Despre una și alta

Am avut recent un intermezzo cu George Geacăr pe messenger, i-am citit câteva postări, din cînd în cînd îl citesc, uneori reiau postările din urmă.

Ce vreau să spun e că multe texte și mulți autori merită citiți, dar nu am timp să citesc tot ce se scrie bine sau valoros. Nimeni nu are timp, nici măcar dacă e selectiv. Se scrie mult, generația nouă e mai educată, informația circulă mai ușor, accesul la lectură e și mai ușor.

Pe George îl citesc pentru că am o relație mai veche cu el, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată. M-a ajutat și cu clubul literar câțiva ani, nu numai că-i sunt recunoscător pentru asta, le sunt recunoscător la toți cei care m-au ajutat, dar chiar îmi place ceea ce scrie.

Însă, din punctul meu de vedere, cărțile tipărite pe hârtie nu mai sunt la modă, nu l-aș cumpăra pe George și nici pe altcineva nici măcar pentru autograf. Pentru că nu mai iau cărți în mână pentru lectură, citesc versiunile electronice dacă le am, sau ce se publică gratuit pe internet. Decât să pun o carte în bibliotecă mai bine pun o sticlă de vin. Vinul îl beau până la urmă, cartea n-o mai recitesc, sunt atâtea altele, de ce-aș citi o carte de două ori când sunt sute, mii, zeci de mii care ar merita citite. Unde aș putea înghesui câteva zeci de mii de cărți într-o bibliotecă? Într-un calculator da.

Se scrie atât de mult că nu ai cum să cuprinzi totul. Nici într-o viață, nici în două vieți, nici în mai multe. În mai multe poate, dacă ar fi infinite.

Să trăiești din scris e o utopie, mai ales în România. Să mai fi și poet...

Ultima carte pe care am publicat-o am împrăștiat-o gratuit. Probabil am publicat-o din orgoliu, orgoliu care mi-a trecut. Mă maturizez. In adolescență, unul din visurile mele era ca la 40 sau 50 de ani să mă apuc de scris și să devin celebru. Acum, ajuns la vârsta ceea, tocmai m-am lăsat de scris (fără să devin celebru) pentru că nu văd niciun avantaj. Și când spun avantaj, nu mă refer numai la cel material.

E mai simplu să fii consumator. Pentru mine e mai simplu. Ca să scrii o carte consumi timp cât ai putea citi o sută. Nu numai că n-ai niciun avantaj, dar ieși în pagubă. Scrisul ar putea rămâne doar o ocupație (hobby) pentru cei care n-au ce să facă cu timpul liber, pensionari, sau cei orgolioși. Cel puțin în România unde piața literară e fără însemnătate economică.

Când voi ajunge pensionar poate mă reapuc de scris. Dacă n-am ce face mai bun. Lectură de exemplu, crescut nepoți, plimbat prin lume, fumat droguri sau mai știu eu ce. Dacă-mi va permite bugetul să fac ce-mi trece prin cap. Dacă nu-mi va permite va trebui să lucrez mai departe. Bineînțeles, cu condiția să mai fiu în viață

.