Despre femei, lupi, vânători

Poezie de doi bani

Am să scriu o poezie despre femei!

Dar nu despre toate (decât implicit)

Sau poate am să scriu ceva ca o vijelie

Ca să nu poată fi prea ușor citit

Vijeliile sunt de două feluri:

Rupătoare de case sau smulgătoare

Ca şi uraganele care sunt tot de două feluri

Dezastroase sau inundătoare

Numai femeile nu se împart ușor

Pentru că toate au sexul despicat

Sex cu care se plimbă ţanţoş

În aer, pe mare și pe uscat 

Odată, una mi-a făcut un semn

Intr-o seară aşa şi-aşa, plină cu nori

Mi-a făcut un semn atât de discret din buze

Că am transpirat pe la subsuori

Transpiraţia e de două feluri

Am citit eu într-o carte  groasă

Poate fi sărată murătură

În rest nu mai ştiu că era pagina roasă

Toata lumea spune că sexul femeii e frumos

Şi eu sunt de acord, de ce să nu spun la fel

De ce să mă găsesc eu Gică contra

De ce să mă dau eu mai pătrăţos?

Şi patratele sunt de două feluri

Un fel mai cubic ca o cotineaţă

Cu trei dimensiuni iar celălalt numai cu două

Dacă-l priveşti fix din faţă

Din faţă şi femeia e ademenitoare

Pentru că în piept îi cresc două găluşti

Şi degeaba faci tu pe prostul

Că-ţi vine din ele să muşti

Eu am auzit de un lup periculos

Care muşca hrăpăreţ dintr-o oaie

Şi oaia zicea bee, adică îl blestema

Să-i cadă la stomac greoaie

Vânatorul, ce mai, atât aştepta

Şi-a pus glonţul tacticos în puşcă

Dar când să tragă şi-a amintit de o femeie

Şi a mai întâziat de-o mușcă

Femeia dacă e goală se numeşte Eva

Şi are o frunză numită impediment

Că bikini s-au inventat mult mai târziu

Iar thong-ul e chiar mai recent

Intre timp lupul a tulit-o prin pădure

Că şi lupii se împart în două

Cei cu năravul mereu constant

Şi lupii cu blana nouă

Bineînţeles că femeia e de vină

Ce căuta în imaginaţia vânătorului despuiată?

Aşa se întamplă întodeauna, femeia

Apare în secunda cea mai neaşteptată

Nu ştiu cine mi-a spus că secundele

Dacă le numeri până la şaizeci, se duce-un minut

Pe care niciodată nu îl mai poţi recupera

Că de aia se numeşte pierdut

Pierderile sunt și ele de doua feluri

Majore (ca și femeile peste 18 ani)

Şi mai sunt pierderile fără valoare

Ca poezia mea de doi bani

Pomana porcului

Am fost la tăiat porcul în Mundare. Eu în pantaloni scurți dar Sulfina cu poșeta ei. Pentru că am întrebat-o:

- Dar iei și poșeta?

- Daa, păi nu merg niciunde fără poșetă. Fără poșetă nu mai sunt eu. Ci altcineva. Vrei să mergi cu altcineva la tăiatul porcului?

- Ba nu, mai bine ia-ți poșeta!

Cu două săptămâni înainte ne-a întrebat Radu al doilea.

- Voi vreți porc?

- Noi vrem, așa i-am răspuns.

- Veniți la tăiat?

- Ba cum să nu.

- Câți porci vreți?

Aici nu prea am știut ce să răspund.

- Păi unul, dar mic, cât de-un cotlet

- Bine, că și noi vrem jumate și poate-l împărțim.

- Da, așa sunt de-acord, dar altfel nu.

Cu o săptămână înainte iar ne-a sunat Radu al doilea.

- Nu v-ați rezgândit cu porcul?

- Încă nu, ci vrem să-l tăiem în două.

Zis și făcut. Totuși, cu o zi înainte iar ne-a sunat Radu al doilea

- Sper că nu v-ați răzgândit că acum e prea târziu, mâine între 6 - 6:15 venim să vă luăm cu duba noastră.

Am fixat repede ceasul să sune la șase și cum a sunat ceasul cum a și bătut Radu al doilea la ușă. M-am repezit să-i deschid, noroc că a strigat Sulfina după mine.

- Unde ai luat-o în curul gol, mai bine pune chiloții pe tine.

Nu i-am găsit și așa am nimerit pantalonii scurți pe care i-am pus pe mine și în cinci minute eram și plecați să tăiem porcul, cu poșeta Sulfinei după noi. Altceva n-am luat nimic. Nici măcar bani, a trebuit să cobor la benzinăria din și să scot bani de pe plastic. E bun și plasticul la ceva.

La fermă am ajuns încă devreme pentru că ne aștepta Jimmy, proprietarul porcilor. Iarba îți ajungea până la piept prin unele locuri, iar cocinele porcilor credeai că se dărâmă dintr-o clipă în alta. Aproape la fel de pitoresc ca-n România. Scândurile erau demult putrezite, dacă-și puneau porcii mintea cu ele praf le-ar fi făcut.

Jimmy ne-a dus prin toate cotinețele pe unde avea porci să ne-alegem unul. L-am ales pe ultimul, de comun acord, părea destul de simetric să nu avem probleme cu împărțirea. Jimmy a zis, lasă că vi-l împușc, credeam c-o să-l alegeți pe cel mai gras că-mi cam face probleme.

Și i-a dat pușca lui nepotu-său, se pare că era timpul să învețe și nepotu-său  să împuște porci. Eu și Radu al doilea ne-am dat la o parte, pentru că nepotul a început să se învârtă de jur împrejur cu pușca aia a lui, porcul nu voia să stea locului, se tot plimba prin ogreada în care l-am separat de unul singur.

Pe urmă pușca s-a blocat și era să rămânem cu porcul neîmpușcat. Noroc cu Radu al doilea care a fixat-o din trei mișcări militărești.

- Nu vrei să-l împuști tu, l-a întrebat Jimmy. Văd că te pricepi la antichități.

- Nu, pentru că n-am permis de împușcat și sunt și milos. Milos era doar pe deasupra, în plus, dar Jimmy nu s-a prins, ci m-a întrebat dacă nu cumva vreau să-l împușc eu, că nepotul lui s-a răgândit.

- Eu sunt de zece ori mai milos decât Radu al doilea, așa i-am spus. Eu mai bine îi tai beregata.

Până la urmă l-a împușcat Jimmy cu toate că porcul iar a început să se preumble prin ogreadă crezând c-a scăpat. Părea chiar bucuros, dacă nu cumva fericit. Grohăia prin iarbă de plăcere.

După ce a căzut porcul împușcat am sărit la el cu cuțitul, numai că nu prea tăia, m-am chinuit o vreme pe urmă ce să-l cari din ogreada aia a lui că era mai greu de cum fusese viu. L-a cărat Jimy cu tractorul, într-o lamă de buldozer și ne-a lăsat să ne descurcăm cum vrem noi. Pârlitul a mers ușor, iar despicatul și mai ușor pentru că am avut-o pe Vioara-întâi care știa toată anatomia porcului pe de rost. Că nu degeaba a fost medic dentist. Am reușit să-i scoatem și mațele, în schimb am pierdut toporul după primul ciocan, un topor de fontă, de unde eram să știm că dacă e made în China nu ține la ciocan. A trebuit să folosim traforajul electric

Pompa de apă pornea dacă apăsai pe întrerupător și pe urmă îi trăgeai un picior. Picior de amorsare. Iar spre sfârșit de tot au început să taie și cuțitele dacă  le-am șlefuit cu o piatră specială pe care ne-a dat-o Jimmy.

- Păi n-ai avut piatra asta de la început?

- Dar cum să nu?

Singurul moștenitor a dormit tot drumul, iar marele absent a fost Rexi Calapodescu. Tocmai de la pomana porcului care a fost un dezmăț, după ce-am ciopârțit jumătățile de porc, ne-am îndopat cu tocăniță în untură până la urechi, cu jumere calde, cu șorici și tot felul de porcării, ca să păstrez profilul. Noroc că n-am fost în Post că nu ne-ar mai fi spovedit nimeni.

Fotograf[ii] de vitrine

Fragment dintr-o povestire pe care intenționez să o lecturez la Clubul Helion, în toamnă. Propunere de lectură pentru CS

Îl urmăream pe Istodor de copil, când intra la Cina, printre barele de fier forjat ce înconjura terasa. Sau la Vaporul, din spatele gardului viu, în secret. Ori la Grădina Bănățeana. Erau toate aproape de centru, iar eu mă mutasem cu școala  tocmai în spatele Primăriei, pe Bulevardul Lenin.

Copilul eram eu, iar Istodor era un tip înalt, deşirat, plin de coaste, subt la față şi mereu nebărbierit, fără să poarte barbă. O vreme, îmi aduc aminte că purta niște ochelari cu lentile groase, părea aproape aproape miop. Mi s-a părut un tip interesant. Umbla mereu cu  buzunarele umflate, pline de pătrunjel. Le povesteam de el colegilor de la şcoală. Iar ei mereu mă iscodeau. De Istodor. Îl urmăream pe stradă atunci când se încumeta să meargă pe jos, mă gândeam eu la ceva, dacă m-ar fi observat.

Acum Istodor e mort. Oficial. Cu toate dilemele poliţiei. Prima oară am aflat dintr-un ziar local de informare, Agenda, sau Agenda zilei, sau Faptul zilei, una din publicațiile ieșite pe piață în ultimii ani. Mi-a atras atenția fotografia balastierei pe care o conducea, de pe prima pagină.  Accident rutier în apropiere de Steierdorf, un titlu îngroșat, în care șoferul balasterei și-a pierdut viața.

Într-o vreme, conducea o basculantă şi mă lăsa să-l însoţesc pe scaunul de lângă şofer. Nu m-a întrebat niciodată cum mă cheamă. I-am spus eu, Mitrea! Dar el mă striga cu bă, ţâncule!

Trecea pe la terasă, se umfla de bere şi pe urmă se îndopa cu pătrunjel să nu-i pută gura.

- Vino, bă, ţâncule, încoace, du-mă şi pe mine într-un loc. Hai că mă grăbesc!

Ca și cum eu aș fi fost șoferul, sau șeful, sau cel care lua hotărârea. Îmi era rău de plăcere când mă întreba unde să-l duc, mă fâstâceam și mă înroșeam ca un rac.

În cabină mirosea puternic a benzină. Pe atunci nu-mi displăcea mirosul de benzină, poate chiar îmi plăcea. Îi ţineam lui Istodor de urât. Mă pescuia de pe terenul de fotbal sau mă aştepta când ieşeam de la şcoală. Mă claxona de pe cealaltă parte a străzii.

-Bă, țâncule!

Istodor a murit într-o duminică la 12 fix. După opinia doctorului legist. Între timp eu mai crescusem, mă şi angajasem la Uzinele Mecanice, unde tata avea o relaţie la un maistru pe care îl chema Dănilescu.

- Ne-am cunoscut la Băile Govora, mi-a şoptit tata conspirativ. Cu Dănilescu ăsta…

- Da? am întrebat şi eu, aşa, să pară că mă interesează.

- Da. Pe atunci Dănilescu nu era maistru, a continuat tata. Ci un vânture lume ca tine acum. Şi-a fluturat palmele pe lângă urechi să-mi exemplifice.

- Sisi, înţelegi…

Mi-am fluturat şi eu palmele la urechi.

- Da, înţeleg. Sisi.

- Mergeam împreună la femei. Acolo, la Govora. Era plin de femei. Şşt!

Tocmai trecuse mama pe lângă noi.

- Ce şuşotiţi acolo? Unde era plin de femei?

- Încă nu eram căsătorit, a încheiat tata discuţia. Şşt!

În marţea aceea sârmele de curent îngheţaseră bocnă şi erau atât de încordate încât păreau gata să plesnească.  La înmormântare, pe minus 25 de grade, a căzut o cioară şi a rămas înfiptă cu ciocul în pământul proaspăt săpat. Îngheţase cu ochii deschişi. Groparul şi-a făcut cruce din sperietură, cioara îi trecuse pe lângă nas, vâjâind, ca un vârf de lance.  Pe urmă s-a enervat şi a golit ce mai rămăsese dintr-o sticlă de rachiu. Pe urmă s-a luat de mătușa lui Istodor care clănţănea din dinţi şi tremura ca o vargă.

- Gerrr.

Mi s-a părut curios că numai eu și mătușa lui Istodor participam la înmormântare, doar nu eram singurii care l-am cunoscut. Cu tot frigul de afară. Aşa că bătrâna s-a ocupat de tot. Hârtii, plăţi… Pe mine nu mă mai văzuse, m-a privit chiorâş, nu ştia la ce să se aştepte.

- Na…acum s-a găsit şi ăsta să moară, nu mai putea s-o mai amâne până se mai dezmorţea vremea, ce…a tras şi o înjurătură, groparul, în care amesteca morţii cu viii şi multe altele. Lucruri sfinte, zile de sărbătoare şi porcarii de-ale lui, de gropar care le văzuse pe toate.

Tropăiam şi-l aşteptam pe preot, preotul n-a mai venit, l-am îngropat pe Istodor fără slujbă, în grabă. Făcusem ţurţuri sub nas. Am spus eu un Tatăl Nostru cu poticniri şi Doamne Mântuieşte de cel rău şi viclean. Când am ajuns la birt, înspre seară, unde urma să mă întâlnesc cu Filet, am aflat de la un vecin că preotul ce urma sa oficieze înmormântarea se pornise spre cimitir pe jos, ca în toiul verii şi a ajuns la spital cu degerături, îi căzuse urechile şi vârful nasului.

- Tu-ţi dai seama?Apoi Filet a continuat. Am şi eu pe cineva care a făcut armata la Focsani, la căi ferate şi povestea că le degerau tot felul de chestii.

La sfârşit, groparul  a cerut de trei ori preţul cu care se tocmise şi ne-a afurisit pe toţi. Ba chiar s-a pişat pe mormântul lui Istodor. M-am luat cu el la harță, mai mult de rușinea bătrânei, mătușa lui Istodor, harța care a degenerat într-o bătaie în toată regula. La sfârșit, i-am tras groparului o lopată în cap. A ajuns şi el la spital, la urgenţe, alături de preot. Iar eu m-am căpătuit cu un buzunar rupt la palton. A doua zi am sunat-o pe mama, aveam ceva mustrări de conştiinţă,  după care am trecut pe la croitoria din spatele cofetariei Violeta să-mi repar buzunarul. Frigul încă se mai inteţise, iar mama, după ce mi-a ţinut o morală straşnică pentru că n-o sunam mai des, m-a consolat. Că bine i-am făcut groparului, îl cunoscuse şi ea, cu alt prilej, o larvă, aşa i-a spus, să mă duc acasă liniştit. M-am dus acasă mai liniştit. Pe drum, o furgonetă s-a izbit în tramvaiul cu care călătoream şi s-a făcut praf. Şoferul furgonetei a suferit leziuni craniene şi-a rupt picioarele, mâinile…L-au dus şi pe el la urgenţă, alături de preot şi groparul cu care mă luasem la harţă.

Pe deasupra, în blocul în care locuiesc, era pană de curent. Am aprins o lumânare şi m-am băgat îmbrăcat sub plapumă. Am visat că cineva mă trăgea de picioare, apoi l-am visat pe Istodor într-un halat alb, văruind copacii din curtea spitalului de urgenţă..

-  Ce faci, nene? L-am întrebat

-  Păi, tu nu vezi?

-  Văd, dar nu înţeleg…

Noaptea a trecut chinuit, mă strângea cureaua de la pantaloni în ultimul hal plus haina pe la subsori şi nici nu mă prea putusem învârti din cauza paltonului. M-am trezit mai obosit decât mă culcasem.

Deşi era mult mai în varsta, Istodor îmi amintea de un văr de-al meu cu care mă vedeam de câte ori mergeam la ţară. Taică-său, unchiul Vasile, era un beţivan înrăit, ca mai toţi cei din sat şi-l bătea pe văru-meu din orice. Ne ascundeam împreună în beci sau după căpiţele de fân în care scobeam găuri şi povesteam acolo. Eu despre viaţa mea de orăşan, el despre cea de ţăran. Le comparam şi nici una nu ni se părea prea grozavă.

La serviciu am părut scos ca din curul calului.  Temperatura încă mai scăzuse, îmi era groaznic de frig şi mă durea capul în ultimul hal. Am vrut să-mi trag salopetele peste palton. Imposibil.

- Ce-i cu tine?

- Nu ştiu ce-i cu mine. A murit Istodor.

- Mie-mi spui?

În mintea lui s-o fi întrebat cine dracu mai era şi Istodor ăsta. Ştim noi.

- Maistore, nu mai pot de cap. Îmi vine să crăp.

Am trecut pe la Cocârlan care îşi curăţa strungul. Lucrase în tura de noapte şi se pregătea să dispară.

- Hai să bem ceva la Curierul, mi-a dat drumul șeful două ore…

- Aşa de dimineaţă?

- Da, ne mai încălzim…

- Aha. Azi nu mai mergi la școală?

- Nu, îmi bag picioarele-n ea!

La Curierul era deschis, însă nu se serveau băuturi alcoolice până la 10. I-am făcut cu ochiul fetei de la bar, discret. Cu două luni înainte o invitasem la un film şi, când să intrăm, n-am mai găsit biletele. Le rătăcisem. Ne-am plimbat toată după-amiaza pe malul Begăi. I-am propus să doarmă la mine peste noapte. A acceptat cu condiţia să rămână discret, urma să plece în Italia la muncă, avea o promisiune fermă şi nu voia complicaţii.

- Ce fel de complicaţii? Sau ce are una cu alta?

- Multe. N-am chef să-ţi explic.

- Şi dacă ne vede cineva împreună la film?

- Păi, nu e totuna.

Nu erau complicațiile la care mă gândisem eu, nu era măritată. Ne-a servit cu două cafele mari amestecate cu rom. După a doua ceaşcă mi s-a dezlegat limba şi am devenit volubil.

- Ştiu cine l-a împuşcat pe Istodor.

Cu toate că nu ştiam. Îmi venise așa, pe moment.

- Eu nici nu aveam habar că a fost împuşcat, s-a mirat Cocârlan. Cine e Istodor ăsta?

- Cum nu aveai habar, scrie în ziare.

Dar nu scria, nu că-l împușcase, întindeam coarda.

- Nu ştii că nu mai citesc ziare?

- Nu, de ce nu le citeşti?

- Pentru că sunt bombastice. Bagă niște titluri de-ți cad dinții și pe urmă de duc cu zăhărelul. Și mai și mint de trăznesc.

- Şi la televizor nu mint?

- Mint şi la televizor de trăznesc, dar la televizor mai vezi câteun film, un documentar, mai o muzică, mai un spectacol…

- Bine, atunci, dacă nu eşti curios…

- Ei, sigur că sunt.

Cu văru-meu m-am înţeles şi am rămas prieteni. S-a făcut electrician şi s-a angajat la o carieră de piatră unde a întâlnit-o pe Magdalena. M-am dus la nuntă, că nu se putea. Unchiu Vasile, tatăl vărului meu, s-a îmbătat şi a sărit să-l bată pe văru-meu ca în tinereţe. Cu o sticlă de țuică. Văru-meu nu s-a lăsat, se ciupise şi el şi i-a tras un pumn în nas lui taică-său de i l-a spart. Să aiba ce vorbi satul. Satul ar fi vorbit oricum, găsea el ceva de vorbit. Sângele a sărit pe rochia miresei şi pe costumul lui de mire.  Se umpluseră de sânge amândoi şi unchiul Vasile la fel. Însă, unchiul Vasile, întărâtat, s-a apucat să răstoarne mesele cu tot cu mâncarea şi băutura de pe ele şi a ieşit groasă.

- Ei, cine l-a împuşcat pe Istodor?

- A, Istodor…

- Ziceai că ştii cine l-a împuşcat şi ai lasat-o suspendată…

- Da, dar între timp am uitat, îmi amintesc eu mai târziu.

I-am mai făcut un semn discret fetei care ne servise, Olga, n-aveam nici un chef să mă reîntorc la muncă.

- N-o sa iese prost dacă nu te întorci?

- Nu cred.

- De ce nu crezi?

- Păi nu ţi-am spus, ştiu cine l-a împuşcat pe Istodor. Ma răzgândisem din nou.

- Şi care e legătura?

- Exista o legatură. N-am chef acum de explicaţii. O spusesem tare, să mă audă Olga. Olga nu mai plecase în Italia şi nici la mine nu mai venise cu toate că-i mai făcusem propuneri.

- Crezi că sunt o curvă? s-a enervat odată

- Nu, cred că nu. Dacă vrei mergem la un film.

- La un film…a dat din cap oarecum cu subînţeles.

Nu ne-am certat. Mai veneam pe la bar să o vad, o mai întrebam de sănătate. Fără sa o mai invit la mine. Mă încăpăţînasem şi eu.

Romul mi-a venit pe nas şi eram gata gata să vomit. Mă prinsese de urechi. Mă prinsese pe stomacul gol de urechi. Tramvailele circulau fără călători, trecuse de perioada de vârf, mi se părea nemaipomenit să mă plimb prin oraş la ora aceea. Am ieşit la aer că nu se mai putea. Cu capul plin de rom. Mi-am cumpărat şi un covrig, iar de la florăria de pe bulevardul Mareșal Antonescu am cumpărat un buchet de narcise fără niciun scop. La Uzina m-am întors ocolind pe la podul Gării.

- Ai grijă!

Era portarul. Dar nu se referea la faptul că întârziasem. Mi-a luat biletul de voie şi l-a înregistrat meticulos într-un caiet. Lui Cocârlan îi spusesem că mă duc la veceu să vomit că mi se urcase cafeaua la cap. Probabil încă mă mai aştepta. Aerul de afară mi-a făcut bine, însă tot misterul ăla care plutea de cum păşisem pe teritoriul uzinei, mă făcea să mă simt în nesiguranţă. În atelier mă aşteptau doi ofiţeri de poliţie, toată uzina vuia, lumea se uita dupa mine ca după urs, era ceva să fii arestat la uzină…

- Dumneavoastră sunteţi cutare şi cutare? Dumitru Borzea.

- Eu.

Duhneam a rom. Am aflat că groparul depusese o plângere penală împotriva mea, dar nu pentru asta mă căutau cei de la poliţie. Fusese redeschis mormântul lui Istodor. M-au lasat praf. Şi nici nu mi-au dat timp să mă dezmeticesc.

- Cine a semnat permisul de înmormântare?

- Permisul?

- Dar certificatul de deces?

- Întrebaţi-o pe mătușa lui Istodor, ea s-a ocupat. Eu l-am cunoscut doar şi am simţit că trebuia să fiu acolo, la înmormântare.

Nu pentru că nu mai fusesem la altele. Dar Istodor nu era în groapă, am aflat de la cei doi ofiţeri. În sicriu adică. Sicriul era gol.

- Nu reuşim să-l găsim. Când l-aţi lăsat în groapa, n-aţi simţit că e gol?

- Ce să fie gol?

- Coșciugul.

- Nu! Și a venit închis, l-am lăsat închis, pe frigul ăla abia aşteptam să scăpăm de el.

Pe urmă, ofiţerii m-au întrebat despre incidentul cu fulgerul globular despre care chiar nu ştiam nimic.

- Ce fel de fulger?

- Globular…Cel care a lovit sicriul înainte să-l acoperiţi cu pământ.

Am facut o mutră bleagă. Nu m-au crezut.

- N-am remarcat niciun fulger.

Nu eram deloc cooperativ.

- Poate ţi se dezleagă limba la secţie.

Poate, m-am gândit, dacă mi-aţi oferi ceva de băut. Aşa mi-am amintit de romul din cafea şi mi s-a făcut din nou greaţă. Mai bine fără băutură. De data asta.

În uzină lumea şuşotea pe lângă maşini, îşi dădeau bobârnace, îşi dădeau cu presupusul, făceau mucii praf. Pe micii detectivi. Trei sferturi din ei, cu câteva ore în urmă, nici nu ştiau cum mă cheamă şi, deodată, numele meu se plimba peste tot. Eu îmi plimbam buchetul cu narcise dintr-o mână în alta şi transpirasem în palme.

 Nu există nici o legatură între fulgerele globulare şi haosul soalar, am aflat mai târziu. Mult timp am fost paralel cu fenomele astea paranormale. E greu de crezut. Se speculeaza orice că aşa sunt oamenii, speculanți...

La secţia de poliţie am bătut holurile şi mi-am şters curul de nişte fotolii pe-acolo. Nu ziare, nu reviste sau broşuri, o plictiseală crâncenă. Sunt sigur că am vazut-o şi pe mătușa lui Istodor, la un moment dat, vorbea cu un tip cu pomeţii ieşiţi în afară, când m-a observat bătrâna a luat-o la fugă şi a disparut într-unul din birouri. Mi se închideau pleoapele, mă luase somnul de plictiseală 

.

30 de ani cu tine

De 30 de ani cu tine sunt tot mai arătos

Fără să-mi mai uit pieptenul prin păr

Tot mai frumos

Ca în tinerețe

De 30 de ani cu tine

Sunt tot mai așa cum ar trebui să fiu, cum îți place ție să fiu

Când îmi spui: bărbate!

Nu mai semeni cu nimeni, parcă nici n-ai avea un frate, n-ai avea un văr

Dar de la săruturile și de la strângerile brațelor tale, de la cum mă privești

De-acolo vine

Toată metamorfoza asta

A mea

Pari un caleidoscop și aș mai adăuga, o oglindă de argint

Ovală, delicată

Pari un caleidoscop, o pajiște colorată, pari o colină, pari două

Prin care aș sări ca un cangur, palmele tale

Au miros impresionant, proaspăt și îmi vine să chiui, un parfum amețitor

De rouă

Cu urechile proptite una în alta părem un caleidoscop

Noi doi

Când plouă

Râsul tău mă purifică oricum, e ca un cutremur

E ca un taifun, oricum

Ca un uragan

Ca un râu oricum care se bifurcă

Reflectându-mi  un vis mai vechi de a fi tu, e ca un râu care urcă

Ca un șuvoi de lavă ieșind prin craterul unui vulcan dogoritor

Râsul tău atât pare de exploziv de fulminant și dens

De contagios

Ai un râs molipsitor

Spontan și mai ales

Chiar de la bun început îmi trecea prin minte

Tocmai din titlu îmi trecea, din prima literă și apoi din primul vers ce voiam să-ți spun

Adunând toate secundele, că sunt mult mai fericit acum decât

am fost înainte, mult mai bine

De aceea, în mod deosebit,  mi-aș dori azi

În  ultima zi din acest aprilie

Încă 30 de ani

Cu tine

Poate poemul ți se va părea eclectic ori ușor afectat, poate prea căznit sau mai degrabă forțat. Draga mea, faptul de a te fi întâlnit a fost și rămâne evenimentul cel mai prețios, mai extraordinar și mai important din viața mea. Faptul de a mă fi căsătorit cu tine a fost și rămâne evenimentul cel mai fericit și mai însemnat. Faptul de a fi avut doi copii împreună rămâne cel mai mare miracol pe care l-am trăit.

A îmbătrâni împreună cu tine va fi o aventură  pe care o aștept cu exaltare

.

8 Martie

Am început să uit mai mult decât rețin. Un subiect pe care cred că l-am discutat și altă dată, nu-mi mai amintesc. Cel mai tare mă deranjează că uit cuvinte. Evenimentele ca evenimentele. Vorbesc ce vorbesc și mă opresc brusc ca paralizat. Îmi lipsește cuvântul de legătură. Stă undeva pe limbă dar nu se formează. Cuvântul naibii.

Încerc să vorbesc românește cât de des posibil. Și nu e vorba că uit să vorbesc românește, citesc aproape zilnic câte ceva. Dar în engleză pățesc la fel. Că nu-mi mai găsesc ochelarii nu mă mai deranjează demult, doar n-o să mă enervez de fiecare dată. Mai nou îmi caut căciula, pixul și telefonul. Iar când îi dau raportul șefului și mă blochez din cauza unui cuvânt o cotesc la vreme. Băi ce frig s-a făcut, șefule!

Datele de naștere ca datele de naștere, le mai notez prin carnețele, la fel și numerele de telefon. Pe urmă nu găsesc carnețelul. Noroc că telefoanele sunt tot mai deștepte și memorează ele în locul meu.

Toate năzbâtiile, toate gardurile pe care le-am luat în cap, toți stâlpii, toți pereții, toate ușile și ferestrele, toate pietrele, toate mingile, toate scatoalcele, toți pumnii și cozile de mătură, de lopată și de târnacop, toate astea se plătesc.

Însă 8 Martie nu l-am uitat. La mulți ani tuturor femeilor din lume! Oricum nu mai citește nimeni urările mele. Dar să fie acolo. Virtual. Alături de alte urări. Și mai ales mamei. Și mai ales Sulfinei.

.

După slujbă/ Psalmus Ode

Azi, după mai multă vreme, am ajuns la biserică. La Biserica Ortodoxă română și nu românească, din Edmonton, capitala Albertei. Unii vor fi jigniți dar unii nu știu ce e Edmonton, pe unde e, unii nici n-au auzit de Edmonton. Suntem, totuși, peste opt mii de români aici.

După mai multă vreme am ascultat o predică bună. Era să spun perfectă. Ceva despre leproși, despre vindecare și despre recunoștință. Ceea ce m-a dus cu gândul la bolile din trecut (azi eradicate sau pe cale de a fi eradicate) cât și la cele noi, muatante, inginerizate genetic și cum or mai fi. Și am avut brusc, revelația asta, că ne trebuie un vindecător!

Observație: la biserică lumea a venit în valuri. În trei valuri. Primul val (și cel mai mic), chiar înainte de a începe Liturghia. Al doilea, după Intrarea Mare, cam la o oră de la începerea slujbei. De, lumea s-a mai trezit după beția din seara trecută. Iar al treilea val și cel mai puternic după ce-a trecut colecta. Cam atunci apar majoritatea românilor ortodocși de pe aici. Nu știu dacă și pe la alții. Scapă și de aprinsul lumănărilor, pentru că mai întâi trebuie să le cumpere și scapă și de farfurie. Se zgârcesc la niște mărunțiș.

Altă observație: în fața mea două doamne butonau la greu celularele în timpul slujbei și trimiteau sms-uri. Am crezut că nu văd bine, mi-am scos ochelarii și i-am șters. După ce i-am șetrs am văzut că și puștiul de lângă ele, de vreo 12 ani butona cu o viteză de amețeai.

Și încă o observație: corul a început să miște, nu știu ce s-a întâmplat că până acum o lua pe arătură de-ți țiuiau urechile. E unul din puținele lucruri care-mi plac la biserică, alături de predică (dacă e o predică cum a fost cea de azi).

După slujbă ne-am întâlnit subsol, la agapa frățească.

- Te-ai mai rătăcit și tu pe la Biserică? Așa m-a întrebat unul. Ai slăbit ca un câine, ce faci, lucrezi prea mult?

- Nu lucrez prea mult, n-am slăbit și nici nu m-am rătăcit.

- Probabil că te-a lăsat nevasta...

- Cum să mă lase nevasta, doar am venit cu ea.

- Înseamnă că n-o cunosc pe doamna.

- Păi ar trebui, pentru că ea vine în fiecare duminică, eu sunt cel care o dau mai rar.

- A, păi nici eu n-am mai fost de mai bine de-un an.

- Ai cam slăbit, ce să zic...

.

The Young and Prodigious T.S. Spivet

Ce-mi place la engleză e lipsa diacriticelor. O lipsă care ar trebui să se aplice și limbii române cel puțin în raport cu noua tehnologie dacă nu cu limba de origine. Latinii nu foloseau diacritice, diacriticele au fost introduse de Școala Ardeleană făcând o serie de concesii principiului fonetic de scriere pentru a marca pronunţia diferită a unor litere. Pronunție ce s-ar fi putut aranja prin grupuri de litere, ș-ul prin ch ca în franceză, sau sch sau sh, etc. Ț-ul cu tz ți așa mai departe. Oricum, pe internet românii nu prea folosesc diacritice și apelează la tot felul de soluții, unele chiar bizare.

The Young and Prodigious T.S. Spivet e ultimul film al lui Jean-Pierre Jeunet, un regizor de care m-am atașat rapid după ce-am văzut Amelie (unul din cele câteva filme pe care le-am notat cu 10). Din greșeală am descărcat  The Young and Prodigious T.S. Spivet în 3D. Cred totuși, că în Blue-ray arată mai bine însă, în 3D, a părut mai spectacular, nu mai amintesc că exterioarele (în majoritate) au fost turnate în Alberta și British Columbia (naționalism local, de).

Revelionul îl voi face la Biserica Ortodoxă Română. N-are nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet Avem o sală acolo pentru astfel de evenimente, anul ăsta locurile s-au ocupat repede comparat cu alți ani. Am mai fost și la italieni, polonezi, greci, etc. La tătari sau unguri nu. La nemți da. Dar nu m-am simțit prea bine. La români le reproșez manelele în principal, cu toate că anul trecut au lipsit, ceea ce mi s-a părut de-a dreptul extraordinar. La ruși nu m-aș duce nici într-o mie de ani. Mai degrabă la mongoli. Cu ungurii e altă problemă, tot fără nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet. Tata avea o vorbă când eram copil: mai bine să fii român decât ungur!

- Da, numai că și ungurii au părerea lor. Exact pe dos, adică.

- Adică ce vrei să spui, se excita tata numaidecât, că au dreptate?  Deja îi plutea piciorul prin aer iar un picior în cur de la tata era la capătul opus plăcerii.

- Nu! N-au.

- Ce nu și ce n-au?

- Dreptate. Doar că ei au alt punct de vedere, punctul lor foarte strict, asta voiam să spun.

- De când au ungurii punct de vedere, o discuție de care-mi amintesc fără implicații nostalgice, a explodat tata cu tot cu picior. Când au poposit în Câmpia Panoniei ochii le erau subțiați, prin stepele din care s-au scurs vedeau totul de jur împrejur fără să-și schimbe poziția. Ceea ce întărea remarca pe care tocmai o făcusem cu privire la puunctul strict de vedere al ungurilor, însă tata n-a sesizat. Ungurii, s-a ambalat el, stăteau ziua întreagă pe cal și se minunau de iarba și scaieții care-i înconjurau și la care au început să se roage. Mai ploua, mai fulgera și mai trăznea cateun ungur. Iar ei făceau totul de-an călare. Chiar și copiii. Te pricepi la eschive, ai?

Eu cred că tata îi confunda pe unguri cu mongolii, un popor cu istorie și cultură care a dominat la un moment dat, întregul continent asiatic. Ungurii nu sunt mongoli, își au originea în stepele Asiei de pe lângă Urali și provin dintr-o populație sălbatică de triburi pre bulgare sau  bulgaro-turkice. Mă rog, istoria e mult mai complicată și nu se poate rezuma la două trei fraze. Cert e ca ungurii au evoluat între timp din toate punctele de vedere, religios și cultural fiind influențați de Europa de vest, iar genetic de bravii lor vecini, românii, care nefiind atât de războinici stăteau pe lângă casă și când ungurii se războiau românii le fecundau femeile, teză cu care tata era profund de acord. Păi numai el... deși nu continua niciodată până la capăt cu mărturisirile, numai el câte unguroaice...

- Datoria mea... a noastră, rectifica tata, e să ne apărăm țara de invadatori precum ungurii. Iar dacă nu putem, măcar să-i asimilăm.

Nu știu dacă tata a asimilat-o pe unguroaica Ilonka, nevasta vecinului nostru Gyury, ceva certuri ca între vecini au existat întotdeauna. Iar ungurii n-au fost singurii invadatori, prin vecini îl aveam pe șfabul Peder, sârbul Bela, țiganul Lae, armeanul Pancarician și chiar un bulgar, așa că după teoria lui tata, a avut mult de muncă cu asimilarea. Nu știu de ce am rămas mereu impresia că tata s-a ocupat mai degrabă cu asimilarea moldovencelor, migratori pașnici, decât cu invadatorii. Dar e posibil să mă înșel.

Un al doilea regizor pe care-l urmăresc în ultima vreme e sud coreeanul Ki-duk Kim, mai puțin cunoscut în Korea și mai mult în Europa. M-a impresionat cu 3-Iron (un alt film pe care l-am notat cu maximul 10) așa că am scotocit arhiva internetului și am dat peste Spring Summer Fall Winter... and Spring și The Bow pe care le-am urmărit fără titrare. Nici n-am avut nevoie, mesajele puternic cinematografice ale lui Ki-duc Kim fiind transmise pe muțește.

Proiecte artistice, din nou fără nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet, nu am. Dacă am, mi-e groază să mă apuc, mai bine las totul la voia inspirației, dacă mai există pe lângă serviciu, casă și survolat internetul.

În sfârșit, ceea ce voiam să spun e La mulți ani! pentru cei care încă se mai rătăcesc pe paginile de blog și n-au migrat de tot cu cățel și purcel pe Face Book


.

De ziua României

Dragă România și dragi români,

Vă urez La mulți ani! de ziua noastră Națională. Sub auspiciile unui nou președinte, nu știu dacă mai bun, dar mai rău în niciun caz.

Vă urez și vă doresc mai multă liniște și mai puțină luptă politică. Mai multă bunăstare și mai puțină delăsare. Mai multă deșteptăciune și înțelepciune și mai puțini șmecheri, hoți, baroni, șmenari, țepari, maneliști, proprietari de castele și copiangii. Mai puțini derbedei, maidanezi și bețivani la volan. Să deveniți mai chibzuiți, mai înțelegători și mai iubitori de aproape. Aproapele sunt și ungurii și sașii și secuii și țiganii și miticii și mai noii emigranți din România. Mai multe speranțe, mai mult optimism, mai multă bucurie. Mai puțini pușcăriași, șarlatani și îngălați. Mai puțină sete de putere și mai multă forță de muncă. Mai multă onestitate. Mai multă compasiune pentru cel de lângă tine.

Vă doresc toate acestea și o mie de alte lucruri pe deaspra. De aici, de peste ocean


.

Sex în trei

Decor: două scaune, o vană

Personaje:

Femeia

Bărbatul1

Bărbatul2
Polițistul
Alți 3 polițiști
Regizorul

Barbații ocupă cele doua scaune disponibile, sunt îmbrăcați în costum și cravată. Femeia face baie în vana plină cu spumă.

Femeia (oprindu-se din spalat, măsurându-i pe cei doi din cap până în picioare): mai aproape!

Barbații  se ridica de pe scaune și se apropiu de vană.

Femeiea: și mai aproape!

Cei doi se apropie și mai mult.

Femeia: ajutați-mă să ies

Unul din barbați îi intinde un prosop pe care îl ia de langa cadă iar celalalt o ajută să se ridice și să coboare pe scenă. Îi aranjează papucii de casă. Femeia își acoperă partea din fața cu prosopul dar spatele îi ramane gol. Se șterge cu încetineală, fără a lăsa să i se observe dinspre scenă ceva din particularitățile corpului. La un moment dat, ocolindu-i pe cei doi barbați, ajunge cu spatele la spectaori, partea din spate e complet goală.

Femeia: ați venit pentru anunțul din ziar?

Batbatii (in acelasi timp): Da, domnișoară

Femeia: înseamnă că știți despre ce e vorba, începe tu (îl arată pe unul din barbați cu degetul). Ce știi să faci?

Barbatul1: eu dansez, domnişoară.

Femeia: ce anume?

Barbatul1: sunt balerin, domnişoară, știu sa fac piruete

Femeia: foarte bine, sper să fie și amuzant, dansează!  Am vrut să spun interesant.

Bărbatul începe să danseze (fără muzică)

Femeia îl urmărește câteva secunde apoi se îndreaptă spre celalalt bărbat: și tu?

Barbatul2 (scoțându-și floarea de la butonieră încearcă să i-o așeze  femeii după oreche, nu reusește): eu sunt versificator și recitator, dacă-mi permiteți…

Femeia: îți permit

Bărbatul2: domnişoară, sunteti de o frumusețe copleșitoare…

Femeia: se vede asta și prin prosop?

În acest moment își întoarce capul spre public și realizează că i se vede partea dezvelită a trupului. Se rotește 180 de grade, cu fața la spectatori pe care și-o acoperă cu prosopul. I se vede ba un sân, ba celălat

Femeia (spre public): la ce va hlizeați?

Își acopera fesele cu prosopul expunându-și amândoi sânii. Bărbatul1 se oprește din dans și o urmarește cu privirea. Femeia (deși nu-l vede, fiind cu spatele la el): dansează!

Barbatul1 își reia dansul

Femeia (adresându-i-se bărbatulului2): ce spuneai?

Barbatul2: că sunteți răpitoare

Femeia: probabil, dar lasa asta, spune altceva

Barbatul2 (meditand cateva secunde): domnișoară (îngenunchind și întinzându-i floarea), sunteţi de o frumuseţe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze.

Femeia (cu fața spre public, privind in gol): hm, interesant. Recita-mi ceva romantic.

Barbatul2 (dregându-și glasul) ( începând de la recitare, barbatul 1 va rămâne la doi pași în urma femeii, urmărind-o pe toata scena):

E primavară, a înverzit izlazul

Iar florile-si arată timide pămătuful

Bărbații își însămânțează prazul

Și-un tril de pasari zguduie văzduhul…

În acest moment se aude trecerea unui cal în galop. Bărbatul1 se oprește din dans, iar barbatul2 rămâne  cu mâinile ridicate.

Femeia: dansează, de ce te-ai oprit?

Barbatul1 își reia dansul

Femeia: către barbatul2 (ajustându-și prosopul de câte ori se întoarce cu spatele spre spectatori) (și-l intoarce destul de des, fiind intr-o permanentă mișcare): cum ai făcut?

Barbatul2: n-am făcut-o eu

Femeia: dar cine?

Barbatul2 arătând spre spectatori: poate că….

Femeia se apropie de spectatori până unde îi permite scena. Privindu-i circumspectă: de ce umblați cu trucuri ieftine? Unde ați ascuns calul? (imită nechezatul unui cal, fixand pe unul din spectatorii din apropiere sa dupa care le întoarce spatele și se îndepartează) Barbatului2: unde ai învățat să reciți?

Barbatul2 (expresiv): cand eram mic, locuiam cu bunica…

Femeia: nu te-am întrebat cu cine locuiai, puteai s-o faci și cu Moatnul Incălțat

Barbatul2: dacă nu mă ascultați, domnisoară, (afectat) bunica are un rol hotărâtor în formarea mea artistică

Femeia (gesticuland cu mâna a nepasare) (apoi către barbatul1): n-ai amețit de atatea piruete? Mai oprește-te

Barbatul1 se oprește din dans.

Femeia: spune, tu, unde ai mers la școală?

Barbatul1: școala de balet, domnișoară

Femeia: nu asta, ma refeream la generală, la liceu…

Barbatul1: generala, de fapt primii doi ani, în Alexandria…

Femeia: zăuu! Și eu sunt din Alexandria (rotindu-se în jurul barbatului doi, agitată, măsurandu-l din cap in picioare) O coincidență nemaipoemintă, crezi în coincidențe?

Barbatul1: dacă va referiți la aceeași Alexandrie, da, cred

Femeia: cum adică, aceeași Alexandrie?

Barbatul1: pentru că eu mă refer la Alexandria din Egipt

Femeia (oprindu-se, uimita): Egipt?

Barbatul1: da, domnișoara, Egipt

Femeia: ce căutai in Egipt?

Barbatul1: eu nu căutam nimic, știti, când eram mic, am crescut cu bunica…

Femeia: altul cu bunica, ce aveti oameni buni, v-ați înțeles între voi? E de-a dreptul enervant. De ce te-ai oprit? De ce nu dansezi? Dansează!

Barbatul1 dansează

Femeia revine la barbatul2 care, în tot acest timp, și-a reluat locul pe scaun și notează ceva într-un carnețel.

Femeia (venindu-i din spate și aplecându-se peste umărul bărbatului pentru a vedea ce scrie): ce scrii acolo?

Barbatul2 (închizându-și la repezeala carnețelul și ascuzându-l în buzunar): e jurnalul meu de gânduri și versuri, domnișoară.

Femeia: vreau să-l văd!

Barbatul2 (scoțându-și carnețelul din buzunar): poftim!

Femeia: dacă mi-l dai de bună voie nu-l mai vreau. Trebuia să mă refuzi inițial, eu trebuia să devin stăruitoare, iar tu să cedezi în cele din urmă. Așa, a fost prea ușor. Păstrează-l. Ce mai știi să faci?

Barbatul2: sunt recitator, domnișoară

Femeia: mi-ai mai spus-o. Ce știi să reciți?

Barbatul2: versuri

Femeia: ai păstrat anunțul meu din ziar?

Barbatul2: desigur, îl am cu mine

Femeia: recită-l

Barbatul2 (mirat): dar anunțul dumneavoastră nu e poezie

Femeia: recită-l când îți cer! Și pune suflet, vreau să-l ascult cum îl înterpretezi

Barbatul2: foarte bine, dacă aceasta e voia dumneavoastră (scoate o pagină de ziar dintr-unul din buzunare și o despăturește). Dregându-și vocea, ironic: “Domnișoară în călduri și în cautarea absolutului, doresc doi parteneri maturi, căsătoriți, cu abilități artistice, pentru o partidă de sex in trei. Asigur discreție nelimitată. Ținută obligatorie. Pentru probe, sunați la …”

Barbatul1 (oprindu-se din dans): pe mine să nu contați, domnişoară. Eu ma retrag.

Femeia: cum vine asta, tu te retragi?

Barbatul1: în anunţ scrie discreţie totală…

Femeia: scrie nelimitată. Nu ști să citeşti?

Barbatul1 (venind până la margina scenei, îi privește pe spectatori): și aștia?

Femeia: ce-i cu ei?

Barbatul1: o să ne urmarească fiecare gest. Despre ce discreție neelimitată e vorba?

Femeia: aceștia, domnul meu (arătându-i pe cei din sală), sunt plătitori de bilete. Și au venit să urmareasca o scenetă de teatru. Sceneta se numește “Sex în trei”. Noi, suntem actorii scenetei. Personajele sunt imaginare. Nu există. Decât in mintea autorului. Noi, actorii, le dăm viață. Limitele, limitele încep abia în spatele uşilor, afară pe stradă…

Barbatul1 (calmat): să spunem că înțeleg. Atunci de ce nu începem odată, de ce toată mascarada asta cu dansul, recitările și așa mai departe…

Femeia: așa mai departe, ce?

Barbatul1: calul acela care alergă…

Femeia: despre cal n-am știut nimic, dar bănuiesc că e o condiție impusă de sponsor, autorului. Nu știu exact cum funcționează…. (Îi face semn barbatului2 să se apropie): Tu de ce nu mai reciți?

(toate 3 personajele sunt cu fața la spectatori

Barbatul2: ce anume, domnisoară?

Femeia: poezia aceea cu primavara, cu izlazul, cu păsărelele…

Barbatul2: ah, “elucubrație solară”

Femeia: ce-i cu elucrubația?

Barbatul2: e titlul poeziei, domnișoară…

Femeia: e un titlu trăznit, cine a scris-o?

Barbatul2 (înclinându-se): eu, cu voia dumneavoastră

Femeia: cu voia mea nu. Poți să-i dai drumul. E cu voia autorului.

Barbatul2 începe să recite. În același timp, femeia continuuă discuția cu bărbatul1.

Femeia: spectatorii sunt imaginari

Barbatul2: natura e-n explozie acerbă

Femeia: nu e un public real. Sunt actori ca si noi. Doar că sunt mereu alții, de la o repetitie la alta. Parte din decor

Barbatul1: inteleg

Femeia: intelegi?

Bărbatul2: cad ocheade de ninsori peste fața sa imberbă

Barbatul1: da, acum inteleg. Foarte ingenios. În cazul asta de ce mai plătesc biletele

Femeia: tocmai, își joacă rolul, totul trebuie să fie impecabil

Bărbatul2: ”Gulie”

Barbatul1: pare logic. Și partida de sex în ce act e?

Bărbatul2: am cumpărat o gulie verde din piață

Femeia: care sex?

Barbatul1: sex in trei. E chiar titlul scenetei

Bărbatul2: de la o tânără frumoasă precupeață

Femeia: un titlu e un titlu, iar ce se petrece pe scenă e altă poveste, titlul e ceva sugerativ, o metaforă, tu ești balerin, cum de nu pricepi?

Barbatul1: sigur că pricep

Femeia: pricepi?

Barbatul1: absolut că pricep

Bărbatul2: cu gâtul de girafă alb și nestemat

Femeia: atunci gata cu vorbăria! Dezbrăcarea! Amandoi! Bărbatul 2 tace. Femeia se apleacă la urechea bărbatului 2: ce era cu gulia aia?

B2: era titlul poemului următor, cu permisiunea dumneavoastră…

F: nu a mea, a autorului. Vă așezați hainele pe scaune, vă aștept în vană.

Femeia se îndreaptă spre vană, își scoate prosopul și intră în ea.

Femeia (din vană): sper că sunteți căsătoriți, era o condiție obligatorie.

Bărbatul 1 și bărbatul2 se dezbracă cu încetineală aranjând-și hainele cu timp pe scaune. Când rămân numai în chiloți privesc spre femeie

Bărbații, pe rând: da. Da.

Femeia: și chiloții! După o pauză scurtă: ce da? Aveți certificat de căsătorie?

Bărbatul1 și bărbatul2 privesc spre spectatori șovăitor apoi își scot chiloții întorcând spatele și o iau la fugă spre vană. Cortina se închide. După un moment de tăcere din spatele ei încep să se audă gemete.

Pe scenă dau năvală trei polițiști. Trec prin cortină apoi apar cu femeia și cei doi bărbați goi și cu cătușe la mâini. Coboară în sală și se îndreaptă spre una din ușile de culise. În tot acest timp bărbațul1 și bărbatul2  repetă același lucru: noi nu suntem vinovați!

Femeia: suprapunânu-se peste vocea bărbaților: nu știți ce faceți. O să vă pierdeți slujbele, o să vă dau în judecată! Ați intervenit cu brutalitate intr-un act artistic.

Un al patrulea polițist apare pe scenă. Se apropie până la marginea scenei și se adresează spectatorilor: vă rugăm să nu creați panică. În cinci minute teatrul va fi ănconjurat de 10 dube ale poliției. Ușile vor fi blocate și, dumneavoastră, fiecare, veți da câte o declarație. Vi se vor face dosare penale pentru încălcarea bunelor moravuri, perversiuni sexuale și așa mai departe.

In sală se iscă murmure

O voce din public: e absurd, noi am venit la un spectacol de teatru, cum să fim arestați? Ce perversiune sexuală am comis?

Polițistul: ați asistat la una, legea va stabili dacă sunteți sau nu vinovați.  Până atunci...vocea polițistului se pierde pe fundalul galăgiei. A spectatorilor care încearcă să o zbughească pe ușa, ori vociferează.

Un bărbat din sală: pe mine să mă scuzați, am nimerit aici din greșeală, nici măcar nu mi-am cumpărat bilet, am crezut că e un magazin cu articole de baie, am văzut cada și am rămas.

Pe scenă apare un alt bărbat (ieșit de după cortină). Cu ochelari și barbă. Cu o șapcă în carouri. Se apropie de polițist și-l ia la rost: domnule polișist, sunteți iresponsabil. Cum vă permiteți să întrerupeți spectacolul? Aveți vreun mandat de arestare, pot să-l văd și eu, cu aprobarea cui ați dat năvală în sală?

Polițistul: dacă te apropii mai mult îți pun cătușe. Cine ești?

Bărbatul cu barbă: sunt regizorul.

Polițistul: aha, deci capul răutăților. Și autorul pe unde o fi?

Regizorul (adresâdu-se publicului din ce în ce mai zgomotos): oameni buni! Atenție, oameni buni! Sunt doar patru polițiști iar dumneavoastră două sute. Vă speriați de patru uniforme?

Se lasă un moment de tăcere. Polițiștii realizează situația și încep să se retragă încet spre ușa de ieșire. Prea târziu, mulțimea se dezlănțuie, polițiștii sunt prinși, are loc o busculadă, în cele din urmă sunt aduși pe scenă, despuiați de haine și sodomizați. Uniformele lor încep să zboare prin sală. Vuiet, fluierături, gălăgie.

După două minute, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, hărmălaia se liniștește, femeia împreună cu bărbatul 1 și bărbatul2 reapar pe scenă iar spectatorii iși reiau locurile în sală. Actorii, încă goi se prind de mâini, se apleacă și trimit bezele celor din sală care izbuncesc în aplauze și urale.


În același timp, în fața clădirii teatrului opresc 10 dube ale poliției. 20 de polițiști echipați de luptă (grenade lacrimogene, scuturi, bastoane, căști etc înconjoară clădirea

.