luni, 3 ianuarie 2011

Iarnă în Edmonton (din nou)



Bine că s-a terminat, odată, cu sărbătorile astea. Că-mi stătea mintea numai la ele. Cât o să mănânc eu de Crăciun, cât o să beau eu de revelion, cât o să mă destrăbălez eu cu Sulfina mea. Intru în normal. Serviciu, campus, condus mașina până fac bătături la cur, sfârșit de săptămână glorios. Lecturi dacă se poate, filme, navigat internetul. Televizor și ziare nu, că mă constipă. Documentare. Femei nu, că sunt într-o relație specială cu Sulfina. Alcoolul mai domol, mai un chat cu prietenii pe messenger. Dacă nu dorm când am eu chef și timp. De regulă dorm. Mă refer la prieteni. Asta se numește diferență de fus orar.

Citesc pe bloguri, îmi plac mai mult decât site-urile literare, par mai intime, mai sincere. Chiar și când nu sunt. Cea mai bună achiziție e George Geacăr (și asta pentru că nu se cantonează în poezie și nici nu se lălăie în articole cum o mai fac eu uneori (deseori)). Pe urmă îmi rămâne Delaskela, cu toate că lui Delaskela i s-a pus pata pe jurnal și a început să devină obsesie. Plus altele, știu eu care.

Plus că îmi pregătesc concediul european, mi-a intrat în cap că trebuie să văd Sagrada Familia și să particip la Euroconul de la Stockholm. Că trebuie să-mi țin ziua de naștere în România după 15 ani. Și să escaladez Turnul Efel cu Sulfina mea. Și multe altele. Să-mi văd prietenii din copilărie, să particip la o lansare de carte (prietenul meu Costel) și să-i vizitez pe Nichi și Venera la ei acasă, adică în Castellon de la Plana.

Mai am și alte planuri, dar toate depind de trecerea iernii. Ori iarna nu trece chiar atât de repede. Cel puțin nu la Edmonton.

PS

Un an nou fericit, plin de planuri și împliniri tuturor celor ce se rătăcesc pe aici!

14 comentarii:

spera spunea...

Multumesc. Si tie un an frumos cu bucurii!

george geacăr spunea...

sunt de acord cu tot ce ai zis aici, nu stiu de ce, din exces de sinceritate si modestie poate, nu stiu...
oricum, aia cu sarbatorile, e clar, mie imi place vara ce sa fac, mie si lui alecsandri. am inceput sa seman si la chelie cu el...

alice spunea...

ce-mi place că nu ţi-ai făcut inventaru'. bilanţu'. când dau de ele am senzaţia că lumea vrea să-şi argumenteze că n-a consumat aiurea un an. să ai parte de tot ce vrei tu dodule şi să fie bine.


right, george geacăr e o achiziţie bună şi pt mine.

DoDu spunea...

george,
cum sa fac sa seman si eu la chelie cu Alecsandri?

alice a,
mi-am facut inventarul, doar ca nu in public

RDR spunea...

Ai uitat sa zici se sanatate. Ti-o doresc eu!
In rest sa fie asa cum iti doresti!
La multi ani!

DoDu spunea...

N-am uitat sa spun de sanatate, ci am omis-o cu intentie, romanii nu se bucura de ea, ci se plang de ea. Ma rog, se plang de boala, dar boala tot de la sanatate se trage.
Totusi, ma bucur ca ti-ai adus tu aminte si iti accept urarea. Sanatate sa fie!

RCA Ieftin spunea...

La multi ani! 2011 sa va aduca tot ce va doriti! :))

DoDu spunea...

RCA ieftin,
era sa-ti spun ceva de sanatate...

Anonim spunea...

sulfina ce spune?:)
e

Bango spunea...

Eu nu doresc sa il "achizitionez" pe george geaca, da' am totusi 2 intrebari: te-ai hotarat in cele din urma daca asta o sa fie blogu' tau? Si cine e Sulfina? Cu respect, Bango

DoDu spunea...

Bango,
cred ca m-am horat.
Iar Sulfina mea nu e de nasul tau, intreaba si tu pe alt blog.

viorelgaita spunea...

Poate incluzi in concediul tau european si Bucurestiul. Sau oraselul de langa Bucuresti, Otopeniul. Prietenii stiu de ce.
La multi ani cu bucurie!

Nick spunea...

Mai scrie si tu in blogul asta, ca nu mai am ce sa citesc.

DoDu spunea...

Hai ca scriu, special pentru tine. sa ai ce sa citesti.