- Mă poți ajuta și pe mine cu o țigară?
Eram în fața farmaciei din cartier, tocmai ieșisem de la dentist fericit
că scăpasem doar cu o radiografie. Am mai scăpat eu și altă dată cu dinți sau
măsele scoase însă, de când mi s-au împuținat drastic, mă refer la dinți, am
devenit mai prudent.
Probabil că și zâmbeam din colțul gurii unde-mi îndesasem țigara cu
voluptate, doar era vineri, într-o dimineață rece și însorită de sfârșit de februarie.
Parcările din plaza erau mai degrabă goale și mă întrebam dacă avea să se aglomereze
(bineînțeles că avea să se aglomereze, dar nu atât de curând). Se făcuse
aproape nouă când, din senin, a apărut insul, tipul care m-a acostat.
- O țigară...da, da, sigur.
Părea dezinvolt și avea o voce fermă cu toate că nu zâmbea, în Canada
zâmbești când te adresezi cuiva, sau măcar simulezi, dacă nu cumva ai de gând
să-l înjuri. Era clar că tipul nu ieșise de la dentist, de la dentist ieșisem
eu teafăr și bine dispus, altfel individul (un bărbat în jur de 60 de ani) arăta
îmbrăcat decent, curat, nici prin cap nu mi-a trecut să-l refuz.
- Da, poftim, cum să nu.
I-am întins pachetul. Destul de mototolit.
- Pot să iau două?
- Două?
- Două țigări...
- A, da... ia-ți două!
Cu toate că, pe moment, am avut o mică reținere, în pachet nu mai erau decât
patru țigări de toate, dar dacă s-a îndurat el să-mi ceară încă una, de ce nu.
- De ce nu.
- Mersi.
- Cu plăcere.
- Nu te supăra că te întreb, a continuat fără să ezite, ba chiar foarte
sigur pe el, era clar că nu cerea prima oară, n-am mâncat azi nimic, n-ai niște
mărunțiș la tine?
- Mărunțiș...
Am deschis portofelul cu ceva mai multă reținere de data asta, nu
obișnuiesc să car bani mărunți, dar și jenat că o persoană ca cea din fața mea
a ajuns să-mi ceară bani de mâncare... până la urmă am scos o bancnotă de 5
dollari și i-am așezat-o în palmă.
- Cu 5 dollari nu prea mai iei mare lucru în ziua de azi...
Abia atunci i-am remarcat ceasul de la mână, un Rolex, nu știu dacă
autentic sau o copie ceea ce m-a făccut să mă fâstâcesc. Din cauza surprizei.
M-am mai scobit odată în portofel, am mai scos o bancnotă 5 dollari și i-am întins-o ca teleghidat, ca
și cum i-aș fi fost dator și întârziasem cu plata.
- Mulțumesc, mi-a răspuns, I really appreciate.
N-am mai reușit să-i dau nicio replică pentru că tipul a și luat-o din
loc dispărând, la un moment dat, printre cele câteva mașini din parcare. L-am
urmărit din reflex cu privirea. Sau poate nu din reflex, poate nici nu știu de
ce sau nu înțeleg nici acum. S-a îndreptat glonț spre un SUV, un Forester
Subaru, nu cel mai nou model însă bine întreținut pe care l-a pornit destul de
în grabă și a plecat lăsându-mă confuz
.
