vineri, 28 decembrie 2012

Sfârșitul lumii



Unii se așteptau să vină sfârșitul lumii. Pentru unii sfârșitul a și venit, Dumnezeu să-i odihnească! Deși, după noile reglementări canadiene nu mai e corect să faci referințe la Dumnezeu. Nu mai poți spune Marry Christmas pentru că jignești populația musulmană sau populația budhistă sau alte populații. Atee ori de altă religie. Ori populații din spațiu cosmic. Mai nou nici măcar Bless you! nu poți spune când strănută cineva, pentru că are conotații creștine. Așa că eu le spun noroc!, pe românește.
Excuse me?
O altă lege recent promovată e legea antibully dar și anti name-calling, care se va pedepsi cu amendă și închisoare. Nu mai poți să spui nimănui, băi porcule, că te închide. Nici măcar în familie. Cred. Decât, eventual, ca dezmierd. Ceva în genul, porcul (ori porcușorul) meu drag. Sau dacă așa îl cheamă în acte. Dar și atunci trebuie să i te adresezi cu Domnule Porcu.
Nu știu cum se va aplica legea pentru că poți spune cuiva și Majestate, dar intonația să fie ca și cum i-ai spune căcăciosule, mucosule sau tărăie brâu.
Mai târziu se va scoate și din literatură, așa cum s-au scos referințele rasiste, îmi vine în minte exemplul lui Mark Twain a cărui roman Aventurile lui Huckleberry Finn a ieșit în ediții din care, cuvântul nigger, a fost cenzurat.
Probabil vom ajunge vremuri în care nici măcar să visezi nu vei avea voie, pentru că visurile vor fi controlate și posibil cenzurate.
Comuniștii au fost copii mici, n-au inventat ei cenzura, nici măcar n-au aplicat-o ei primii. Cenzura există odată cu primele comunități umane. Că te naști liber sunt basme de adormit sugarii, parcă așa se spune. Dreptul la opinie și libertatea de exprimare sunt doar în capul meu, în momentul în care le fac publice și deranjează niște ierarhii, niște persoane, vreau să spun, care sunt micii Dumnezei ai planetei, am bagat-o pe mânecă. Mai bine tac dracului din gură. Cu toate că și „dracului” e înjurătură, nu mai poți folosi expresia, s-ar putea să te închidă ăștia și dacă ți-o spui ție insuți.
Acum sunt convins că societatea umană evoluează degenerativ, ca să încerc și eu o metaforă. Ca număr, în primul rând, ca și consum al resurselor naturale, în al doilea rînd, iar în al treilea rând ca infestare cu deșeuri, zoaie și gunoaie. A planetei și a spiritului uman. Sfârșitul o fi pe aproape, dar nu al lumii, nu al Pământului sau al sistemului solar, nu al universului, ci doar al nostru, al oamenilor. Ca specie strict biologică


.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Despre sex și nu numai




Iată ce mi se cășună după o zi grea de muncă (și nu numai)
Că femeile fac sex în primul și în primul rând pentru a profita de pe urma bărbatului (și nu numai)
În al doilea rând din dragoste
Și în al treilea rând pentru a-și satisface nevoile fiziologice

Bărbatul în schimb face sex în primul rând ca să-și satisfacă poftele (fizilogice desigur)
În al doilea rând din dragoste
Și în ultimul rând pentru avantaje

Tăind extremele, se pare că dragostea ar fi calea de echilibru.

Dar iată concluziile la care am ajuns:
Că femeia e mult mai profitoare ca bărbatul mizând tocmai pe poftele nesățioase ale acestuia (și nu numai)
Și că bărbatul e mult mai animal decât femeia (și nu numai)

Alte concluzii fără nici o legătură cu sexul:
De când am mai puțini dinți îi spăl mai des și mai repede
De când m-am însurat nu-mi mai amintesc cum e să fii burlac, nici măcar nu-mi mai amintesc dacă am fost vreodată
De când am prieteni mai puțini țin mai mult la cei care mi-au rămas
De când am plecat din România sărbătoresc 1 Decembrie
De când am început să chelesc am devenit mai păros
De când am început să studiez chitara îmi place mai mult să ascult celelalte instrumente

Alte gânduri (tot așa, fără nicio legătură cu sexul)
Am auzit ieri la radio că o femeie are mai mult păr (chiar dacă nu e sesizabil, e vorba de număr aici) decât un cimpanzeu sau o gorilă sau un urangutan. Nu mai vorbesc de bărbați. Ceea ce vreau să spun, dacă e adevărat, e că se spulberă mitul acela al evoluției, mai puțin păr mai multă minte. Omul e un păros și jumătate. Și nici faptul că s-a ridicat în două picioare nu l-a ajutat prea mult, chiar dacă orizontul i s-a părut că i se lărgește, și păsările sunt bipede iar orizontul lor e mult mai extins atunci când zboară


.