Nu m-am gândit că mă voi emoționa atât de puternic urmărind o întrecere sportivă la care n-a participat niciun român. Mi s-a întâmplat urmărind-o pe Christine Nesbitt, cucerind medalia de aur, reprezentanta Canadei la patinaj viteză cursa de 1000 de metri. Mi s-a mai întâmplat, odată, ceva asemănător, acum 8 ani, la finala de hockey dintre Canada și USA, câștigată de canadieni. Însă atunci era în joc și antipatia față de ultimii. Antipatie care nu s-a estompat între timp, dimpotrivă, a crescut. La olimpiada de iarnă Vancouver 2010 țin cu orice națiune împotriva sportivilor americani. Canadienii și românii sunt, desigur, pe primul loc la capitolul simpatie, americanii pe ultimul. Și știu că nu sunt singurul. Îmi pare rău pentru românii americani, dar americanii au reușit performanța să fie urâți de mai toate națiunile de pe planetă. Dacă nu mult, măcar puțin. O națiune trufașă, îngâmfată, infatuată
O leapșă preluată de la Filonous, deși nu m-a atenționat. Cam lungă, dar și eu voi fi cât se poate de laconic.
Principala trăsatură a caracterului meu: încăpățânarea, desigur. Ce altceva? Moștenită de la mama. La bine și la rău. Pentru că mă manifest și când nu trebuie (sau mai ales) și o duc la limită. Uneori mi se pare că aș putea muri sau chiar ar fi mai bine să mor decât să renunț la o idee. Fie ea bună sau greșită. Într-o zi se va petrece și asta cu siguranță.
Calitatea pe care o prefer la un bărbat: să fie spiritual.
Calitatea pe care o prefer la o femeie: feminitatea.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: ceea ce-mi lipsește mie.
Principalul meu defect: faptul de a avea prea multe defecte. Și culmea, toate principale.
Ocupaţia mea preferată: să călătoresc. Dar nu spre sau dinspre slujbă.
Visul meu de fericire: s-a împlinit. De acum doar apropierea morții mă mai excită (ca mister). Dar și ăsta e un vis care se va împlini. Cel puțin altora li s-a întâmplat deja.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: să devin prinzonierul trupului meu pe timp nelimitat.
Ce-aş vrea să fiu: bogat și risipitor.
Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Canada (Mongolia ca alternativă)
Culoarea preferată: verde (verdele ăla pe care-ți vine să-l paști).
Floarea preferată: floarea de măr. Pe urmă cea de cais și cireș. Pe urmă păpădia. Și pe urmă trifoiul. Și Sulfina. Neapărat.
Pasărea preferată: rățușca.
Prozatorii preferaţi: prozatorii buni.
Poeţii preferaţi: Pablo Neruda, Poe, Eminescu, Topârceanu.
Eroul preferat: Švejk (Jaroslav Hašek), am mai spus-o și cu altă ocazie și am și motivat de ce.
Eroina preferată: o sirenă dintr-un basm pe care l-am uitat.
Compozitorii preferați: prea mulți să-i înșir pe toți.
Pictorii preferați: impresioniștii.
Eroii din viaţa reală: prea mulți. L-aș menționa, totuși, pe Corneliu Coposu și un unchi al meu, Petre al Șoitului.
Eroinele din istorie: niște sirene (dar nu cele din Odiseea lui Homer, ci altele). Dacă nu sunt reale, ceea ce mi-ar părea rău, rămâne mereu mama.
Băutura şi mâncarea preferate: berea și mielul.
Numele preferat: Camelia, Bogdan, Radu.
Ce detest cel mai mult: fanatismul religios.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Lenin, Stalin, Ion Iliescu.
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: respectul față de inamic.
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: prefer să nu-l menționez.
Cum aş vrea să mor: treaz, ascultând muzica preferată, ținându-mi de mână nevasta.
Starea de spirit actuală: mai bună decât altădată.
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: încrederea în semenii tăi. Pentru că și eu le fac și știu cum e. Mai ales că le și repet mereu.
Deviza mea: n-am.
O dau mai departe lui Andrei Gheorghiu, dar nici eu nu-l avertizez.
