vineri, 6 iunie 2008

Jurnal de Boian


Pentru Jane

Iepurele din parcare a apărut din nou, adică apare zilnic, ieri a stat pe pajiștea din fața geamului, ghebos, cu spatele la un unghi de 45 de grade. Cât să mă prindă în câmpul lui vizual în caz că mișcam greșit, numai că eu n-am mișcat greșit. Adică l-am sfidat în față chia dacă a stat cu spatele. Atâta mai știu și eu. Un iepure ghebos și arogant. Într-o altă zi, i-a apărut și perechea, o iepuroaică. Aceeași talie, aceeași culoare. Singura diferență e că iepuroaica are codița albă albă. Aa, cumva trebuie să se diferențieze și sexele iepurilor... Acum știu.

La Boian am ajuns cu bine, cineva care a mai fost pe acolo m-a prostit că e la o oră de condus, când colo faci o oră și 40 de minute fără să pun la socoteală că am depășit constant viteza legală. Pe șosea, pfui, plin de patrule ale poliției, mașini oprite, șoferi amendați. Lacrimi, radare. Am plecat devreme de acasă să prind slujba. Am prins slujba, doar că slujba începuse deja și cum biserica din Boian e mică, am ramas pe dinafară. Sulfina, descurcareață cum e, s-a fofilat pe bancuța din primul rând. Eu am rămas afară cu alte câteva zeci de români în aceeași situație. Na, ce să facem. Am vizitat cimitirul din Boian, cruce cu cruce. Cei mai vechi morți din cimitir erau născuți prin 186... și ceva. Și au început să moară dupa 1900, cam atunci au venit primii români din Boian, Bucovina și au înființat Boian, Alberta. Pe urmă ne-am dus să vizităm muzeul satului. În muzeul satului am văzut o vulpe moartă plină cu viermi, un bordei recondiționat, o casă încuiată și niște magazii cu pluguri și altele. Peste drum, școala mare din Boian. Un fel de casă cu etaj mai dolofană.
Și eu m-am născut într-un sat, iar satul vecin se numea tot Boian, fără nici o coincidență. Un sat unguresc, poate și numele de Boian e tot unguresc, dar asta e treaba ungurilor. Anul trecut, într-o vizită în România, mi-am amintit de satul în care m-am născut eu. Mi-am amintit și de bunicii mei și, mai ales, mi-am amintit că bunica mea mai trăiește. Bunica mea trăiește de când o știu. Întotdeauna bunicile trăiesc mai mult ca bunicii, e un genetism al lor mai capricios.
- Acum, dacă tot ai venit în România, poate ajungi și la biserică, m-a atenționat Troancă, fratele meu, care a ajuns popă între timp.

- Poate ajung, dar nu la biserica ta, că nu știu daca pe-acolo umblă oamenii cu farfuria după bani, ca la noi. Că încă nu cunosc banii românești. Am auzit că pe aici o bere costa zeci de mii. Cine știe cât o fi o cafea.
- Lasă că-ți fac eu o cafea, nu mai trebuie să dai banii. Și nu orice, cafea de cafea!
- Cum vine aia, cafea de cafea, că n-am mai auzit până acum așa o expresie? De ce nu o ceașcă de cafea?
- Lasă că te servesc din ceașcă, dacă ții morțiș, dar nu orice ceașcă, ci ceașcă de ceașcă...
- Aha
- Acum așa se vorbește în Romania, limba evoluează.
Totuși, nu mă dumirisem.
- Totuși, ce deosebire e între o cafea și o cafea de cafea?
- Nașpa, vrei să-ți dau un exemplu?
- Poate că vreau.
- Așa, ce marcă e cămașa de pe tine?
- Nu știu, că e chinezească, dar am cumpărat-o din Canada.
- Pfui, a scuipat Troancă. A mea e din Italia. Marfă! Asta e diferența, tu porți chinezării, iar eu port o cămașă de cămașă. Ai prins șmecheria?
- Am prins-o.
Așa că pe loc mi-am aprins o țigară de țigară. Troancă se cam uita urât la mine, n-a spus nimic, altfel îl repezeam, în cele zece porunci nu scrie să nu fumezi.
- Nu scrie, dar scrie că sinuciderea e păcat de moarte și tu asta faci, te sinucizi.
- Ba nu, că dacă nu fumez când îmi vine, dau cu capul de toți pereții, abia atunci mă sinucid.
Într-o altă zi, și asta nu demult, a mai apărut un iepure în parcarea noastră. S-au făcut trei. Și ultimul avea codița albă, o fi tot iepuroaică. Mare șmecher iepurele meu...Acum înțeleg vorba aia, să te înmulțești ca iepurii, dacă situația continuă, n-o să mai avem unde să ne parcăm mașinile în curând.
Slujba a durat până la 12 jumate, până atunci, de plictiseală, am intrat în vorbă cu un medic veterinar de prin Brașov și cu câțiva localnici. Localnicii o mai rupeau românește și păreau tare mulțumiți.
- Dar dumneata vorbești rumânește?
- Da, sigur că vorbesc. Ca pe apă.
- Vii din Edmonton?
- Da, chiar din Edmonton.
- Eu m-am născut aici, la Boian și încă mai vorbesc rumânește, am 80 de ani.
Pe urma, localnicul agăța pe altcineva și relua totul de la capăt
- Dar dumneata vorbești rumânește?
Biserica e pe un deal, chiar în varf, împrejurimile sunt de o frumusețe copleșitoare, pe mine m-au copleșit rău de tot, verde cât vezi cu ochii, pășune și pădure. Si iar pășune. Și e o liniște acolo ca de început de lume.
La 12 jumate fix, a ieșit popa, de fapt a fost un sobor de popi, venise și preotul nostru din Edmonton și dă-i cu alta slujbă, la crucifixul din apropierea bisericii. Pe urmă soborul de popi a vizitat fiecare mormânt și le-au sființit, am crezut că nu se mai termină. Însfârșit, după încă o rugăciune de mulțumire pentru masă, am servit prânzul în aer liber. Foarte multă mâncare, dar și mulți flămânzi. M-am repezit la laptele acru și am băut până m-am umflat. Am ajuns acasă umflat și nu m-a scos nimeni din baie o jumate de oră.
Mai merg la Boian, abia aștept prilejul următor, cândva prin iulie, că mi-a plăcut. A fost marfă. A fost, vorba lui Troancă, Boian de Boian.



11 comentarii:

Jane spunea...

Nu stiam de Boian. Mi s-a strans inima, si eu as fi stat la intoarcere o juma de ora in baie, dar cu ochii umflati.
M-ai facut sa caut pe net, am aflat ca e the oldest Romanian settlement in Canada, am vazut pozele, am citit istoria primilor familii boiene, istoria imigrarii romanilor in general…nu stiam si acum stiu. Multumesc.

anatati spunea...

Prima dată n-am înţeles nimic. Mi-am zis: "păi e în Canada sau Bucovina?" Very interesting. Omul cât trăieşte-nvaţă.
Salutări!

DoDu spunea...

Jane,
nu stiam nici eu de Boian pana nu m-am mutat in alberta, asa cum putini romani din alberta stiu de Campul Romanesc de la Hamilton. Acum am ajuns sa le vad pe amandoua, in aparenta sunt mai castigat.

Anatati,
eu cred ca pe tine cel mai mult te-a derutat faptul ca am scris articolul in limba romana.
Salutari inapoi!

anatati spunea...

Hm, şi mai ales o română corectă, cu diacritice, mare lucru pentru un "analfabetar" ;)

ma visez nomad spunea...

“in aparenta”…dezvolta te rog.

DoDu spunea...

Bine, dezvolt. Imi placea Campul Romanesc mult mai mult decat Boianul, insa m-am desprins de Ontario si nu mai pot merge acolo, e prea departe, peste 3500 de km. In Alberta totul e mai salbatic si oricat as spune ca m-am acomodat deja, adevarul e ca nu m-am acomodat. Ce folos ca am fost acolo, campul Romanesc adica, daca nu mai pot merge cand am chef. Vaai ce trist e

Ooo… ce m-as mai duce si eu acum, dar acum, pe loc! la paris, spunea...

Am inteles eu bine? N-ai avut probleme de acomodare Romania-Canada, dar in schimb ai cu Ontario-Alberta?
Ce ciudat esti…

mintea de pe urma spunea...

Doamne ce comentariu tampit am scris, nici sa-mi cer scuze nu merit; poti sa te faci ca nu-l vezi? te rog!
Cred ca ce vroiam sa spun e ca mi s-a parut ciudat ca intalnesc dorul de locurile canadei, inainte de cel pentru romania, dar imi dau seama ca cel pentru ro este mult mai adanc si intim, despre el nu se vorbeste...
...si eu scriu ca esti ciudat, mor de rusine, nu ma lua in seama te rog, si iarta-ma pentru exprimarea superficiala!

DoDu spunea...

E bine, totusi, ca te am la mana cu ceva.
Dar ca sa stii, in Ontario m-am acomodat, insa am locuit acolo 11 ani, in 11 ani probabil ma voi acomoda si aici. Iar de Romania mi-e dor, de Romania pe care o cunosc eu...

tiro jane spunea...

De Romania pe care o reinventezi. Misto creatie.
Si zici ca nu stii mai multe…nu m-ai pacalit.

Anonim spunea...

bunica mea s a nascut in boian de chisinau tare mi as dori sa ajung pe acele meleaguri sa mi regasesc neamurile am aflat ca strabunicul a murit in siberia numele lor era chichireata