Ținutul Mănăstirilor

Era să urce prețul petrolului la nu știu câți dollari butoiul. Mai avea nu prea mult, iar eu am zis, dă Doamne să crească! cu ochii pe tabele. Că așa se spune la butoi, baril. Barilul în sus, barilul în jos, altceva nici nu mai auzi la știri decât despre crime și barili americani. Între timp prețul a și urcat. Cu tot cu baril. Acum, dacă mă înjură toți românii cu restul planetei noastre, la un loc, pun pariu, dar serviciul meu depinde de prețul barilului american. Poate mă mai și blestemă careva din cauza asta că nu m-aș mira. M-a blestemat careva pentru mult mai puțin, revenind la subiect. Din numai două cuvinte. Mi-a scris de pe computerul lui pe computerul meu, fii blestemat! Un fost prieten al meu, care mi-a și devenit dușman pe față, m-a blestemat pentru o cușmă românească. A zis că el are cap de neamț și l-am degradat pentru că, punându-i cușma aia pe capul lui de neamț, l-am botezat român.
- Sunt rus, s-a supărat el, mai degrabă, nu vezi ce barbă plină de găluște am?
De-atunci nici nu-l mai cheamă Sorin, ci Vanea. Mai demult, poate chiar după revoluție, m-am întâlnit cu un alt prieten. Dar și cu Vanea, rusofilul. Dar nu despre el e vorba, ci despre celălalt. Și să nu uit, duminică a fost hramul bisericii, mi-a fost și cam dor de părintele, abia am așteptat să-i spun că am trecut prin Neamț, ținutul lui de baștină.
- Pe unde ai trecut?
- Pe la mănăstirea Petru Vodă, la părintele Iustin.
- Ai trecut și prin Piatra Neamț?
- Nu, am ocolit orașul prin Fălticeni
- Păcat, Piatra Neamț e ceva de vis
Poate de visul părintelui... nu i-am mai spus că n-am apucat să vorbesc cu părintele Iustin și că era să îngheț de tot la Petru Vodă, că toată lumea cu care am vorbit înainte m-a sfătuit să nu-mi aduc haine groase în România în luna mai că o să mă înăbuș de cald și nu mi-am adus. M-am înăbușit eu de cald, dar nu chiar la Petru Vodă.
- Și cum a fost la mănăstire?
- Cam bine
O altă omisiune. Puteam să-i povestesc părintelui de slujba de la miezul nopții, pe care am tot așteptat-o să înceapă, să nu cumva să o pierd, zăpăcit de frig, iar când s-a făcut 12 și nici o mișcare am întrebat un frate călugăr.
- Frate călugăr, s-a amânat slujba, sau ce?
- Nu, cum să se amâne
- Pentru că, după ceasul meu, e deja miezul nopții
- După ceasul mănăstirii încă nu, mai bine ți-ai regla ceasul că noi nu ne luăm după ora de vară, ci după cea lăsată de sfânta biserică
- Adică după ora de iarnă!
- Adică după cea lăsată de sfânta biserică, și-a înăsprit amenințător vocea frate călugăr
Treacă de la mine, ce să mai însemne o oră în plus de clănțăneală. Ziceam de prietenul ăsta al meu, ne-am întâlnit pe malul Begăi, la Flora, era doldora de țigări, fiind o zi specială pentru el și s-a oferit să-mi facă cinste cu o bere la halbă. Așa am ajuns de la terasa Flora la terasa Bănățeana. Avea el chef de vorbă. Și eu aveam, eu întodeauna am, dar el era mai volubil de data asta, plus că făcea cinstea.
- Uită-te bine la mine, mi-a zis, cu halba ridicată, i se vedeau numai urechile, așa că m-am uitat cu luare aminte. Ei, spune-mi ce vezi?
- Păi văd că te-ai cam îngrășat
- Bine, mă, că tot așa ai rămas, fără să-mi explice cum. Crăcănat sau cum? Uită-te mai atent!
M-am uitat mai atent și tot gras mi s-a părut.
- Poate că ți-ai lăsat barbă...
- Vezi un om, adică pe mine, adică prietenul meu se credea om, sigur că mi-am lăsat barbă, sunt trecut prin ciur și dârlog, expresie pe care eu n-o mai auzisem, aia vezi. Am trecut prin niște experiențe! și s-a mângâiat cu palma pe piept, prin tot ce poate să treacă cineva, ascultă-mă! Tocmai ieșise de la pârnaie, de unde era eu să știu. Întreabă-mă!
- Ai făcut războiul? Na, te-am întrebat, l-am întrebat eu
- Nu, ce război?
- Nu ziceai că ai trecut prin toate experiențele...
- Și ce, războiul înseamnă toate experiențele?
- Nu prea, dar e și asta o experiență, nu?
- Am trecut prin toate celelalte, lasă războiul, întreabă-mă altceva. El voia să-l întreb de pușcăria lui, iar mie nici nu-mi trecea prin cap. Ce să fi căutat prietenul meu în pușcărie
- Ai mâncat vreodată căcat?
- Dar tu?
- Eu am întrebat primul, oricum nu-mi amintesc, a fost cam demult
- Nici eu. Bine că nu m-ai întrebat dacă m-am pișat pe lună
- Nu, dar alții au făcut-o
- Poate, iar alții au și murit... au și putrezit...
- Da, m-am iluminat eu la față
- Tâmpenii, s-a supărat el, nu m-am pișat pe lună și nici căcat n-am mâncat, întrabă-mă și tu de experiențe ce țin de un bărbat
- Aaa, daa, m-am prins eu, însfârșit. Dar răspunzi sincer că altfel te prind cu miunciuna
- Sincer
- Nu te dai mare
- Nu mă dau, m-am dat eu vreodată?
- De vreo trei ori patru ori dacă-mi amintesc
- Poate în liceu
- Bine, poate te-ai culcat vreodată cu o hoașcă bătrână?
- O cee?
- O cotoroanță
- Fugi de-aici!
- Una gheboasă cu mucii-n pămînt, fără dinți, schioapă
- Fugi de-aici!
- Da sau ba?
S-a apucat să se scarpine în cap, pe urmă în barbă, dar nu rusofilul cu găluștile lui, cu el aveam să mă întâlnesc mai spre seară, adică era nehotărât, să spună adevărul sau să mintă. Cam așa credeam eu.
- Tocmai am ieșit din închisoare, a coborât el glasul, destul de conspirativ, cu vreo lună și ceva în urmă. De aia am tunsoarea asta de berbec
- Nu te cred!
Cu toate că l-am crezut pe loc, doar că n-am vrut să recunosc, era primul pușcăriaș pe care îl întâlneam în carnea și oasele lui.
- Cred că mă minți de-ngheață apele, i-am răspuns la fel de conspirativ
- Cred că nu, mi-a vorbit el șoptit și mai conspirativ
- Pentru ce să te fi închis?
- Pentru încălcarea decretului 400. Aproape că nu ne mai auzeam. Mi-au găsit o țigară în dulapul din vestiar
- Dar tu nu erai fumător
- Nu eram, am devenit în pușcărie
- Atunci cum?
- Nu știu, a dat prietenul meu din umeri, atunci mi-o fi plantat-o careva că doar nu eram prieten cu toată platforma petrochimică. Totuși, nici idee n-ai cât îmi pare de bine că sunt liber din nou, îmi vine să sar în sus. Și și-a aprins o țigară. Mai bem o bere?
Pe urmă a sărit în sus.
- Te-au închis pentru o țigară pe care ți-au găsit-o în dulap?
- Da, 3 luni. Nu mai contează. De-acum o să umblu prin fața primăriei cu tinicheaua legată de cur. Nici nu mă deranjează. Zornăind. M-am apucat și de fumat și mi-am lăsat barbă. Măcar am rămas cu curul întreg, habar n-ai, alții au ieșit cu el sită
Habar n-aveam pentru că nu-mi mai povestise nimeni până atunci.
- Adică ce vrei să spui?
- Mai bine nici nu-ți spun
Doar ce văzusem prin filme că toți pușcăriașii aveau gândul de evadare. De treaba cu curul sită nu auzisem, sau n-am văzut eu filmele care trebuie.
- Cine te-a prins?
- Un locotenent de la securitate. Unu Buzatu. Sper să dea de dracu, poate-l prind și-l bat revoluținarii. În celulă m-am apucat să scriu literatură ștințifico-fantastică. Mai ai timp?
- Da. Dar de ce vorbim tot mai încet?
- Eu vorbesc mai încet pentru că tu vorbești mai încet. Dar nici n-aș striga dacă tu ai striga. Vrei să-ți citesc un fragment?
- Ce fel de fragment?
- Nu ți-am spus că acum scriu romane SF?
- Nu
- Ba da, adineaori
- Adineaori ai spus că te-a prins un locotenent buzos
- Buzatu. Deci vrei să-ți citesc sau nu?
Am făcut semn din cap mai degrabă pe oblic. M-am gândit că poate nu înțelege și renunță la citit. Numai că el n-a renunțat, a citit. Destul de răspicat:
- Octanolii atacă. Ăsta e titlul
Noroc că a venit un prieten de-al prietenului meu, pe care-l chema Lucian, să-l întrerupă. Fuseseră împreună la zdup pentru câteva zile și Lucian ăsta nu-și mai încăpea în piele. Parcă avea piele de tigru.
- Am ieșit afară cu revoluția pentru că m-au închis pentru frontieră, s-a prezentat el, m-au arestat tocmai în ziua când s-a petrecut mascarada cu popa Tokes, acum am auzit că or să mă facă erou și primesc o adeverință dinaia, cu scutiri de taxe, locuință de la primărie, un hectar de pământ, permis gratuit pe toate mijloacele de transport în comun... poate intru și în politică. Adică intru sigur, m-a lămurit, fără să mă întrebe cum mă cheamă, adică Dorian Duma dacă l-ar fi interesat. Pe urmă l-a luat pe prietenul meu la rost.Tu unde te-ai înscris?
- La liberali
- Eu mă bag la feseniști
- Păi feseniștii...
- Știu. Dar vor rămâne la putere și cu ei e rost de pricopseală
- Atunci eu nu te mai înțeleg, ieri ți-ai riscat libertatea să fugi de comuniști, iar azi te dai cu ei
- Trezește-te, băă, l-a zgâlțâit Lucian, tot așa ai rămas, fără să-i spună prietenului meu cum a rămas, blegos sau cum, că așa părea. Se blegise de la bere și de la fragmentul de roman pe care se pregătise să mi-l citească cu voce tare

După 20 de ani, în apropiere de Fălticeni, am oprit la un restaurant, că nu se mai putea de foame, pe reclamă scria că te primesc cu căldură, ceea ce m-a făcut să ma hotărăsc pe loc. Cred și eu, dacă tocmai veneam de la Petru Vodă cu frigul în oase.
- Cât e bacșișul l-am întrebat pe chelner, că nu scrie niciunde
Chelnerul n-a știut cât era bacșișul. M-a servit cu ciorbă și tochitură. Și nici nu vorbea moldovenește.
- Cât vreți dumneavoastră
- Cum să fie cât vreau eu, poate eu nu vreau nimic. Pe cât bacșiș plătești taxe?
- A, la noi nu s-a introdus legea asta
- Nu? M-am bucurat eu.
Până la urmă i-am dat un bacșiș chelnerului pentru că l-am recunoscut, era chiar prietenul meu de care povesteam, doar că se schimbase. M-a recunoscut și el, dar nici el n-a fost sigur până nu i-am adus eu aminte de octanoli.
- Ai terminat romanul ăla?
- Da, numai că i-am schimbat titlul, nu se mai numește octanolii atacă
- Dar cum, butanolii?
- Nu, nici
- Dar cum
- Tinutul mănăstirilor
.