duminică, 1 ianuarie 2012

Nu este totul pierdut




De care
cred că m-am molipsit cu leapșa asta de la George Geacăr, de care a luat-o de la unul Horia plus Gârbea de care aud prima oară și de care s-a ploconit cu ea de la Lucia Verona de care nu știu dacă-mi place pentru că are o prietenă Ștefania Coșovei și am avut împreună niște discuții destul de aprige în trecut. De care nu vreau să-mi amintesc.

Leapșa
fiind despre starea naținii (cam  dezastroasă) moral, dar și social și sumbră din punct de vedere economic în stare să îndreptățească optimismul unor fapte sau chiar evenimente pozitive. Pe care le voi semnala fără nici un scop. Cică. Răsfoiesc câteva ziare să mă pun la punct cu unele evenimente și aflu că două clanuri țigănești s-au măciucat, a ieșit cu morți și răniți. Dacă ar continua așa n-ar fi rău, adică nu e totul pierdut,  aflu că toți combatanții se aflau sub influența alcoolului de parcă asta e o scuză (desigur că nu) însă din știre așa reiese pentru că așa se scriu ziarele la noi. Încă.
Aseară, la petrecerea de revelion, m-am luat puțin de DJ pentru că începuse să pună manele la cererea unora, cu dedicații. Și se cânta cam așa: „noi țiganii, noi țiganii...”  Care noi, țiganii, l-am întrebat cu un calm mocnit pe responsabilul cu muzica.
Păi nu e și țiganii oameni?
Răspunsul nu putea fi decât unul.
E și ei, oameni. Dar pe bilet scrie revelion românesc nu țigănesc.
Dar nu e și țigani români?
E.
Na?
Da.
Un lucru pe care l-am înțeles până la urmă e că țiganul din România se consideră român și reprezentant al națiunii române, partea pozitivă să zicem, ci nu țigan, cu toate că nu-și însușește nici folclorul românesc, nici tradițiile și nici obiceiurile. Legea o încalcă de câte ori i se ivește ocazia, respectul pentru societate e minim sau inexistent, iar atunci când e vorba de a reprezenta România peste hotare țiganul e de-a dreptul catastrofal. Limba română o vorbește stâlcit adăugându-i cuvinte ce țin de lexicul propriu. Ba țiganii au reușit performanța să îmbogățească vocabularul românesc (optimismul îndreptățit). Mișto, cașto, cafteală, benga, gagică etc (adică manglit, mardit, mucles, muie și câte-or mai fi). Și să ne dezvolte zestrea muzicală, iată cum ajungem din nou la manele. La care fac alergie, sper ca asta să nu-mi pună eticheta de rasist, mai ales că n-am nimic nici cu salam, mici cu minune, nici cu guță sau arabu. Ori vijelie. Nici nu-i ascult decât în rarele mele vizite prin România și muzica răzbate la maxim fie prin fereastra vreunei vile cu colonașe, fie din vreo mașină „bengoasă”.
Aș da leapsa mai departe unui țigan român cu blog, dar nu știu nici unul. Așa că i-o pasez lui Filonous.

Așa că, optimist cum sunt, urez tuturor românilor și țiganilor de etnie română la mulți ani! Un 2012 plin de împliniri!


.

12 comentarii:

Filonous spunea...

Mulţumesc, am să declin, totuşi, invitaţia de a scrie pe tema asta. Lucrez într-o comunitate foarte diversă şi cu echilibre sensibile. Şi-aşa primesc bobârnace uneori pentru că scriu prea liber(tin).
Aş încerca un eufemism: aculturaţie (in-culturaţie) pare să fie ce se petrece cu "starea naţiunii". Necultivate, gusturile ne-au fost înlocuite de prostul gust, deci salvarea nu poate veni decât tot de la fiecare: ce valori îşi cultivă, cum vrea să-şi trăiască anii de bătrâneţe sau copiii lui în ce ţară să crească, de ce lucruri să se lovească pe stradă etc.

DoDu spunea...

Am inteles, nu s-a petrecut inca niciun eveniment care sa-ti indreptateasca optimismul, iti urez sa se intample!

george geacăr spunea...

un an nou 2012 plin de împliniri, dar şi de goliri!

Dorian Duma spunea...

Asta cu golirea imi place. Dar tie iti place piesa muzicala de sub fotografie?

george geacăr spunea...

da

Anonim spunea...

Doi condamnati la moarte sunt intrebati despre vreo ultima dorinta. Primul:
- As dori sa ascult cateva manele de Copilul Minune.
- Da. Se poate rezolva. Si tu?
- Pe mine va rog sa ma omorati inainte.

DoDu spunea...

E buna :). Pacat ca-i anonima

Dli spunea...

Frumoasa tema a-ti abordat. Tin sa va felicit pentru stilul inconfundabil pe care il aveti. Succes.

Miju spunea...

si-ai sters frumusete de articol cu geneza :)

La multi ani!

DoDu spunea...

Nu l-am sters, Miju, l-am ascuns. M-am gandit ca ori l-am scris prost ori e neinteresant.
La multi ani!

Eugen spunea...

S-ar putea scrie mai multe. SI despre tiganii lautari de la Razboieni, pe care-i credeam lasati de cand era Enescu mic, si smenarii care incet incet s-au strecurat in parlament. :D

Dar deocamdata, La multi ani!

DoDu spunea...

Se poate scrie mai multe, asa e, dar nu mi-am propus. Altfel, la multi ani se poate spune pana de Paste. Mersi.