Sodiu

Azi, în timp ce mă deplasam spre Walmart să-mi fac aprovizionarea, am ascultat la radio o emisiune despre alimentație. Era invitată o nutriționistă și se discuta pe marginea ultimei ei cărți al cărei subiect era sodiu. Așa am aflat că (înfricoșat) canadienii consumă cel puțin o cantitate dublă de sodiu decât cea normală. Ceea ce ne afectează în o mie și una de feluri. Fără sodiu nu se poate, dar ce e prea mult strică. Și se indica exact cât ne trebuie, doza zilnică. Pe care n-am reținut-o, pentru că vorbea în sute, pe stil englezesc, adică 13 sute de miligrame sau 15 sute de miligrame, sau undeva între. Plus minus (destul de puțin). Și că se fac presiuni asupra companiilor ce produc alimente să scoată, treptat, sodiu din produsele lor.
Oamenii ăștia n-au ce face, după părerea mea. Că zahărul l-au scos și l-au înlocuit nu cu glucoză sau fructoză, ci cu chimicale dulci, de zece ori mai dăunătoare ca zahărul (Acesulfame K, Alitam, Aspartam, Cyclamat, Dulcin, Glucin, Neotam Saccharin, P-400 și mai sunt!!). Cu ce vor înlocui sodiu? Cu potasiu? Mâine poimâine vor înlocui și apa. Probabil cu aer. Iar aerul cu azot, în curând se va descoperi ca inhalăm prea mult oxigen, că aerul e prea bogat în oxigen și vor scoate la vânzare butelii cu aer îmbunătățit în azot.
Bine, au urmat telefoanele ascultătorilor. Un tip se plângea că transpiră foarte mult și îi e foarte greu să-și mențină echilibrul electrolitic fără un adaos de săruri minerale, inclusiv săruri de sodiu (clorura de sodiu). Da, răspunde nutriționista, e un caz special, în cazul respectiv necesarul de sodiu fiind altul. Păi, bine, doamna nutriționistă, matale la cine te refereai, îmi venea mie să întreb, dar n-aveam un telefon mobil cu mine, nu sunt așa important să am unul, la cei care stau toată ziua în casă și nu fac nimic? Dar și aceștia au greutăți diferite, metabolism diferit. De unde ai scos sutele alea de miligrame fix?
Părerea mea e că organismul știe exact cât sodiu îi trebuie, uneori mai mult, alteori mai puțin și își ia singur necesarul dacă are de unde. Ce-i prisosește elimină. Prin piele, prin urină, prin plămâni etc. Oare unei capre cât sodiu îi trebuie? Bunica ținea capre când eram mic și cum dădeau de un drob de sare îl lingeau în extaz. Și nu făcea niciuna hipertensiune. Sau nu știam noi?
Dar stresul? Pentru că stresul e sursa tuturor afecțiunilor interne ale organismului nostru. Mai puțin cele moștenite genetic și cele dobândite de la nutriționiștii moderni ori de la hapurile prescrise de medicina la fel de modernă. Pe când vom afla cât stres avem nevoie și cât ne prisosește. Pentru că, deocamdată, suntem bombardați din toate părțile cu el. Viața noastră nu mai e nici liniștită, nici cu pace în suflet. Ci dezechilibrată. Nu atât nutrițional, cat psihic și sufletește
.

Pandorum

Am văzut Pandorum, nu la cinema și nici n-am închiriat filmul, altfel mi-ar fi părut rău după bani, l-a descărcat unul din băieții mei, la mulți ani, băiete! (e ziua lui, azi), un film subțire, fără pretenții, m-am uitat pentru că sunt un înfocat fun SF.
M-a convins mult mai mult Charles Chaplin, cu care am petrecut sâmbăta și duminca. Piciul, Circul, Goana după aur, Timpuri noi, Luminile orașului și alte câteva scurt metraje. Sunt de acord cu cei ce susțin că Chaplin a fost un geniu al cinematografiei. Fie și mute.
Pandorum e plin de clișee. Sau mai degrabă o compilație de alte filme, nu are nimic original, nu merită discutat în detaliu. La câteva secvențe ce se voiau dramatice și tensionate, m-a apucat râsul. Nu-l recomand. Nici măcar celor înnebuniți după SF ca mine
.

District 9

Mi-a plăcut District 9 cu toate hibele pe care le are. Mai mult decat Avatar. De fapt, privind înapoi, din Avatar n-am rămas decât cu performanțele vizuale. Ceea ce m-a impresionat la District 9 a fost actorul (Sharlto Copley) care a interpretat rolul principal, Wikus Van De Merwe. Le-a dat palme multor stele americane.
Mi-a plăcut și regia, în ciuda debutului regizoral (Neill Blomkamp).
Ceea ce mă deranjează sunt scârțâielile unora despre mesajul rasist. Vezi doamne, rasa albă îi salvează pe alieni (idem în cazul lui Avatar). De ce iarăși albii? Pentru că negrii ar vrea ei să-i salveze? Foarte bine, de ce nu-i salvează, adică cine-i oprește să facă un film în care ei sunt marii salvatori. Eu n-am luat-o ca pe un afront când Will Smith salvează planeta în Independence Day. Unde îi nimicește pe alieni. La fel ca și în Man in Black. Nu m-a deranjat când tot Will Smith e ultimul supraviețuitor integru de pe planetă (I am legend). Din păcate, e din ce în ce mai grav să te naști alb. Pentru că automat ești rasist. Iar dacă nu ești, devii prin sugestie. Vrajba e întreținută artificial de interesele unor grupuri. Între sexe, între rase, între religii. Fără neînțelegeri majore, fără lupte, fără războaie (măcar focare) n-ar mai exista plăcerea de a-ți exercita puterea. Ce dracu să faci cu miliardele de dollari dacă nu-i investești în entertainment la o scară planetară.
Mă întorc la film, care ar merita discutat din multe puncte de vedere. Doar că eu am văzut District 9 mai degrabă ca pe o poveste de dragoste. Restul e fundal social. O poveste de dragoste al cărei punct culminant e în final, atunci când Wikus prezintă fotografia de mireasă a soției sale, asociind-o cu un înger. O scenă de o duioșie extremă, puternică, sugestivă și convingătoare

.

Revelion

E simplu să scrii despre Revelion. Am mâncat, am băut, am dansat. M-am distrat. Am mai petrecut un an la groapă. L-am înmormântat. Ce contează, vine altul. Urări, telefoane, felicitări, vizite, musafiri.
Dincolo de toate astea, e trist, încă n-am reușit să-mi răspund la întrebări pe care le consider importante. Care e rostul meu printre celelalte șapte miliarde de indivizi? Să mă bâțâi pe ringul unei săli de restaurant în noaptea dintre ani? Să pretind că viața e frumoasă și interesantă? Să-mi pun pene de ștruț pe chelie?
Cine beneficiază de faptul că trăiesc? Uneori mă simt ca în filmul Matrix, că toată lumea aceasta e numai în capul meu, că mi se dă senzația de-a fi o rotiță într-un angrenaj în timp ce produc bioenergie altor entități. Măcar de aș fi sigur că o produc și pe aceea și că am un rost.
Universul e un concept tragic. Singurul său moment sublim pare a fi momentul zero, înainte de a se naște

.