sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Noua zi






Mă trezesc cu ciomagul în mână
Adică lângă ureche
Devreme mă trezesc
Odată cu zorile
Mă trezesc.

Bună dimineața zori!
Scrutez orizontul și nu văd nimic
Nimic nimic.
O ramură de măceș mi-a intrat într-un ochi
Nimic nimic

În stângul
Nimic
Sau în dreptul
Nimic
Iar o mână mi s-a prins între pulpanele femeii
Nimic nimic!

Să vină vânatul! răcnesc
Mă speriu de propriul meu răcnet
Nu-mi găsesc nici arcul, nici săgețile, nici lancea
Nici pielea
De urs.

Jerpelita mea piele de urs
Un trofeu din tinerețe
Tinerețe, o,
Tinerețe.

Nu-mi găsesc nici câinele
Nu-mi mai găsesc nici ciomagul
Pornesc la vânătoare desculț
Prin scaieții țepoți si uscați.

La nici două aruncături de piatră sunt prins de o șleahtă de canibali
Desigur
Sunt făcut.
Prizonier.
Au să mă mănânce.
Imi trece.
Prin țest.

Cum au făcut și cu bunicul meu pe care-l chema Tunetul Nopții că se pârțâia tare
Cum au făcut și cu bunica mea pe care o chema Furia Noptii că se pârțâia la fel de tare
Cum au făcut și cu primele mele două neveste care mereu îmi imputau că nu semăn cu bunicii
Ca nu mă pot pârțâi
Și prin asta că nu-mi câștigam prestanța
De parcă te poți hrăni cu prestanță
Sau cu pârțuri...

Le spun (canibalilor):
Omorâți-mă, mai întâi
Sălbaticilor!
Barbarilor!
Neandertalilor!
Hunilor!
Pui de cățele!

Mă gândesc la gurile pe care le-am lăsat flămânde în peșteră
Nici nu știu câte sunt
Ori câți copii am
10 cu Șleampăta
2 cu Păr Bogat
11 cu Pocnitoarea...
4 cu Țâțoasa...
7 cu Durdulia...
5 cu Țâțoasa...
Hai că m-am încurcat.

Vor trebui să-și vâneze singuri de-acum
S-o văd și pe asta
Praful se va alege de clanul meu
Praful și pulberea stelară
Arșice...

Și uite-așa
Sunt legat, vai de mine, fedeleș
Și de mine
De un țăruș noduros
Bine că nu s-au gândit să mi-l înfigă prin pârțâitoare!?

Se face și focul
Și ce foc
Se pregătesc și tobele
Și ce mai tobe
Este invocat zeul protector al tribului
Ce mai trib
De emoție mă piș pe mine și mi se udă pielea de urs.

*

Nu mai e nimic de spus
Pardon
Ma apucă tocmai acum.
Unde-mi sunt cucoanele să m-audă?
Nu mai e nimic de adăugit...adăugat.

Se va întuneca foarte curând
Și
Pentru cei norocosi va urma o
nouă zi
Nouă zi


.

marți, 26 octombrie 2010

The bears are back


Anunț lipit deasupra ușii din dormitor.


Pe timpul șederii la vila Surmont (adică barăcile Surmont n.t.) trebuie să știi că ești în zona de circulație a urșilor.
Fii figilent, acomodează-te cu natura înconjurătoare și cască bine ochii.
Dacă vezi un urs, anunță imediat la birou.
Nu te apropia niciodată de urs.
Niciodată, dar niciodată, nu da de mâncare unui urs.
Nu fugi, pentru că provoci ursul să te atace.
Fă-i ursului cu mâna, vorbește-i pe o voce cât se poate de calmă (dacă ridici tonul se supără ursul) și deplasează-te cu spatele pe nesimțite.
Nu arunca mâncare la container sau pe jos și nu lua de la cantină alimente în dormitor.


Avem și un plan de evacuare lipit pe ușa de la dulap. În caz de incendiu sau dacă te atacă ursul. Zice cam așa. Dacă auzi alarma fugi afară. Zice că pe exit. Și cu litere mai micuțe: și fereastra poate fi considerată exit. Deci dacă vine ursul la fereastră o ștergi pe ușă și dacă vine la ușă o ștergi pe fereastră. Dar dacă vine și la ușa și la fereastră? Eu cred că atunci ai încurcat-o

.

duminică, 24 octombrie 2010

Gripă de sezon


M-am îmbolnăvit, acum am gripă de sezon. Stau cuminte în pat. Tușesc (nu prea), dar îmi curg nasul și ochii ca fluviul Iangtze. Sulfina zice că mi s-a mărit nasul de cât l-am suflat și am umplut toate șervețelele din casă. Că pare un cartof de Yukon și arăt mai sexos decât normal.
- Atunci, când nu mi-e nasul umflat cum arăt?
Dar nu mi-a răspuns.
Atunci, săptămâna trecută, am fost la un botez, înainte să iau gripa. Un botez fastuos, într-o sală decorată cu baloane, poate fac rost și de niște imagini video, umplute cu heliu, a venit să ne cânte Cătălin Arabu tocmai de la Toronto. Să ne îndestuleze cu manele, dacă le duceam cumva dorul. Eu nu le duceam, dar alții da. Desigur, au fost și piese originale, doar că Arabu a uitat să menționeze, turcesti (Gülsen - of of ) sau arabe (
Fadel Shaker - Ya Gayeb) traduse aproximativ. Ba am avut și dansuri din buric interpretate de două performere locale care au reușit să smulgă fișicuri de bancnote din partea masculilor.
- Știi ce prostie am făcut eu? (mărturisire din partea unui participant la botez de prin parțile Careiului), am băgat la chiloții ei de dansatoare o hârtie de 50 în loc de 20, dar acum prea târziu îmi aduc aminte.
Dansatoarele au fost destul de durdulii, se pare că moda scoabelor începe să treacă, una blondă și una neagră, ca în cărțile cu povești, iar copilașul care a fost botezat părea speriat de moarte, mai ales când era ridicat deaspra capetelor celorlalți și părea că domină sala într-un echilibru precar pe palma câte unui chefliu.
Să trăiască Nicolas Mario Todea!
Atunci „la mulți ani!” a fost cântat pe ritm de manea. Totuși, n-a dansat nimeni, ci l-au aplaudat pe ăl mic care iar s-a speriat dacă a fost ridicat prin aer ca o tiriplișcă
Atunci Sulfina a scanat tot ce s-a putut, soțul căreia a pus mână pe bucile nevestei cui, din greșeală, în mijlocul vreunui dans, ori cu intenție dacă bucile păreau prea obraznice. Unele chiar păreau. Eu n-am observat că vorbeam cu unii și cu alții. Însă pot să spun că majoritatea rochiilor și fustelor erau mult deasupra de genunchi (așa se poartă), iar dacă te uitai bine la fustele cu pricina, dunga de la chiloți era imposibil de văzut. E rușine să ți se vadă dunga de la chiloți, sau să se simtă la pipăit. Te poți compromite.

Din când în când fac temperatură, am revenit la gripa mea de sezon. Nu mi-am luat-o (temperatura) că nu știu cum se folosește termometrul. Pentru subsoară pare prea mic, să-l bag în gură nu-mi vine, iar altundeva e exclus. Vorba unui prieten, dacă începe să-mi placă? Mă uit la filme documentare sau de acțiune și sunt servit la pat. Eu zic că nu e prea rău să ai gripă, nu înțeleg de ce se feresc alții, ba chiar se îndoapă cu vaccinuri și fac niște efecte secundare de-ți vine să le plângi de milă. Mai citesc pe bloguri, pană acum n-am menționat, dar cel mai interesant mi se pare blogul lui Marcel Tolcea


.

miercuri, 6 octombrie 2010

Necropath



N-am avut încotro și m-am apucat să citesc în engleză. Pentru că așa ne-a cerut șeful.
- Aduceți-vă cărți de citit din belșug, ziare, reviste, cărți de joc, șah, table, din belșug, numai să nu-mi ațipiți, să nu-mi moțaiți, să nu vă pună dracu să-mi adormiți cu capul în piept ori pe masă că e jale.
Biliard nu, n-am avut voie, interdicție totală, un coleg se lăuda că are masă de biliard și nici ping-pong. Tot colegul ăla avea și masă de ping-pong. Desigur, interdicție. Nici popice. Mai degrabă origami. Nici laptopuri, nici telefoane mobile pentru că se intersectează cu radiourile operatorilor.
Primele două cărți le-am abandonat, erau înfiorător de slabe, recomandate de bibliotecară, abia pe a treia am dus-o până la capăt, Necropath (Eric Brown), care m-a ținut treaz în prima noapte, pe urmă, în final, m-a dezamăgit, eu nu înțeleg de unde toate laudele de pe copertă, de parcă ar fi fost o capodoperă.
Așa, pe scurt, Necropath e un polițist cu puteri paranormale, telepat și mai scanează și gândurile morților, iată cum afla criminalul. Plus niște implanturi în craniu care-l ajută să-și intensifice capacitățile paranormale de care se satură ca de mere pădurețe și părăsește agenția pentru care lucrează. Își schimbă identitatea și se refugiază pe o stație sau port sau ce e, cosmodrom, unde se pierde în singurătate, retras, ursuz, nesocial. Aude în cap mereu gândurile celorlalți ca un zumzăit perpetuu, provocându-i insomnii și stări depresive. Se umflă de droguri din cauza cărora își pierde funcția de erecție, se îndrăgostește de o fată.(platonic), fostă prostituată, pe urmă cerșetoare (mai are și un picior amputat după procedeul țiganilor noștri). Descoperă o conspirație mondială, niște monștri de pe o planetă colonizată de pământeni care prin saliva pe care o lasă în apa de băut (un drog puternic) sucește mințile oamenilor. Aceștia inființează o nouă religie de comuniune cu Dumnezeu. In timpul ședințelor sunt mâncați de vii de către monstru. Câte și mai câte. Niște monștri ancestrali de la începutul lumii. Agenția la care lucra trimite un asasin profesionist să-l elimine, doar așa pentru că și-a dat demisia (acțiune paralelă). In final, filosofii de trei surcele, explozii grandioase, asasinări care te țin cu sufletul la gură. Binele învinge răul.

O carte pe care ar trebui să o citească țiganii din România, dacă tot i-am pomenit (cei care știu să citească) se numește The last Oracle (James Rollins), New York Times bestseller, care îi ridică pe țigani la rang de supra oameni, conferându-le o aură de sfinți și profeți. Vai de curul lor. La un moment dat acțiunea chiar are loc în munții Carpați, probabil ca efect exotic.Cartea e scrisă după aceeași rețetă de succes ca și The Da Vinci code, super acțiune de tip Holiwood în care se amestecă aproape orice. Pythia, Grecia antică, agenții americane de spionaj și contra spionaj, ruși, KGB-iști, Cernobîli, arme nucleare, paranormali, tehnologie, indieni, totul de-a valma. Dacă poți să treci peste lipsa crasă de logică, peste dialogurile infantile și descrierile de doi bani, peste cât de inteligenți sunt americanii cam în orice situații, atunci e exact cartea pe care o cauți. Uite ce porcării am ajuns să citesc.
Mult mai interesant și mai antrenant mi s-a părut Beyond the Quantum (Michael Talbot) din care m-am ales cu niște informații și chiar cu idei pe care mi le-am notat pe niște ciorne ( poate le dezvolt cu altă ocazie).

Michael Crichton cu Time line, văzusem filmul, însă cartea are mai multe plusuri fără să fie extraordinară.

Cam astea, celelalte titluri nu mi le-am mai notat, în curând îmi cumpăr un book reader și poate voi putea fi mai selectiv.

miercuri, 15 septembrie 2010

Despre evoluția socială din România


Mi-am făcut scaun dintr-un butuc gros cât o traversă de cale ferată (8x8), era prin apropiere, altfel nu m-aș fi pus să-l car, mă dor bucile de la el, nu e îmbibat cu catran, mă rezem cu spatele de o pompă sau mai precis de cutia ei de viteze prin care circulă ulei cald ce-mi încălzește șalele și citesc. „Emperor” (Stephen Baxter). Cartea întâi. Am închiriat-o de la biblioteca din cartier de la secțiunea SF, tema e istorie alternativă, romanii îi atacă pe British, apar Caesar, Claudiu și tot felul de generali romani, nu știu ce treabă are asta cu SF-ul, cert e că anul viitor se ține un concurs de roman SF pe site-ul srsff, pe aceeași temă (istorie alternativă) la care aș vrea să particip cu condiția să nu lucrez la iarnă. E tipul ăsta, Marian T care de câte ori mă prinde online mă toacă la cap.
- Bă, scrie!
Alte planuri pentru anul viitor ar fi o vizită în România, deși am promis că nu mai vin cinci ani, anul trecut am fost destul de dezamăgit de evoluția politică și economică, dar mai ales cea socială românească. Aș face o escală la Stockholm unde se va ține Euroconul 2011 și unde lucrează unul din frații mei și una în Spania ca să-l văd pe Nichi de care m-a pocnit un dor. În ultimele săptămâni l-am tot sunat, pe el și pe Venera la ore imposibile din noapte. Dar pentru asta ar trebui să lucrez și să renunț la roman. O excursie peste ocean e întotdeauna costisitoare, mai ales vara, iar o venire în România mă costă cat trei concedii în altă parte. Nu o să detaliez de ce.
Mâine la prima oră am o întâlnire cu denturistul, o să dorm la el în scaun, după 12 ore și jumate la serviciu, chiar dacă la serviciu nu fac nimic (citesc) plus două ore de condus, aproape 200 km dus întors, o să arăt ca un zombie.
Pe colegul meu îl cheamă Janek Z, se omoară cu sudoku, are în jur de 55 de ani, divorțat, cu domiciliul undeva prin Thailanda. Anul lui se împarte în două. Șase luni în Canada când lucrează pe rupte ca să adune bani și șase luni prin lume la pescuit de femei, dacă ar fi să-l cred, când își cheltuie toată agoniseala. Poate-l cred că doar s-a inventat Viagra. Îmi povestește despre iubita lui, Thai, îi cer să nu intre în detalii, nu mai suntem în armată și nici nu vreau să mi-l imaginez pe Janek în acțiune.
- Ai făcut armata, Janek?
- Te cred. Tu nu?
- Ba da, și eu. Pe vremea mea era obligatorie.
Janek le știe pe toate. Cafeaua provine din Africa/Arabia degeaba l-am contrazis eu că a fost descoperită în America. O confundam cu arborele de cacao. Iar fasolea a fost adusă în Europa din America, chiar dacă se cultiva și în Asia din vremuri imemoriale.
- Dar porumbul și cartoful?
- Cu porumbul, cartoful și pătlăgeaua roșie e clar. Au fost aduse din lumea nouă.
- Da, e clar. Și cu ardeiul e la fel de clar.
- Ca și cu tutunul.
Pe la două dimineața se face frig de-a binelea, 4C, intrăm într-un cort pe care ni l-au ridicat scafolder-ii, cu masă, scaune și un radiator electric. Lance (celălatl coleg) joacă cărți (cacofonie inevitabilă) cu instalatorii, eu continui cu lectura, Janek își calculează salariul. Până la sfârșitul contractului nu mai avem zile libere, Janek a ajuns cu calcululele la 6500 pe săptămână și radiază, îi vine să ne pupe pe toți.
- Mai bine nu.
Pentru că după calculele sale poate pleca în Thailanda cu o lună mai devreme. Construcția rafinăriei e pe terminate, ar urma testele și probele de pornire. Care, după unele previziuni, nu se vor termina până în primăvara următoare.
Mi-am reluat locul cu spatele sprijinit de cutia de viteze sub care tancul de ulei pare ceva infernal. În ciuda temperaturii de afară. Dacă intru în cort risc să ațipesc. Dormitul în timpul programului de lucru se somează cu datul afară, ceea ce e contra indicat.
Duminică mi-am dorit să văd finala de tenis US open. Nadal vs Djokovic, dar s-a amânat din cauza ploii. Luni s-a întrerupt din nou. A reînceput după ce am plecat eu la muncă. E ghinion, dar e ghinionul meu.
Pe clubliterar a fost scandal. Nu e destul că m-a lăsat Sulfina singur. Parcă ar fi explodat clubul. Toată lumea fierbea și dădea în foc. Unii plecau, alții amenințau că pleacă, se mai și înjurau etc. Orgolii peste orgolii. Desigur, eu eram vinovat pentru că eu mă aflam la rădăcina evenimentului. Le mulțumesc celor care m-au încurajat pe parcurs. Îi mulțumesc în special lui Florin M care m-a scos, până la urmă, din încurcătură.

După-amiază o sun pe Sulfina:
- Ce faci?
E în Ontario, în vizită la soră-sa. Știam, desigur.
- Dar tu ce faci?
- Fierb fasole pentru chili. Tu ce faci?
- Eu am fost cu soră-mea pe la mall, cam asta. Tu ce faci?
- Eu am fost la dentist...la denturist, am adormit pe scaun, pe urmă acasă m-am băgat în pat și am adormit cu laptopul pe... știi tu ce.
- Aha, știu. Altceva?
- Altceva nimic. La tine?
- Am ajuns bine, m-a așteptat soră-mea la aeroport. La tine altceva?
- A plouat în fiecare noapte de când am început să lucrez nopțile, trebuia să mă gândesc că așa o să fie. Niște nopți nesfârșit de lungi. Vin foarte obosit, îmi vine să ațipesc la volan. La tine?
- Sâmbătă merg în Windsor, i-am sunat pe nași, le-am spus că le fac o vizită. Duminică merg la biserica din Windsor și mă reîntorc la London imediat după slujbă. La tine altceva?
- La mine nimic. La tine?
- Nici la mine.
- Bine, atunci te las, ceau!
- Ceau!

marți, 7 septembrie 2010

Facebook


M-am gândit, ceea ce deja e mare lucru, să scriu cronica unei nunți la care tocmai am fost invitat, altfel cum să mă vadă lumea că mi-am luat costum, dar m-am răzgândit. Pentru că Părintele cu care am stat la masă, ne-a avertizat cu degetul:

- Vedeți cum dansați, cum dați din mâini și din picioare, că nu știți niciodată când vă treziți pe facebook. Acum e la modă, acum oricine poate să ajungă pe facebook. Pe urmă a adăugat. Uite, pe ăla îl caută moartea și el dansează. La biserică zice că nu vine că-l dor picioarele.

Nu m-am abținut și am dansat. Să mă vadă lumea pe facebook. Ci m-am abținut de la băutură, să nu ies, totuși, cu ochii roșii. Sulfina nu s-a abținut nici ea, a dansat brașoveanca și nu mai știu ce. Iar la hore s-au prins și canadienii (invitații din partea mirelui), pe urmă lumea n-a mai vrut să danseze decât hore indiferent de melodie. Am încercat un cazacioc la Dan Spătaru și nu mi-a reușit. Așa că, până la urmă, m-am prins și eu în horă pe ”Trecea fanfara militară”.

Socrii mici au venit tocmai din Târgu Jiu, fiind olteni, deci habar n-am avut, de-ai lui Brâncuși, tatăl miresei a dansat toată noaptea, invita femeile la rând, a vorbit cu DJ-ul să mai oprească dracului horele, a zis că așa e obiceiul în România, le strângea pe femei de mama focului, păcat că n-am aflat și eu de obiceiul ăsta mai demult. Manelele au lipsit, din fericire, mulțumesc lui Dumnezeu, unele rugăciuni sunt ascultate. Poate din cauză că am stat cu Părintele la masă. Părintele ne-a avertizat:

- Beți responsabil, că poate ajungeți pe facebook

.

miercuri, 11 august 2010

La capătul răbdării


De-acum, când mă supăr pe Sulfina mea și vreau s-o pedespsesc, o ameninț.
- Vezi c-o invit pe mama la noi!

.

sâmbătă, 7 august 2010

Aleodor


Ce mai vreme va veni, ce mai vreme
Prin care voi trece şi va trebui s-o înfrunt
Pentru mine şi pentru tine
Când mă voi întreba dacă eşti
Dacă sunt

Ce mai vreme va veni, ce mai vreme
Fără întoarcere şi fără-nceput
Şarpe încolăcit din care viitorul lipseşte
Prezentul lipseşte
Nu ne rămâne decât timpul
Trecut

Ce mai vreme va veni, ce mai vreme
Ca un câmp albastru nesfârşit de narcise
Acolo unde îmi voi rezema gândurile şi trupul
Şi-mi voi lăsa ochii să-mi cadă
Plapomă
Peste vise


.

luni, 26 iulie 2010

Deasupra norilor, prin cer


A venit mama, dar cu avionul. A avut loc pe aripă, la geam, ceea ce a cam deranjat-o peste oceanul Atlantic, deasupra norilor, prin cer. Cerul e mult mai aproape de pămant decât cred unii și nu se unește cu el pe linia de orizont, ci e o impresie. Casele se vedeau foarte mici, cât se putea vedea din cauza acoperișurilor și mai ales a aripei de avion, tot o impresie pentru că, în realitate, casele își păstrează dimensiunile, și ogoarele la fel de mici și apa se vedea foarte mică.

- Cum a fost cu avionul? așa am întrebat-o eu.

Mama a venit contra fusului orar și și-a dat peste cap ritmul ei biologic. Adoarme când vorbesc cu ea, cam prin mijlocul conversației, iar eu adorm când îi vine ei cheful de vorbă. Pentru că eu am alt bioritm. Canadian!

- Dar în Budapesta cum a fost, iar am întrebat-o.

A doua zi mi-am sărbătorit ziua de naștere și pe a Sulfinei, mama nu se aștepta să avem atâția invitați care vorbesc românește. Plus copiii lor. Plus că salata arăta la fel ca cea din România, varza la fel, roșiile aproape identice, ceapa, cartofii... Până și carnea de pui sau din ce era.

- Păi, mie mi-a spus frate-tău că la voi puii sunt îndopați, când ies din găoace deja sunt buni de tăiat.

- Ăia sunt puii de export.

N-am fost prea sigur, i-am arătat ouăle și mama a recunoscut atunci că și ouăle arată ca ouăle românești. Numai că românii le cumpără de la Kaufland, pentru că sunt mai proaspete decât cele ale producătorilor autohtoni, adică ouăle țăranilor pe care le tot adună până fac de un coș de ouă și abia pe urmă le duc la piață, după o lună, gata clocite. La Kaufland nu, ci la Kaufland ajung din cuibare printr-un sistem de jgheaburi direct în magazin.

- Dar la Londra cum te-ai descurcat? am întrebat-o pe mama, că matale nu vorbești engleză.

- La Londra am schimbat terminalele.

- I-ai înțeles pe englezi?

- Nu, dar ce crezi, nici ei nu m-au înțeles pe mine!

Și nici ungurii n-au înțeles-o, iar în Edmonton m-a chemat un ofițer înăuntru să-i scriu mamei declarația de vamă.

- Ai adus țigări?

- N-am adus.

- Alcool?

- Alcool da, o sticlă de țuică de 2,5 litri pentru tine.

- N-ai voie decât un litru.

- Păi tu scrie o sticlă, fă pe prostul.

- Nu pot, acum sunt numit translator oficial.

- Dar de ceaiuri nu le spune, poate mi le confiscă. Și nici de haine, că și de haine am nevoie, scrie că am geamantanul gol.

Dar n-am scris, că eram oficial, am scris că bagajul mamei e burdușit cu ceaiuri, haine și o sticlă de țuică românească de dimensiuni canadiene.

- Aici, la voi, dar asta e părerea mamei care coincide cu a mea, e foarte mulă verdeață, cât vezi cu ochii, în mijlocul orașului. Păduri și animale sălbatice. Parcă ești la țară. Ia să te uiți pe internetul ăla al tău ce suprafață are Edmonton.

- Aproape 700 de km patrați!!

- Asta e mult sau e puțin?

- Cam trei Bucureștiuri la un loc.

- A, păi nu-i așa mare.

sâmbătă, 24 iulie 2010

A venit mama


Incerc sa ma las de fumat. Orice sugestie de la cei care au trecut printr-o experienta similara, sau stiu de la altii, e bine venita.