Preambul la concediu

Dacă intru pe ușă și stă cineva după ușă și mai și spune ceva, mă speriu și cad pe covor. Dar nu dau din picioare, ci înțepenesc. Dacă am covor.  Dar dacă intru eu pe ușă fără să mă audă Sulfina și pe urmă spun ceva, prin surprindere,  se pișe Sulfina pe ea și strigă atât de tare și atât de ascuțit că-ți perforează  timpanul din urechi și te sperii tu de zece ori mai tare.  Faci un ăăă! din ăla de se sparg candelabrele. Poate că asta înseamnă să îmbătrânești pentru că nu toată lumea acceptă să îmbătrânească. Alții nici nu concep.

Io, bătrân? Așa zic unii, nu te uiți la mine?

 Își bulbucă mușchii sleiți, își sug burțile revărsate peste curea și se prind cu mâna între picioare.

Toată ziua bună ziua mi se scoală!

Ce, nasturele?

Bărbații care nu concep că îmbătrânesc ajung libidinoși, încep să se uite după femeiuști mai tinere ca fetelele lor și le curg scuipații pe la colțurile gurii. Iar femeilele își întind pielea de pe față până devin străvezii ca fantomelele  (pielea oricum le rămâne mototolită pe sub gât unde nu se vede dacă nu te uiți), după care se vopsesc mai ceva ca mumiile egiptiene. Pe urmă te apostrofează:

Ce ani, ai atâția cât simți tu că ai.

E adevărat, ai atâția ani câți poți să cari, numai că e bine să te mai uiți și în oglindă. Și nu văd ce e așa rău să îmbătrânești, că doar nu te pui contra naturii
.