Patria mea

Despre patrie am vorbit frumos de când mă știu cu toate că, de când mă știu n-am înțeles exact ce înseamnă patrie.

- Țara mamă, mi-a explicat cineva, la un concurs de poezii patriotice la care nici n-am participat benevol.

- Păi de ce mamă, că patrie vine din latinescul pater și grecescul patris, m-am dat eu sculă, deci tată. De unde atâta mamă?

- De aia pentru că românul nu zice au tată! când dă de necaz, ci au mamă! Și pentru că limba patriei tale e o expresie: limba mamei! (nu a tatălui).

- Adică

- Adică limba mamei

- Tot nu înțeleg, că românii n-au mamă, numai tată. Am recitat repede poezia aia patriotică cu unu-i Decebal cel harnic, iar pe celălalt îl știa toată lumea că era Traian.

- Cel drept!

- Ce-i drept.

Și așa am intrat și în concurs.

- Și ce vrei să spui?

- Nu vreau să spun nimic, decât că de aia spune românul au mamă! pentru că i-a lipsit mama din timpuri imemoriale

- Fugi de-aici, s-a răstit la mine juriul, un popor se compune din indivizi, iar indivizii au mamă și tată, o recunoaște chiar și biologia, pe ce planetă trăiești?

Nu prea am înțeles eu ce legătură avea planeta cu biologia și mai ales cu concursul patriotic

- Pe planeta noastră?

- Adică

- Adică patria noastră!

Pentru replica asta am intrat direct în finală. Am fost felicitat dar și admonestat, planeta noastră, mi s-a explicat, are mai multe patrii.

- Ia dă pe loc un exemplu de altă patrie cu legături matrimoniale!

- Maica Rusia! m-a scăpat gura, pentru care am și câștigat concursul patriotic. Am primit o mulțime de insigne și o diplomă cu care tata s-a șters a doua zi la cur. Intenționat.

- Fii sigur, m-a asigurat tata

Mi-a părut rău după diplomă, pentru că abia începusem liceul și nu înțelegeam politica de îndoctrinare. Am luat doi pumni în cap, tata fiind un milos, nu mă putea lăsa ignorant fără motiv. Plus că mă aștepta o viață întreagă.

- Totuși...

- Ce? S-a nervat tata

- Care e patria mea? Traian sau Decebal?

- Patria e acolo unde trăiești. O să afli tu la 40 de ani, când ieși din pubertate.

A avut dreptate tata, la 40 de ani, când am ieșit din pubertate am aflat că patria mea nu era nici Traian, nici Decebal, ci tocmai regina Elisabeta

PS

În ultima vizită în România am încercat să redevin român, de fapt să obțin acte cu poză prin care să dovedesc autorităților românești că sunt român. Simplu fapt că te-ai născut în România și că n-ai renunțat niciodată la cetățenie nu e o dovadă. Așa se face că am aplicat pentru pașaport pe baza certificatului de naștere. Am făcut 4 poze, serviciul de pașapoarte Timiș fiind în Iulius Mall unde 4 poze schimonosite, pe care le puteam face la orice automat de poze, m-au costat 40 de roni. Am completat formularele tipizate, am făcut copii în dublu exemplar de pe toate documentele, am cumpărat și dosar, altfel nu se putea, am plătit la bancă taxele. Predau actele, mi se spune pe un ton inflamant

- Pe ce planetă te afli, domnule?

Parcă eram la concursul acela patriotic, greu de răspuns când abia cască omul gura și ai senzația că te provoacă la o bătaie inegală

- Mă aflu în România...

- Tocmai. Ce credeai, că îți schimbi numele și noi îți facem pașaport?

- Cum să-mi schimb numele?

- În pașaportul canadian cu care te identifici, nu e trecut al doilea prenume, ți-ai schimbat numele te privește, noi nu-ți facem pașaport. Hai că am treabă, așteaptă lumea.

- Nu mi-am schimbat numele, stimate domn, tot așa mă cheamă, am renunțat la al doilea prenume pentru că mi s-a permis acest lucru, ca actul de călătorie să nu fie încărcat, a fost o simplă obțiune. Nu cer României să aplice aceleași facilități, am un certificat de naștere și unul de căsătorie care atestă cum mă cheamă, unde sunt născut, etc. Am și pașaportul românesc expirat...

- Nu e valabil ca act

- Am buletinul...

- E expirat, nu e valabil ca act de identificare, la revedere!

- În cazul acesta ce pot să fac? Îmi puteți da vreo sugestie?

- Îți schimbi pașaportul canadian și vii înapoi

- ...

- N-ai plecat?

- Poate există și o altă variantă?

- Domnule, ești de-a dreptul stresant, te-am salutat frumos cu la revedere, ce mai vrei?

- O altă variantă?

Faptul că nu se putea să obțin pașaportul românesc nu m-a deranjat atât cât faptul că mă simțeam tot timpul amenințat. Și că mi se vorbea ca unui cerșetor care se milogea după un codru de pâine. Merita să-i trag un pumn în cap. Și în starea de nervi pe care mi-a transmis-o, aș fi fost în stare [...] Foarte bine, am mers la bancă să mi se restituie banii de taxe.

- Nu la noi, domnu!

- Nu la dumneavoastră, dar unde?

- La direcția financiară pe Calea Buziașului. Asta pentru jumătate din sumă. Pentru cealaltă jumătate depuneți o cerere la București.

- Am crezut ca banii i-am platit aici, la bancă, nu în București sau pe Calea Buziașului. Sunt chitanțele dumneavoastră...

- Următorul, vă rog!

Altă variantă a fost să-mi reînoiesc buletinul de identitate, ceea ce am și făcut până la urmă. Alți nervi, alte ore pierdute, alte taxe. Plus o împuternicire mamei să mi-l scoată, pentru că durează, trebuie verificat la București dacă exist în evidența populației.

- Asta durează, domnule. Durează 30 de zile.

- Înțeleg.

Am înțeles pe dracu. În alte țări computerele au viteze mai mari, cam sinistră diferența de la câteva minute la o lună, sau tocmai acesta e decalajul tehnologic (social, economic, politic?) între România și restul planetei?

.

Intoarcerea (dar nu răsucirea)

Tocmai m-am întors de la cosmodromul local din Le Duc. Am trecut chiar prin vamă, dar nu val-vârtej cum am intenționat, pentru că mă durea curul de cît am stat pe scaun, plus că le-am picat vameșilor cu tronc și le-am părut deștept, m-au pus să-mi desfac valizele, rucsacul, pantofii și buzunarele pe masă. Ce bine e să mai stai în picioare din când în când. Nu neapărat desculț.
- Din cauza ta ne controlează, mi-a șoptit Sulfina la ureche, uită-te și tu în jur, pe cine mai vezi tu în pantaloni scurți? Cu pantalonii scurți am avut probleme în România, că am genunchi păroși, o să povestesc eu.
- Poftim?
Totuși, m-am uitat în jur, înainte să-mi spună Sulfina, eram deasupra Groenlandei când m-am uitat în jur și n-am văzut decât ghiață și zăpadă. De ce i-o fi zicând englezii Țara Verde e mai degrabă un mister. Și de ce traduc românii Țara Verde prin cuvântul Groenlanda e și mai mare mister, poate chiar unul adanc, pentru că în limba română Groenlanda nu înseamnă nimic.
- Ce-i asta? m-a întrebat un vameș tuciuriu, circumspect, cu chipiul aliniat perfect pe rădăcina nasului?
- Cămașa de noapte a Sulfinei, am răspuns, ocazie cu care am și prezentat-o pe Sulfina cam așa: roșcata din spatele meu... E ca lumea, ce părere ai?
- Și ce caută la tine în valiză?
- Cine?
- Cămașa de noapte
- A, nimic însă e mai sexi. Și, oricum, în valiza ei nu mai era loc. Am așezat cămașa de noapte la drăgăleală lângă chiloții mei... I-am descris puțin chiloții mei, adică erau chiloți tetra, de european, nu cu picioare cum poartă americanii. Cu picioare dar nu și cu picioruș, piciorușul apare mai degrabă la chiloții tetra.
I-am tras cu ochiul vameșului, adică doar nu era să vină Sulfina cu cămașa transparentă de noapte pe ea, ceea ce l-a deranjat vizibil și s-a înverșunat în ultimul hal să mă prindă cu vreo fofârlică. Vameșii sunt la fel peste tot, se înverșunează din te miri ce. Mai ales cei tuciurii. Am desfăcut și punga cu ciorapii murdari, deja miroseau a cânepă indiană. Câinele vameș, mult mai deștept, nici măcar nu s-a apropiat de ei. A urmat întrebarea de bază:
- Na, unde sunt țigările și alcoolul?
Se știe că toată lumea mai plusează la țigări și alcool. Știa și vameșul. Na, cu țigările am fost în regulă, cu alcoolul nu.
- Ai declarat 2 liltri de alcool și ai 4!
- Am declarat două sticle și am două sticle, domnule vameș
- Dar fiecare sticlă are câte doi litri, cetățene
- Dar fiecare doi litri stau intr-o singură sticlă și am declarat două sticle
- E interpretabil, s-a nervat el
- Eu cred că e interpretabil
- Asta am spus și eu
- Dar și eu
L-a chemat pe șeful vamei
- Individul acesta, și m-a arătat cu arătătorul, a declarat doi litri de alcool și a introdus 4! În Patria noastră!
- Dar și în a noastră! am plusat eu.
- În câte sticle?
- În două
- Și câte sticle a declarat?
- Două
- Atunci să treacă
Atunci vameșul subaltern m-a privit să mă mănânce cu cap cu tot. Mai treci tu, pe aici, părea să spună. Dar nu pe la tine, păream și eu să spun. Că prea ești tuciuriu.
Pe urmă nu mai știu ce s-a-ntâmplat, că am trecut printr-o ușă predestinată călătorilor și am nimerit în sala de așteptare unde ne aștepta un băiat.
- Bine v-ați întors! ne-a spus băiatul, că era băiatul nostru
- Bine că ne-am întors, a recunoscut și Sulfina și una-două s-a repezit la băiat să-l pupe, cum fac Sulfinele deobicei.
Eu n-am recunoscut nimic, deși mă bucuram de întoarcere cât toți călătorii la un loc, probabil mă bucuram peste cantitatea permisă și-mi era să nu mă cheme tuciuriul înapoi și să-mi ceară să plătesc vamă pe ea.

.