joi, 28 noiembrie 2013

Macaraua roșie



Azi am aflat că zero e un număr pereche, unu nu e număr prim iar zero factorial e egal cu unu.
Tot azi am aflat că radical din doi nu se poate exprima ca o fracție (in ciuda aparențelor), fiind un număr ciudat, ca și pi, iar într-un hotel cu camere infinite dar toate ocupate, mai poți închiria camere goale la un număr infinit de oameni. Am mai aflat că suprafața unui cerc nu se poate transfera unui patrat, pentru că nu vei nimeri niciodată laturile patratului, din cauza aceluiaș pi.
Tot azi am aflat că numărul 666 e numele Împăratului Nero scris în ebraică ( tradus în greacă) și că foarte bine putea fi tradus și cu 616 dacă așa voia traducătorul. Traducătorul n-a prea vrut. A vrut 666.
Tot azi am aflat că unitatea de măsură kilogramul e un obiect fizic și nu un concept, există într-o pivniță în Franța, un aliaj din titan și platină și tot azi am văzut cel mai rotund obiect din lume. Pe internet, unde altundeva, pe unde aș mai putea eu să umblu stând în pat?
Revenind la infinit, am aflat că ar fi un concept abstract, ori un concept auxiliar, dar în același timp și un număr pentru că e folosit în calcule matematice. 1 împărțit la infinit egal zero. Se spune. Unii spun, unii matematicieni. Fiind un număr ar trebui să se adune să se scadă, să se înmulțească, să se împartă și să se ridice la putere ca orice număr. Să-i extragi rădăcina patrată. Sau cubică. Infinit plus unu ar trebui să fie mai mic decât infinit plus doi, și așa mai departe, iar dacă mi-aș aduce aminte de numerele cardinale aș știi că infiniturile sunt diferite între ele, mai mici și mai mari. Sau mai cuprinzătoare, sau mai puțin cuprinzătoare. Sau ceva asemănător. Dar nu-mi aduc (aminte).

Azi am avut „training day”, lucruri mult mai importante decât infinitul; în șase ore am aflat cum se scrie un permis de muncă. Am dat și examen, se pare că știu să-l scriu, cel puțin până mâine. Observ că uit minimum 50% din ce învăț în mai puțin de 24 de ore. Dacă sunt lucruri plictisitoare le uit în proporție de 75% în jumate de zi, iar dacă sunt neinteresante, ajung la 90% într-o singură oră. Sarcinile trasate le uit cu desăvârșire, pe loc, până mi se reamintește.
Pentru că îmbătrânesc sau pentru că mă gândesc toată ziua la Sulfina din momentul când plec de-acasă.  Adevărul e ca acum abia am plecat. Sau mai degrabă abia am ajuns la lucru unde o să putrezesc vreo zece zile.
Începe cu ziua unu.
Ziua doi.
Și ziua trei.
Apropos de ziua trei, azi am văzut cea mai mare macara din lume. De data asta pe viu, am trecut pe lângă ea cu o camionetă și șoferul m-a atenționat:
Vezi că nu ți-ai pus centura!
Și ce are asta cu macaraua?
E cea mai mare macara.
Din clasa ei?
Ce clasă?
Atunci din fabrică?
Din fabrică pe dracu!
Din zonă?
Din zonă pe dracu!
Din Canada...din Nord America?
Din lume!
Aaa..
Eii?


O macara roșie

.