mai mișc. Nu poți să fumezi nici o țigară, pufăi de două ori din ea și o arunci, dracului. Dacă-ți îngheață ochelarii pe nas nu mai vezi nimic, dai cu capul de colegi și de pompele de bitum. Îți îngheață lentilele de cum pășești afară, trebuie să le cureți cu unghia. Cine are unghii, eu am, e plin de bitum pe sub ele, iar ochelarii sunt obligatorii. Lentilele de contact sunt interzise așa că dacă porți ochelari de vedere, peste ei mai trebuie să-i pui și pe cei de scafandru, ca să arăți ca un broscoi cu carapace. Nu mai ninge.

Într-o zi am intrat eu într-o benzinărie să cumpăr benzină și o femeie mi-a tras cu ochiul. Nici atunci nu ningea. Pe urmă femeia m-a bătut cu palma ei bituminoasă peste fund. Pentru că era negresă.

- Ce fund fain ai, mi-a șoptit negresa la ureche să n-audă benzinarul care era libanez.

N-am zis nimic, că poate mă confunda cu altcineva, dar pe urmă iar m-a bătut negresa pe fund cu palma ei, unde a și lăsat-o să se odihnească. Mi-am adus aminte că așa făcea și tata, numai că nu cu bărbații, ci cu femeile. Le pișca pe toate de fund și pe urmă le sufla în ureche dulcegării de-ale lui. Câteodată mai lua și poșete în cap.

- Vezi ce proastă e femeia asta, mi-a dat cu poșeta-n cap în loc să se bucure că o bag în seamă, se mira tata.

Dacă venea acasă cu zgârieturi pe chelie, mama știa ca tata luase poșete în cap. Nu-i spunea nimic, se obișnuise cu metehnele tatei, totuși, în secret se ruga să ia o valiză în cap, poate așa s-ar cuminți, ceea ce era greu de crezut.

Însă negresa s-a așezat la rând la benzină chiar lângă mine și nu mai voia să-și dezlipească mâna de pe fundul meu Am plătit și-am dispărut mai repede ca un gând.

- Și vrei să te cred, m-a luat Sulfina la rost când i-am povestit.

- Da, aș cam vrea. Eram foarte sigur pe mine.

- Cum avea țâțele? (obsesia tuturor femeilor, a mea nu)

- Avea o lăptărie de groază

- Deci mai mari ca ale mele. Era pistruiată?

- Nu știu, că era negresă și n-am distins

- Aha! Câți ani avea?

- Cred că până în treizeci

- Deci mai tânără. Toate atuurile și vrei să te cred că ai fugit

- Da, pentru că avea nasul turtit, buzele groase și ochii bulbucați. Și vreo 100 de kg în plus. Și dinții stricați! Plus voce tabacică.

Până la urmă am ieșit basma curată.

Azi a fost mai mult zi de protecția muncii. Reguli și regulamente. Au stins lumina și ne-au proiectat un film de protecție așa că am dormit destul de bine. Ni s-a povestit că pe 31 decembrie unui operator i-a căzut în cap un sloi de gheața de 500 de kg și l-a omorât pe loc. La vestea asta ne-am trezit toți să ne mirăm.

- Uite-așa l-a făcut ghiața. Adică tăiței. Nu treceți pe sub sloiuri de ghiață! Acum e lege!

Păi ce să mai treci, pe mine cel puțin, m-a apucat frica.

Mi-e dor de Sulfina mea și-mi vine să plâng după ea dar și să vomit. Mi-e prea tare dorul, nu știu cine l-a inventat că nu e bun de nimic. Dacă ar fi cu mine nu mi-ar fi atât de greu și nici ei nu i-ar fi atât de greu dacă aș fi eu cu ea. O să o sun de la un telefon public cu taxă inversă și-o să plângem amândoi la telefon ca și cum ne-am fi căsătorit abia ieri, când colo am putea fi bunici dar nu suntem, cu toate că unul din băieți ne-a amenințat odată cu degetul

- Asta n-aveți de unde să știți...

- Ba nici nu vrem să știm, ne-am dat cu părerea eu și Sulfina.

De data asta mi-am luat cu mine o sticluță de cognac. Îmi pare rău că nu mi-am luat o geantă întreagă de sticle de cognac. Îi înțeleg pe alcoolici, ce bine e să fii alcoolic uneori mai ales câteodată. Chiar acum aș putea să fiu alcoolic. Ca tata. Dar cu sticla pe care o am mă pot îmbăta decât o singura dată. Pe urmă? Suntem izolați aici, de jur împrejur numai păduri de pin și numai zăpadă albă. Pe sute de km. Nu, mai bine trag de sticlă, o lungesc, beau doar o gură în fiecare seară. Vreau să mă amăgesc ca lumea.

Altă dată iar m-am întâlnit cu o femeie, mai demult, în Toronto. Tot negresă că sunt norocos la negrese. Dar e o poveste cu prostii și mai bine n-o spun decât dacă mă îmbăt și devin alcoolic

marți, 6 ianuarie 2009

Vangelis - Come To Me


pentru cine e interesat


http://www.youtube.com/watch?v=lKBqHkdRbVU


În Edmonton zăpada e de o palmă de bărbat (pentru că susțin blogosfera masculină), însă are gingășia unei femei (pentru că susțin și blogosfera feminină), pentru că noi, femeile, și noi, bărbații, trăim în aceeași lume, lumea noastră. Noi lupii și noi elefanții. Noi păduchii și noi fluturii de varză.

Noi, vrăbiile. Noi, merii înfloriți. Noi, creștin ortodocșii și noi, musulmanii. Noi, ungurii și noi, românii. Dar mai bine vă las să ascultați piesa lui Vangelis




joi, 1 ianuarie 2009

Prima leapșă pe 2009


Iată ce primesc de la anatati, o să înțeleagă ea de ce nu i-am furat-o și nici nu m-am grăbit să o preiau. Sună așa:

De ce ai blog?
Totuși, încă nu știu cine mă-ntreabă. Totuși, într-o zi mă plimbam eu agale pe internet și dintr-o pagină în alta, am dat peste blogul femeii simple. Am văzut eu că se putea și răspunde așa că am făcut pe comentacul pe-acolo. Pe urmă am citit și cum se face un blog, tot prin articolele ei, parcă. M-am gândit dacă și eu aș putea să-mi fac un blog. M-am gândit și dacă n-aș putea să-mi fac unul și a ieșit că am putut. Așa că mi-am făcut un blog.
Dar la început nu scriam nimic pentru că tot pe blogul femeii simple m-am simțit mai bine. Totuși, mai târziu am început sa mai postez și pe blogul meu pe care l-am numit blogul meu. Între timp, pe blogul femeii simple am ajuns comentatorul preferat. Până într-o zi când m-am amestecat în politică și femeia simplă n-a înțeles ce-am vrut să spun, pentru că e o femeie simplă. Eu nu eram de acord cu căsătoria gay-lor. Spuneam că de mii de ani cuvântul căsătorie aparține ca brand cuplurilor bărbat/femeie. Și așa cum toate brandurile sunt protejate, încercam și eu să protejez brand-ul căsătoriei. Ziceam că gay-ii n-au decât să-și găsească alt cuvânt pentru legalizarea cuplurilor lor.
Am văzut, odată, un film cu lesbiene și mi-a plăcut îngrozitor de mult, m-am excitat în ultimul hal. Atunci m-am gândit că de aia există lesbiene, ca să se excite bărbații. Acum mă întreb, la rândul meu, dacă și pe femei le excită când fac bărbații... ceva.

Ce vrei tu prin blogul tău?
Pe urmă n-am mai făcut comentarii pe blogul femeii simple ca să nu mai fiu neînțeles. Îmi ochisem eu, alt blog, al innuendei, unde se întreceau masculii și încă se mai întrec în a costrui garduri. Țuști și eu printre ei, până mi s-a înfundat, că a venit un tovarăș general și a vrut să mă tăvălească prin colbul virtual, să mă facă una cu pământul dacă am îndrăznit eu să-i fac observații stilistice innuendei. Și cum innuenda a dansat pe struna generalului, mi-am luat tălpășița, că la fugă nu mă întrece nimeni. Nu încă. Culmea e că de când am șters eu putina nici generalul nu și-a mai făcut apariția, o fi fost făcătură.
M-am gândit atunci cu o sclipire de inteligență: mai ușor cu fetele, fraiere, până la urmă bărbații sunt mai ușor de abordat când nu se bat pe o femeie.
Nu știu ce să răspund la întrebarea de mai sus. Nu vreau nimic cu blogul meu, e ceva inerțial, l-am pornit și acum mi-e greu să-l opresc. Se prăvălește singur.

Ce aştepţi tu de la blogul tău?
Ce să aștept, că doar n-o să aștept nepoți.
Ce am observat mai nou la fete e susținerea blogosferei feminine. Adică nu e destul că blogosfera se referă atât la fete cât și la băieți, adică drepturi egale, nu, fetele trebuie să fie mai egale, chiar dacă noi suntem cei în minoritate. Ca număr. Adică dacă noi avem un cârnat, de la maica natură, susținătoarele vor doi și dacă avem o pereche de ouă ele își doresc musai un cofrag întreg.
Fie. Mă întreb numai, cum ar fi să postăm și noi minuni de genul: susținem blogosfera masculină! Dar ce să mă mai întreb, că știu, am fi catalogați pe loc de misogini, lepre, porci, fii de cățele.
Bărbați! Treziți-vă, eu atâta vă spun. Ni se pregătește ceva!

Și pentru că am preluat leapșa de la o femeie, o dau mai departe tot unei femei, Aimee