marți, 29 septembrie 2009

Blow job


Fragment din Via Italia

Am mers cu moldoveanul după brânză, povestește Viorel, gazda mea, agitându-și mâinile. Pentru că m-a pus dracul, povestește tot el. Dracul întotdeauna te pune. Mimând niște coarne imense. Dracul m-a pus, pentru că telemeaua la magazinele grecești din Detroit e mai proaspătă și mai bună decât cea din Windsor. Dar și mai ieftină, asta e. Merg cu moldoveanul, cu mașina lui, el cunoștea drumul că mai fusese, cu vanul lui că e mai încăpător, parcă voiam să cumpărăm toată prăvălia grecului. Habar n-aveam că moldoveanul avea o listă cu cereri de la alți români, făcea și el un ban. Dar nici el n-avea habar că aveam și eu lista mea. Nu știam nici unul de lista celuilalt, decât atât, să mergem cu van-ul lui fiind mai încăpător și să-l burdușim cu brânză. Îmi zice el, Viorele, tu conduși că ești din Făgăraș, eu doar ti dirijiez. Dar nu pentru că eram din Făgăraș, ci pentru că avea el chef de băut. Cum am trecut de vama americanilor cum am și intrat într-un magazin de băuturi alcoolice unde moldoveanul s-a blindat cu vin, la americani fiind pe jumate prețul față de canadieni. Pe urmă ia-o pi colo, ia-o pi colea, s-a facut moldoveanul zob și-am început să ne rotim în cercuri. Deci ne-am rătăcit. Dar nu numai că ne-am rătăcit, dar am intrat în cartierele negrilor. Moldoveanul se învitejise ca un tigru iar mie îmi tremura piciorul pe pedala de accelerație. Lasă, bre, că ești cu mini. Moldoveanul le mai și făcea cu degetul negrilor de pe trotuar care oricum erau încremeniți și uluiți că doi albi inconștienți se plimbau pe străzile lor la ora aia. Ne-a prins seara de atâta învârtitură. I-am spus, bagă-ți degetu n cur dacă vrei telemea, dacă nu vrei să murim de vii, dar nu mai aveai cu cine. Până la urmă, după atâta învârteală, am rămas fără benzină, ne-a încercuit o gașcă de-a lor, de-a negrilor, au început să ne scuture vanul, să ne dăm jos să ne facă chiseliță. Era unul cu niște buze imense, plin de belciuge, agita un pistol că ne zboară creierii. Am coborât, cu chiu cu vai, nu mă mai ascultau genunchii, moldoveanul nervos rău, le zice negrilor că au noroc că nu și-a luat levierul cu el, bine că nu l-au înțeles, eu m-am predat imediat, le-am și spus să-i îmbunez, luați vanul, că nu ni-l mai trebuie. Al vostru să fie! Moldoveanul s-a făcut foc și pară, cum, mă, li dai vanu meu, ticălosule. Nu-l iau ei fără gaz, ti bag în chizdoiul mă-tii, ba te bag eu pe tine. Îmi sare la gât, îi trag eu un pumn, îmi dă el vreo două, negrii se împart în două tabere, una ținea cu mine, alta cu el, cred c-au făcut și pariuri. Până la urmă tot ei ne-au și despărțit când am început să ne gâtuim unul pe altul. Ne-au scuturat de praf, negrii, băieți de gașcă dacă stai să te gândești, voiau să știe în ce limbă ne înjuraserăm birjărește și ne amenințaserăm cu moartea toate neamurile duse sau încă în viață. În românește, păi cum. Ne-au împins vanul până la cea mai apropiată benzinărie și ne-au îndrumat cum să ajungem la magazinul grecului. Grecul s-a speriat, că eram plini de sânge, a vrut să cheme poliția până i-am arătat banii și l-am lămurit că-i cumpărăm toată brânza. L-am mințit, i-am spus că ne-au bătut negrii din cartierul vecin prin care ne rătăcisem, grecul iar s-a oferit să cheme poliția, abia l-am liniștit. Ne-am pansat la el în prăvălie, ne-am pieptănat, ne-am cumpărat și șepci, eu eram tot zgâriat pe frunte iar moldoveanul avea un ochi umflat și nasul cât borcanul, altfel nu treceam noi vama înapoi, am declarat că am avut un accident minor, abia vorbeam pentru că-mi mutase moldoveanul falca. Când ne-a văzut nevasta moldoveanului s-a luat cu mâinile de cap, am mințit-o și pe ea, am pus vina iar pe negri, cum ne-au bătut, cum l-au obligat pe moldevean să bea o poșircă de vin de-al lor, noroc că eu eram treaz și m-a crezut. Și pe tine de ce nu te-a obigat să bei? Pentru că eu eram șoferul, atâta lucru mai știu și negri că nu poți să conduci beat, te amendează poliția și negri îi urăsc pe polițai. Am împărțit telemeaua grecului și n-am mai vorbit vreun an de zile. După un an tot moldoveanul a venit să ne împăcăm, i se vindecase nasul, iar mie maxilarul, a zis că știe el un magazin de ceasuri scumpe în Detroit care dă faliment și le vinde pe nimica toată, dar să mergem cu noaptea-n cap că o să fie coadă, că or să vină toți oportuniștii mă-sii, plus Grigore cu prietenii lui de unde auzise și el pontul. Data viitoare îți povestesc eu cum s-a terminat și cu ceasurile, de-atunci nu m-am mai dus cu el niciodată, nu se abține să nu bea, e neam prost.
- Dar când s-a întâmplat treaba cu ceasurile?
- Acum vreo trei luni.
- Aa.
- Nici nu mai vorbim de-atunci.
- De unde-l știi pe moldoveanul? Cum v-ați cunoscut, vreau să spun.
- Păi nu ți-am povestit încă? Din Trainskirchen. Eram amândoi refugiați acolo, am ajuns deodată în Canada. Făceam numai prostii, abia au așteptat austriecii să scape de noi.
- Deci vă știți de mult.
- Da, de mult.
- Dar aia cu blow job-ul?
Viorel râde.
- A, aia. De unde-ai auzit de povestea cu blow job-ul?
- De la prietenul tău, moldoveanul, dar n-a vrut să-mi dea amănunte, a zis să te întreb pe tine, că tu ești cu povestitul.
- Păi hai că ți-o spun acum, dacă tot m-ai întrebat

.

vineri, 25 septembrie 2009

O leapșă lungă pe care eu am s-o scurtez, ca deobicei


De ce aș vizita Luvrul?

Leapșa asta am primit-o de la Delaskela, nu știu ce legătură are cu Luvrul, întrebați-l pe el. O dau și eu mai departe scaetinei

1.Dacă ai putea să intri și să trăiești într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută!
De ce să motivez? Mai bine nu motivez. Problema se pune în ce carte n-aș intra, pentru că aș intra în multe. Mai ales în cele de aventuri și fantastice. E greu să alegi o singură carte. Greu să alegi și două și trei și depinde câte cărți ai citit și ți-au plăcut. Până la urmă, ca inspirație de moment, aș intra în Aventurile bravului soldat Svejk (Jaroslav Hașek), să asist la decadența imperiului Austriac alături de unul din cele mai celebre personaje literare din toate timpurile. Bere pe toate coclaurile, femei pe toate coclaurile și umor cu ghiontura. Dacă ar fi să mă reîncarnez, aș vrea să fiu Svejk, însă e o opțiune netrecută în leapșă. Nu pentru că e naiv, sau prost de naiv, ori de-a dreptul tâmpit iremedialbil (cum a fost declarat de către comisia medicală militară) ori că suferă de cretinism congenital, aș vrea să fiu Svejk pentru că Svejk e mereu corect față de sine însuși trecând cu simplitate și seninătate peste toate problemele și provocările unei societăți în descompunere și a unui imperiu muribund. Svejk este vesel, Svejk este un erou și un personaj fericit. Se știe cât de greu e să fii fericit pe lumea aceasta.

Dar într-un film?
Într-un film nu știu, că ține doar două ore. Poate într-unul pornografic? Aiii, mă omoară Sulfina.

Dar într-un cântec?
Într-un cântec da, un cântec de Max Bruch sau unul de Vangelis. Sunt mai multe cântece pe care le-am ascultat decât filme văzute și cărți citite, ar mai fi și Secret Garden și încă vreo mie cel puțin. Dar nu manele. Dar probabil că, dacă ajung în iad, numai așa ceva o să ascult, manelele au fost inventate special pentru cei din iad, poate chiar o să fie aglomerație, iar unii se vor călca pe picioare să ajungă acolo. Am auzit că vreo 90% din populația României contemporane.


2. Dacă ai putea să-ți alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?
Svejk, credeam că s-a înțeles de prima oară. Dacă aș fi fată m-ar chema Smaranda, sper să n-am probleme cu Sulfina pe marginea subiectului. Cu toate că o să am.

3. În ce altă țară ai vrea să trăiești pentru 1 an și de ce?
În Mongolia pentru că mă fascinează fără niciun motiv.

4. Care e visul cel mai neobișnuit pe care l-ai avut și pe care ți-l amintești?
Că eram pe altă planetă, planeta în altă galaxie, iar galaxia într-un univers paralel cu al nostru. Nu mai țin minte cât de paralel sau ce făceam eu acolo, dar nu voiam să mă mai întorc în universul nostru prăpădit în care m-am și întors spre dimineață, cu ciudă și deznădejde. Dar nu cu mâna goală, am adus cu mine o rocă pe care am păstrat-o în vitrina cu bibelouri a mamei. Ieșeau niște raze din ea și venea lume pe la noi, întreba ce e, de unde e, până într-o zi când a dispărut. Am făcut mare tămbălău după roca mea, dar tot degeaba. După o săptămână a apărut un bărbat cu cravată. A fost primul bărbat cu cravată care a intrat în casa noastră, tata l-a servit repede cu scaunul de musafiri și cu niște vin cam răsuflat din producția proprie. Bărbatul a spus că-l cheamă tovarăsul Năstase și ne-a cerut roca iradiantă. De unde, dacă n-o mai aveam. Așa că eu și cu tata l-am urmat pe bărbatul acela undeva unde am și dormit chirciți pe o banchetă de piele, iar dimineața am dat dat tot felul de declarații până ne-am zăpăcit de tot. A venit un alt bărbat pe care îl chema tot tovarășul, dar nu Năstase, ci Breazu, care ne-a promis solemn că dacă nu cooperăm ne bagă pe amândoi la zdup. Ce-i ăla zdup, l-am întrebat pe tata, că eu nu știu ce înseamnă. Poate un fel de hinta palinta, nu eram prea sigur. Însă tata se cam albise la față. Pe urmă, tovarăsul Breazu a scos o măciucă noduroasă și iar ne-a făcut o promisiune. Că ne bate cu măciuca până ne căcăm pe noi. Așa că m-am trezit repede și din universul nostru într-unul total necunoscut în care mai trăiesc și azi.

5. Povestește o zi din viața ta imaginându-ți că ești un animal
Să zicem că sunt o vacă. Pe la 5 dimineața, așa, fac și eu ochi. Mă trezesc rumegând. Mai stau ce stau, mă uit în dreapta și-n stânga, vine o femeie și mă prinde de ugere. Cred că-mi place. După o jumate de oră alerg zglobie pe imaș unde mă îndestulez cu iarbă de calitate. Pe la amiază mă apucă lenea și trândăvesc la umbra unui măr. Pe la patru vine stăpânul și mă scarpină la șale. Îmi face semn spre poartă, o anume poartă. Aha, vizită la taur. Taurul sare pe mine cu nădejde, aoleu ce plăcere, mai vin. Spre seară mă întorc agale scuturându-mi talanga spre iesle. Vine din nou femeia și mă apucă de ugere. Adorm rumegând iarba de azi dimineață. Îl visez pe domnul taure.

6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană și de ce ai ales-o?
În pielea lui delaskela, de când i-am citit cartea abisex numai la asta mă gândesc. Sulfina n-a citit-o așa că nu știe la ce mă refer.

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ți-ar fi primele gânduri și ce ai face prima dată?
Prima dată aș aprinde lumina, m-aș freca la ochi și aș sări peste spălatul pe dinți. M-aș gândi că dacă tot sunt singur nu-mi mai reproșează nimeni că-mi pute gura. Pe urmă m-aș gândi că sunt singur și ce rău e să fii singur. Mai bine m-aș spăla pe dinți. Pe urmă aș lua micul dejun, pe urmă aș bea niște bere și pe urmă aș face niște sex

.

miercuri, 23 septembrie 2009

Întâia patetică




în clasa întâi mama mi-a cumpărat ghiozdan
de carton de pus în spate în care căram
abecedarul
penarul
beţişoarele şi sandviciul cu salam

aveam uniformă nouă şi o cămaşă cu picăţele
iar la pantaloni nu purtam curea ori bretele
mă încălţam cu ghetuţe
seara în pat visam mașinuţe
iar uneori mă jucam cu mărgele


apoi am primit cadou de la cineva o brişcă
alergam cu ea prin aer ca o morişcă
ameninţam fetele
bietele
şi băieţii cu ea: nimeni nu mişcă!

la întâmplare
în ghiozdan mai îndesam o socotitoare
o călimară cu cerneală, plastilină
şi hârtie velină
dacă aveam (şi aveam), două mascote
şi cel mai important, carnetul de note

va să zică eram un şcolar
mă ţineam de nasturi când vedeam un hornar
sau ăla era popa, nici nu mai ştiu
dar cel mai mândru eram de chipiu
şi de-un bănuţ arămiu

ce mai băiet
aveam şi-o praştie în secret
trăgeam după becuri discret
iar dacă e să-mi amintesc, prin buzunar
eram un adevarat bazar

hei, aş vrea să mai fiu pe clasa întâi
inocent şi zevzec, pazvantlâi
ce-au trecut anii ce-au mai trecut
şi parcă, totuşi, abia ieri
m-am născut

.

duminică, 20 septembrie 2009

A aparține




Trecerea de la o depresie adâncă la starea de bucurie intensă poate fi parcursă în câteva secunde. Vine șeful și-ți spune, ești concediat. Și explodezi de fericire prin toate găurile salopetei, îți vine să-l iei în brațe pe șeful ăsta și să-l pupi. Iacs. De când, șefule? Din momentul în care vorbim. Pe șef ar putea să-l cheme Remi Teriaux, un derbedeu quebeqoiz, sau Marcus și nu mai știu cum, un căcănar de niufi. Sau chiar Cindy Lee, o altă quebequoiză cu curul mare și foarte aproape de pământ. În momentul acela îți vine să crezi că viața e frumoasă. Viața nu e atât frumoasă și, pentru momente ca acestea, aștepți îndelungat, te zbați și suferi, alteori înjuri și blestemi ori te superi ca măgarul, pe întregul sat.
După două luni de absență, la biserică m-am simțit relaxat. Am avut sentimentul ăsta... de apartenență. Ca ortodox creștin. Verbul zilei: a aparține. Asistând și participând la o slujbă neschimbată de aproape două mii de ani. Am ținut-o pe Sulfina mai tot timpul de mână. Senzația de calm, pace și echilibru. A aparține unei femei. Unei familii. Unei arii mai restrânse sau unei națiuni. Unei comunități. Unei religii, unei generații. Unui curent. Unor părinți
.

duminică, 13 septembrie 2009

Cerc vicios



Jurnal de Syncrude


25 de ani trec mai repede decât orice, nici n-am avut timp să clipesc, pâna am făcut-o au mai trecut vreo 20, ca să mă satur. Ca să m-apuce, deodată, fobia clipitului, poate mai clipesc odată și mă trezesc mort. Dacă mă trezesc. Dacă nu mă trezesc, mă uit pe fereastră și ce să văd? Syncrude Oil la el acasă. O porcărie petrochimică. Pe una din coloane iese un fum negricios iar pe alte cinci guri aburi cu nemiluita. S-a întunecat și cerul. Iar o să plouă acid. Miroase înecăcios a bioxid de sulf.
- De ce lucrezi acolo, mă întreabă Troancă la telefon? Mină îți trebuie ție și smoală, o să ai parte de ea în iad, nu e mai bine fermier?
- De aia! Ba da.
- Sădești și tu un morvov, ai morcovul tău, o buruiană, o ceva, un mărar, o țelină...
- Un pătrunjel...
- Un cartof
- O roșie
- Un ardel
- O găină...
Oare pe ce se bazează că o să ajung în iad? Acum mă întreb singur, telefonul l-am închis, Troancă s-a culcat, ce-mi trebuie mie mină?
Da de unde să știu? Mai bine mă nervez. Îmi număr păcatele. Fac bani, de aia! Îmi răspund. O să ajung în iad.
Și banii la ce-mi trebuie, îi car cu tine pe lumea ailaltă? (Adică in iad). Da. Bine, mă nervez iar. Ca să trăiesc mai bine. Că la ciorap n-am de unde. Cei care lucrează ca mine nu pun bani la ciorap.
Cum trăiesc mai bine dacă lucrez într-o mină împuțită departe de familie și de prieteni, de viața socială? La biserică mă mai duc? Când am jucat eu ultima partidă de șah?
Șahul nu mai e la modă, ci pokerul. Texas Hold em
Am intrat în cercul ăsta vicios. Nu mă mai duc nici la biserică, mă bifează părintele absent. Cum am reușit? Cineva mi-ar trânti-o, dar nu Troancă, pentru că ai putut. Fiindcă e la modă. Așa se spune. De ce mi-ai tras o palmă? Că am putut. De ce mă cutare și cutare, pentru că pot. De ce-mi dă Dumnezeu ce-mi dă? Pentru că poți să duci. A putea, ăsta e verbul. Verb esențial.
Faptul că te maturizezi nu înseamnă nimic. Aproape nimic. Începi să te senilizezi și să nu mai percepi lumea, să n-o mai înțelegi. De aceea vor tinerii să te dea la o parte și să te calce pe trompă. Băăi, babacule, s-au schimbat vremurile. Am trecut în mileniul trei! Mă revolt. Și eu nu? Am trecut și eu și mama, chiar și bunica. Ne bucurăm cu toții de încălzirea globală și terorismul internaționalizat. Capitalismul sălbatic, globalizarea și circul politic.
Mă gândesc la străbunica mea, nu doar să schimb vorba și nu numai acum ci încă destul de des și simt că tot o mai iubesc chiar dacă a murit. Ci am trecut-o în panteonul femeilor de excepție. Pe ea și pe Sulfina mea. Dar și pe mama. Ia să vedem. Pe câteva din profesoarele mele. O mătușa. Sau două. Câteva actrițe.
M-am gândit și la moarte, nu de puține ori. N-am ajuns la niciun rezultat. Acum, niciun se scrie împreună. Vin deștepții și-mi spun, moartea face parte din viață. Eu care credeam că sunt antonime. Moartea tocmai că se definește prin încetarea vieții. Și sinonimul morții e dispariție. Am schimbat iar vorba. E și ăsta un cerc vicios, mănâncă și filosofii o pâine. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, singurii nemuritori sunt nenăscuții. Odată ce te-ai născut ai pus-o de mămăligă, crematoriul te-așteaptă. O sapă, o lopată. Numai că nu mă întreabă nimeni, vorbesc de unul singur, poate m-am căpiat în mina asta prăpădită și puturoasă.

.

luni, 7 septembrie 2009

Labour day


jurnal de Alberta



Iată ce se întâmplă în Alberta. Suntem în campania de seceriș. Grâu, secară și ovăz. Plus rapiță. Porumbul încă nu. Porumbul, probabil, se lasă să înghețe bocnă și abia pe urmă. Totuși, datorită încălzirii globale, se speră ca înghețul să nu apară în septembrie. Ceva speranțe sunt.

Eu încă nu mi-am găsit job. Lucrez încontinuare în mina de la Syncrude, adun smoală. Din smoală se face petrol. Petrolul e bun cu toate că pute.

Tot încontinuare locuiesc la MLV (Mildred Lake Village) în propria mea garsonieră ce mi s-a alocat temporar pe durata serviviului. Am dulap. Am și televizor dar nu știu dacă am canale fiindcă n-am fost curios să pornesc televizorul. Internetul e mult mai bun, pe internet nu se întrerupe programul pentru publicitate. Încă.

Prietenul meu Băcanu s-a mutat din Windsor la Edmonton, acum e mult mai bine ca înainte. Fiindcă înainte nu era așa bine. Dar acuma e. Când vin acasă de la muncă, odată la săptămână, sau la două săptămâni, ma rog, sau la trei săptămâni, stăm pe terasă și bem bere. Locuim în aceeași clădire. Popescu locuiește în aceeași clădire. Dar și eu. Doar Florin și-a cumpărat propria lui clădire. Noi nu. Noi ni le-am vândut în Windsor și acum stăm cu chirie.

Sâmbătă am avut noroc, m-a oprit poliția, conduceam prea repede, adică apăsam pedala prea tare.

- Ai vreo idee de ce te-am oprit, m-a întrebat polițistul, cu toate că nu era prea vorbăreț

- Am una, dar cam atât

- Conduceai cu 93km/oră pe limită de 60

Și mie care mi se părea că stăteam pe loc. Nu l-am contrazis, am încasat amenda, i-am dat noapte bună și mi-am văzut de drum. Dacă mă prindea când aveam 160 la oră?

Azi e zi importantă pentru că e ziua muncii. De ziua muncii, muncitorii de la lanțul de magazine Safeway au intrat în grevă. Plus cei de la fabrica de înghețată. Pe 25 septembrie vor intra în grevă și laboratoarele medicale unde lucrează Sulfina mea. O să fie distractiv și-o să avem o grămadă de emoții.

În Caboto Park, șomerii au primit cremvuști în corn și hamburgeri pe gratis. Portocale nu prea, din cauza grevei de la magazinele Safeway. În loc de 4000 de portocale s-au distribuit numai 1000. Șomerii au fost furioși. Din cauza recesiunii numărul șomerilor albertani s-a dublat față de anul trecut și nici 4000 de portocale n-ar fi ajuns la toți. E din ce în ce mai greu. E vina americanilor, clar.

Mâine încep un contract nou de 4 zile și probabil or să mă pună să semnez și pentru următorul, încă din prima oră. Să fie siguri pe câți oameni se pot baza la următorul contract, pentru că oamenii nu prea vor să vină să lucreze pentru ei. Compania se numește... cred că am semnat și un contract de confidențialitate. Adică n-am voie să-i vorbesc de rău. Acum câteva zile ne-au cerut să le facem sugestii cum să momească oamenii să vină la ei. Toți am scris la fel, doar ne-am înțeles dinainte. Am cerut mai multe ore de lucru într-o zi, adică 12 în loc de 10 și să lucrăm sfârșiturile de săptămână. Dacă ar afla cei care au luptat pentru programul de lucru 8 ore, s-ar răsuci în mormânt, parcă suntem idioți. De ce vrem mai multe ore e simplu sau mai degrabă aritmetic. Tot ce depășește 40 de ore pe săptămână se plătește o dată și jumătate. Tot ce depășește 50 de ore, se plătește dublu. De aceea vin oamenii de la depărtări ce-ți taie respirația în mina asta puturoasă de nisip petrolier. Pentru bani. De drag niciunul.

Eu vin de la 500 km și sunt iubit de soartă. Cei din Calgary vin de la 800, cei din Winnipeg și Vancouver de la peste 1000, iar cei de pe coasta Atlanticului nu mai vorbesc, peste 5000. Iar chinezii și indienii, aoleu.

Și tot azi, conducând de la Edmonton la Fort McMurry, m-a prins o ploaie cu bulbuci de nu se mai termina. Abia vedeam luminile de poziție a celui din fața mea, ștergătoarele se agitau înnebunite la maxim, de încordat ce-am fost pe parcusul celor 500 de km cred că mi-am paradit mușchii de la mâini, piciare și spatele. Plus mușchii feței plus ochii pe care i-am bulbucat la maxim. O să aflu eu mâine. Noapte bună!


.