Boiler Maker

Pe șeful meu de echipă îl cheamă Sheldon, sper că pronunț bine, altădată, pe un alt șef pe care-l chema Clark, nume de origine scoțiană, l-am botezat Mark, de proveniență engleză și mi-a promis să mi-arunce o cheie de 3 inch în cap, se chinuia să o scoată dintr-un sertar de scule și înjura cum înjură canadienii, fără imaginație, fuck, fuck fuck. De unde s-o arunce, cheia era mai grea decât credea el, poate chiar mai grea și mai groasă, l-am ajutat eu s-o dea jos din trusa lui pe verticală. În compensație, i-am promis o bucată de miel la Paștele nostru, ortodox. Gata prăjită.

- Cu ce ocazie, m-a chestionat pe loc

- Așa procedează românii când botează pe cineva din greșeală, l-am convins eu.

- Și când e Paștele ortodox, că deja-mi lasă gura apă după bucata aia de miel

- O săptămână de la cel canadian

S-a cam mirat el.

- Suciți sunteți voi, ortodocșii

Cine vorbea. Nu i-am mai spus nimic că puteam să-i țin o prelegere despre istoria creștinismului, dar deja cântărea în mână o cheie de unu, ușor de aruncat din orice poziție. Am murmurat totuși, să nu creadă cumva că sunt de acord cu el

- Habar n-ai... plouă afară

Sheldon, șeful de acum, poartă cercei în toate urechile și pe cap o cârpă roșie ca de pirat caraibian. Pare destul de fioros. Peste cârpă își îndeasă cascheta de sudor plină de abțibilduri cu nume de companii pe la care a lucrat. Poate că are 60 de ani dar nu-i dai că se supără și te pune la muncile cele mai mizerabile. Pe mine mă pune oricum, fiind ultimul venit în echipă și toată echipa m-a convins că așa e obiceiul până apare unul mai nou ca mine.

- Noi suntem Boiler Makers, m-a atenționat șeful. Adică, pe românește, adică pe înțelesul compatrioților mei, făcători de cazane sau mai pe scurt, cazangii. Ca să nu spun căldărari. Scula noastră, a continuat șeful scărpinându-se prin buzunarul de la pantaloni, e ciocanul. Electricianul cu șurubelnița lui, mecanicul cu cheia reglabilă, noi cu ciocanul. Nu merge ceva, îi tragi un ciocan

- Da, șefule, suntem ciocănari

- Noaptea asta ciocănim schimbătoare de căldură

Ne-am pus să desfacem schimbătoarele, trebuiau curățate, schimbate țevile din ele și ce mai trebuia.

- Șefule, șurubul asta e înțepenit, nu se desface nici de-al dracului

- I-ai tras un ciocan, deja?

- Deja i-am tras

- I-ai tras și cu barosul?

- Deja i-am tras și cu barosul

- Hm, atunci taie-l cu discul. Și dacă nu merge cu discul băgăm flacăra de acetilenă. Îl zăpăcim noi până la urmă

În noaptea aia cred că am zăpăcit vreo patru schimbătoare de căldură. Dimineața șeful ne-a felicitat.

- Bravo, cioflingarilor! Adică, good job!

Joi, ca în fiecare joi, am avut ședință extinsă de protecția muncii care e mai importantă decât orice, mai ales decât munca în sinea ei. Cu ocazia asta, cadrele protective, au lansat o lozincă nouă. Oprește, gândește, pornește! Pentru o lozincă bună poți primi o primă până la 100 de dollari, aproape la paritate cu dollarul american. În curând. Am scris și eu una că mă pricep mai bine ca la ciocane. Iată: cine chiar nu vrea să se rănească mai bine chiar să nu muncească! Nu mi-au aprobat-o, pentru ei era într-o limbă necunoscută așa că repede am tradus-o în engleză: foaie verde busuioc, batem azi pasul pe loc și nu ne rănim deloc! Dar tot nu mi-au acceptat-o că n-au înțeles ce rol avea busuiocul în lozincă.

Iar dacă te prind fără echipament de protecție, te dă afară una două cu escortă. Vine escorta și te invită s-o urmezi altfel te ia de subsuoară.

Echipamentul de bază:

-salopeta

-bocancii cu tablă la bombeu și tureac peste glezne

-cască albastră

-mănuși de piele

-dopuri în urechi

-card cu fotografie de identificare la gât (fără cip, doar cu bandă magnetică)

-și să fii proaspăt bărbierit. Bărboșii nu sunt acceptați decât negrii, umflații, diabeticii și homosexualii.

Să nu te rănești, asta e tot. Să nu creezi incident. E o crimă să te rănești. Iar rănire sau incident înseamnă orice, începând cu o zgârietură la deget, la intrarea prafului în ochi. Ori călcatul greșit cu piciorul. Ori ciocnitul cu cascheta de vreo conductă, că doar n-ai cum să le vezi noaptea pe toate. Ori deshidratarea. Leșinul e interzis cu desăvârșire. Pe drum sunt pancarde care te avertizează, pe mine deja m-au avertizat: dacă traversezi, asigură-te din ambele direcții! Păi da, că te pot călca mașinile și macaralele, doar au voie să circule cu 15 km/oră

Există reguli pentru tot. Cum să ții ciocanul în mână, cum să lovești cu el, ce poziție ergonomică să adopți, forța de lovitură și de impact, unghiul și arcul de cerc descris, poziția capului, gradul de încordare a gâtului și-a fiecărei grupe de mușchi însoțite de zeci de recomandări și sfaturi ajutătoare. Adevărul ăsta e, nu oricine poate fi Boiler Maker, ciocanul e o sculă complexă, ca să-l mânuiești ai nevoie de 3 ani de colegiu, cu examene intermediare plus unul de licență de stat și ani si ani de experiență

.

Zi de muncă obișnuită

La 6:20 începe o zi obișnuită de muncă. Ora la care toată lumea se adună în sala mare de mese unde își pregătește cafeaua sau ceaiul. Țigările. Și se scarpină copios în cap, sub brațe și între picioare. Se schimbă bârfe, păreri. Se semnează fișele de pontare. După o jumate de oră vine microbuzul. Ne ia și ne duce la sala mică de mese. Începe aproximativ același ritual. Cine are laptop își deschide laptopul, cine are cărți își începe lectura. Alții joacă o partida de șah.

Pe la 8:00 se primesc primele permise de muncă. Se studiază permisele de muncă, se face lista cu necesarul de scule și ne îmbrăcăm salopetele.

La 8:30 plecăm pe teren cu microbuzul.

La 8:40 ajungem pe teren. Depunem permisul de munca la un birou specializat. Intrăm în instalație atenți să nu ne rătăcim, să nu ne accidentăm și să nu ne rănim. Evaluăm volumul de muncă, ne dăm cu părerea.

La 9:20 vine microbuzul să ne aducă la sala de mese pentru ca avem pauza la 9:30.

La 10:00 ne scărpinăm în cur. Ieșim la o țigară și sunăm după microbuz.

La 10:10 ne îmbarcăm în microbuzul care ne duce în instalație. În instalație așteptăm instalatorii. Vin instalatorii. Instalatorii așteaptă izolatorii. Vin izolatorii. Izolatorii așteaptă electricienii. Vin electricienii. Electricienii așteaptă operatorii. Vin operatorii. Operatorii așteaptă instrumentiștii. Vin instrumentiștii. Putem începe munca.

La 11:20 vine să ne ia microbuzul pentru pauza de prânz.

La 12:00 ne scărpinăm în cur pană la 12:30. Ieșim la o țigară.

La 12:40 se revocă ordinul de muncă. Așteptăm alt permis.

La 1:30 primim noul permis de muncă pe care îl ducem la biroul specializat, îl lăsăm acolo și intrăm în instalație. Muncim pe rupte până la 2:00.

La 2:20 vine să ne ia microbuzul pentru pauza de 2:30

La 3:00 suntem obosiți. Ne scărpinăm la c...Chemăm microbuzul, vine microbuzul, ne îmbarcăm, ne întoarcem pentru că ne-am uitat sculele.

La 4:00 ajungem în instalație.

La 4:20 vine să ne ia microbuzul pentru pauza de 4:30

La 5:00 ne scărpinăm în cur și ieșim la o țigară.

La 5:15 chemăm microbuzul să ne ducă la sala mare de mese. Ne scoatem salopetele.

La 5:25 apare microbuzul.

La 5:35 ajungem la sala mare de mese. Dare de seamă a zilei.

La 6:00 începem să ne scărpinăm în cap, sub brațe și între picioare, semnăm condica și

la 6:20 fix ieșim din tură.

Încă o zi de muncă

Din tainele meseriei de petrolist

Fort McKay nu e la capătul pământului nici pomeneală, ci dimpotrivă, în mijlocul pădurilor seculare, dacă te uiți atent pe vreo hartă. Și nici n-ai cum să te rătăcești, spre Fort McKay nu duce decat un singur drum care nu cotește nicăeri. Nici nu se prelungește, se termină și gata.
Aici lucrez eu. Mai nou, că până nu demult eram hidraulician în Edmonton. Acum sunt petrolist înfocat mi-am schimbat și cascheta, e albă!!
Ca petrolist, cel mai important nu e să lucrezi, ci să respecți protecția muncii. Dacă respecți protecția muncii ești cel mai bun muncitor și toată lumea te privește cu respect, mai ales șeful meu care nu te întreabă ce-ai lucrat azi, te întreabă dacă nu cumva ești viu și nevătămat.
- Da, șefule!
- Bravo, mă, carry on, că așa se zice pe aici. Și pe unde te-ai păzit să nu ți se întâple nimic?
- Prin sala de mese. Am citit la un roman până m-a luat plictiseala, că era de Marin Preda, pe urmă am jucat șah cu Jonathan.
- Aha, bun așa, cât e scorul?
- 10-1, dar m-am plictist și de șah.
- Și ce-o să faci până la terminarea programului.
- Cred că o să trag o moțăială zdravănă.
- Bine, numai vezi să nu cazi de pe scaun și să te lovești, că intrăm în belea. Asta ne-ar mai trebui.
- Nici o grijă, șefule, că am început să mă deprind cu moțăiala
Orice faci, trebuie să faci încet și cu grijă. Cum calci cu piciorul, cum îți sprijini coatele pe masă, cum îți așezi c... pe colacul de la veceu și câte și mai câte M-au învățat colegii toate secretele meseriei de petrolist, cum să nu te rănești sau să nu te accidentezi. Taine știute numai de petroliști adevărați. Mă refer la petroliștii canadieni. Printre care acum mă număr și eu.

Good luck!

Sâmbătă, domnul șeful meu proaspăt reîntors din concediu mi-a făcut semn cu arătătorul. Îl mișca așa, ca pe un viermișor. Adică vino-n coace. M-am dus la el vino încoace fără nici un chef că știam eu cam ce mă așteaptă. Dacă aș fi avut tampoane la îndemână le-aș fi îndesat în urechi, dar n-am avut decât o cheie de 15, ajustabilă, destul de grea.
- Am auzit că valea, trădătorule!
N-a zis chiar valea și nici chiar trădătorule. Însă pe aproape.
- Băăă!
N-a zis nici băă
- Am auzit că ți-ai dat demisia. Ai așteptat să plec în concediu și m-ai săpat pe la spate.
- Da, ai auzit bine, șefule, mi-am băgat picioarele în șandramaua asta de companie
Nu i-am zis eu chiar șandrama, poate ceva aproximativ. Și nici că mi-am băgat picioarele. Cu toate că o gândeam.
- Am primit o ofertă mai bună.
Șeful s-a nervat rău de tot și a început să mă înjure cum i-a venit la gură, adică înjurături împuțite canadiene în toată regula, facu-ți și dregu-ți la care nici eu nu m-am lăsat. Îi replicam în românește
- Ba pe-a mă-tii, șefule!
- Adică eu mă dau peste cap să caut oameni din piatră seacă, am ajuns să-i racolez de pe la birturi și tu pleci la concurență, mă lași așa, cu ochii-n soare. Ce ți-au oferit ăia și eu nu pot să-ți ofer?
- Atâta!
- Ce, îs nebuni, îți oferă prea mult. Mai mult de cât iau eu acum
- Păi vino cu mine
- Nu pot, că e departe și tocmai mi-am cumpărat casă
Apoi a început să strige cu gura până la urechi, să-l audă tot atelierul
- Te duci pentru bani, hapsânule!
Dar nici eu nu m-am lăsat, i-am strigat înapoi arătându-i ajustabila de 15
- Parcă până acum veneam la muncă din hobby
- Porcule!
Adică nu mi-a spus chiar porcule, ci „f... pig”, care e ceva în limba lor canadiană
De pupat nu ne-am pupat, la sfârșit, că ne-am abținut, cine știe ce-ar fi crezut colegii, ne-am strâns numai mâinile și ne-am îmbrățișat. Și ne-am urat noroc.
- Good luck!
- Good Luck!

Juranal (parcă eu știu să pun etichete?)

Când să public și eu jurnalul din ultima săptămână, gata, l-am pierdut. Îmi mai amintesc eu câteva lucruri, unele cam vag.
Mai întâi îmi amintesc că am cumpărat bilete de avion băieților mei pentru România, asta îmi amintesc prea bine, că m-am scăpat de un săculeț de bani. Și nici n-am scăpat de tot, că doar n-o să-i trimit numai cu biletele. Aș vrea eu.
Mai bine schimb vorba.Vinerea trecută a picat într-o dată de 11 aprilie, ne-am hotărât noi, colegii de la serviviul meu, să socializam la un birt. A venit și directorul cu nevasta și șeful mecanicilor care e divorțat, și șeful electricienilor, numai șeful asudorilor n-a venit, în schimb au venit doi asudori, unul cu degetul într-un borcan cu ghiață, că tocmai ce-și asudase un deget și unul care s-a așezat lângă mine și mă chema afară la fumat din cinci minute. Na și ne-am dezlegat noi la limbă cu niște aperitive de cognac.
Pe urmă ce ne-am gândit noi, să ne jucăm de-a datul paharului peste cap. În jocul ăsta, cam periculos că și se înmoaie picioarele, odata intrat în hora nu mai poți da înapoi din horă, că trebuie să stai până îți vine rândul să plătești și tu. După ce-ai plătit nu-ți mai vine să dai înapoi nici atât, aștepți să plătească toată lumea intrată. Și așa te trezești amețit. Ți se moaie picioarele, pot sa garantez. Lui Aaron și lui frate-său, Lee, li s-au muiat picioarele și au căzut peste niște mese, apoi au căzut peste Loney care era deja cazut înaintea lor. L-au deșelat.
- Ridicați-vă de pe mine, că v-ați îmbătat ca niște porci ce sunteți!
În loc să se ridice, Aaron și-a spart arcada într-un picior de masă, acum arată ca un boxer cu arcada spartă. Eu m-am speriat și m-am refugiat înapoi pe scaun unde mi-am lăsat picioarele mele să mi se înmoaie în voie. În fața mea s-a așezat Mike, proiectantul nostru, tocmai se întorcea și el de la datul paharelor peste cap și avea chef să se laude cu ce proiecte mari face el.
- Știi proiectul meu de 150 de tone...
- Daaa
- Ei, acum lucrez la unul de 160 de tone.
- Oaa
- Nu glumesc!
- Fiuuu
Adică m-am tot mirat și m-am uluit până i-am ciupit două beri. Și i-o ciupeam și pe a treia dar începusem să uit cuvintele englezești pe care le înlocuiam cu cele romanești.
- Ce, ce limbă e asta?
- Latina, păi cum
- Adică spaniola?
- Spaniola e spaniolă, eu vorbesc latina în procent de 70%. Cel puțin așa am învățat la școala pe care am frecventat-o eu.
- Da parcă latina o vorbeau romanii
- Da, păi eu sunt roman cu căciulă de tarabostes pe a. Iese român. Daca nu mă crezi, în latină se spune cosa nostra iar în română se spune casa noastră
- E clar, ce mai, latină pură, unde e România asta că am devenit brusc interesat.
- Pe țarmul Mării Negre
- N-am mai auzit de marea asta, numai de una roșie.
- Dar de munții Carpați?
- Nu cred. N-o fi la poalele Hymalaiei...
- Dar de Europa de Est?
- De Europa am auzit
- Ce țări?
- Marea Britanie, Germania și Franța. Poate și Italia, mai știi...aștia construiesc Lamborghini, dar nu m-am gândit niciodată pe ce continent or fi.
Pe urmă a venit Loney la mine să mă pupe pe chelie
- Nu ține, i-am spus
- Ce nu ține?
- Chestia cu pupatul pe chelie. Mă pupă și Sulfina toată ziua, dar păr tot nu-mi mai crește, decât un fel de puf.
- Păi nu de aia te-am pupat, ci ca să vii cu noi la alt birt fiindcă de aici ne-au dat afară. Am spart niște mese și niște pahare cu tot cu sticle. Nu se mai poate îmbăta omul că-l și dă afară din birt. Hai că știu un local care are taur mecanic, ne dăm cu taurul.
În starea în care eram, taurul ne mai lipsea. Nu m-am dus cu Loney, dar nici nu l-am refuzat, că nu se cade.
Sâmbătă, când m-am trezit mai pe după-amiază cu capul mare, mi-am găsit mașina cu volanul spart. Au încercat să mi-o fure.
- Vezi daca ai uitat-o deschisă? (Sulfina, ssst)
- Așa e, dacă o încuiam o găseam și cu geamul spart.
Bineînțeles că cei de la asigurare nu mi-au luat-o nici până azi, ma întreb de ce îi mai plătesc. A, mi-am amintit, ca să nu mă amendeze poliția, altfel n-am nici o nădejde în ei. Sunt niște hoți cu diplome în cârdășie cu guvernul canadian. Psst!

Aventura mea de azi in plin ianuarie

Ce mi s-a întâmplat mie azi la serviciul meu în timp ce făceam ceva nici nu vreau să mă gândesc. Adica eu curăţam ceva într-un loc foarte strâmt şi pe urmă trebuia să măsor altceva şi mă tot aplecam în jos în poziţia pupurez să văd mai bine ce măsor până am dat cu fundul de ceva. De un Spray de curaţat metale. Care s-a declanşat şi a început să mă spriţuie undeva. La fund. Şi când am auzit că mă spriţuie ceva m-am ridicat repede speriat că ce se întâmplă şi am dat cu capul de plafonul metalic. Altceva. Norocul cu casca din cap, de acum o să o port tot timpul, că e albastră şi poate o duc şi acasă că uneori mă mai lovesc de uşa dulapului de la bucătărie. Şi după ce am dat cu capul de plafon, am cazut iar cu fundul pe spray şi iar m-a spriţuit. Cred că m-am udat bine la pantaloni. La fund. Pantalonii de salopetă. Pentru că a început să mă şi usture. Din când în când mă tot pipăiam cu mâna să văd dacă nu s-a uscat. Nu s-a uscat şi usturimea nici nu mă lasa în pace. Până la urmă m-am dus la veceu, unde am dat peste nişte hârtie igienică, am udat-o şi m-am spălat cu ea. La fund.

Încă n-am aflat cine era în cabina vecină de la veceu, s-o fi uitat pe sub peretele despărţitor circumspect la pantalnii mei căzuţi pe vine şi poate se întreba de ce nu mă pun pe colac. Dacă se întreba. Că mi-a aruncat, tot pe sub peretele despărţitor, o revistă cu porcării. Altă dată dacă răsfoiam o revistă cu porcarii singur in veceu, cine ştie ce s-ar fi întâmplat, dar de data asta nu. Din cauză de usturime. Aşa că i-am împins revista înapoi, mi-am îmbrăcat pantalonii şi m-am cărat la treaba mea. Am gasit tubul de spray şi la gunoi cu el.
- Unde-ai umblat? m-a întrebat şeful
- Am umblat la veceu
- Ce-ai făcut acolo?
- Am făcut ceva
Doar nu era să-i spun ce. Însă, când am ajuns acasă m-am răzgândit şi am scris aventura mea de azi care mi s-a întâmplat.