joi, 30 aprilie 2015

30 de ani cu tine

De 30 de ani cu tine sunt tot mai arătos
Fără să-mi mai uit pieptenul prin păr
Tot mai frumos
Ca în tinerețe
De 30 de ani cu tine
Sunt tot mai așa cum ar trebui să fiu, cum îți place ție să fiu
Când îmi spui: bărbate!
Nu mai semeni cu nimeni, parcă nici n-ai avea un frate, n-ai avea un văr
Dar de la săruturile și de la strângerile brațelor tale, de la cum mă privești
De-acolo vine
Toată metamorfoza asta
A mea

Pari un caleidoscop și aș mai adăuga, o oglindă de argint
Ovală, delicată
Pari un caleidoscop, o pajiște colorată, pari o colină, pari două
Prin care aș sări ca un cangur, palmele tale
Au miros impresionant, proaspăt și îmi vine să chiui, un parfum amețitor
De rouă
Cu urechile proptite una în alta părem un caleidoscop
Noi doi
Când plouă

Râsul tău mă purifică oricum, e ca un cutremur
E ca un taifun, oricum
Ca un uragan
Ca un râu oricum care se bifurcă
Reflectându-mi  un vis mai vechi de a fi tu, e ca un râu care urcă
Ca un șuvoi de lavă ieșind prin craterul unui vulcan dogoritor
Râsul tău atât pare de exploziv de fulminant și dens
De contagios
Ai un râs molipsitor
Spontan și mai ales

Chiar de la bun început îmi trecea prin minte
Tocmai din titlu îmi trecea, din prima literă și apoi din primul vers ce voiam să-ți spun
Adunând toate secundele, că sunt mult mai fericit acum decât
am fost înainte, mult mai bine
De aceea, în mod deosebit,  mi-aș dori azi
În  ultima zi din acest aprilie

Încă 30 de ani
Cu tine

Poate poemul ți se va părea eclectic ori ușor afectat, poate prea căznit sau mai degrabă forțat. Draga mea, faptul de a te fi întâlnit a fost și rămâne evenimentul cel mai prețios, mai extraordinar și mai important din viața mea. Faptul de a mă fi căsătorit cu tine a fost și rămâne evenimentul cel mai fericit și mai însemnat. Faptul de a fi avut doi copii împreună rămâne cel mai mare miracol pe care l-am trăit.

A îmbătrâni împreună cu tine va fi o aventură  pe care o aștept cu exaltare



.

6 comentarii:

Blegoo spunea...

Dac-aș fi fimeie... aș vrea să fiu nevasta ta!

Dorian Duma spunea...


Bine, Blegoo, c-ai facut-o pe Sulfina sa rada.
Acum inrebarea se pune asa, daca as fi eu femeie si ea barbat, oare m-ar lua de nevasta? Dar n-o intreb ca cine stie ce mi-ar raspunde


Blegoo spunea...

Bine faci că n-o întrebi.
Zicala spune: "Romînu' s-a născut poiet" și nu "Românca s-a născut... [alea-alea]"

veghetorul spunea...

Ne-a placut partea literara a blogului dvs.
Intrati si pe
REVISTA DE LITERATURA ROMANA
la adresa
http://revista-literatura-romana.blogspot.ro

anna-berg spunea...

La mulți ani! Din suflet vă doresc încă 30 de ani împreună, cu multă sănătate, bucurii şi împliniri. Să vă vedeți nepoțeii mari. Dani
PS Ai scris frumos Sulfinei.

Dorian Duma spunea...

Multam, nepotii vad ca se lasa asteptati :)