Face book

Incepe să mă sperie faptul că nu mai scriu, literatura părea parte din viața mea, ceva fără de care nu se putea, era de neconceput. Apoi brusc n-am mai văzut niciun rost, m-am convins eu pe mine că sunt mai mulți cei care scriu decât cei care citesc, iar ceea ce a pus capac e faptul  (cu tehnologia de acum) că  se poate posta orice text și oricând pe suport electronic. Suport ajuns mult mai popular decât hârtia în numai câțiva ani.

Nici de citit nu mai prea citesc, o mai făceam înainte, mai răsfoiam revistele de profil sau site-uri literare. Am rezistat (vreau să spun că m-am adaptat) chiar și la explozia blogurilor personale.

Însă a apărut Face Book-ul. Erau autori pe care încă-i mai urmăream cât timp îi puteam găsi pe site-uri dedicate literaturii. Pe Face Book nu-i mai citesc. Pur și simplu. Face Book-ul fiind o rețea de socializare, plină de discuții de tot felul, bârfe, glume, reclame, poze, răfuieli, filmulețe și nu un loc în care să-ți plasezi lucrări serioase la care muncești și transpiri nopți și zile, chiar ani.

Pentru comunicare aveam e-mail-ul (pe care încă îl mai folosesc) (tot mai rar) și messengerul (pentru a dialoga în direct), la care am renunțat. Probabil definitiv. Acum toată lumea e pe face book. Cine nu e, vorba ceea, nu există.

Desigur, mi-am deschis și eu cont pe face book, doar nu era să rămân în urmă cu moda. Mai ales că toată lumea a migrat acolo și riscam să-mi întrerup și bruma de comunicare pe care am mai păstrat-o cu cei câțiva prieteni șe cele câteva relații. Numai că, dintr-un tip activ am ajuns unul pasiv, stau ca boul și răsfoiesc face book-ul ce mai zice unul altul, ce aberații mai postează unul altul, ce inepții mai debitează unul altul și cum se mai dau în stambă unul altul. Multe din ele persoane obscure pe care nu le-aș fi băgat în seamă niciodată, defilează acum prin fața ochilor mei prin simplu fapt că-mi sunt rude mai din aproape sau mai îndepărtate, eventual prin alianță și s-ar supăra definitiv dacă nu le-aș accepta ca ”prieteni” de face book. Nu mai zic de prietenii prietenilor, care și ăia se supără chiar dacă n-am auzit de ei niciodată. Intr-o zi m-a luat la rost o verișoară pe care am văzut-o de câteva ori în viață și nu pot să spun că am avut o viață prea scurtă până acum, auzi, de ce nu mă accepți pe lista ta de prieteni? Sunt vară-ta!!

Uite-așa am renunțat la lecturi importante, la scris și cominicări reale, degenerând pe rețeaua de socializare face book.

Auzi, tu de ce nu dai un like acolo, te doare mâna?

Extrem de rar, mai primesc câte-un telefon și dacă întreb omul de sănătate sau cum o mai duce, mi se răspunde. Păi n-ai văzut pe face book că mi-a fătat pisica? Am băgat și poze. Dă și tu un like, că doar sunt pe lista ta de prieteni.

E numai vina mea, sunt perfect conștient. Și, cumva speriat de ce mi se întâmplă. Sper să o scot la capăt cumva până la urmă.