Nu numai că a fost Ziua îndrăgostților, adică Valentine Day, ocazie cu
care ne-am făcut cadou o saltea nouă, weekend-ul ăsta a fost și sărbatoare națională
(weekend lung adică) adică Ziua Familiei. Adică Sulfina m-a și luat la rost
- Unde mă scoți de Ziua Familiei că m-am săturat de stat în casă? Adică poate
vrei să explodez...
- Păi unde să te scot dacă vineri lucrezi și sâmbătă ne vine salteaua nouă.
Iar luni mă întorc la muncă.
- Atunci lasă vinerea și sîmbăta, unde mă scoți de ziua familiei,
duminică?
Mergea și semnul exclamării.
- A, dumincă la biserică, mi-a venit să spun, dar mai bine am tăcut că
poate era de acord.
Adică vineri ne-am făcut de cap fiind ultima oară când dormeam pe
salteaua veche, iar sâmbătă iar ne-am făcut de cap cu salteaua nouă. Eu mi-aș
fi făcut de cap și duminca, salteaua era încă nouă, dar a trebuit să o scot pe
Sulfina din casă, altfel mi-a promis că explodează.
Cam pe la 12 (până la urmă ne-am făcut de cap și duminică toată dimineața
cu riscul să explodăm amândoi) am luat-o pe direcția Roky Mountain pe
autostrada 16 până la Evansburg să vedem niște terenuri înghețate. Primul teren
nu l-am văzut pentru că nu l-am găsit cu toate că ne-am luat adresa și un
pliant cu hărți, am condus pe niște drumuri de țară înzăpezite, gata să ne
răsturnăm în toate direcțiile. Numai ferme peste tot, peste alte ferme, numai pășuni
pline de zăpadă peste alte pășuni și numai copaci fără frunze. Ne-a apucat
foamea de-atîta goliciune, iar vântul bătea dinspre nord cu o nerușinare de
nedescris.
Nici al doilea teren nu l-am găsit cu tot cu hărțile de pe google, poate
și de aia ne-a picat pata pe o proprietate privată cu brazi și pini verzi până
la cer de ni s-a tăiat răsuflarea. Nu mă mai iau eu după Google. Pe urmă am
intrat pe o potecă pe care o poți doar visa, prin pădurea tot așa, privată, iar
la capătul potecii am dat peste o casă. Ieșea fum pe coș ca-n povești. Doar că
nu mirosea a gogoși. Asta ne mai lipsea. Ne jucau ochii-n cap de foame. Sau
colaci. Sau un pui fript.
- Dacă iese careva afară, s-a speriat Sulfina.
Așa că m-am speriat și eu și am luat-o înapoi. Dar nu cu fața, cu fața ar
fi fost ușor, ci cu spatele, pe poteca
aia nu se putea întoarce mașina. Și mergând cu spatele, speriați că poate apare
careva din casă cu vreo lopată de curățat zăpada, am intrat cu o roată sau cu
două în șanțul de pe margine și ne-am împotmolit de tot.
- Na, am vrut pădure.
- Pai da, că altfel explodam.
Am încercat toate trucurile de șofer degeaba. Bine că cel puțin nu mai
eram în cîmpul vizual al căsuței, era tocmai momentul prielnic să se dea stăpânul
la noi și să ne tăbăcească spinările.
- Cobor eu și împing mașina, s-a oferit Sulfina. Să-mi dezmorțesc
picioarele că altfel explodez.
Unde s-o las pe Sulfina să împingă cu forța ei de Sulfină.
- Poate vrei să vină stăpânul casei și să-ți tăbăcească spatele. Mai bine
așteaptă să pun viteza în poziția neutru și te-ajut și eu. O împingem împreună.
- Iar dacă iese careva cu lopata poate ne-ajută să o dezăpezim.
- Vezi să nu ne-ajute, mai degrabă cheamă poliția.
Speriat și de poliție am pus repede mașina în neutru și-am ieșit și eu
afară la împins. Numai că motorul nu l-am oprit și cum am trântit ușa cum s-au
blocat toate (ușile) pe dinăuntru. Safety! Mașină deșteaptă. Să nu cumva să-ți
arunci din ea nevasta în timpul mersului. E-hei! În momentul ăla mi-a venit să
mor. Mi-a venit să-mi dau cu capul de capotă. Să-mi dau cu capul de vreun brad
sau de vreun buștean. Sau de vreun pietroi nenorocit.
- Lasă că o deschidem noi, m-a potolit Sulfina.
Cred că s-a speriat mai mult de mine decât de cine ar fi putut ieși din
casă cu vreo lopată.
- Cum o deschidem?
- Lasă că-ți vine ție vreo idee...
- Care din ele?
Poate dacă-mi venea vreo idee să-mi dau cu capul de unul din geamuri.
- Lasă că ne descurcăm noi. Unde ți-e căciula?
Parcă de căciulă-mi ardea mie. Deși, peste vreo două ore avea să-mi ardă.
- Dă-o dracu de căciulă, a rămas înăuntru lîngă poșeta ta.
- Aoleu, poșeta. Simt că explodez.
Două ore ne-am plimbat printre și pe sub conifere, ba de mână, ba de
braț, ba în șir indian, bătătorind zăpada în care am lăsat amprentele ghetelor
noastre.
- Să vezi ce-o să se minuneze stăpînul proprietății când o să iese din
casă și o să vadă atâtea urme
.
