A venit mama, dar cu avionul. A avut loc pe aripă, la geam, ceea ce a cam deranjat-o peste oceanul Atlantic, deasupra norilor, prin cer. Cerul e mult mai aproape de pămant decât cred unii și nu se unește cu el pe linia de orizont, ci e o impresie. Casele se vedeau foarte mici, cât se putea vedea din cauza acoperișurilor și mai ales a aripei de avion, tot o impresie pentru că, în realitate, casele își păstrează dimensiunile, și ogoarele la fel de mici și apa se vedea foarte mică.
- Cum a fost cu avionul? așa am întrebat-o eu.
Mama a venit contra fusului orar și și-a dat peste cap ritmul ei biologic. Adoarme când vorbesc cu ea, cam prin mijlocul conversației, iar eu adorm când îi vine ei cheful de vorbă. Pentru că eu am alt bioritm. Canadian!
- Dar în Budapesta cum a fost, iar am întrebat-o.
A doua zi mi-am sărbătorit ziua de naștere și pe a Sulfinei, mama nu se aștepta să avem atâția invitați care vorbesc românește. Plus copiii lor. Plus că salata arăta la fel ca cea din România, varza la fel, roșiile aproape identice, ceapa, cartofii... Până și carnea de pui sau din ce era.
- Păi, mie mi-a spus frate-tău că la voi puii sunt îndopați, când ies din găoace deja sunt buni de tăiat.
- Ăia sunt puii de export.
N-am fost prea sigur, i-am arătat ouăle și mama a recunoscut atunci că și ouăle arată ca ouăle românești. Numai că românii le cumpără de la Kaufland, pentru că sunt mai proaspete decât cele ale producătorilor autohtoni, adică ouăle țăranilor pe care le tot adună până fac de un coș de ouă și abia pe urmă le duc la piață, după o lună, gata clocite. La Kaufland nu, ci la Kaufland ajung din cuibare printr-un sistem de jgheaburi direct în magazin.
- Dar la Londra cum te-ai descurcat? am întrebat-o pe mama, că matale nu vorbești engleză.
- La Londra am schimbat terminalele.
- I-ai înțeles pe englezi?
- Nu, dar ce crezi, nici ei nu m-au înțeles pe mine!
Și nici ungurii n-au înțeles-o, iar în Edmonton m-a chemat un ofițer înăuntru să-i scriu mamei declarația de vamă.
- Ai adus țigări?
- N-am adus.
- Alcool?
- Alcool da, o sticlă de țuică de 2,5 litri pentru tine.
- N-ai voie decât un litru.
- Păi tu scrie o sticlă, fă pe prostul.
- Nu pot, acum sunt numit translator oficial.
- Dar de ceaiuri nu le spune, poate mi le confiscă. Și nici de haine, că și de haine am nevoie, scrie că am geamantanul gol.
Dar n-am scris, că eram oficial, am scris că bagajul mamei e burdușit cu ceaiuri, haine și o sticlă de țuică românească de dimensiuni canadiene.
- Aici, la voi, dar asta e părerea mamei care coincide cu a mea, e foarte mulă verdeață, cât vezi cu ochii, în mijlocul orașului. Păduri și animale sălbatice. Parcă ești la țară. Ia să te uiți pe internetul ăla al tău ce suprafață are Edmonton.
- Aproape 700 de km patrați!!
- Asta e mult sau e puțin?
- Cam trei Bucureștiuri la un loc.
- A, păi nu-i așa mare.
5 comentarii:
vai, cine o fi mazgalit? am senzatia ca unii au fost mai avantajati decat altii...
Asa e intotdeauna
:)))) cea mai tare fotografie. multe succese! as vrea sa-ti dau si eu o sugestie de lasat de fumat dar nu-mi vine in cap niciuna, dimpotriva, imi vin numai de cum sa te apuci. cred ca stii si singur. tigara se aprinde incetisor si fumul se trage adanc in piept, apoi se scoate afara. te simti bine.
eu cand ma duc la mama, ca ea nu vine niciodata la mine, e foarte ocupata, atunci fumez cel mai mult. nu stiu care e legatura, dar sigur exista una. probabil fumez sa nu-i raspund la provocari. pana la urma tot ea castiga:
- dar de fumat tot nu te lasi. a-o-u-leu!
- asta e, nu e toata lumea perfecta ca tine.
- si insinuanta ai ramas de nu se poate.
- m-a inrait batranetea.
- a-o-u-leu, niciodata n-ai ascultat, ce ma mai mir atata.
- bine c-ai ascultat tu.
- eu? intotdeauna.
- si modesta.
Pana apare bunica care ma salveaza fara sa vrea.
- tot fumezi mama?
- da' ce, matale n-ai fumat?
- ba da, da' m-am lasat.
- dupa cati ani?
De parca n-as fi auzit raspunsul de cincizeci de ori.
- dupa saizeci de ani.
Abia atunci mama ofteaza se ridica din fotoliul ei bej si pleaca in bucatarie.
- a-o-u-leu! offff!
Da, dar nu e scorpie ca a mea.
poza e mortala; am ras cu mare pofta.
De la fumători putem învăţa toleranţa. Încă n-am cunoscut vreunul care să se plângă de nefumători. Critica fumatului i-a făcut pe nefumători să se creadă nemuritori.
Jeff
Trimiteți un comentariu