Ce-mi place la
engleză e lipsa diacriticelor. O lipsă care ar trebui să se aplice și limbii
române cel puțin în raport cu noua tehnologie dacă nu cu limba de origine. Latinii
nu foloseau diacritice, diacriticele au fost introduse de Școala Ardeleană
făcând o serie de concesii principiului fonetic de scriere pentru a marca pronunţia
diferită a unor litere. Pronunție ce s-ar fi putut aranja prin grupuri de
litere, ș-ul prin ch ca în franceză, sau sch sau sh, etc. Ț-ul cu tz ți așa mai
departe. Oricum, pe internet românii nu prea folosesc diacritice și apelează la
tot felul de soluții, unele chiar bizare.
The Young and
Prodigious T.S. Spivet e ultimul film al lui Jean-Pierre Jeunet, un regizor de
care m-am atașat rapid după ce-am văzut Amelie (unul din cele câteva filme pe
care le-am notat cu 10). Din greșeală am descărcat The Young and Prodigious T.S. Spivet în 3D. Cred
totuși, că în Blue-ray arată mai bine însă, în 3D, a părut mai spectacular, nu
mai amintesc că exterioarele (în majoritate) au fost turnate în Alberta și
British Columbia (naționalism local, de).
Revelionul îl voi
face la Biserica Ortodoxă Română. N-are nicio legătură cu The Young and
Prodigious T.S. Spivet Avem o sală acolo pentru astfel de evenimente, anul ăsta
locurile s-au ocupat repede comparat cu alți ani. Am mai fost și la italieni,
polonezi, greci, etc. La tătari sau unguri nu. La nemți da. Dar nu m-am simțit prea
bine. La români le reproșez manelele în principal, cu toate că anul trecut au
lipsit, ceea ce mi s-a părut de-a dreptul extraordinar. La ruși nu m-aș duce
nici într-o mie de ani. Mai degrabă la mongoli. Cu ungurii e altă problemă, tot
fără nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet. Tata avea o vorbă
când eram copil: mai bine să fii român decât ungur!
- Da, numai că și
ungurii au părerea lor. Exact pe dos, adică.
- Adică ce vrei să
spui, se excita tata numaidecât, că au dreptate? Deja îi plutea piciorul prin aer iar un picior
în cur de la tata era la capătul opus plăcerii.
- Nu! N-au.
- Ce nu și ce n-au?
- Dreptate. Doar că
ei au alt punct de vedere, punctul lor foarte strict, asta voiam să spun.
- De când au
ungurii punct de vedere, o discuție de care-mi amintesc fără implicații
nostalgice, a explodat tata cu tot cu picior. Când au poposit în Câmpia
Panoniei ochii le erau subțiați, prin stepele din care s-au scurs vedeau totul de
jur împrejur fără să-și schimbe poziția. Ceea ce întărea remarca pe care tocmai
o făcusem cu privire la puunctul strict de vedere al ungurilor, însă tata n-a
sesizat. Ungurii, s-a ambalat el, stăteau ziua întreagă pe cal și se minunau de
iarba și scaieții care-i înconjurau și la care au început să se roage. Mai
ploua, mai fulgera și mai trăznea cateun ungur. Iar ei făceau totul de-an
călare. Chiar și copiii. Te pricepi la eschive, ai?
Eu cred că tata îi confunda
pe unguri cu mongolii, un popor cu istorie și cultură care a dominat la un
moment dat, întregul continent asiatic. Ungurii nu sunt mongoli, își au
originea în stepele Asiei de pe lângă Urali și provin dintr-o populație
sălbatică de triburi pre bulgare sau bulgaro-turkice.
Mă rog, istoria e mult mai complicată și nu se poate rezuma la două trei fraze.
Cert e ca ungurii au evoluat între timp din toate punctele de vedere, religios
și cultural fiind influențați de Europa de vest, iar genetic de bravii lor
vecini, românii, care nefiind atât de războinici stăteau pe lângă casă și când
ungurii se războiau românii le fecundau femeile, teză cu care tata era profund
de acord. Păi numai el... deși nu continua niciodată până la capăt cu
mărturisirile, numai el câte unguroaice...
- Datoria mea... a
noastră, rectifica tata, e să ne apărăm țara de invadatori precum ungurii. Iar
dacă nu putem, măcar să-i asimilăm.
Nu știu dacă tata a
asimilat-o pe unguroaica Ilonka, nevasta vecinului nostru Gyury, ceva certuri
ca între vecini au existat întotdeauna. Iar ungurii n-au fost singurii invadatori,
prin vecini îl aveam pe șfabul Peder, sârbul Bela, țiganul Lae, armeanul
Pancarician și chiar un bulgar, așa că după teoria lui tata, a avut mult de
muncă cu asimilarea. Nu știu de ce am rămas mereu impresia că tata s-a ocupat mai
degrabă cu asimilarea moldovencelor, migratori pașnici, decât cu invadatorii. Dar
e posibil să mă înșel.
Un al doilea
regizor pe care-l urmăresc în ultima vreme e sud coreeanul Ki-duk Kim, mai
puțin cunoscut în Korea și mai mult în Europa. M-a impresionat cu 3-Iron (un
alt film pe care l-am notat cu maximul 10) așa că am scotocit arhiva
internetului și am dat peste Spring Summer Fall Winter... and Spring și The Bow
pe care le-am urmărit fără titrare. Nici n-am avut nevoie, mesajele puternic
cinematografice ale lui Ki-duc Kim fiind transmise pe muțește.
Proiecte artistice,
din nou fără nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet, nu am.
Dacă am, mi-e groază să mă apuc, mai bine las totul la voia inspirației, dacă
mai există pe lângă serviciu, casă și survolat internetul.
.