Zi frumoasă de vară

Iepuroaica din curtea blocului nu și-a găsit alt loc să nască decât sub trusa mea de scule. Ce trusă faină de scule am cu sertare roșii. Doi iepurași mici, plăpânzi, încă fragili dar și urecheați, nu i-am atins ca nu cumva să-i respingă mama lor. Mama lor stă toată ziua în fața ușii, mereu la aceeași distanță, urmărindu-ne, cu ochii pe puișorii ei, protectivă. O mamă mustețoasă adevărată. Urecheată și ea. Stă și mă privește cum mă fâțâi în jurul trusei, pentru că acolo am și masa unde ies eu la o cafea și îmi citesc ziarul. Sau ies în parcare. Mă cântărește cu ochii mari dacă nu cumva sunt un mâncător de iepurași, dar nu sunt, i-am făcut niște semne de încurajare cu mâna. Simulează nepăsarea. Simulez și eu, nu știu cât de bun simulant sunt. Sulfina zice că sunt un simulant foarte bun. Și rafinat. O privesc cu ochii mari ca ai iepuroaicei, umpluți de mirare.
Azi e zi de vară și toată lumea se salută cu frumoasă zi, vecine, frumoasă răspunzi, pentru că zilele de vară sunt numărate aici și trec mai repede decât ai tu timp să le numeri. Era și timpul să vină vara, fiind sfârșitul lui iulie. Din august, probabil, începe toamna.
Unul din băieți e de părere să-i chemăm pe cei de la protecția animalelor.
- Și dacă ne omoară iepurașii?
Fiind iepurași sălbatici. Cum aș putea să mai spun ce frumoasă zi, vecinilor? Cu ce conștiință? Poate una încărcată. Mai bine le pun frunze de salată și varză, poate se înzdrăvenesc mai repede și își caută alt culcuș. Sulfina zice să le dăm lapte cu biberonul, dar de unde biberon de iepurași.
- Lasă că-i alăptează mama lor, noaptea, când nu-i atâta mișcare prin preajmă.
- Nu-i dăm și iepuroaicei un morcov?
- Ce fel de morcov?
- Nu te gândi la prostii!
Nu mă gândeam la prostii, mă gândeam că anul trecut i-am lăsat un cartof în curte și a stat cartoful acolo până i-au dat colții. Poate i-e teamă să n-o otrăvim, cine poate ști cum gândesc iepurii. Pe tata iepurașilor nu-l văd prin preajmă, o fi la vânătoare, mai sunt și alte curți și poate iepuroaicele de acolo n-au masculi. Iar fără masculi nu pot face pui, eu așa cred.
- Frumoasă zi, vecine!
M-a salutat John, de la balconul lui. Mă speriasem că nu vedeam cine mă salută și nu eram decât eu și iepuroaica.
- Frumoasă! E de vară! i-am răspuns sigur pe mine

.

Concurs

Sper că nu derutez pe nimeni, fiindcă lansez chiar un concurs de titluri de best-seller pe care m-am gândit eu să-l scriu și acum m-am hotărât să vadă lumea ce pot eu să scriu. Pentru că la un bestseller importanța titlului e trei sferturi. Așa am auzit. Din surse. Restul, conținutul adică, nu e așa important. Din aceleași surse.

Iată ordinea importanței, studiată, la un best-seller pentru care mă antrenez de mulți ani:

1. titlul, cum am amintit deja în titlu (concurs) deși se referă chiar la concurs. Să prindă și să aprindă ori să încingă spiritele, să aibă priză, să fie ușor de pronunțat, să provoace interes, să atragă atenția, să incite și să stârnească. Să nu se repete, să nu fie folosit de alții, să nu fie protejat de nimeni și să dea lovitura.

2. introducerea. Importantă pentru cei atrași deja de titlu și care vor să vadă cum începe, pe urmă cum se sfârșește și pe urmă cum se continuuă best-sellerul. Pentru introducere poate țin un alt concurs dacă mă mai gândesc. Știu câteva formule de succes deja perimate. Cum e: a fost odată ca niciodată. Sau: cică era un împărat într-o țară îndepărtată... Sau: trăia odată un rege, sau un balaur, sau un vrăjitor. Am citit, cândva, despre un vrăjitor care lovea o masă cu bagheta lui și masa crăpa pe loc. Iar despre un rege am citit că era verde și mergea pe jos într-un loc anume. Iar despre un balaur am auzit că avea mai multe capete decat creiere și, din când în când, împroșca lumea cu foc.

3. personajele. Un best-seller trebuie musai să aibă un personaj care sa pice cu tronc cititorului avizat și cu care cititorul să se identifice pe parcursul best-selerului. Mai mult sau mai puțin. Mai degrabă mai mult. Personaj pozitiv sau negativ, poate că nu contează în ziua de azi. Dacă e pozitiv să facă tot felul de greșeli neprevăzute ori aproape grave iar dacă e negativ, să fie foarte umanizat și plin de intenții bune în teorie. Dacă e pozitiv să nu plictisească, să nu dea sfaturi și să nu fie moralizator. Dacă e negativ să fie milos cu animalele și să nu abdice de la principii. Lucruri dintr-astea.

4. intriga. Fie încâlcită cu jocuri logice și originală, fie simplă dar cu grad mare de complexitate care să te țină cu sufletul la gură. Dar numai pe parcurs.

5. dialogurile. Neapărat. Mai ales că unii citesc exclusiv dialogurile. Să aibe dialoguri peste tot înafară de titlu și numele autorului. Poate să fie și monologuri dar cu liniuță de dialog.

5. stilul: alert, antrenant, cu atmosferă condensată. Dacă e sf atunci să se petreacă la viitor, dacă e din zilele noastre la prezent plus minus, iar dacă e epopee istorică, ori legendă poate să fie și atemporală. Descriile dacă nu cumva lipsesc, mai bine în câteva cuvinte naturale. Limbajul moderat în general, modern, mult sex și anarhie pe alocuri. Cu multe trimiteri culturale și note de subsol în același stil alert.

6. finalul. Grandios, neprevăzut, în coadă de pește și să se termine cu bine. Poate să moară toți înafară de personajul favorit pentru eventala parte a doua.

7. publicitatea. Agresivă!

8. prețul accesibil de masă și să se garanteze banii înapoi cu litere de-o schioapă, iar cu litere marunțele: numai în cazul în care cartea n-a fost deschisă niciodată.

Aștept propuneri pentru titlu (deocamdată). Ofer surprize și procente la schimb

.

Ardelean moale

lui Șomică

- De ardelean moale ce sunt...

Asta i-am spus-o unui buldozerist căruia îi pierise răbdarea din obraji așteptându-mă să traversez strada.

- Treci strada aia până diseară? Claxonându-mă cu claxonul de la buldozer. Pacă ești o babă în ultima ei zi de viață, m-a înjurat buldozeristul de mamă amenințându-mă cu lama buldozerului. Ardelenilor ar trebui să li se interzică traversarea străzilor în intersecțiile importante

- Iar buldozeriștilor ar trebui să li se suspende permisul pentru că strică străzile patriei cu șenilele lor

- Eu nu sunt buldozerist, s-a nervat buldozeristul, când a auzit de patrie, ci macaragiu, pe o macara second hand, buldozerul îl mut doar dintr-o uzină în alta

- Second hand-urile astea sunt hidraulice sau ce?

- Că doar nu pe lanțuri

- Păi ar putea fi pe cabluri

- Dar eu lucrez pe un crane de ridicare grei de pod cu vîlcea adiţională de ţap, dacă ai auzit, că văd că te pricepi

De unde să mă pricep, nu mai auzisem în viața mea de asemenea macarale.

Prietenul meu, Șomică, cel căruia îi fac dedicația, crede că sunt un ardelean aprig, nu moale, cum sunt de fapt, crede că am în sânge ardei iute de ungur altfel nu se poate explica.

- N-am, c-am verificat, l-am asigurat eu

- Ce-ai verificat?

- Arborele genealogic pana la a 15 generație

- Ce vorbești, pană la a 15 generație toți indivizii umani au sange de ungur în ei. E cercetare științifică. Mai mult sau mai puțin, toată omenirea e ungur

- Chiar și evreii?

- Chiar și ei

- Chiar și africanii?

- Toți la un loc, tu ce crezi, că ungurii nu s-au dat la nevestele negrilor?

Așa că i-am spus și tatei noutatea cu ungurii, că poate avem sânge de ungur și nu știam, poate cine știe din ce generație

- Dadeunde, m-a contrazis tata, mult mai de curând, păi bunică-ta, și asta e abia la prima generație pentru mine, era deja corcită

- Cum așa? Era să cad de pe un scaun. De când?

- De când bunicul tău s-a încurcat cu o unguroaică și i-a făcut un copil, așa că bunică-ta are un frate pe jumate ungur care mie mi-e unchi și așa mai departe. Suntem corciți și noi

- Păi ăla e frate vitreg, nu se pune

- Tot frate e. Pe urmă, o soră de-a lui maică-ta nu e măritată tot cu un ungur?

- Și ce-i cu asta?

- Înseamnă ca văru-tău e și el ungur pe jumătate

- Nici asta nu se pune

- Cum să nu se pună dacă ți-e văr primar

Era clar, aveam și eu sânge de ungur și nici habar n-aveam, că nu lăsa urme pe arborele meu genealogic.

- Bine, măi, Șomică, am bătut eu în retragere, să zicem că aș avea ceva sânge de ungur în mine, prin alianță, dar tot ardelean moale sunt

- Zău, dar copiii cu ce i-ai făcut?

.

Întrebări esențiale

Parcă trebuie să fii filozof să-ți pui întrebări esențiale, toată lumea își pune, de ce, de ce, cum , în ce fel, iar de ce și cam astea sunt toate, restul doar variații. Tata cînd bea devenea foarte înțelept, își punea tot felul de întrebări încuietoare la care nu avea răspuns și devenea agresiv pe loc.
- De ce nu mi-au mărit mie salariul? se întreba tata și pe urmă scuipa scârbit, ce căcat de viață! Firea-ți ai dracului cu salariile voastre!
Pe urmă se întreba cine l-a pus să facă trei copii care-i mănâncă urechile, uite pentru ce muncește el, ca să hrănească trei purcei, să-i îmbrace, să-i poarte la școală. Își făcea socotelile câte sticle de rachiu ar fi putut sa bea zilnic fără cheltuielile cu noi și ajungea la concluzia că mai multe decât ar fi putut el să bea, mai multe țigări de cât ar fi putut să fumeze, mai multe femei decât ar fi putut să... aici nu era foarte convins și iar se nerva că i-a trebuit însurătoare și copii, așa-mi trebuie dacă sunt prost. Dacă am fost adică. De o vreme se considera deșteptat, însă deșteptat prea târziu.
Mama avea alte întrebări, dar tot fără răspuns. Cu ce am greșit să am eu un bărbat bețivan și violent. Cui greșise și când, că nu-și mai amintea. Poate când fusese copil, poate de pe vremea când era încă doar un sugar? Nu putuse să aibe și ea mai mult noroc, cum avusese alte fete de vârsta ei, mai puțin meritoase și fără zestre pe deasupra? E o lume strâmbă! se inciuda mama, după care îi trăgea repede un doamne iartă-mă, amintindu-și că Dumnezeu făcuse lumea aceea strâmbă și știa el de ce, că doar nu degeaba.
La școală, profesorii se întrebau cu voce tare să-i auzim, poate veneam cu sugestii, dar noi nu veneam.
- Ce ne facem cu hoarda asta de sălbatici? Să-i lasăm repetenți?
Abia aici ne deșteptam și ne tremurau budigăii pe noi, fiind o întrebare existențială.
- Nuuu, murmuram dintre bănci, îngălbenindu-ne de spaimă
- Cum îi convingem, cum îi lămurim să-și facă temele și să-și învețe lecțiile, să nu vorbească în timpul orelor, să nu întârzie și să nu chiulească, să nu se mai bată în recreații, sa nu mai spargă băcile și pupitrele ori ferestrele, să nu-și mai sfâșie uniformele, să nu mai fure creta, să nu mai vină la școală cu păduchi și cu râie? Cum?
Cine să răspundă că era o întrebare multiplă și noi nu puteam răspunde nici macar la una simplă, cum era, de exemplu, de ce nu ne-am facut tema.
- Pentru că mi-am uitat caietul de teme acasă, mințeam cu nerușinare, însă minciuna nu e un răspuns corect oricât ar părea, ci doar o minciună, așa cum i se și spune.
- Băi ce tâmpiți elevi, aceeași scuză aud de când sunt în învățământ, se oripila profesorul, voi chiar n-aveți imaginație deloc? Creatoare vreau să spun, nu cum să vă puneți piuneze sub cur sau să vă împingeți pe scări. Dorian, s-a nervat deodată profesorul (oare de ce chiar pe mine?), ia vino-ncoace! M-a luat de ureche și m-a ridicat în sus până mi s-au bulbucat ochii. Ia mai repetă odată de ce nu ți-ai făcut tema?
- Pentru că mi-am uitat caietul acasă
- De aia nu ți-ai făcut-o sau de aia n-ai caietul la tine? O să te las repetent, poate așa te înveți minte!
De unde să mă învăț minte că m-am speriat în ultimul hal, nu de profesor și nici de repetenția lui, ci de tata care m-ar fi uscat în bătaie. Care mi-ar fi pus alte întrebări la care nu se putea nici răspunde, nici minți. Tata ar fi întrebat:
- Cum ți-ai permis să rămâi repetent? Pe urmă ar fi continuat, nu cumva ai fost mai prost ca restul proștilor?
Am discutat cu Troancă problema și el a fost de acord că trebuie făcut ceva. Am și făcut, am rupt o foaie din caietul de teme, care oricum era gol și am întocmit o listă pe care am numit-o listă deschisă inepuizabilă de scuze pentru tema de casă. Pe urmă am pus punct. O idee pe zi, că nu se mai putea. Prima idee i-a venit lui Troancă și am și pus-o în aplicație. Am citit bine materialul și l-am memorat și mai bine.
- De ce nu ți-ai făcut tema, elev Duma?
- Pentru că n-am înțeles-o, domnule profesor
- Ce n-ai înțeles?
- Acolo unde cad două obiecte de la înălțimea h și care ajunge primul jos
- Și care ajunge?
- Asta e, că depinde
- Pai tocmai asta e, că nu depinde, ajung deodata, accelerația fiind aceeasi
- Asta e, că nu se specifică
- Ce nu se specifică
- Dacă obiectele cad pe aceeași planetă, sau cad pe planete diferite...
- Și dacă se menționa că e vorba de aceeași planetă, înțelegeai?
- Nu
- De ce nu?
- Pentru ca nu se menționează nici dacă sunt identice ca greutate, formă și mărime, plus la ce distanță sunt unul de altul
- Să zicem că e o cădere liberă în vid
- Nici atunci n-aș fi înțeles pentru că manualul meu e vechi și îi lipsește exact pagina cu problema. Plus că mi-am uitat caietul de teme acasă.
Așa că am luat nota 4 pentru lipsă de imaginație, ceea ce m-a făcut să-mi pun și eu prima mea întrebare esențială pe care am uitat-o între timp, însă, din una în alta, am ajuns la cea mai importantă, iat-o: de ce m-am născut? Și de ce tocmai eu? Și de ce tocmai atunci. Și de ce tocmai băiat și nu fată? Și de ce în familia respectivă și nu a vecinului, de ce în România și nu în America unde voiam eu să ajung cu orice preț iar acum prețul mi-a trecut. Și de ce tocmai om și nu altceva.
- De aia, a zis tata, pe urmă, după ce s-a mai gândit, te-ai născut ca să am eu pentru cine hămăli.
- Pentru că mi-a venit sorocul, mi-a răspuns mama, nu puteam să te țin în burtă mai mult.
Bunicul: ca să faci umbră pământului, pramatie, cine mi-a furat luleaua din trandafir pe care am primit-o de la un neamț cand a explodat un obuz și ne-am trezit în aceeași gaură unde i-am cerut o țigară, neamțului îi zburase casca și ochelarii, i-am găsit eu una din lentile și i-am tocmit o ramă dintr-o sârmă ghimpată în care ne aruncase suflul exploziei...
- O știu pe asta, bunicule
- Da pe aia cu eliberarea Budapestei o știi?
- Da, o știu și pe aia, le știu pe toate
- Pe toate o să le știi după ce mori, s-a nervat bunicul aruncând cu cârja după o găină ce intrase în stratul său de morcovi.
Numai că mie nu-mi convenea să aștept până mor. La școală am aflat că de aia ne naștem ca să ne perpetuăm specia, dar tema de casă tot nu mi-am făcut-o.
- De ce nu ți-ai făcut tema elevule?
- Pentru că n-am înțeles-o
- Ce n-ai înțeles, am discutat perpetuarea mamiferelor la ora de curs
- Da, dar catârii nu se perpetuează, mereu trebuie împerecheat calul cu măgarul
- Asta e doar o excepție
- Plus că mi-am uitat caietul de teme acasă
Am luat iar un patru, pentru că ați uita caietul nu e nici un plus, veșnica problemă cu imaginația. Până la urmă, totuși, am terminat și școala dar la întrebări esențiale n-am renunțat, pe măsură ce trece timpul se nasc altele. Ultima la care meditez acum e dacă m-am născut liber sau nu. Pentru ca mereu m-am simțit într-un fel de robie. Societatea te înrobește, familia te înrobește, religia te înrobește. Condiția ta umană te înrobește. Nu poți să faci un pas, un gest, să schițezi un zâmbet, să ai o emoție, să porți cu tine un gând fără sa fii, să aparții, să datorezi sau să îndatorezi, să ai obligații, să faci parte. Din ceva sau din altceva

.

Fărst giulai

Azi iar e ziua Canadei, eu nu înțeleg cum se face că în fiecare an e ziua ei pe 1 iulie. Toată lumea a fost liberă înafară de mine, azi am început un contract nou și m-am murdărit pe salopeta destul de rău. Mai bine nu mă murdăream. Mai bine stăteam acasă, dar acum e prea târziu. Mai bine mă duc să mă bărbieresc.

Bineînțeles că beau o gură de ceva (oarece) pentru țara mea. Să trăiești, Canada și să le dai lecții amărâților de americani, că ziua lor pică sâmbătă, dar nu toți știu. Mulți vor afla abia când vor vedea jocurile de artificii și vor exclama mirați.

- Doar nu e Craciunul!