joi, 29 mai 2008

Texte de sertar


Înainte de *89 ce m-am gândit eu să scriu texte de sertar, nu ca alții care doar se lăudau că scriu și pe urmă, după revoluție, se lăudau că le-au fost confiscate textele de comuniști. La mine a fost autentic. Și când mi-a venit rândul, adică după marea revoluție din Decembrie, am vrut să scot textele la iveală, dar am găsit și eu sertarul gol.
- Unde mi-s textele de sertar, am întrebat tare ca să speriu lumea din jur.
- Iar ai băut bere și faci burtă? Că Sulfina mea nu se sperie de mine, zice ca sunt prea inofensiv, ia uită-te în jos și spune-mi ce vezi…
- Îmi văd burta, ce altceva aș putea să mai văd?
- Asta ziceam și eu. Despre ce texte vorbești atunci, de te-aude lumea tocmai din stradă?
- Alea de sertar, le țineam în bibliotecă.
- Și cum arătau?
- Păi erau coli A4 scrise de mâna mea
- Sigur erau scrise?
- Da, erau textele mele de sertar.
- Le-au luat copiii și au făcut avioane din ele, că le-am spus eu să nu se atingă de colile goale că-ți trebuie ție să scrii…
- Avioanele alea frumoase care le vedeam eu de pe balcon, ani de zile?
- Alea
- Si acum eu ce mă fac, o să creadă lumea că m-am lăudat degeaba, de unde scot eu texte de sertar?
- Scrie altele, te ajut și eu, scriem la două mâini!
Așa că m-am pus să scriu cu Sulfina. Eu i-am cam bârfit pe toți vecinii mei din bloc, că de unde alte subiecte, iar Sulfina și-a așternut rețetele culinare pe care le mai ținea minte, am cam adunat de un almanah de sertar, am pus și bancurile cu porcării pe care le-am auzit la tata. Dacă știe cineva un editor bun, sunt interesat pe loc.



sâmbătă, 24 mai 2008

Raport local


Singura legătură între serviciu și acasă e un iepure. Acasă îl văd toata ziua prin parcare, nu știu ce caută, e cam urecheat, într-o zi i-am lăsat un cartof lângă un copac și, acum, e tot acolo, doar mai încolțit. Cartoful. Iepurele de la serviciu sare de câte ori ies în curte, de după te miri ce și mă sperie în ultimul hal. Cred că ne speriem amandoi unul de altul, pe mine mă sperie că sare ca un animal, Florin zice că ar avea cuib pe undeva, ce cuib, numai vrăbiile au cuiburi.
-
Vrăbiile și cintezoii, s-a nervat Florin, doar știi la ce mă refer.
Cred că știu la ce se referă Florin, dar n-am văzut puișori de iepurași. Nici în curtea companiei, nici în parcarea de-acasă. Și nici habar nu am când fac iepurii pui sau ce perioadă de gestație au, deși am știut lucrurile astea, odată, acum un veac.
La serviciu nu mai am atâția șefi, pe de-o parte pentru că am avut o ascensiune norocoasă, pe de altă parte pentru că l-au dat afară pe managerul principal, singurul om din conducere pe care l-am agreat. Politica, curva curvelor de pe toată suprafața locuită a planetei.
În rest, nici o excepție. Cursul dollarului canadian se ține la paritate cu cel american ceea ce afecteaza economia canadiană. Se vorbește de recesiune. Prețurile la benzină respectă graficele de creștere, primăvara se instalează ușor ușor, au înflorit copacii însfârșit, iar pe timpul nopții temperatura nu mai coboară sub zero.
Revin la iepuri. Iepurii ăștia au o atracție pentru tehnologie pe care eu nu o înțeleg. Mereu se fofileaza pe sub mașini când se speriu și stau acolo pitiți cu senzația că nu-i mai vede nimeni. Iepurele din parcarea noastră e gri și destul de durduliu. Prin ziar am citit că sunt și coioți prin oraș, acum îmi explic și de ce, dacă au vânat. Prin oraș mai trec și crăpioare și chiar reni ori muși sau elk-i din ăia mari la 700 de kg și se tamponează cu mașinile pe care le fac zob.
Iepurele de la serviciu e alb și agil, dar și slăbănog. Când deschid ușa ce dă în curte o ia la goană de parcă tocmai i-am dat startul, nu știu cu cine se întrece. Când ajunge pe platforma unde testăm instalațiile de foraj, patinează din cauza uleiului hidraulic ce se mai scurge de prin conducte. Atunci pare hăbăuc și nu pricepe ce se întâmplă cu el. Când dă din nou de suprafața uscată o zbughește cu accelerația la maxim. Am aruncat după el cu un morcov pe care l-am furat din debaraua Sulfinei, și nici așa nu s-a oprit, până a intrat cu capul în gardul de sârmă al companiei. Era să se sufoce acolo. L-am scos de urechi afară, i-am arătat și morcovul. Cred că l-am scârbit, cel puțin asta am dedus după mutra lui. Totuși, l-am prevenit să nu mai intre cu capul în gard că eu nu-l mai scot, că nu pot să fiu mereu cu ochii pe el.
Sulfina e bine, azi a pregătit o musaca de vinete și m-am umplut de poftă. Am cumpărat și o sticlă de vin roșu, că dacă tot suntem singuri acasă nu se știe ce se poate întâmpla fără nici o premeditare. Vecinii noștri din stânga, dreapta și de sus, sunt pensionari și pe jumătate surzi de-a binelea, se pare că locuim într-o poziție strategică. Dupa masa de prânz ieșim la o plimbare să vedem ce mai e nou prin oraș, poate ne ținem și de mână dacă nu plouă.
Cojile de vinete le-am pus lângă copacul unde am lăsat și cartoful, data trecută, dacă nici acum nu se îndoapă iepurele cu ele, nu-i mai dau nimic, îl șterg de pe lista mea de priorități și nici n-o mai chem pe Sulfina să se uite la el cum aleargă în zig-zag, ori cum sare ca un cangur peste borduri. Nu mai pun la socoteală că de Paște a lipsit toată ziua și tocmai atunci am fi vrut cel mai mult să-l vedem, Sulfina a vopsit și ouă roșii, dar nu de iepure. Iepurii nu fac ouă oricum, decât pui vii sau uneori morți.
Acum închei raportul, mă duc să văd dacă e gata musacaua de vinete și să destup sticla de vin. Cred că mă așteaptă un viitor apropiat plin de promisiuni...

duminică, 18 mai 2008

Spot publicitar

Automobilul American a căzut și trebuie revigorat. Din cauza lui a trebuit să mă mut din Windsor în Edmonton, să-mi vând casa, acareturile și să traversez Canada de la est la vest. Mulțam priveliște, o preerie nesfârșită. Americanii au pierdut teren în fața japonezilor și sud coreenilor care le-au suflat piața de sub nasul lor de americani.
Așa că propun un spot publicitar, poate mi-l vede careva și mi-l cumpără să mă îmbogățesc peste noapte. Poate chiar noaptea asta. Poate nici n-o sa dorm de emoții.

Iată: pe o șosea aleargă Bin Laden călare. În spate cară o bazuca și într-o mână ține o grenadă aprinsă. Pe cal scrie: pursânge arab. La un moment dat, apare în prim plan fața lui Bin Laden cu ochii bulbucați rânjind cu gura până urechi.
Pe urmă, în spatele lui se vede un Ford decapotat alergând după el. Șoferul stă în picioare, are pălărie de cawboy și agită un pistol. În prim plan se vede că e Bush care iar are ochii bulbucați și rânjește cu gura pâna aproape de urechi.
Pe urmă, în timp ce aleargă unul dupa altul, se vede cum depășesc tot felul de mașini pe care scrie: Honda, Suzuki, Mitsubishi, Toyota, Kia, Hunday, Acura și poate chiar Voltswagen ori BMW, aoleu.
Pe urmă, încet încet, Ford-ul se apropie de călăreț. Când ajung unul în dreptul altuia, Bush se apleacă și are un nas în fața lui Bin Laden.
În momentul ăsta apare și trece pe deasupra lor o barză de piciorul căreia e legată o panglică pe care scrie: cumparați FORD, o mașină ce revine în viteză.
Pe urmă, Bin Laden aruncă grenada în mașina decapotată, care explodează. Bush sare în aer dar Fordul își continuă cursa intact. În momentul ăsta iar apare barza cu panglica pe care scrie: cumpărați FORD, o mașină solidă rău.
Pe urmă, Bin Laden sare cu ochii bulbucați în Ford-ul decapotabil. Dar șoseaua cotește și mașina cade într-o prăpastie. În momentul ăsta scaunul îl ejectează pe Bin Laden de piciorul căruia atârnă o panglică pe care scrie: cumpărați FORD, o mașină completă.

Desigur, dacă sunt observații de îmbunătățire, accept. Ofer și procent din vânzare.




duminică, 11 mai 2008

Poveşti pentru nepoţi

(articol provizoriu)

Eu cred că ştiu unde am fost în decembrie '89. În baie!!
Am pus copilaşii mei în vană că trageau tolomacii în blocul în care locuiam, iar în baie n-aveam ferestre, n-aveau decât sa tragă până rămâneau fără cartuşe cum a facut un soldat care se ascundea dupa un copac şi trăgea ca un descreierat. Asta pe vremea contraofensivei teroriştilor invizibili. Aşa că i-am spus de pe geam, soldatului, că soldatul se ascundea cu spatele la mine în mantaua cee i se încurca printre picioare.
- Bă, soldatule, mai ai gloanţe?
- Nu mai am, că le-am scapat pe toate în ultima rafală.
- Acum spune-mi şi mie, după cine ai tras?
- După terorişti, păi cum.
- Şi de unde îi recunoşti care sunt terorişti?
- Păi se ascund sau se târăsc pe burtă, fac salturi înainte, şmecherii din astea.
- Ăia nu sunt terorişti, sunt civili şi se-aruncă pe burtă din cauza unor tembelişti ca tine care trag în tot ce mişcă.
Da, acum mi-am amintit mai bine ce-am făcut şi unde am fost în decembrie. Spun tot până nu uit, că am prins obiceiul lui bunicul.

16 decembrie:

am tăiat porcul la socri, l-am şuncit şi cârnaţit de nu s-a vazut, apoi m-am întors la Timişoara cu sacoşele cam dolofane de porcării. În Timişoara era agitaţie mare din cauza unui popă ungur născut român cu afiliaţii subterane în securitate, aripa novatoare (adică Iliescu). Atunci am pierdut jumătate din porcarii, mi le-a furat un borfaş la înghesuială, aşa că m-am supărat rău şi am strigat şi eu "jos comunismul!", că aşa strigau unii mai aţâţaţi ca mine.
O babă care nu era chiar aşa babă ne-a strigat de la un balcon:
- Nebunilor, daca vă înşfacă securitatea?
- Dacă ne înşfacă securitatea, ne pişăm pe ea, na, i-a replicat un nene cu basca neagră, mai bine bagă capul la cutie că ţi se găinăţează vreun porumbel în cap!
- Porcule!
Replica asta am auzit-o numai eu şi am tresărit, că tocmai treceam pe sub balcon şi repede m-am uitat în sacoşa rămasă pe care acum o păzeam ca pe ochii din cap.
Pe urma, de parcă s-au înţeles, au început să strige toţi deodată:
- Li-ber-ta-te!
Eu m-am cam cutremurat, nu ştiam ce-i aia liberatate şi nici cum se exercită, mereu am crezut că e doar un cuvânt filosofic pentru politicieni ca să amăgeasca cetăţenii patriei

17 decembrie:

am avut etapă de şah împotriva echipei Electrobanat, pe care i-am şi batut de i-am uscat cu 6 puncte jumate la 3 jumate, am cules puncte la mesele din spate şi la prima masă unde am jucat eu pe post de pion sacrificat. Era o zi ca de primăvară. Cam senină. Am ieşit de la bilblioteca din Calea Lipovei şi hai spre casă că imi era foame de nu mai ştiam ce-i cu mine. Adică ştiam, că de aia îmi chioraiau maţele. Mergeam în contracurent, toata lumea se îndrepta spre centru, pe jos, ca la 23 august.
- Unde dracu merge toata lumea?
- În centru, mi-a spus un amic pe care îl porecleam.
- E fotbal, ceva?
- Se adună lumea, revoluţie mare, hai şi tu.
- Nu ştiu dacă să vin, că şi ieri a fost revoluţie şi mi-au furat o sacoşă cu cârnaţi.
Până la urmă m-am dus, mă gândeam că poate-mi recuperez sacoşa, dar nici pomeneală. Au venit nişte soldaţi răi şi pletoşi şi au început să împuşte la noi ca la prepeliţe. Aşa că am tulit-o înapoi acasă. Doar cu mâinile goale, nu se putea sta. Mi-am luat un cuţit de bucătărie şi sucitorul nevestii care m-a şi prins în flangrant delict
- Încotro?
- La revoluţie, păi cum?
- Nu te duci, că ai nevastă şi copii.
- Păi tocmai de aia mă duc!
Dar până m-am câcâit eu, n-a mai trebuit să merg în centru, au început să tragă şi la noi în cartier aşa că ne-am adunat de o coloană sănătoasă şi am început să mărşăluim pe străzi, mamă mamă, păream de nezdrobiţi. La primul foc de armă ne-am împrăstiat ca potârnichile. Eram noi curajoşi, dar nici chiar aşa, după măcelul din centru.
- Bă, nu trageţi, că suntem români!
Problema a fost că şi cei care trăgeau erau români, aşa că o confuzie a existat chiar de la început.
Un militar raguşit dinauntrul unitaţii de grăniceri, a început să strige:
- Nu mişcă nimeni că trag!
- Ba aia să o crezi tu, i-a raspuns unul de-ai noştri, că s-a lăsat frig şi dacă nu mişcăm ne ia dracu!
Aşa că noi am mişcat iar grănicerii, care tocmai fuseseră încorporaţi la ministerul de interne, au tras iar ca la poligon.
Am mai stat o vreme pitiţi dar am început să ne plictisim.
- Ce facem?
- Păi eu mă duc la lucru că sunt schimb de noapte.
M-am dus pe jos, cu vecinul meu Săndulescu, că nu mai circula nici un troleibuz, şi am fost legitimat de nu ştiu câte ori de soldaţii ăia pletoşi. La serviciu era cam linişte, dar tot m-am întâlnit cu Bria, secretarul de partid pe combinat.
- Ce spuneţi, tovaraşe secretar, despre ce se întâmplă în oraş?
- Nu ştiu, dar am cam încurcat-o cu funcţia mea, aşa-mi trebuie, hai mai bine să acţionam cumva.
- Buna idee.
- Dar cum?
- Eu zic să ardem tablourile cu Ceauşescu, tovarăşe Bria.
- Şi daca nu iese revoluţia?
- Dacă nu iese, daţi vina pe mine că şi eu am să o dau pe dumneavoastră...

18 Decembrie (şi restul)

În ziua asta n-am ajuns acasă. De la serviciu am coborat direct în centrul oraşului unde fumegau mormane de cărţi cu operele geniului din Carpaţi. Plouase toată noaptea şi ploaia spălase sângele împuşcaţilor. Dacă nu erau vitrinele sparte şi cărţile fumegânde, ai fi spus că nu se întâmplase mai nimic. Numai că lumea nu era proastă, ştia ce ştia, se îngrămădeau câte doi trei şi dă-i pe bârfă. Dar şi opoziţia era puternică, cum ne vedea că ne adunam, cum dădea comanda de împrăştiere
- Ia, circulaţi!
- Cine mă-sa-n cur mai e şi ăsta?
- Haideţi la Elba, ne-a şoptit un agitator, am auzit ca au intrat în grevă generală!
- Hai!
Da, iar după ce ne-am îndepărtat la o distanţă destul de convenabilă, i-am strigat curajos, brunetului în haină de piele
- Ce vrei cu mine, mămăligarule?
La Elba toata lumea era în curtea întreprinderii. O blindată se plimba ca o răţuşcă pe lângă poarta din spate şi una pe lângă cea din faţă. Şi învârteau din turelă, probabil că se defectaseră. Era şi mama în curtea fabricii, cam speriată dar şi nervoasă că o dureau picioarele şi nu găsea pe ce sa se aşeze. Apucase de la cineva o pancardă pe care scria "Unde ne sunt colegii?" şi se sprijinea de ea. Un bărbat cam dubios s-a apropiat de ea tiptil şi i-a şi luat o poză.
- Mă, dacă-ţi trag cu pancarda asta în cap, te fac ciuşpaiţ, te satur eu de poze, dă aparatu-ncoace!
Bărbatul a luat-o la sănătoasa, dar l-a prins lumea că era plin de lume prin curtea fabricii şi poate că-i făcea de petrecanie dacă nu apărea primarul Timişoarei, tovaraşul Bălan, cam brunet la înfăţişare.
- Lăsaţi-l în pace, că e cu mine!
Deşi nu puteai ştii, că fotograful avea un ten mai spălăcit
- Şi ce dacă e cu dumneavoastră?
- Poate nu ştii cu cine vorbeşti...
- Ba poate ştiu, cu fostul primar al oraşului. Ţi-s zilele numărate, tovaraşe!

A mai urmat 19 şi 20, pe urmă 21 şi 22 şi cam atât. Pe urmă a început altă numărătoare.
Tot prin curtea fabricii Elba era şi frate-meu, Troancă, nevasta numai ce-i născuse o fată iar Troancă era cam supărat că nu era băiat.
- Băi, DoDule, du-te la mine acasă şi spune-i soţiei că sunt bine şi că mai stau pe-aici cu greviştii, aduc şi bere mai târziu.
- Îi spun.
- Şi mai spune-i că toţi colegii sunt bine, înafară de cei arestaţi.
- Îi spun. Dar dacă mă întreabă cine sunt cei arestaţi cum şi de ce, treburi de-astea, ce spun?
Da, gata, că m-am plictisit să tot înşir verzi şi uscate. Pe 19 l-au împuşcat pe un coleg de-al meu de serviciu, iar pe 20 decembrie m-am întâlnit cu tata în Piaţa Operei, sectorul destinat fabricii lui, adică Guban. Eu mă plimbam prin sectorul Solventul, iar alţii se plimbau prin alte sectoare. De la balconul Operei s-a proclamat grevă generală iar nu mai ştiu când, am început să strigăm că-l vrem pe Bălan care-i bănăţan. L-am strigat pe nume şi pe Iliescu despre care se ştia deja în unele cercuri şi pătrăţele că va fi noul preşedinte ales prin vot democratic al patriei noastre. Am strigat noi cam tot ce ne-a trecut prin gură sau ne-a fost inspirat de la balconul Operei timişorene de unu Lorentz Furtună.
Eu mă simţeam destul de bine, nu mai fusesem demult aşa manipulat şi nu-mi venea să plec acasă, îmi venea mereu să strig lozinci, noroc că erau din belşug. Cam asta a fost tot.

Ce s-a mai întâmplat e secret, bine că mi-am adus eu aminte de restul. Că e important, altfel ce o să povestesc nepoţilor?

marți, 6 mai 2008

Dor


Mi-e dor de podurile Timișoarei. De canalul Bega ce-l traversa și din care, altadată, recoltam probe de apă ce se analizau în laboratoarele Combinatului Solventul. De locul meu secret de pescuit. De curgerea, cam leneșă, a apei și-a caiaciștilor ce se antrenau și cărora, tot alteori, le faceam cu mâna.
Mi-e dor de o fată care a oprit odată la mal și-a vrut să mă bată cu vâsla, de parcă ar fi avut nevoie, că era de două ori cât mine. M-a pus să-mi cer iertare pentru că-i strigasem un cuvânt necuvincios.
- Te rog să mă ierți, tanti, că sunt mic și prost
- Mic ești, prost grămadă, dar dacă te mai prind odată strigând dupa mine și arătându-mi degetul, te fac chiftea.
- Nu mai strig niciodată.
Fata avea coșuri pe față și era cam urâtă, dar mușchiuloasă rău de tot, cred l-ar fi putut bate și pe tata. După ce-a ieșit din nou în largul canalului cu barca, i-am strigat ca un nerușinat de pe mal.
- Nu mi-e frică de tine că ești cam urâtă și știu fente de carate.
Fata a mimat că se întoarce din nou la mal, așa că eu am luat-o la fugă și nu m-am oprit până în stația de tramvai. Mi-e dor de stația aceea de tramvai.



duminică, 4 mai 2008

Scrisoare către Burebista



Domnule Burebista,
eu cred că pot să-ți răspund la o întrebare pe care matale nu mi-ai pus-o demult, sau nu mi-ai pus-o niciodată, na și ce, mă rog. Adevărul are multe resurse, se poate afla după moarte, orice adevăr se poate afla după moarte, pentru că moartea e temporară și tranzitorie, și încă nu se știe mai nimic, dar poate că atunci o fi târziu, mai bine să-l afli în timpul vieții tale, adevărul, poate mai faci vreo schimbare două, vreo ajustare. Vreo corecție.
Eu cred ca toată lumea, fiecare cu credința lui, că după moarte începi să dormi liniștit și în timpul somnului capul începe să ți se golească de creierul tău. Gândurile scapă de sinapse și o iau razna către Alfa Centauri sau mai știu eu pe unde. Sau pe care unde. Sau pe Andromeda.
Gândurile care rămân din abundeță pe pământ, se îndesesc și ele creând o presiune pe care o simțim noi acum. Și zvâcnește in timp ce gândurile morților apasă pe tâmplele noastre ca niște cărămizi pătrățoase și ne bombardează cu 40 de impulsuri pe milimetru pătrat. Calculul ăsta l-am obținut cu multă transpirație într-o seară în care mi-am ascuțit mintea cu o sticlă prietenoasă.
Ți-aș explica mai multe, domnule Burebista, dar sunt chemat la masă, mă duc să văd ce face masa aia a mea. Mai vorbim noi, că subiectul ăsta mă cam pasioneaza cu precădere. Poate mâine seară mă mai ascut un pic cu sticla aia și altcumva discutăm.