Movember

La mulți ani, Bogdan!

(De ceva vreme mi-a lipsit internetul în campus pentru că se mută cantina cu 30 de metri pe direcția sud  și au deconectat totul. Așa se face că am ratat ocazii după ocazii). Ziua lui Bogdan a fost pe 24 noiembrie. Și a nepoatei mele. Și a unor prieteni. În aceeași zi am avut și aniversarea blogului, tot un prieten, nu știu cât de mult mai contează, odată ce treci de primul an blogul devine ceva aproape obișnuit. Plus că am purtat movember.

Unu decembrie l-am ratat tot din cauza conecției. Am vrut să scriu ceva înainte să beau cu I’oan și să mă cherchelesc cu el în camera lui Ghe, prin care tot cotrobăind am găsit o sticlă de vin. Nu mai mai țin minte  eticheta, poate sunt prea mototol, însă de câte ori e ziua României şi a românilor de pretutindeni mă cutremur de emoţie că vorbesc limba română. Fie și împleticit. Unii cred că sunt patetic  pentru că unii n-au emoții, nici măcar de ascuns, însă eu le am încă de cînd am început să rostesc primele cuvinte. Primul cuvânt a fost, desigur, mama și nu patria cum ar fi vrut partidul communist aflat la conducere. Mama pe silabe. Fiind aproape universal. Doar că nu mă adresam mamei la început, ci străbunicii mele de care acum mi s-a făcut dor. Duioșia de trecut, nu numai pentru că sunt patetic. Patetism care m-a cuprins deja. Iar cuvântul tata şi-a făcut loc târziu în vocabularul meu, după cel de badea şi lelea (de data aceasta lelea fiind chiar mama) (badea cred că se subînțelege). Nu că ar avea vreo legătură cu 1 Decembrie, ci pentru că îmi amintesc. De fapt, de 1 Decembrie mă pregătisem să fac această urare:

La mulţi ani, România și români de pretutindeni! Să vă…! Sau să vi-o…! Dar nu zic ce. Însă e o urare de drag.

Sâmbăta trecută, trecând pe lângă mall mi-am amintit de dancing Dan, o celebritate locală. Iernile trecute îl puteai vedea la intersecția dintre 178 St cu 95 Ave, sau prin apropiere. Cu căștile pe urechi, indifernt de temperatură, puteau să crape pietrele. Dansând pe trotuar. Cu mișcări ample și bruște, cu icnete guturale și cu ochii închiși. Iarna asta lipsește. Devenise parte din peisaj. Cei care-l știu îl caută din priviri, dar cine nu-l știe pe dancing Dan. Sper că nu i s-a întâmplat nimic rău

.