sâmbătă, 13 februarie 2010

Confesiv

O leapșă preluată de la Filonous, deși nu m-a atenționat. Cam lungă, dar și eu voi fi cât se poate de laconic.


Principala trăsatură a caracterului meu: încăpățânarea, desigur. Ce altceva? Moștenită de la mama. La bine și la rău. Pentru că mă manifest și când nu trebuie (sau mai ales) și o duc la limită. Uneori mi se pare că aș putea muri sau chiar ar fi mai bine să mor decât să renunț la o idee. Fie ea bună sau greșită. Într-o zi se va petrece și asta cu siguranță.

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: să fie spiritual.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: feminitatea.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: ceea ce-mi lipsește mie.

Principalul meu defect: faptul de a avea prea multe defecte. Și culmea, toate principale.

Ocupaţia mea preferată: să călătoresc. Dar nu spre sau dinspre slujbă.

Visul meu de fericire: s-a împlinit. De acum doar apropierea morții mă mai excită (ca mister). Dar și ăsta e un vis care se va împlini. Cel puțin altora li s-a întâmplat deja.

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: să devin prinzonierul trupului meu pe timp nelimitat.

Ce-aş vrea să fiu: bogat și risipitor.

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Canada (Mongolia ca alternativă)

Culoarea preferată: verde (verdele ăla pe care-ți vine să-l paști).

Floarea preferată: floarea de măr. Pe urmă cea de cais și cireș. Pe urmă păpădia. Și pe urmă trifoiul. Și Sulfina. Neapărat.

Pasărea preferată: rățușca.

Prozatorii preferaţi: prozatorii buni.

Poeţii preferaţi: Pablo Neruda, Poe, Eminescu, Topârceanu.

Eroul preferat: Švejk (Jaroslav Hašek), am mai spus-o și cu altă ocazie și am și motivat de ce.

Eroina preferată: o sirenă dintr-un basm pe care l-am uitat.

Compozitorii preferați: prea mulți să-i înșir pe toți.

Pictorii preferați: impresioniștii.

Eroii din viaţa reală: prea mulți. L-aș menționa, totuși, pe Corneliu Coposu și un unchi al meu, Petre al Șoitului.

Eroinele din istorie: niște sirene (dar nu cele din Odiseea lui Homer, ci altele). Dacă nu sunt reale, ceea ce mi-ar părea rău, rămâne mereu mama.

Băutura şi mâncarea preferate: berea și mielul.

Numele preferat: Camelia, Bogdan, Radu.

Ce detest cel mai mult: fanatismul religios.

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Lenin, Stalin, Ion Iliescu.

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: respectul față de inamic.

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: prefer să nu-l menționez.

Cum aş vrea să mor: treaz, ascultând muzica preferată, ținându-mi de mână nevasta.

Starea de spirit actuală: mai bună decât altădată.

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: încrederea în semenii tăi. Pentru că și eu le fac și știu cum e. Mai ales că le și repet mereu.

Deviza mea: n-am.


O dau mai departe lui Andrei Gheorghiu, dar nici eu nu-l avertizez.


.

9 comentarii:

Miju spunea...

leapsa asta e chestionarul lui proust[ http://dilemaveche.ro/index.php?nr=84&cmd=articol&id=2688 de exemplu], la care s-au mai adaugat cateva intrebari. n-am reusit niciodata sa imi pun cu adevarat toate intrebarile astea deodata; imi zic uneori a astept "visul meu de fericire", oricum ar arata, pentru a le putea raspunde lejer

delaskela spunea...

totusi trebuie sa ti gasesti o deviza, ceva; si eu o sa mi gasesc una...deci iti cam plac si tie sirenele

Dorian spunea...

Eu chestionarul asta il vad ca pe un sondaj al consumatorului. Mai primesc si acasa prin telefon, ma intreaba ce boli am ce afectiuni si intr-o zi ma pomenesc cu o firma care ma suna sa-mi ofere remedii. De aceea am scris de sirene, poate imi ofera cineva

Balint Feri spunea...

Una de poliţie se pune? :)

Dorian spunea...

Una de politie ce? Deviza sau sirena?

Balint Feri spunea...

Sirenul, că la poliţişti totul este bărbătesc. :)

alien spunea...

Ce inseamna "sirene"? :) Ca pe la noi
nu avem. Sunt mamifere, pasari sau ce sunt? Cu ce se hranesc? Se inmultesc prin oua, prin pui? Prin ce se deosebesc de "sireni"? Va rugam sa ne spuneti orice pe aceasta tema, pentru ca vrem sa vedem daca putem sa aclimatizam aceasta specie pe planeta noastra.

DoDu spunea...

Nu stiu cum se inmultesc sirenele, m-ai prins aici, probabil depun icre undeva pe mal si vin masculii rapiti si tinuti pe insule izolate si-si depun laptii peste ele. Poate studiez eu problema.

ghrayada spunea...

si mie imi place Jaroslav Hasek - tocmai am terminat de citit "Serata abstinentilor sau distractie americana" - o culegere de povestiri de care chiar aveam nevoie :)