sâmbătă, 27 iunie 2009

Orășan




- Azi e ziua mea, azi m-am născut!
- Te-ai născut în moașe-ta pe ghiață, mă-ta te-a născut, tu doar ai strigat oaaa cand ai dat de lumină și a trebuit să iei prima gură de aer. Te-ai înecat și după ce ți-ai revenit ai răcnit ca un animal în bătătura casei. Ai speriat toate găinile. S-au căcat toate pe ele de ce plămâni aveai, au umplut curtea de găinaț
- Matale erai acolo?
- Păi unde să fiu, mă învârteam ca o curcă beată, înhămam caii, dezhămam caii, nu mă hotăram dacă să o duc pe mă-ta în satul vecin la dispensar că era drumul desfundat de ploi. Până la urmă, mă-ta n-a mai reușit să intre în casă, i s-a spart apa sau ce i s-a spart în timp ce rânea la bivoli, așa că te-a născut pe bătătură. Aș fi putut să o chem pe Ileana Culii Toderii care mai moșise prin sat, dar nu eram sigur că o găsesc, cu o săptămână înainte o bătuse Cula ca pe-o bondă și Ileana fugise în Ciucea la o mătușă de-a ei. De-a Piștarului. Așa că am strigat peste gard după muierea Crăciunii Niulului care a venit strigând tulai că naște mă-ta. Era plină de aluat pe mâini, cum frământa pâinea, iar eu am luat-o la fugă prin pârâul din capătul grădinii cu sticla de țuică în mână de emoții. Ziua-n amiaza mare, ce crezi
- Adică m-am născut ziua?
- Adică te-a născut mă-ta, nu ți-am spus?
- Dar la școală de ce mă întreabă toată lumea când m-am născut?
- De proști, nu știi că lumea e proastă, întreab-o pe mă-ta cum a fost
- Mama a spus că m-am născut cu păr și cu unghii
- Că doar nu voiai să te naști cu pălărie
Nu, nu cred că aș fi vrut să mă nasc cu pălărie, nici mama nu cred că ar fi vrut. Și cu pană de păun, pe deasupra. Mai degrabă mama voia să mă facă orășan de aceea m-a botezat Dorian, ca la oraș.
- Ce nume e ăsta, s-a supărat tata de alegerea mamei
- Nume de orășan
- Păi noi nu suntem orășeni, ci țărani toată ziua, nu puteai să alegi Nicolae sau Vasile, ori chiar Ion. Ori Dumitru, ca pe tată-meu
- Dar Dorian ce are?
Nu avea nimic, însă, de rușine, tata a plecat din sat și s-a mutat la Timișoara unde toată lumea l-a felicitat de alegerea numelui meu.
- Sunt proști orășenii, a concluzionat tata. Iar acum m-am făcut și eu unul

.

luni, 22 iunie 2009

Ziua Sulfinei


Pe Sulfina am întâlnit-o pe o platformă petrochimică într-un halat alb cu niște nasturi mari transparenți și nu se fâțâia ca alte laborante în ciuda codițelor și-a pistruilor care-i stăteau mai bine ca oricui. Nici nu-și legăna șoldurile ațâțător, ori ademenitor, nici nu se împleticea în x-uri complicate pe toace amețitoare. Nu-ți spărgea nasul bombându-și țâțele iar de farduri probabil nici nu auzise. Probabil că auzise, dar nu le folosea. Era colegă cu Cristina, cu Ruxandra, cu Manuela și cu încă cel puțin alte zece fete din generația ei. An grațios. Pe de altă parte, sau pe de cealaltă parte, eu eram tras la salopetă albastră, haină și pantalon cu șnur pe care-l înnodam în față, peste tricou, printr-o fontă dublă, cu părul cârlionțat acoperindu-mi toată suprafața capului. Încă. Tocmai terminasem armata și mă simțeam deodată mai bărbat. Chiar așa slab cum eram și fără mușchi. Mușchii au venit la modă mai târziu.
- Auzi, unde tot dispari, m-a întrebat un coleg, unul Pavele, de pe lângă Vaslui, atunci când dispari și mă lași singur cu toate extruderele?
- La laboratorul CTC, l-am asigurat eu. Ajunsesem mare extruderist. Duc granulele de polietilenă pentru probe. Indice de curgere, vâscozitate, defecte, șmecherii dinastea, altfel cum reglăm parametrii la mașini?
- Ți-ai găsit vreo drăguță pe-acolo?
- Nu, l-am mințit eu.
Dimpotrivă, pusesem ochii pe Sulfina și pe pistruii ei, pe râsul Sulfinei molipsitor și copilăresc, iar ei începuse să-i placă de mine, nu nega, știai că veneam cu buzunarele umflate de granule să te văd, să te întâlnesc, să vorbim despre filme și cărți, despre cum a fost în liceu sau ce firoscos am fost eu în armată. Eu veneam mai ales pentru ea, s-o trag de nasturii transparenți de la halat. Te luminai la față când intram și-ți întindeai mâinile să-ți torn granulele în palme. Pe urmă așteptam rezultatele acolo, nu mă mai dădeam plecat. În laborator lucrau numai femei, iar mie îmi plăcea printre femei, mai ales când era și Sulfina prin preajmă.
- Bă, tu ți-ai găsit o drăguță, că mai mult acolo stai
- Unde stau?
- La laboratorul CTC
- Du-te și tu, umple-ți buzunarele și du-te că e plin de fete! Am eu grijă de extrudere
- Nu mă duc, că mie mi-e rușine. Îmi plac fetele, dar când le văd fug de ele. Nu știu de ce sunt așa prost
- Pentru că n-ai făcut armata. O să te dezmeticești tu după aia
- Și ce, în armată te învață cum să te porți cu fetele?
- Nu, dar nici nu te dezvață
- Atunci cu ce te-alegi?
- Personal?
- Da, personal
- Eu am devenit mai înfigăreț, că tot e vorba de fete
- Cum, ascultând și executând ordine, de exemplu?
- Și transmițând-le mai departe altor soldați neinstruiți. Să ai un program, dacă vrei de exemplu, să te culci și să te trezești la oră fixă, să ieși la înviorare, să iei trei mese pe zi, chestii din astea... Să fii ordonat, disciplinat și patriot. De exemplu
Deja cred că vorbeam ca din carte.
- Aoleu, eu cred că ție armata ți-a spălat creierul. Eu am auzit că în armată înveți numai porcării
- Da, dacă asculți de unul și altul. Dar nu armata, ca instituție. Pe mine m-a învățat să-mi calc uniforma, de exemplu
Nu, că Pavele ăsta mă ambiționa.
- Am auzit că în armată te-apuci de fumat, bei ca porcul și începi să umbli după femei, lasă tu călcatul uniformei. Mănânci numai conserve și te îmbolnăvești de sculament, de sifilis și de păduchi lațoși
- În tot stagiul n-am avut decât doi soldați bolnavi. Iar dacă nu vrei să bei sau să fumezi, nu te obligă nimeni, nu-ți toarnă nimeni damigeana pe gât și nici nu-ți îndeasă țigara-n gură. Eu am început să fumez din liceu, asta nu înseamnă că liceul m-a învățat. Cât despre bolile venerice o să vezi tu de ce.
- Bun și ce are de-a face disciplina armatei cu femeile?
- Habar n-am, că m-ai zăpăcit. Mai bine vezi că mă duc să duc niște granule pentru teste de laborator
- E clar, ai o drăguță acolo!
Era clar, aveam drăguță. Mă îndrăgostisem de Sulfina. Tot mai tare, de la o zi la alta. Numai ce trecusem de 20 de ani și Sulfina de 18. Doar ce-i împlinise pe 22 iunie. Circulau hormonii prin noi în toate direcțiile și cu toate vitezele. După ce am început să ieșim împreună, ți minte primul nostru film? Papillon, nu ne mai, săturam unul de altul, parcă ne mâncam de flămânzi. Am venit în pardesiu ca să pot ascunde în mânecă o lalea, ai roșit de încântare și ne-am ținut de mână tot drumul până la cinematograf. Anul următor am cerut-o de nevastă. Că nu se mai putea.
- De la granule ți se trage, a comentat Pavele care, la rândul lui, după ce și-a terminat și el armata, s-a însurat tot cu o laborantă.
- Nu de la granule
- Dar de la ce?
- De la altceva
- Altceva ce?
- De unde vrei să știu?

N-am regretat niciodată că m-am însurat atât de tânăr. Pentru că am fost cumplit de fericit. Pentru că, dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot pe tine te-aș alege. Hai să te sărut.
La mulți ani, Sulfina!

.

luni, 15 iunie 2009

Boiler Maker


Pe șeful meu de echipă îl cheamă Sheldon, sper că pronunț bine, altădată, pe un alt șef pe care-l chema Clark, nume de origine scoțiană, l-am botezat Mark, de proveniență engleză și mi-a promis să mi-arunce o cheie de 3 inch în cap, se chinuia să o scoată dintr-un sertar de scule și înjura cum înjură canadienii, fără imaginație, fuck, fuck fuck. De unde s-o arunce, cheia era mai grea decât credea el, poate chiar mai grea și mai groasă, l-am ajutat eu s-o dea jos din trusa lui pe verticală. În compensație, i-am promis o bucată de miel la Paștele nostru, ortodox. Gata prăjită.

- Cu ce ocazie, m-a chestionat pe loc

- Așa procedează românii când botează pe cineva din greșeală, l-am convins eu.

- Și când e Paștele ortodox, că deja-mi lasă gura apă după bucata aia de miel

- O săptămână de la cel canadian

S-a cam mirat el.

- Suciți sunteți voi, ortodocșii

Cine vorbea. Nu i-am mai spus nimic că puteam să-i țin o prelegere despre istoria creștinismului, dar deja cântărea în mână o cheie de unu, ușor de aruncat din orice poziție. Am murmurat totuși, să nu creadă cumva că sunt de acord cu el

- Habar n-ai... plouă afară

Sheldon, șeful de acum, poartă cercei în toate urechile și pe cap o cârpă roșie ca de pirat caraibian. Pare destul de fioros. Peste cârpă își îndeasă cascheta de sudor plină de abțibilduri cu nume de companii pe la care a lucrat. Poate că are 60 de ani dar nu-i dai că se supără și te pune la muncile cele mai mizerabile. Pe mine mă pune oricum, fiind ultimul venit în echipă și toată echipa m-a convins că așa e obiceiul până apare unul mai nou ca mine.

- Noi suntem Boiler Makers, m-a atenționat șeful. Adică, pe românește, adică pe înțelesul compatrioților mei, făcători de cazane sau mai pe scurt, cazangii. Ca să nu spun căldărari. Scula noastră, a continuat șeful scărpinându-se prin buzunarul de la pantaloni, e ciocanul. Electricianul cu șurubelnița lui, mecanicul cu cheia reglabilă, noi cu ciocanul. Nu merge ceva, îi tragi un ciocan

- Da, șefule, suntem ciocănari

- Noaptea asta ciocănim schimbătoare de căldură

Ne-am pus să desfacem schimbătoarele, trebuiau curățate, schimbate țevile din ele și ce mai trebuia.

- Șefule, șurubul asta e înțepenit, nu se desface nici de-al dracului

- I-ai tras un ciocan, deja?

- Deja i-am tras

- I-ai tras și cu barosul?

- Deja i-am tras și cu barosul

- Hm, atunci taie-l cu discul. Și dacă nu merge cu discul băgăm flacăra de acetilenă. Îl zăpăcim noi până la urmă

În noaptea aia cred că am zăpăcit vreo patru schimbătoare de căldură. Dimineața șeful ne-a felicitat.

- Bravo, cioflingarilor! Adică, good job!

Joi, ca în fiecare joi, am avut ședință extinsă de protecția muncii care e mai importantă decât orice, mai ales decât munca în sinea ei. Cu ocazia asta, cadrele protective, au lansat o lozincă nouă. Oprește, gândește, pornește! Pentru o lozincă bună poți primi o primă până la 100 de dollari, aproape la paritate cu dollarul american. În curând. Am scris și eu una că mă pricep mai bine ca la ciocane. Iată: cine chiar nu vrea să se rănească mai bine chiar să nu muncească! Nu mi-au aprobat-o, pentru ei era într-o limbă necunoscută așa că repede am tradus-o în engleză: foaie verde busuioc, batem azi pasul pe loc și nu ne rănim deloc! Dar tot nu mi-au acceptat-o că n-au înțeles ce rol avea busuiocul în lozincă.

Iar dacă te prind fără echipament de protecție, te dă afară una două cu escortă. Vine escorta și te invită s-o urmezi altfel te ia de subsuoară.

Echipamentul de bază:

-salopeta

-bocancii cu tablă la bombeu și tureac peste glezne

-cască albastră

-mănuși de piele

-dopuri în urechi

-card cu fotografie de identificare la gât (fără cip, doar cu bandă magnetică)

-și să fii proaspăt bărbierit. Bărboșii nu sunt acceptați decât negrii, umflații, diabeticii și homosexualii.

Să nu te rănești, asta e tot. Să nu creezi incident. E o crimă să te rănești. Iar rănire sau incident înseamnă orice, începând cu o zgârietură la deget, la intrarea prafului în ochi. Ori călcatul greșit cu piciorul. Ori ciocnitul cu cascheta de vreo conductă, că doar n-ai cum să le vezi noaptea pe toate. Ori deshidratarea. Leșinul e interzis cu desăvârșire. Pe drum sunt pancarde care te avertizează, pe mine deja m-au avertizat: dacă traversezi, asigură-te din ambele direcții! Păi da, că te pot călca mașinile și macaralele, doar au voie să circule cu 15 km/oră

Există reguli pentru tot. Cum să ții ciocanul în mână, cum să lovești cu el, ce poziție ergonomică să adopți, forța de lovitură și de impact, unghiul și arcul de cerc descris, poziția capului, gradul de încordare a gâtului și-a fiecărei grupe de mușchi însoțite de zeci de recomandări și sfaturi ajutătoare. Adevărul ăsta e, nu oricine poate fi Boiler Maker, ciocanul e o sculă complexă, ca să-l mânuiești ai nevoie de 3 ani de colegiu, cu examene intermediare plus unul de licență de stat și ani si ani de experiență


.

luni, 8 iunie 2009

Ținutul Mănăstirilor


Era să urce prețul petrolului la nu știu câți dollari butoiul. Mai avea nu prea mult, iar eu am zis, dă Doamne să crească! cu ochii pe tabele. Că așa se spune la butoi, baril. Barilul în sus, barilul în jos, altceva nici nu mai auzi la știri decât despre crime și barili americani. Între timp prețul a și urcat. Cu tot cu baril. Acum, dacă mă înjură toți românii cu restul planetei noastre, la un loc, pun pariu, dar serviciul meu depinde de prețul barilului american. Poate mă mai și blestemă careva din cauza asta că nu m-aș mira. M-a blestemat careva pentru mult mai puțin, revenind la subiect. Din numai două cuvinte. Mi-a scris de pe computerul lui pe computerul meu, fii blestemat! Un fost prieten al meu, care mi-a și devenit dușman pe față, m-a blestemat pentru o cușmă românească. A zis că el are cap de neamț și l-am degradat pentru că, punându-i cușma aia pe capul lui de neamț, l-am botezat român.
- Sunt rus, s-a supărat el, mai degrabă, nu vezi ce barbă plină de găluște am?
De-atunci nici nu-l mai cheamă Sorin, ci Vanea. Mai demult, poate chiar după revoluție, m-am întâlnit cu un alt prieten. Dar și cu Vanea, rusofilul. Dar nu despre el e vorba, ci despre celălalt. Și să nu uit, duminică a fost hramul bisericii, mi-a fost și cam dor de părintele, abia am așteptat să-i spun că am trecut prin Neamț, ținutul lui de baștină.
- Pe unde ai trecut?
- Pe la mănăstirea Petru Vodă, la părintele Iustin.
- Ai trecut și prin Piatra Neamț?
- Nu, am ocolit orașul prin Fălticeni
- Păcat, Piatra Neamț e ceva de vis
Poate de visul părintelui... nu i-am mai spus că n-am apucat să vorbesc cu părintele Iustin și că era să îngheț de tot la Petru Vodă, că toată lumea cu care am vorbit înainte m-a sfătuit să nu-mi aduc haine groase în România în luna mai că o să mă înăbuș de cald și nu mi-am adus. M-am înăbușit eu de cald, dar nu chiar la Petru Vodă.
- Și cum a fost la mănăstire?
- Cam bine
O altă omisiune. Puteam să-i povestesc părintelui de slujba de la miezul nopții, pe care am tot așteptat-o să înceapă, să nu cumva să o pierd, zăpăcit de frig, iar când s-a făcut 12 și nici o mișcare am întrebat un frate călugăr.
- Frate călugăr, s-a amânat slujba, sau ce?
- Nu, cum să se amâne
- Pentru că, după ceasul meu, e deja miezul nopții
- După ceasul mănăstirii încă nu, mai bine ți-ai regla ceasul că noi nu ne luăm după ora de vară, ci după cea lăsată de sfânta biserică
- Adică după ora de iarnă!
- Adică după cea lăsată de sfânta biserică, și-a înăsprit amenințător vocea frate călugăr
Treacă de la mine, ce să mai însemne o oră în plus de clănțăneală. Ziceam de prietenul ăsta al meu, ne-am întâlnit pe malul Begăi, la Flora, era doldora de țigări, fiind o zi specială pentru el și s-a oferit să-mi facă cinste cu o bere la halbă. Așa am ajuns de la terasa Flora la terasa Bănățeana. Avea el chef de vorbă. Și eu aveam, eu întodeauna am, dar el era mai volubil de data asta, plus că făcea cinstea.
- Uită-te bine la mine, mi-a zis, cu halba ridicată, i se vedeau numai urechile, așa că m-am uitat cu luare aminte. Ei, spune-mi ce vezi?
- Păi văd că te-ai cam îngrășat
- Bine, mă, că tot așa ai rămas, fără să-mi explice cum. Crăcănat sau cum? Uită-te mai atent!
M-am uitat mai atent și tot gras mi s-a părut.
- Poate că ți-ai lăsat barbă...
- Vezi un om, adică pe mine, adică prietenul meu se credea om, sigur că mi-am lăsat barbă, sunt trecut prin ciur și dârlog, expresie pe care eu n-o mai auzisem, aia vezi. Am trecut prin niște experiențe! și s-a mângâiat cu palma pe piept, prin tot ce poate să treacă cineva, ascultă-mă! Tocmai ieșise de la pârnaie, de unde era eu să știu. Întreabă-mă!
- Ai făcut războiul? Na, te-am întrebat, l-am întrebat eu
- Nu, ce război?
- Nu ziceai că ai trecut prin toate experiențele...
- Și ce, războiul înseamnă toate experiențele?
- Nu prea, dar e și asta o experiență, nu?
- Am trecut prin toate celelalte, lasă războiul, întreabă-mă altceva. El voia să-l întreb de pușcăria lui, iar mie nici nu-mi trecea prin cap. Ce să fi căutat prietenul meu în pușcărie
- Ai mâncat vreodată căcat?
- Dar tu?
- Eu am întrebat primul, oricum nu-mi amintesc, a fost cam demult
- Nici eu. Bine că nu m-ai întrebat dacă m-am pișat pe lună
- Nu, dar alții au făcut-o
- Poate, iar alții au și murit... au și putrezit...
- Da, m-am iluminat eu la față
- Tâmpenii, s-a supărat el, nu m-am pișat pe lună și nici căcat n-am mâncat, întrabă-mă și tu de experiențe ce țin de un bărbat
- Aaa, daa, m-am prins eu, însfârșit. Dar răspunzi sincer că altfel te prind cu miunciuna
- Sincer
- Nu te dai mare
- Nu mă dau, m-am dat eu vreodată?
- De vreo trei ori patru ori dacă-mi amintesc
- Poate în liceu
- Bine, poate te-ai culcat vreodată cu o hoașcă bătrână?
- O cee?
- O cotoroanță
- Fugi de-aici!
- Una gheboasă cu mucii-n pămînt, fără dinți, schioapă
- Fugi de-aici!
- Da sau ba?
S-a apucat să se scarpine în cap, pe urmă în barbă, dar nu rusofilul cu găluștile lui, cu el aveam să mă întâlnesc mai spre seară, adică era nehotărât, să spună adevărul sau să mintă. Cam așa credeam eu.
- Tocmai am ieșit din închisoare, a coborât el glasul, destul de conspirativ, cu vreo lună și ceva în urmă. De aia am tunsoarea asta de berbec
- Nu te cred!
Cu toate că l-am crezut pe loc, doar că n-am vrut să recunosc, era primul pușcăriaș pe care îl întâlneam în carnea și oasele lui.
- Cred că mă minți de-ngheață apele, i-am răspuns la fel de conspirativ
- Cred că nu, mi-a vorbit el șoptit și mai conspirativ
- Pentru ce să te fi închis?
- Pentru încălcarea decretului 400. Aproape că nu ne mai auzeam. Mi-au găsit o țigară în dulapul din vestiar
- Dar tu nu erai fumător
- Nu eram, am devenit în pușcărie
- Atunci cum?
- Nu știu, a dat prietenul meu din umeri, atunci mi-o fi plantat-o careva că doar nu eram prieten cu toată platforma petrochimică. Totuși, nici idee n-ai cât îmi pare de bine că sunt liber din nou, îmi vine să sar în sus. Și și-a aprins o țigară. Mai bem o bere?
Pe urmă a sărit în sus.
- Te-au închis pentru o țigară pe care ți-au găsit-o în dulap?
- Da, 3 luni. Nu mai contează. De-acum o să umblu prin fața primăriei cu tinicheaua legată de cur. Nici nu mă deranjează. Zornăind. M-am apucat și de fumat și mi-am lăsat barbă. Măcar am rămas cu curul întreg, habar n-ai, alții au ieșit cu el sită
Habar n-aveam pentru că nu-mi mai povestise nimeni până atunci.
- Adică ce vrei să spui?
- Mai bine nici nu-ți spun
Doar ce văzusem prin filme că toți pușcăriașii aveau gândul de evadare. De treaba cu curul sită nu auzisem, sau n-am văzut eu filmele care trebuie.
- Cine te-a prins?
- Un locotenent de la securitate. Unu Buzatu. Sper să dea de dracu, poate-l prind și-l bat revoluținarii. În celulă m-am apucat să scriu literatură ștințifico-fantastică. Mai ai timp?
- Da. Dar de ce vorbim tot mai încet?
- Eu vorbesc mai încet pentru că tu vorbești mai încet. Dar nici n-aș striga dacă tu ai striga. Vrei să-ți citesc un fragment?
- Ce fel de fragment?
- Nu ți-am spus că acum scriu romane SF?
- Nu
- Ba da, adineaori
- Adineaori ai spus că te-a prins un locotenent buzos
- Buzatu. Deci vrei să-ți citesc sau nu?
Am făcut semn din cap mai degrabă pe oblic. M-am gândit că poate nu înțelege și renunță la citit. Numai că el n-a renunțat, a citit. Destul de răspicat:
- Octanolii atacă. Ăsta e titlul
Noroc că a venit un prieten de-al prietenului meu, pe care-l chema Lucian, să-l întrerupă. Fuseseră împreună la zdup pentru câteva zile și Lucian ăsta nu-și mai încăpea în piele. Parcă avea piele de tigru.
- Am ieșit afară cu revoluția pentru că m-au închis pentru frontieră, s-a prezentat el, m-au arestat tocmai în ziua când s-a petrecut mascarada cu popa Tokes, acum am auzit că or să mă facă erou și primesc o adeverință dinaia, cu scutiri de taxe, locuință de la primărie, un hectar de pământ, permis gratuit pe toate mijloacele de transport în comun... poate intru și în politică. Adică intru sigur, m-a lămurit, fără să mă întrebe cum mă cheamă, adică Dorian Duma dacă l-ar fi interesat. Pe urmă l-a luat pe prietenul meu la rost.Tu unde te-ai înscris?
- La liberali
- Eu mă bag la feseniști
- Păi feseniștii...
- Știu. Dar vor rămâne la putere și cu ei e rost de pricopseală
- Atunci eu nu te mai înțeleg, ieri ți-ai riscat libertatea să fugi de comuniști, iar azi te dai cu ei
- Trezește-te, băă, l-a zgâlțâit Lucian, tot așa ai rămas, fără să-i spună prietenului meu cum a rămas, blegos sau cum, că așa părea. Se blegise de la bere și de la fragmentul de roman pe care se pregătise să mi-l citească cu voce tare

După 20 de ani, în apropiere de Fălticeni, am oprit la un restaurant, că nu se mai putea de foame, pe reclamă scria că te primesc cu căldură, ceea ce m-a făcut să ma hotărăsc pe loc. Cred și eu, dacă tocmai veneam de la Petru Vodă cu frigul în oase.
- Cât e bacșișul l-am întrebat pe chelner, că nu scrie niciunde
Chelnerul n-a știut cât era bacșișul. M-a servit cu ciorbă și tochitură. Și nici nu vorbea moldovenește.
- Cât vreți dumneavoastră
- Cum să fie cât vreau eu, poate eu nu vreau nimic. Pe cât bacșiș plătești taxe?
- A, la noi nu s-a introdus legea asta
- Nu? M-am bucurat eu.
Până la urmă i-am dat un bacșiș chelnerului pentru că l-am recunoscut, era chiar prietenul meu de care povesteam, doar că se schimbase. M-a recunoscut și el, dar nici el n-a fost sigur până nu i-am adus eu aminte de octanoli.
- Ai terminat romanul ăla?
- Da, numai că i-am schimbat titlul, nu se mai numește octanolii atacă
- Dar cum, butanolii?
- Nu, nici
- Dar cum
- Tinutul mănăstirilor
.