Am avut recent un
intermezzo cu George Geacăr pe messenger, i-am citit câteva postări, din cînd
în cînd îl citesc, uneori reiau postările din urmă.
Ce vreau să spun e
că multe texte și mulți autori merită citiți, dar nu am timp să citesc tot ce
se scrie bine sau valoros. Nimeni nu are timp, nici măcar dacă e selectiv. Se
scrie mult, generația nouă e mai educată, informația circulă mai ușor, accesul
la lectură e și mai ușor.
Pe George îl citesc
pentru că am o relație mai veche cu el, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată.
M-a ajutat și cu clubul literar câțiva ani, nu numai că-i sunt recunoscător
pentru asta, le sunt recunoscător la toți cei care m-au ajutat, dar chiar îmi
place ceea ce scrie.
Însă, din punctul
meu de vedere, cărțile tipărite pe hârtie nu mai sunt la modă, nu l-aș cumpăra
pe George și nici pe altcineva nici măcar pentru autograf. Pentru că nu mai iau
cărți în mână pentru lectură, citesc versiunile electronice dacă le am, sau ce
se publică gratuit pe internet. Decât să pun o carte în bibliotecă mai bine pun
o sticlă de vin. Vinul îl beau până la urmă, cartea n-o mai recitesc, sunt
atâtea altele, de ce-aș citi o carte de două ori când sunt sute, mii, zeci de
mii care ar merita citite. Unde aș putea înghesui câteva zeci de mii de cărți
într-o bibliotecă? Într-un calculator da.
Se scrie atât de
mult că nu ai cum să cuprinzi totul. Nici într-o viață, nici în două vieți,
nici în mai multe. În mai multe poate, dacă ar fi infinite.
Să trăiești din
scris e o utopie, mai ales în România. Să mai fi și poet...
Ultima carte pe
care am publicat-o am împrăștiat-o gratuit. Probabil am publicat-o din orgoliu,
orgoliu care mi-a trecut. Mă maturizez. In adolescență, unul din visurile mele
era ca la 40 sau 50 de ani să mă apuc de scris și să devin celebru. Acum, ajuns
la vârsta ceea, tocmai m-am lăsat de scris (fără să devin celebru) pentru că nu
văd niciun avantaj. Și când spun avantaj, nu mă refer numai la cel material.
E mai simplu să fii
consumator. Pentru mine e mai simplu. Ca să scrii o carte consumi timp cât ai
putea citi o sută. Nu numai că n-ai niciun avantaj, dar ieși în pagubă. Scrisul
ar putea rămâne doar o ocupație (hobby) pentru cei care n-au ce să facă cu
timpul liber, pensionari, sau cei orgolioși. Cel puțin în România unde piața
literară e fără însemnătate economică.
Când voi ajunge
pensionar poate mă reapuc de scris. Dacă n-am ce face mai bun. Lectură de
exemplu, crescut nepoți, plimbat prin lume, fumat droguri sau mai știu eu ce. Dacă-mi
va permite bugetul să fac ce-mi trece prin cap. Dacă nu-mi va permite va trebui
să lucrez mai departe. Bineînțeles, cu condiția să mai fiu în viață
.