miercuri, 31 decembrie 2008

Liviu Nanu


Sau ce primesc eu in Ajun de Anul Nou





Surpriză de proporții tocmai atunci când spui că nu se mai poate întâmpla nimic. Și totuși... poșta circulă...

Liviu Nanu e întodeauna o lectură plăcută, iar una peste ocean, cu cartea în mână, e îndoită. Aș vrea să spun că-l cunosc pe Liviu Nanu de când era mic, în scutece, dar nu e chiar așa, totuși, pot spune că am asistat la primele nașteri ale sale în proză.

Liviule, o citesc, o dau să circule și pe la alții cum fac cu toate cărțile în limba română pe care le primesc de-acasă și promit să n-o arunc la coș așa cum m-ai atenționat în dedicație.




sâmbătă, 27 decembrie 2008

O, bradul meu, cu garanție



Mi-am cumpărat brad!!! Dar nu chiar acum. Pe care l-am cărat cu șalele mele pentru că n-a încăput în porbagaj, așa mi-a spus omul care vindea brazi, în piața noastră

- De ce nu încape?

- Din cauza frigului

- Păi am un porbagaj cât toate zilele

- Nu contează, la frig lucrurile devin casante, mai ales brazii, altfel nu garantăm

- Și altfel garantați?

- Altfel da

L-am luat în spate și l-am dus acasă pe un frig cutremurător. Cu tot cu garanție.

Pe 25 am fost la biserica noastră, cu o duminică înainte popa ne-a avertizat:

- Cine nu vine de Crăciun la biserică și nu-și aduce și copiii o pățește urât.

Eu repede mi-am luat un copil cu mine și fuga la biserică. Cu capul destul de greu din cauza Ajunului, cu toate că tot popa ne-a avertizat.

- Să nu vă prind că vă ghiftuiți în seara de Ajun că ați încurcat-o!

Iar după slujba de Crăciun ne-a întrebat cu ochii subțiați:

- Cine lipsește?

Ne-am înfricoșat pe loc să n-o pățim, iar câțiva au răspuns precipitați

- Noi suntem aici

Dar eu nu m-am precipitat fiindcă ațipisem de la predică

- Atunci nu de voi am întrebat

Ceilalți s-au speriat că poate vorbește de cei care n-au spus prezent încă și s-au precipitat și ei

- Și noi suntem aici

- Nici de voi nu vorbeam

Atunci m-am înfricoșat eu, caci numai eu nu spusesem nimic, cine știe ce mai visam și de data asta

- Dar și eu

- Și tu ce?

- Sunt pe-aici

- Mare minune!

Pe urmă mi-au trecut emoțiile, bine că am fost pe-acolo


Când m-au văzut copiii mei și Sulfina mea cărând o, bradul meu, au vrut să mă îmbrățișeze dar nu i-am lăsat, mă făcusem și eu casant, îmi crescuseră țurțuri pe sprâncene, mi-a înghețat respirația ( plus mucii) iar degetele de la mâini mi-au rămas strânse de tulpina copacului.

- A spus vânzătorul de brazi să lăsăm o, bradul meu să se dezghețe mai întâi, altfel îi cad crengile ca găluștile și nu garantează

- Și altfel garantează?

- Altfel da

- Are stativ?

Mai mare mirarea că nu mi-a înghețat și vocea ca în Fort McKay, numai că în Fort McKay mi-a înghețat și altceva. Sulfina s-a cam îngrijorat și m-a sunat de urgență după ce a ascultat buletinul meteo

- Vezi să nu-ți înghețe altceva...sau dacă îți îngheață, contează în ce poziție...

- Păi și stativ, că m-a costat cât bradul la un loc, m-am nervat din senin amintindu-mi că îmi înghețase ceva în poziția care nu trebuie. Puteam să-mi imaginez că mi-am cumpărat doi brazi pe câți bani am dat, dar nu mi-am imaginat. Mi-au cam tremurat buzunarele. Cum poate să coste un stativ cât un brad. Dacă mă pricepeam, forjam eu un stativ pe loc, numai că în meseria asta încă nu m-am încumetat.


Ajunul de Crăciun l-am petrecut la Florin și Păpădia lui. I-am afumat bine garajul cu grătarele, că afară nici vorbă pe temperatura aia, ne plesneau paharele cu cognac în mână, de care popa ne-a interzis să ne-atingem, dar ce să facem dacă suntem în ultimul hal de păcătoși, nici curaj să mă spovedesc prea devreme nu mai am. Plus sarmalele de aperitiv și toate porcăriile din farfurii, ghiftuială de nedescris.

- După biserică veniți înapoi, ne-a amenințat Florin, că trebuie atacat curcanul!

- Care curcan?

- Curcanul din tavă

- Păi nu ținem și noi un pic de post după sarmale și fripturi plus toate șmecheriile dinainte?

- Hai, mă, că te-ai găsit, ce dracu, păi de mâine s-a terminat cu postul, urmează praznicul!

- Dar numele, m-a întrebat unul din băieții mei

- Ce nume?

- Cum îl cheamă?

- A, îl cheamă o, bradul meu, parcă am menționat pe undeva

- Pe unde?

- Acum nu-mi amintesc, că încă sunt casant

- Și de ce numai al tău?

- Nu m-ai auzit bine, am spus, o bradul meu!

- Chiar așa am și auzit

- Atunci cheamă-l pe numele lui

- O, bradul meu!

- Vezi?

- Da, acum văd, s-a dumirit un băiat al meu, fain nume

Așa că după ce s-a dezghețat am așezat o, bradul meu în stativ, i-am adăugat apă la bază și l-am împodobit. Pe urmă l-am fotografiat pentru garanție. Altfel nu.




miercuri, 24 decembrie 2008

Treaba cu tehnologiile




Eu vreau să răspund opțional lepșei venită de la White Noise (însfârșit primesc și eu una pe care aproape că am cerșit-o ca un nerușinat ce sunt azi și mâine) în original plecată de la Cătălin Sandu de care n-am auzit în viața mea și nici el de mine. Paradoxal, existăm amandoi pe blogosferă și nici nu ne călcăm pe bătături, cum o f... cu Vania care pe unde trec eu trece și el de-al dracu ce e, dar pe unde trece el e treaba lui.

In original, leapșa sună Ce tehnologie/concept/element/invenţie science fiction ai vrea să vezi prinzând viaţă?

Eu cred că am văzut multe tehnologii prinzând viață, mă consider un norocos ce sunt și câte noroace nu mă mai așteaptă, aoleu.

Aseară l-am sunat pe fostul meu profesor și decan de an, Radu Vlădea, tocmai în Abu Dhabi, ceea ce acum 20 de ani mi se parea deja de domeniul SF, avea o voce caldă și plăcută dar am recepționat-o mai ales prietenoasă, în ciuda conflictelor noastre extreme din trecut.

Într-o carte pe care am uitat-o de un autor pe care l-am uitat, era descrisă o societate utopică, în care o familie era formată din trei până la cinci persoane, toate ființe umane. Eu, ca autor, aș fi băgat și un android acolo, pentru deliciul umanoizilor. Copiii care se năsteau aparțineau fiecăruia, partenerii aveau probabil un pat imens în care se tăvăleau la grămadă și așa mai departe. Mult mai departe, adică. Aș fi curios dacă o astfel de familie ar funcționa, care ar fi rata divorțurilor sau frecvența cu care masculii dintr-un nucleu familiar și-ar trage ciomage ori femelele s-ar lua de păr.

Ar fi multe lucruri despre care am citit și aș vrea să le fiu martor, clonarea indivizilor umani în mod special, întâlnirea cu extratereștrii neapărat, colonizarea altori sisteme planetare, obligatoriu, trecerea dintr-un univers paralel în altul, mai mult decât orice și, desigur, certitudinea existenței lui Dumnezeu, întânirea cu el.

Fiind însă mai modest, un element de SF, dacă așa se spune, pe care aș vrea să-l prind în viață, pentru că postum se va petrece oricum, ar fi să scriu un best seller. Tata să fie mândru de mine, mama să nu-și mai încapă în pielea ei de mamă, Vania să plesnească de ciudă ca o gogoașă și să-și dea foc la barbă, Sulfina să se simtă cea mai norocoasă soție a mea, iar băeții mei să mă depășească cu nu știu câți parseci pe secundă la pătrat.


Leapșa merge mai departe la jurnalist celebru și Ghrayada.

marți, 23 decembrie 2008

Sărbători fericite!


Crăciun fericit celor ce se rătăcesc pe blogul meu! Dar și un an nou fericit! Dar și zile fericite între cele două evenimente. Dar și la mulți ani! Dar și celor care nu trec pe aici. Sau nu vor trece niciodată și nu vor afla ce le-am urat.

marți, 16 decembrie 2008

Leapșa pe furate


Am preluat și eu o leapșă cu fular și căciulă, dar nu știu de la cine, că nu prea primesc eu, fiind înstrăinat de țara noastră, iar dacă primesc nu sunt anunțat, tot din cauza depărtării și cam tot aia e. Leapșa asta mai degrabă am furat-o de pe un blog, fiind un hoț înăscut...voiam să spun român (atestat prin certificat de naștere) și se referă la cartea preferată din bibliotecă.

Binee. Am răscolit toată biblioteca mea anemică și n-am găsit-o, poate că am lăsat-o acasă la mama, se numea ”Sora soarelui”, o culegere de basme din colecția bpt. Din ce-mi amintesc.

De câte ori eram supărat sau necăjit, citeam un basm de acolo și uitam de toate necazurile mele de copil. Am să o caut când mă întorc în România, România fiind un loc al întoarcerilor mele. Nu avea nici semnătură pe ea și nici dedicație, copil fiind, însă, am crescut cu senzația că mi-a fost dedicată. Senzație pe care mereu am perceput-o cu fiecare altă carte pe care am lecturat-o și, dacă e să fiu sincer, puține cărți nu mi-au plăcut în copilărie sau adolescență. Universurile acestea paralele, lumi și tărâmuri imaginare.

joi, 11 decembrie 2008

Scrisoare către Moș Crăciun


Nu știu ce să-i cer lui Moș Crăciun ăsta că sunt într-o dilemă de nu mă văd. Mie mi-ar trebui o mașinuță nouă cu consum mic și garanție lungă, dar dacă e un cadou așa scump o să se prefacă moșul că mi-a pierdut adresa. Dacă cer ceva mai ieftin n-o să-mi trebuiască, fiindcă eu vreau mașinuță. Am tras cu ochiul la scrisoarea Sulfinei, ea nu vrea mare lucru, o blană, cât poate să fie o blană sau un palton sau ce vrea ea. Am tras cu ochiul și la băieți, nici ei nu vor cine știe ce, niște scule optice și electronice, nici alea nu pot să coste o avere, precis că ei se vor căpătui cu ce își doresc, iar eu o să mă aleg până la urmă cu dilema mea.

Un prieten bun mi-a spus că cel mai important e să știi cum să ceri, de aia unii primesc și alții nu primesc. Că nu se scrie bă, moșule, ci dragă moșule.

- Dacă-i spui moșneag se supără, m-a mai atențonat prietenul meu

- Dar dacă-i spun moșule, Crăciunule, cu literă mare

- Se supără la sigur, că e la per tu. Ori moșule, ori Moș Crăciun

- Și mai departe?

- Mai departe faci și tu o introducere, nu-i pui direct lista ca și copiii că te lasă cu buzele umflate iar dacă se nervează îți mai dărâmă și coșul de pe casă

- Cred că mi l-a dărâmat acum doi ani, a trebuit să fac altul. Și despre ce să scriu în introducere?

- Despre ce vrei tu, bagă ceva cu vremea, niște bîrfe din vecini că-i plac și continui cu faptele bune pe care le-ai făcut in timpul anului, abia în incheiere îi faci vreo aluzie sau două despre ce te roade.

- Da da, ma cam roade rău.

Așa că m-am pus să-i scriu moșneagului


Dragă Moș Crăciun,

că nu se scrie moșnege că știu că te superi și-mi dărâmi hornul de la casă. Pe la noi s-a făcut decembrie și ninge de ne îngroapă pe sub nămeți de unde ieșim ca niște cârtițe și ne ducem la treburile noastre. Și alta nu. Vecinul din dreapta iar i-a tras un picior în cur cățelului său când nu se uita nimeni, o faptă foarte rușinoasă, iar cel din stânga se întâlnește încontinuare cu o blondă sfrijita căreia, zgripțuroaica de nevastă-sa, i-a spart capul anul trecut și i-a tăiat poșeta în două. Bătrânul Nelson, de peste drum, a căzut acum o lună de pe scară și și-a zdrobit genunchii de asfalt, iar Tom, cel din capătul străzii s-a răsturnat cu motocicleta și n-a pățit nimic dar a înjurat birjărește pe șleau.

Eu, pe de altă parte, am făcut numai fapte bune, poate să spună și Sulfina că n-am ieșit din cuvântul ei nici poate că accidental. Nu m-am mai uitat după femei pe stradă, ca anul trecut, nu le-am mai claxonat și nici nu le-am mai cerut numerele de telefon numai dacă mi le-au dat singure, pe urmă le-am rupt și le-am aruncat la coșul de gunoi pentru totdeauna.

La seviciu nu l-am mai trimis pe șeful meu undeva când nu mă auzea nimeni, iar colegul meu Dan a zis că nu există Moș Crăciun, că e o legendă afumată și că Moș Crăciun sunt părinții nostri când au chef și nu le bate vântul prin buzunare. Păi eu am avut totdeauna părinți dar tot nu mi-a adus nimic Moș Crăciun, până acuma. Când eram prea mic pentru că nu știam să scriu, după ce-am învățat scriam indescifrabil, iar altă dată m-am mutat la bloc unde nu aveam horn decât calorifere.

Dragă Moș Crăciun,

de data asta eu nu-l cred pe colegul meu, mai bine te cred pe matale, am și eu nevoie de ceva, o să-ți strecor eu vreo aluzie sau două în PS,

Al tău, dragul de DoDu


PS

BMW

luni, 1 decembrie 2008

Hora Unirii


Azi iar e ziua Romaniei. A fost si anul trecut. Am sărbătorit-o cu Sulfina mea și cu un prieten al meu care avea și el o Păpădie. Ne-am îmbătat noi un pic și pe urmă ne-am deșteptat de la imnul național pe care l-am cântat să ne-audă tot cartierul. Cum ne-am deșteptat și am văzut ce betoci suntem am început să ne pupăm de dor de țară. Asta face dorul din om.
Ți-e dor tare? M-a întrebat prietenul ăsta al meu
Tare de tot, îmi vine să beau o cisternă de bere, atât mi-e de dor
Mie îmi vine să-mi dau cu capul de pereți de dor
Iar mie îmi vine să-mi dau cu el de copaci, nu m-am lăsat nici eu
Mie de fereastră
De fereastră nu, că mi-o spargi, mai bine de calea ferată
Îmi vine să-mi dau cu capul de calea ferată
Pe urmă am dat amândoi cu capul de masă și am adormit și am visat Hora Unirii