miercuri, 31 decembrie 2014

The Young and Prodigious T.S. Spivet



Ce-mi place la engleză e lipsa diacriticelor. O lipsă care ar trebui să se aplice și limbii române cel puțin în raport cu noua tehnologie dacă nu cu limba de origine. Latinii nu foloseau diacritice, diacriticele au fost introduse de Școala Ardeleană făcând o serie de concesii principiului fonetic de scriere pentru a marca pronunţia diferită a unor litere. Pronunție ce s-ar fi putut aranja prin grupuri de litere, ș-ul prin ch ca în franceză, sau sch sau sh, etc. Ț-ul cu tz ți așa mai departe. Oricum, pe internet românii nu prea folosesc diacritice și apelează la tot felul de soluții, unele chiar bizare.

The Young and Prodigious T.S. Spivet e ultimul film al lui Jean-Pierre Jeunet, un regizor de care m-am atașat rapid după ce-am văzut Amelie (unul din cele câteva filme pe care le-am notat cu 10). Din greșeală am descărcat  The Young and Prodigious T.S. Spivet în 3D. Cred totuși, că în Blue-ray arată mai bine însă, în 3D, a părut mai spectacular, nu mai amintesc că exterioarele (în majoritate) au fost turnate în Alberta și British Columbia (naționalism local, de).

Revelionul îl voi face la Biserica Ortodoxă Română. N-are nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet Avem o sală acolo pentru astfel de evenimente, anul ăsta locurile s-au ocupat repede comparat cu alți ani. Am mai fost și la italieni, polonezi, greci, etc. La tătari sau unguri nu. La nemți da. Dar nu m-am simțit prea bine. La români le reproșez manelele în principal, cu toate că anul trecut au lipsit, ceea ce mi s-a părut de-a dreptul extraordinar. La ruși nu m-aș duce nici într-o mie de ani. Mai degrabă la mongoli. Cu ungurii e altă problemă, tot fără nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet. Tata avea o vorbă când eram copil: mai bine să fii român decât ungur!
- Da, numai că și ungurii au părerea lor. Exact pe dos, adică.
- Adică ce vrei să spui, se excita tata numaidecât, că au dreptate?  Deja îi plutea piciorul prin aer iar un picior în cur de la tata era la capătul opus plăcerii.
- Nu! N-au.
- Ce nu și ce n-au?
- Dreptate. Doar că ei au alt punct de vedere, punctul lor foarte strict, asta voiam să spun.
- De când au ungurii punct de vedere, o discuție de care-mi amintesc fără implicații nostalgice, a explodat tata cu tot cu picior. Când au poposit în Câmpia Panoniei ochii le erau subțiați, prin stepele din care s-au scurs vedeau totul de jur împrejur fără să-și schimbe poziția. Ceea ce întărea remarca pe care tocmai o făcusem cu privire la puunctul strict de vedere al ungurilor, însă tata n-a sesizat. Ungurii, s-a ambalat el, stăteau ziua întreagă pe cal și se minunau de iarba și scaieții care-i înconjurau și la care au început să se roage. Mai ploua, mai fulgera și mai trăznea cateun ungur. Iar ei făceau totul de-an călare. Chiar și copiii. Te pricepi la eschive, ai?
Eu cred că tata îi confunda pe unguri cu mongolii, un popor cu istorie și cultură care a dominat la un moment dat, întregul continent asiatic. Ungurii nu sunt mongoli, își au originea în stepele Asiei de pe lângă Urali și provin dintr-o populație sălbatică de triburi pre bulgare sau  bulgaro-turkice. Mă rog, istoria e mult mai complicată și nu se poate rezuma la două trei fraze. Cert e ca ungurii au evoluat între timp din toate punctele de vedere, religios și cultural fiind influențați de Europa de vest, iar genetic de bravii lor vecini, românii, care nefiind atât de războinici stăteau pe lângă casă și când ungurii se războiau românii le fecundau femeile, teză cu care tata era profund de acord. Păi numai el... deși nu continua niciodată până la capăt cu mărturisirile, numai el câte unguroaice...
- Datoria mea... a noastră, rectifica tata, e să ne apărăm țara de invadatori precum ungurii. Iar dacă nu putem, măcar să-i asimilăm.
Nu știu dacă tata a asimilat-o pe unguroaica Ilonka, nevasta vecinului nostru Gyury, ceva certuri ca între vecini au existat întotdeauna. Iar ungurii n-au fost singurii invadatori, prin vecini îl aveam pe șfabul Peder, sârbul Bela, țiganul Lae, armeanul Pancarician și chiar un bulgar, așa că după teoria lui tata, a avut mult de muncă cu asimilarea. Nu știu de ce am rămas mereu impresia că tata s-a ocupat mai degrabă cu asimilarea moldovencelor, migratori pașnici, decât cu invadatorii. Dar e posibil să mă înșel.

Un al doilea regizor pe care-l urmăresc în ultima vreme e sud coreeanul Ki-duk Kim, mai puțin cunoscut în Korea și mai mult în Europa. M-a impresionat cu 3-Iron (un alt film pe care l-am notat cu maximul 10) așa că am scotocit arhiva internetului și am dat peste Spring Summer Fall Winter... and Spring și The Bow pe care le-am urmărit fără titrare. Nici n-am avut nevoie, mesajele puternic cinematografice ale lui Ki-duc Kim fiind transmise pe muțește.

Proiecte artistice, din nou fără nicio legătură cu The Young and Prodigious T.S. Spivet, nu am. Dacă am, mi-e groază să mă apuc, mai bine las totul la voia inspirației, dacă mai există pe lângă serviciu, casă și survolat internetul.

În sfârșit, ceea ce voiam să spun e La mulți ani! pentru cei care încă se mai rătăcesc pe paginile de blog și n-au migrat de tot cu cățel și purcel pe Face Book


.

4 comentarii:

puck spunea...

La mulţi ani!

anna-berg spunea...

La mulți ani!
Cum a fost revelionul?
Cine are timp de Facebook nu are timp să trăiască! Deci, să trăim fericiți! Şi multă inspirație! :-D

anna-berg spunea...

Wikipedia spune că, a scrie în limba română fără diacritice este lipsă de profesionalism.
Cuvântul "tata" ar avea şase înțelesuri. Recunosc. Nu le-am găsit pe toate. Doar cu trageri de par! Pardon. Păr! Hihihi!

Dorian Duma spunea...

Ai dreptate, revelionul a fost asa cum m-am asteptat, doar valul de caldura mai surprinzator, din noaptea aceea.
Cu diacriticile sunt de acord, bateam si eu campii, ce sa bat si eu?
Dar la subsol imi permit si fara diacritice:)