Intoarcerea (dar nu răsucirea)

Tocmai m-am întors de la cosmodromul local din Le Duc. Am trecut chiar prin vamă, dar nu val-vârtej cum am intenționat, pentru că mă durea curul de cît am stat pe scaun, plus că le-am picat vameșilor cu tronc și le-am părut deștept, m-au pus să-mi desfac valizele, rucsacul, pantofii și buzunarele pe masă. Ce bine e să mai stai în picioare din când în când. Nu neapărat desculț.
- Din cauza ta ne controlează, mi-a șoptit Sulfina la ureche, uită-te și tu în jur, pe cine mai vezi tu în pantaloni scurți? Cu pantalonii scurți am avut probleme în România, că am genunchi păroși, o să povestesc eu.
- Poftim?
Totuși, m-am uitat în jur, înainte să-mi spună Sulfina, eram deasupra Groenlandei când m-am uitat în jur și n-am văzut decât ghiață și zăpadă. De ce i-o fi zicând englezii Țara Verde e mai degrabă un mister. Și de ce traduc românii Țara Verde prin cuvântul Groenlanda e și mai mare mister, poate chiar unul adanc, pentru că în limba română Groenlanda nu înseamnă nimic.
- Ce-i asta? m-a întrebat un vameș tuciuriu, circumspect, cu chipiul aliniat perfect pe rădăcina nasului?
- Cămașa de noapte a Sulfinei, am răspuns, ocazie cu care am și prezentat-o pe Sulfina cam așa: roșcata din spatele meu... E ca lumea, ce părere ai?
- Și ce caută la tine în valiză?
- Cine?
- Cămașa de noapte
- A, nimic însă e mai sexi. Și, oricum, în valiza ei nu mai era loc. Am așezat cămașa de noapte la drăgăleală lângă chiloții mei... I-am descris puțin chiloții mei, adică erau chiloți tetra, de european, nu cu picioare cum poartă americanii. Cu picioare dar nu și cu picioruș, piciorușul apare mai degrabă la chiloții tetra.
I-am tras cu ochiul vameșului, adică doar nu era să vină Sulfina cu cămașa transparentă de noapte pe ea, ceea ce l-a deranjat vizibil și s-a înverșunat în ultimul hal să mă prindă cu vreo fofârlică. Vameșii sunt la fel peste tot, se înverșunează din te miri ce. Mai ales cei tuciurii. Am desfăcut și punga cu ciorapii murdari, deja miroseau a cânepă indiană. Câinele vameș, mult mai deștept, nici măcar nu s-a apropiat de ei. A urmat întrebarea de bază:
- Na, unde sunt țigările și alcoolul?
Se știe că toată lumea mai plusează la țigări și alcool. Știa și vameșul. Na, cu țigările am fost în regulă, cu alcoolul nu.
- Ai declarat 2 liltri de alcool și ai 4!
- Am declarat două sticle și am două sticle, domnule vameș
- Dar fiecare sticlă are câte doi litri, cetățene
- Dar fiecare doi litri stau intr-o singură sticlă și am declarat două sticle
- E interpretabil, s-a nervat el
- Eu cred că e interpretabil
- Asta am spus și eu
- Dar și eu
L-a chemat pe șeful vamei
- Individul acesta, și m-a arătat cu arătătorul, a declarat doi litri de alcool și a introdus 4! În Patria noastră!
- Dar și în a noastră! am plusat eu.
- În câte sticle?
- În două
- Și câte sticle a declarat?
- Două
- Atunci să treacă
Atunci vameșul subaltern m-a privit să mă mănânce cu cap cu tot. Mai treci tu, pe aici, părea să spună. Dar nu pe la tine, păream și eu să spun. Că prea ești tuciuriu.
Pe urmă nu mai știu ce s-a-ntâmplat, că am trecut printr-o ușă predestinată călătorilor și am nimerit în sala de așteptare unde ne aștepta un băiat.
- Bine v-ați întors! ne-a spus băiatul, că era băiatul nostru
- Bine că ne-am întors, a recunoscut și Sulfina și una-două s-a repezit la băiat să-l pupe, cum fac Sulfinele deobicei.
Eu n-am recunoscut nimic, deși mă bucuram de întoarcere cât toți călătorii la un loc, probabil mă bucuram peste cantitatea permisă și-mi era să nu mă cheme tuciuriul înapoi și să-mi ceară să plătesc vamă pe ea.

.