luni, 17 decembrie 2007

Cel mai frumos cadou



Eu am avut foarte multe cadouri şi foarte miştoace, nu fiindcă mi-ar place cuvântul miştoace, bucureştenizat, dar ţigănesc la origine, doar că mi-e greu să aleg unul singur. Cred că am să mă gândesc concentrat. Dacă beau o bere. Sau dacă beau două beri. Dar fără guler. Că unii barmani pun guler mare la halbă ca să iese berea la semn, pe urma gulerul se topeşte şi te pomeneşti cu berea sub semn. Şi dacă te cerţi cu barmanul pe banii tăi, barmanului îi vine să-ţi dea cu halba în cap ca să ţi-l spargă, că dacă nu trişează la semn cum îşi face el bacşişul. Mai bine bei bere la sticlă şi te-ai luat de-o grijă. Când eram eu mic, asta pentru că toată lumea crede că eu n-am fost niciodată mic, am furat o maşinuţă din curtea unui copil care locuia peste drum de casa noastră. N-are nici o legătură cu berea şi nici cu barmanii. Poate indirect, dar nu cred. Pe copil îl chema Gyuri ca şi pe taică-su.
- Ia vezi ce furat DoDu de la noi, l-a repezit maică-sa care era o unguroaică rea de gură şi rotundă ca o găluşcă.
Eu am luat-o la fugă, când am auzit gura ei, Gyuri după mine că era un tip alergăreţ şi când m-a ajuns din urmă am scăpat maşinuţa din mână. De emotiv ce eram, dar şi sensibil. Şi hoţ pe deasupra, asta nici nu se mai pune. Un comunist în devenire dacă nu cumva se spune în formare.
- Ce jucărie mi-ai furat?
Ăsta era Gyuri. Gyuri avea o masă întreagă de jucării şi n-ar fi ştiut niciodată ce-i lipseşte dacă nu m-ar fi văzut găluşca de maică-sa.
- Aaa, asta? Poţi s-o păstrezi. Ţi-o fac cadou (o cacofonie permisă)
Era o maşinuţă de tablă peste care cineva călcase şi o turtise în ultimul hal, nu te mai puteai juca cu ea decât dacă erai un calic de mâna doua ca mine. Dar nu mi-a venit să cred. Totuşi. Prea era din cale-afară.
- Chiar?
- Ţi-o las dacă îmi cari două zile ghiozdanul la şcoală.
Gyuri părea mai degrabă bucuros să scape de ea, arăta ca o tinichea goală, cu toate că mai avea roţi, turtite şi alea, din plastic, iar eu mă gândeam în culmea fericirii. Roţile se pot recupera. Şi dacă-i trag câteva ciocane la maşinuţă poate o îndrept. Şi dacă o vopsesc arată ca nouă. Şi mă bucuram rău de tot pentru că nu avusesem niciodată o maşinuţă în toată viaţa mea scurtă de până atunci.
Iar lui Gyuri i-am promis că voi fi prietenul lui cât voi trăi şi că n-o să-l uit niciodată. Cred că l-am şi îmbrăţişat. Mi-am dat cuvantul că-i culeg o sută de pietre pentru praştie, una şi una, plus o cutie de conserve plină cu râme pentru pescuit. Ghiozdanul nu i l-am mai cărat, că eram la şcoli diferite.
Cam asta. Cred că undeva prin podul casei, la mama, mai există maşinuţa aceea. Într-o cutie, alături de alte amintiri. A fost prima şi, oricum, altă maşinuţă n-am mai avut. Cel puţin nu cât am fost copil.



4 comentarii:

femeia simpla spunea...

Ce culoare era? (masinuta)

Absolut fermecator articolul. parerea mea :)

Dorian Duma spunea...

Draga Irina,
cred ca la origine masinuta fusese albastra, dar dupa ce s-a turtit nu se mai distingea. Am vopsit-o eu in galben, tata avea niste vopsea galbena cu care insemna care erau gainile noastre sa nu le confundam cu ale vecinului, uica Patru, altfel iesea cu cearta si uneori cu carate generoase. Tata era intotdeauna generos cu caratele sale, le oferea gratuit ori de cate ori avea prilejul, iar daca nu avea prilejul si-l crea. Care va sa zica era priceput.

Anonim spunea...

asa deci, aici imi erai!
uite ca am gasit si singura cheia (vezi despre ea la irinuca). abia acu' am descoperit ca esti blogger asezat, la casa lui, nu ca mine , ratacita printre firele netului.
sunt foarte mishcata sa aflu ca esti constructor de instrumente, ca io, ca femeie sensibila ce ma aflu, m-am gandit la instrumente muzicale. zi-mi ca asa e! :-)
deci, bine te-am gasit!

Anonim spunea...

mult succes lu' blogu' tau!