Ce mai vreme va veni, ce mai vreme
Prin care voi trece şi va trebui s-o înfrunt
Pentru mine şi pentru tine
Când mă voi întreba dacă eşti
Dacă sunt
Ce mai vreme va veni, ce mai vreme
Fără întoarcere şi fără-nceput
Şarpe încolăcit din care viitorul lipseşte
Prezentul lipseşte
Nu ne rămâne decât timpul
Trecut
Ce mai vreme va veni, ce mai vreme
Ca un câmp albastru nesfârşit de narcise
Acolo unde îmi voi rezema gândurile şi trupul
Şi-mi voi lăsa ochii să-mi cadă
Plapomă
Peste vise
.
8 comentarii:
foarte frumoasa poezie
Imaginea de la final
"Şi-mi voi lăsa ochii să-mi cadă
Plapomă
Peste vise"
este extrem de reusita
Multumesc de aprecieri. E scoasa de la naftalina, azi nu se mai scrie asa, poezia. Voiam sa spun ca sunt versuri fara pretentii, dar ca ma bucur daca se gaseste cineva caruia sa-i placa
Asa este: "Ce mai vreme va veni, ce mai vreme"...
Am vrut sa scriu ceva sa te contrazica, dar iata ca astazi este a treia zi in care ma trezesc dimineata si imi rasuna obsedant: "Ce mai vreme va veni, ce mai vreme"...
Oricat de frumos sau talentat sau genial ai fi, oricate carti stralucitoare ai scrie, oricate inventii ai face, orice functie inalta ai putea sa obtii, acel camp nesfarsit de narcise te asteapta rabdator...
Cum ar trebui sa ne traim viata pe pamant pentru ca acea plapoma sa nu mai cada peste visele noastre? Sau poate ca ea de fapt ne trezeste?
Chinuitoare poezie, scobeste in rana comuna a efemerelor umbre ce suntem pe pamant.
Imi place :). Chiar foarte mult!
Foarte mult inseamna deja mult
DoDule dragule, m-au uns la sufletel poeziile tale, unde sunt restul?
Sarbatori fericite iti doresc!
Buna intrebare, Raluca, probabil in vreun fisier uitat al calculatorului
Trimiteți un comentariu