La mulți ani, Bogdan!
(De ceva vreme mi-a lipsit internetul în
campus pentru că se mută cantina cu 30 de metri pe direcția sud și au deconectat totul. Așa se face că am
ratat ocazii după ocazii). Ziua lui Bogdan a fost pe 24 noiembrie. Și a
nepoatei mele. Și a unor prieteni. În aceeași zi am avut și aniversarea
blogului, tot un prieten, nu știu cât de mult mai contează, odată ce treci de
primul an blogul devine ceva aproape obișnuit. Plus că am purtat movember.
Unu decembrie l-am ratat tot din cauza
conecției. Am vrut să scriu ceva înainte să beau cu I’oan și să mă cherchelesc
cu el în camera lui Ghe, prin care tot cotrobăind am găsit o sticlă de vin. Nu
mai mai țin minte eticheta, poate sunt
prea mototol, însă de câte ori e
ziua României şi a românilor de pretutindeni mă cutremur de emoţie că vorbesc
limba română. Fie și împleticit. Unii cred că sunt patetic pentru că unii n-au emoții, nici măcar de
ascuns, însă eu le am încă de cînd am început să rostesc primele cuvinte.
Primul cuvânt a fost, desigur, mama și nu patria cum ar fi vrut partidul communist
aflat la conducere. Mama pe silabe. Fiind aproape universal. Doar că nu mă
adresam mamei la început, ci străbunicii mele de care acum mi s-a făcut
dor. Duioșia de trecut, nu numai pentru că sunt patetic. Patetism care m-a
cuprins deja. Iar cuvântul tata şi-a făcut loc târziu în vocabularul meu, după
cel de badea şi lelea (de data aceasta lelea fiind chiar mama) (badea cred că
se subînțelege). Nu că ar avea vreo legătură cu 1 Decembrie, ci pentru că îmi
amintesc. De fapt, de 1 Decembrie mă pregătisem să fac această urare:
La mulţi ani, România
și români de pretutindeni! Să vă…! Sau să vi-o…! Dar nu zic ce. Însă e o urare de
drag.
Sâmbăta trecută,
trecând pe lângă mall mi-am amintit de dancing Dan, o celebritate locală.
Iernile trecute îl puteai vedea la intersecția dintre 178 St cu 95 Ave, sau
prin apropiere. Cu căștile pe urechi, indifernt de temperatură, puteau să crape
pietrele. Dansând pe trotuar. Cu mișcări ample și bruște, cu icnete guturale și
cu ochii închiși. Iarna asta lipsește. Devenise parte din peisaj. Cei care-l
știu îl caută din priviri, dar cine nu-l știe pe dancing Dan. Sper că nu i s-a
întâmplat nimic rău
.
10 comentarii:
la multi ani, do du! sa te! sa ti-o!
Sper ca sunt urari de drag.
da da, la fel ca ale tale!
La multi ani, romane! Sanatate iti doresc... si toate urarile de drag pe care le vrei.
George,
m-am linistit.
Lumi,
chiar toate?
foarte faini mustaciosii
La multi ani!
Mijule, te-am prins, tu stii ce inseamna movember. La multi ani si mie...adica si tie!
frumoase mustati! sa va traiasca!
Pai le-am dat jos pe 30 noiembrie. Asta era toata miscarea cu movember.
huh ?
Trimiteți un comentariu