Poezie de doi bani
Am
să scriu o poezie despre femei!
Dar
nu despre toate (decât implicit)
Sau
poate am să scriu ceva ca o vijelie
Ca
să nu poată fi prea ușor citit
Vijeliile
sunt de două feluri:
Rupătoare
de case sau smulgătoare
Ca
şi uraganele care sunt tot de două feluri
Dezastroase
sau inundătoare
Numai
femeile nu se împart ușor
Pentru
că toate au sexul despicat
Sex cu
care se plimbă ţanţoş
În aer, pe mare și pe uscat
Odată,
una mi-a făcut un semn
Intr-o
seară aşa şi-aşa, plină cu nori
Mi-a
făcut un semn atât de discret din buze
Că
am transpirat pe la subsuori
Transpiraţia
e de două feluri
Am
citit eu într-o carte groasă
Poate
fi sărată murătură
În
rest nu mai ştiu că era pagina roasă
Toata
lumea spune că sexul femeii e frumos
Şi
eu sunt de acord, de ce să nu spun la fel
De
ce să mă găsesc eu Gică contra
De
ce să mă dau eu mai pătrăţos?
Şi
patratele sunt de două feluri
Un
fel mai cubic ca o cotineaţă
Cu
trei dimensiuni iar celălalt numai cu două
Dacă-l
priveşti fix din faţă
Din
faţă şi femeia e ademenitoare
Pentru că în piept îi cresc două găluşti
Şi
degeaba faci tu pe prostul
Că-ţi
vine din ele să muşti
Eu
am auzit de un lup periculos
Care
muşca hrăpăreţ dintr-o oaie
Şi
oaia zicea bee, adică îl blestema
Să-i
cadă la stomac greoaie
Vânatorul,
ce mai, atât aştepta
Şi-a
pus glonţul tacticos în puşcă
Dar
când să tragă şi-a amintit de o femeie
Şi
a mai întâziat de-o mușcă
Femeia
dacă e goală se numeşte Eva
Şi
are o frunză numită impediment
Că
bikini s-au inventat mult mai târziu
Iar
thong-ul e chiar mai recent
Intre
timp lupul a tulit-o prin pădure
Că
şi lupii se împart în două
Cei
cu năravul mereu constant
Şi
lupii cu blana nouă
Bineînţeles
că femeia e de vină
Ce
căuta în imaginaţia vânătorului despuiată?
Aşa
se întamplă întodeauna, femeia
Apare
în secunda cea mai neaşteptată
Nu
ştiu cine mi-a spus că secundele
Dacă
le numeri până la şaizeci, se duce-un minut
Pe care
niciodată nu îl mai poţi recupera
Că
de aia se numeşte pierdut
Pierderile
sunt și ele de doua feluri
Majore (ca și femeile peste 18 ani)
Şi
mai sunt pierderile fără valoare
Ca
poezia mea de doi bani
10 comentarii:
mai scrii?
Nu mai scriu decat intamplator. Cred ca din cauza Face Book-ului pe care ma dau in ultima vreme.
Am publicat prima mea carte pe Terra: "Vand parcele in Rai. Pret negociabil". :)
Ma inscriu si eu, alien, la o parcela. Care e procedura?
Inscrierile sunt si ele de doua feluri. Depinde ce fel de inscriere vrei sa faci.
Intre timp am mai publicat doua carti de teatru pentru copii. Prima se numeste „Teatru pentru copii, zane, spiridusi, extraterestri etc.”
Care erau versurile cu '' o hei bughi-bughi...'' era ceva cu sora mare si mica si cu mama si cu tata, dar nu lr mai tin minte. Am gasit prima strofa printre scrierile tale pe blogul tau. Ma gandeam ca poate ma ajuti cu restul versurilor. Mersi.
Cris
Acum dețin o afacere proprie cu ajutorul Elegantloanfirm cu un împrumut de 900.000,00 USD. la 2% tarife, la început, am învățat, a fost o glumă până când cererea mea de împrumut a fost procesată în cinci zile lucrătoare și fondurile solicitate mi-au fost transferate. acum sunt un mândru proprietar al unei afaceri mari, cu 15 personal care lucrează sub mine. Toate mulțumesc ofițerului de credite Russ Harry, el este un Dumnezeu trimis, îi puteți contacta pentru a vă îmbunătăți afacerea pe .. email-- Elegantloanfirm@hotmail.com.
Ce problemă treci în viață și ai nevoie de o soluție rapidă, îți voi sugera să-l contactezi pe dr. Ajayi, el este un vrăjitor care este binecuvântat de zeii săi pentru a ajuta oamenii cu diferitele lor probleme de viață, îl împărtășesc ca beneficiar al lui o mare putere pentru că m-a ajutat să-mi revin coaja după ce el a lăsat eu și copiii să fiu cu o altă femeie care l-a încurajat să rămână cu ea, sunt foarte fericit că soțul meu se întoarce acasă, deoarece va trăi în dragoste și pace . Contactați astăzi marele vrăjitor și nu veți mai plânge, deoarece el trebuie să găsească o soluție la problema dvs. contacte Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
Cum am reușit să-mi salvez căsnicia. Sunt căsătorit, și de 35 de ani, sunt din Bruxelles. Sunt căsătorit de 8 ani cu soțul meu Kennedy, avem 2 copii. Căsnicia mea cu soțul meu a fost întotdeauna grozavă până când un terț nu a intrat totul de nicăieri. Totul a început când am început să observ apropierea dintre Kennedy și așa-zisul său secretar. Chiar mă apropiam de el în legătură cu secretarul și el spune că sunt doar prieteni. Știam că toate acestea sunt minciuni în ziua în care am văzut niște mesaje de dragoste pe telefon de la secretarul său, l-am confruntat în legătură cu asta, imediat el s-a evazat întrebându-mă ce drept trebuie să mă tem cu telefonul lui, i-am spus că voi raporta el și secretarul directorului său de companie, imediat m-a dat să mă aud când a auzit asta și a început să mă bată, copiii noștri chiar au început să plângă. În ciuda atitudinii sale, eram încă cu el, a încetat să doarmă acasă uneori, în măsura în care chiar și-a făcut pachetul din casă și a început să plece cu secretarul său, m-a abandonat cu copiii noștri. Eram în lacrimi, nu aveam pe nimeni să alerg pentru că tot ce îmi doream era ca soțul meu să se întoarcă acasă, până când m-am întâlnit cu dr. Ajayi, el mi-a spus că cauza problemelor mele a fost că o vraja rea a fost aruncată soțului meu că nu erau ochii lui limpezi El mi-a spus că va arunca niște vrăji și soțul meu se va întoarce la mine și mi-a spus ce voi face. Sunt mândru să spun că nu au trecut până la șapte zile când soțul meu s-a întors acasă cerșind și atât de sobru, familia mea este din nou împreună. Mulțumesc Dr Ajayi îl puteți contacta prin numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
Bună ziua tuturor, sunt super entuziasmat astăzi. Am văzut comentarii de la oameni care primiseră deja un împrumut de la Sabinhelps@gmail.com și apoi am decis să mă înscriu pe baza recomandărilor lor. Cu câteva ore în urmă, am confirmat un total de 10.000 de euro pe care îi cerusem din propriul cont bancar. Aceasta este cu adevărat o veste minunată și sfătuiesc pe oricine are nevoie de un împrumut real să trimită o cerere prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau whatsapp-ul ei la +79267494861
Trimiteți un comentariu