Fotograf[ii] de vitrine

Fragment dintr-o povestire pe care intenționez să o lecturez la Clubul Helion, în toamnă. Propunere de lectură pentru CS

Îl urmăream pe Istodor de copil, când intra la Cina, printre barele de fier forjat ce înconjura terasa. Sau la Vaporul, din spatele gardului viu, în secret. Ori la Grădina Bănățeana. Erau toate aproape de centru, iar eu mă mutasem cu școala  tocmai în spatele Primăriei, pe Bulevardul Lenin.

Copilul eram eu, iar Istodor era un tip înalt, deşirat, plin de coaste, subt la față şi mereu nebărbierit, fără să poarte barbă. O vreme, îmi aduc aminte că purta niște ochelari cu lentile groase, părea aproape aproape miop. Mi s-a părut un tip interesant. Umbla mereu cu  buzunarele umflate, pline de pătrunjel. Le povesteam de el colegilor de la şcoală. Iar ei mereu mă iscodeau. De Istodor. Îl urmăream pe stradă atunci când se încumeta să meargă pe jos, mă gândeam eu la ceva, dacă m-ar fi observat.

Acum Istodor e mort. Oficial. Cu toate dilemele poliţiei. Prima oară am aflat dintr-un ziar local de informare, Agenda, sau Agenda zilei, sau Faptul zilei, una din publicațiile ieșite pe piață în ultimii ani. Mi-a atras atenția fotografia balastierei pe care o conducea, de pe prima pagină.  Accident rutier în apropiere de Steierdorf, un titlu îngroșat, în care șoferul balasterei și-a pierdut viața.

Într-o vreme, conducea o basculantă şi mă lăsa să-l însoţesc pe scaunul de lângă şofer. Nu m-a întrebat niciodată cum mă cheamă. I-am spus eu, Mitrea! Dar el mă striga cu bă, ţâncule!

Trecea pe la terasă, se umfla de bere şi pe urmă se îndopa cu pătrunjel să nu-i pută gura.

- Vino, bă, ţâncule, încoace, du-mă şi pe mine într-un loc. Hai că mă grăbesc!

Ca și cum eu aș fi fost șoferul, sau șeful, sau cel care lua hotărârea. Îmi era rău de plăcere când mă întreba unde să-l duc, mă fâstâceam și mă înroșeam ca un rac.

În cabină mirosea puternic a benzină. Pe atunci nu-mi displăcea mirosul de benzină, poate chiar îmi plăcea. Îi ţineam lui Istodor de urât. Mă pescuia de pe terenul de fotbal sau mă aştepta când ieşeam de la şcoală. Mă claxona de pe cealaltă parte a străzii.

-Bă, țâncule!

Istodor a murit într-o duminică la 12 fix. După opinia doctorului legist. Între timp eu mai crescusem, mă şi angajasem la Uzinele Mecanice, unde tata avea o relaţie la un maistru pe care îl chema Dănilescu.

- Ne-am cunoscut la Băile Govora, mi-a şoptit tata conspirativ. Cu Dănilescu ăsta…

- Da? am întrebat şi eu, aşa, să pară că mă interesează.

- Da. Pe atunci Dănilescu nu era maistru, a continuat tata. Ci un vânture lume ca tine acum. Şi-a fluturat palmele pe lângă urechi să-mi exemplifice.

- Sisi, înţelegi…

Mi-am fluturat şi eu palmele la urechi.

- Da, înţeleg. Sisi.

- Mergeam împreună la femei. Acolo, la Govora. Era plin de femei. Şşt!

Tocmai trecuse mama pe lângă noi.

- Ce şuşotiţi acolo? Unde era plin de femei?

- Încă nu eram căsătorit, a încheiat tata discuţia. Şşt!

În marţea aceea sârmele de curent îngheţaseră bocnă şi erau atât de încordate încât păreau gata să plesnească.  La înmormântare, pe minus 25 de grade, a căzut o cioară şi a rămas înfiptă cu ciocul în pământul proaspăt săpat. Îngheţase cu ochii deschişi. Groparul şi-a făcut cruce din sperietură, cioara îi trecuse pe lângă nas, vâjâind, ca un vârf de lance.  Pe urmă s-a enervat şi a golit ce mai rămăsese dintr-o sticlă de rachiu. Pe urmă s-a luat de mătușa lui Istodor care clănţănea din dinţi şi tremura ca o vargă.

- Gerrr.

Mi s-a părut curios că numai eu și mătușa lui Istodor participam la înmormântare, doar nu eram singurii care l-am cunoscut. Cu tot frigul de afară. Aşa că bătrâna s-a ocupat de tot. Hârtii, plăţi… Pe mine nu mă mai văzuse, m-a privit chiorâş, nu ştia la ce să se aştepte.

- Na…acum s-a găsit şi ăsta să moară, nu mai putea s-o mai amâne până se mai dezmorţea vremea, ce…a tras şi o înjurătură, groparul, în care amesteca morţii cu viii şi multe altele. Lucruri sfinte, zile de sărbătoare şi porcarii de-ale lui, de gropar care le văzuse pe toate.

Tropăiam şi-l aşteptam pe preot, preotul n-a mai venit, l-am îngropat pe Istodor fără slujbă, în grabă. Făcusem ţurţuri sub nas. Am spus eu un Tatăl Nostru cu poticniri şi Doamne Mântuieşte de cel rău şi viclean. Când am ajuns la birt, înspre seară, unde urma să mă întâlnesc cu Filet, am aflat de la un vecin că preotul ce urma sa oficieze înmormântarea se pornise spre cimitir pe jos, ca în toiul verii şi a ajuns la spital cu degerături, îi căzuse urechile şi vârful nasului.

- Tu-ţi dai seama?Apoi Filet a continuat. Am şi eu pe cineva care a făcut armata la Focsani, la căi ferate şi povestea că le degerau tot felul de chestii.

La sfârşit, groparul  a cerut de trei ori preţul cu care se tocmise şi ne-a afurisit pe toţi. Ba chiar s-a pişat pe mormântul lui Istodor. M-am luat cu el la harță, mai mult de rușinea bătrânei, mătușa lui Istodor, harța care a degenerat într-o bătaie în toată regula. La sfârșit, i-am tras groparului o lopată în cap. A ajuns şi el la spital, la urgenţe, alături de preot. Iar eu m-am căpătuit cu un buzunar rupt la palton. A doua zi am sunat-o pe mama, aveam ceva mustrări de conştiinţă,  după care am trecut pe la croitoria din spatele cofetariei Violeta să-mi repar buzunarul. Frigul încă se mai inteţise, iar mama, după ce mi-a ţinut o morală straşnică pentru că n-o sunam mai des, m-a consolat. Că bine i-am făcut groparului, îl cunoscuse şi ea, cu alt prilej, o larvă, aşa i-a spus, să mă duc acasă liniştit. M-am dus acasă mai liniştit. Pe drum, o furgonetă s-a izbit în tramvaiul cu care călătoream şi s-a făcut praf. Şoferul furgonetei a suferit leziuni craniene şi-a rupt picioarele, mâinile…L-au dus şi pe el la urgenţă, alături de preot şi groparul cu care mă luasem la harţă.

Pe deasupra, în blocul în care locuiesc, era pană de curent. Am aprins o lumânare şi m-am băgat îmbrăcat sub plapumă. Am visat că cineva mă trăgea de picioare, apoi l-am visat pe Istodor într-un halat alb, văruind copacii din curtea spitalului de urgenţă..

-  Ce faci, nene? L-am întrebat

-  Păi, tu nu vezi?

-  Văd, dar nu înţeleg…

Noaptea a trecut chinuit, mă strângea cureaua de la pantaloni în ultimul hal plus haina pe la subsori şi nici nu mă prea putusem învârti din cauza paltonului. M-am trezit mai obosit decât mă culcasem.

Deşi era mult mai în varsta, Istodor îmi amintea de un văr de-al meu cu care mă vedeam de câte ori mergeam la ţară. Taică-său, unchiul Vasile, era un beţivan înrăit, ca mai toţi cei din sat şi-l bătea pe văru-meu din orice. Ne ascundeam împreună în beci sau după căpiţele de fân în care scobeam găuri şi povesteam acolo. Eu despre viaţa mea de orăşan, el despre cea de ţăran. Le comparam şi nici una nu ni se părea prea grozavă.

La serviciu am părut scos ca din curul calului.  Temperatura încă mai scăzuse, îmi era groaznic de frig şi mă durea capul în ultimul hal. Am vrut să-mi trag salopetele peste palton. Imposibil.

- Ce-i cu tine?

- Nu ştiu ce-i cu mine. A murit Istodor.

- Mie-mi spui?

În mintea lui s-o fi întrebat cine dracu mai era şi Istodor ăsta. Ştim noi.

- Maistore, nu mai pot de cap. Îmi vine să crăp.

Am trecut pe la Cocârlan care îşi curăţa strungul. Lucrase în tura de noapte şi se pregătea să dispară.

- Hai să bem ceva la Curierul, mi-a dat drumul șeful două ore…

- Aşa de dimineaţă?

- Da, ne mai încălzim…

- Aha. Azi nu mai mergi la școală?

- Nu, îmi bag picioarele-n ea!

La Curierul era deschis, însă nu se serveau băuturi alcoolice până la 10. I-am făcut cu ochiul fetei de la bar, discret. Cu două luni înainte o invitasem la un film şi, când să intrăm, n-am mai găsit biletele. Le rătăcisem. Ne-am plimbat toată după-amiaza pe malul Begăi. I-am propus să doarmă la mine peste noapte. A acceptat cu condiţia să rămână discret, urma să plece în Italia la muncă, avea o promisiune fermă şi nu voia complicaţii.

- Ce fel de complicaţii? Sau ce are una cu alta?

- Multe. N-am chef să-ţi explic.

- Şi dacă ne vede cineva împreună la film?

- Păi, nu e totuna.

Nu erau complicațiile la care mă gândisem eu, nu era măritată. Ne-a servit cu două cafele mari amestecate cu rom. După a doua ceaşcă mi s-a dezlegat limba şi am devenit volubil.

- Ştiu cine l-a împuşcat pe Istodor.

Cu toate că nu ştiam. Îmi venise așa, pe moment.

- Eu nici nu aveam habar că a fost împuşcat, s-a mirat Cocârlan. Cine e Istodor ăsta?

- Cum nu aveai habar, scrie în ziare.

Dar nu scria, nu că-l împușcase, întindeam coarda.

- Nu ştii că nu mai citesc ziare?

- Nu, de ce nu le citeşti?

- Pentru că sunt bombastice. Bagă niște titluri de-ți cad dinții și pe urmă de duc cu zăhărelul. Și mai și mint de trăznesc.

- Şi la televizor nu mint?

- Mint şi la televizor de trăznesc, dar la televizor mai vezi câteun film, un documentar, mai o muzică, mai un spectacol…

- Bine, atunci, dacă nu eşti curios…

- Ei, sigur că sunt.

Cu văru-meu m-am înţeles şi am rămas prieteni. S-a făcut electrician şi s-a angajat la o carieră de piatră unde a întâlnit-o pe Magdalena. M-am dus la nuntă, că nu se putea. Unchiu Vasile, tatăl vărului meu, s-a îmbătat şi a sărit să-l bată pe văru-meu ca în tinereţe. Cu o sticlă de țuică. Văru-meu nu s-a lăsat, se ciupise şi el şi i-a tras un pumn în nas lui taică-său de i l-a spart. Să aiba ce vorbi satul. Satul ar fi vorbit oricum, găsea el ceva de vorbit. Sângele a sărit pe rochia miresei şi pe costumul lui de mire.  Se umpluseră de sânge amândoi şi unchiul Vasile la fel. Însă, unchiul Vasile, întărâtat, s-a apucat să răstoarne mesele cu tot cu mâncarea şi băutura de pe ele şi a ieşit groasă.

- Ei, cine l-a împuşcat pe Istodor?

- A, Istodor…

- Ziceai că ştii cine l-a împuşcat şi ai lasat-o suspendată…

- Da, dar între timp am uitat, îmi amintesc eu mai târziu.

I-am mai făcut un semn discret fetei care ne servise, Olga, n-aveam nici un chef să mă reîntorc la muncă.

- N-o sa iese prost dacă nu te întorci?

- Nu cred.

- De ce nu crezi?

- Păi nu ţi-am spus, ştiu cine l-a împuşcat pe Istodor. Ma răzgândisem din nou.

- Şi care e legătura?

- Exista o legatură. N-am chef acum de explicaţii. O spusesem tare, să mă audă Olga. Olga nu mai plecase în Italia şi nici la mine nu mai venise cu toate că-i mai făcusem propuneri.

- Crezi că sunt o curvă? s-a enervat odată

- Nu, cred că nu. Dacă vrei mergem la un film.

- La un film…a dat din cap oarecum cu subînţeles.

Nu ne-am certat. Mai veneam pe la bar să o vad, o mai întrebam de sănătate. Fără sa o mai invit la mine. Mă încăpăţînasem şi eu.

Romul mi-a venit pe nas şi eram gata gata să vomit. Mă prinsese de urechi. Mă prinsese pe stomacul gol de urechi. Tramvailele circulau fără călători, trecuse de perioada de vârf, mi se părea nemaipomenit să mă plimb prin oraş la ora aceea. Am ieşit la aer că nu se mai putea. Cu capul plin de rom. Mi-am cumpărat şi un covrig, iar de la florăria de pe bulevardul Mareșal Antonescu am cumpărat un buchet de narcise fără niciun scop. La Uzina m-am întors ocolind pe la podul Gării.

- Ai grijă!

Era portarul. Dar nu se referea la faptul că întârziasem. Mi-a luat biletul de voie şi l-a înregistrat meticulos într-un caiet. Lui Cocârlan îi spusesem că mă duc la veceu să vomit că mi se urcase cafeaua la cap. Probabil încă mă mai aştepta. Aerul de afară mi-a făcut bine, însă tot misterul ăla care plutea de cum păşisem pe teritoriul uzinei, mă făcea să mă simt în nesiguranţă. În atelier mă aşteptau doi ofiţeri de poliţie, toată uzina vuia, lumea se uita dupa mine ca după urs, era ceva să fii arestat la uzină…

- Dumneavoastră sunteţi cutare şi cutare? Dumitru Borzea.

- Eu.

Duhneam a rom. Am aflat că groparul depusese o plângere penală împotriva mea, dar nu pentru asta mă căutau cei de la poliţie. Fusese redeschis mormântul lui Istodor. M-au lasat praf. Şi nici nu mi-au dat timp să mă dezmeticesc.

- Cine a semnat permisul de înmormântare?

- Permisul?

- Dar certificatul de deces?

- Întrebaţi-o pe mătușa lui Istodor, ea s-a ocupat. Eu l-am cunoscut doar şi am simţit că trebuia să fiu acolo, la înmormântare.

Nu pentru că nu mai fusesem la altele. Dar Istodor nu era în groapă, am aflat de la cei doi ofiţeri. În sicriu adică. Sicriul era gol.

- Nu reuşim să-l găsim. Când l-aţi lăsat în groapa, n-aţi simţit că e gol?

- Ce să fie gol?

- Coșciugul.

- Nu! Și a venit închis, l-am lăsat închis, pe frigul ăla abia aşteptam să scăpăm de el.

Pe urmă, ofiţerii m-au întrebat despre incidentul cu fulgerul globular despre care chiar nu ştiam nimic.

- Ce fel de fulger?

- Globular…Cel care a lovit sicriul înainte să-l acoperiţi cu pământ.

Am facut o mutră bleagă. Nu m-au crezut.

- N-am remarcat niciun fulger.

Nu eram deloc cooperativ.

- Poate ţi se dezleagă limba la secţie.

Poate, m-am gândit, dacă mi-aţi oferi ceva de băut. Aşa mi-am amintit de romul din cafea şi mi s-a făcut din nou greaţă. Mai bine fără băutură. De data asta.

În uzină lumea şuşotea pe lângă maşini, îşi dădeau bobârnace, îşi dădeau cu presupusul, făceau mucii praf. Pe micii detectivi. Trei sferturi din ei, cu câteva ore în urmă, nici nu ştiau cum mă cheamă şi, deodată, numele meu se plimba peste tot. Eu îmi plimbam buchetul cu narcise dintr-o mână în alta şi transpirasem în palme.

 Nu există nici o legatură între fulgerele globulare şi haosul soalar, am aflat mai târziu. Mult timp am fost paralel cu fenomele astea paranormale. E greu de crezut. Se speculeaza orice că aşa sunt oamenii, speculanți...

La secţia de poliţie am bătut holurile şi mi-am şters curul de nişte fotolii pe-acolo. Nu ziare, nu reviste sau broşuri, o plictiseală crâncenă. Sunt sigur că am vazut-o şi pe mătușa lui Istodor, la un moment dat, vorbea cu un tip cu pomeţii ieşiţi în afară, când m-a observat bătrâna a luat-o la fugă şi a disparut într-unul din birouri. Mi se închideau pleoapele, mă luase somnul de plictiseală 

.