Confesiv

O leapșă preluată de la Filonous, deși nu m-a atenționat. Cam lungă, dar și eu voi fi cât se poate de laconic.

Principala trăsatură a caracterului meu: încăpățânarea, desigur. Ce altceva? Moștenită de la mama. La bine și la rău. Pentru că mă manifest și când nu trebuie (sau mai ales) și o duc la limită. Uneori mi se pare că aș putea muri sau chiar ar fi mai bine să mor decât să renunț la o idee. Fie ea bună sau greșită. Într-o zi se va petrece și asta cu siguranță.

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: să fie spiritual.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: feminitatea.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: ceea ce-mi lipsește mie.

Principalul meu defect: faptul de a avea prea multe defecte. Și culmea, toate principale.

Ocupaţia mea preferată: să călătoresc. Dar nu spre sau dinspre slujbă.

Visul meu de fericire: s-a împlinit. De acum doar apropierea morții mă mai excită (ca mister). Dar și ăsta e un vis care se va împlini. Cel puțin altora li s-a întâmplat deja.

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: să devin prinzonierul trupului meu pe timp nelimitat.

Ce-aş vrea să fiu: bogat și risipitor.

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Canada (Mongolia ca alternativă)

Culoarea preferată: verde (verdele ăla pe care-ți vine să-l paști).

Floarea preferată: floarea de măr. Pe urmă cea de cais și cireș. Pe urmă păpădia. Și pe urmă trifoiul. Și Sulfina. Neapărat.

Pasărea preferată: rățușca.

Prozatorii preferaţi: prozatorii buni.

Poeţii preferaţi: Pablo Neruda, Poe, Eminescu, Topârceanu.

Eroul preferat: Švejk (Jaroslav Hašek), am mai spus-o și cu altă ocazie și am și motivat de ce.

Eroina preferată: o sirenă dintr-un basm pe care l-am uitat.

Compozitorii preferați: prea mulți să-i înșir pe toți.

Pictorii preferați: impresioniștii.

Eroii din viaţa reală: prea mulți. L-aș menționa, totuși, pe Corneliu Coposu și un unchi al meu, Petre al Șoitului.

Eroinele din istorie: niște sirene (dar nu cele din Odiseea lui Homer, ci altele). Dacă nu sunt reale, ceea ce mi-ar părea rău, rămâne mereu mama.

Băutura şi mâncarea preferate: berea și mielul.

Numele preferat: Camelia, Bogdan, Radu.

Ce detest cel mai mult: fanatismul religios.

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Lenin, Stalin, Ion Iliescu.

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: respectul față de inamic.

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: prefer să nu-l menționez.

Cum aş vrea să mor: treaz, ascultând muzica preferată, ținându-mi de mână nevasta.

Starea de spirit actuală: mai bună decât altădată.

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: încrederea în semenii tăi. Pentru că și eu le fac și știu cum e. Mai ales că le și repet mereu.

Deviza mea: n-am.

O dau mai departe lui Andrei Gheorghiu, dar nici eu nu-l avertizez.

.

Sodiu

Azi, în timp ce mă deplasam spre Walmart să-mi fac aprovizionarea, am ascultat la radio o emisiune despre alimentație. Era invitată o nutriționistă și se discuta pe marginea ultimei ei cărți al cărei subiect era sodiu. Așa am aflat că (înfricoșat) canadienii consumă cel puțin o cantitate dublă de sodiu decât cea normală. Ceea ce ne afectează în o mie și una de feluri. Fără sodiu nu se poate, dar ce e prea mult strică. Și se indica exact cât ne trebuie, doza zilnică. Pe care n-am reținut-o, pentru că vorbea în sute, pe stil englezesc, adică 13 sute de miligrame sau 15 sute de miligrame, sau undeva între. Plus minus (destul de puțin). Și că se fac presiuni asupra companiilor ce produc alimente să scoată, treptat, sodiu din produsele lor.
Oamenii ăștia n-au ce face, după părerea mea. Că zahărul l-au scos și l-au înlocuit nu cu glucoză sau fructoză, ci cu chimicale dulci, de zece ori mai dăunătoare ca zahărul (Acesulfame K, Alitam, Aspartam, Cyclamat, Dulcin, Glucin, Neotam Saccharin, P-400 și mai sunt!!). Cu ce vor înlocui sodiu? Cu potasiu? Mâine poimâine vor înlocui și apa. Probabil cu aer. Iar aerul cu azot, în curând se va descoperi ca inhalăm prea mult oxigen, că aerul e prea bogat în oxigen și vor scoate la vânzare butelii cu aer îmbunătățit în azot.
Bine, au urmat telefoanele ascultătorilor. Un tip se plângea că transpiră foarte mult și îi e foarte greu să-și mențină echilibrul electrolitic fără un adaos de săruri minerale, inclusiv săruri de sodiu (clorura de sodiu). Da, răspunde nutriționista, e un caz special, în cazul respectiv necesarul de sodiu fiind altul. Păi, bine, doamna nutriționistă, matale la cine te refereai, îmi venea mie să întreb, dar n-aveam un telefon mobil cu mine, nu sunt așa important să am unul, la cei care stau toată ziua în casă și nu fac nimic? Dar și aceștia au greutăți diferite, metabolism diferit. De unde ai scos sutele alea de miligrame fix?
Părerea mea e că organismul știe exact cât sodiu îi trebuie, uneori mai mult, alteori mai puțin și își ia singur necesarul dacă are de unde. Ce-i prisosește elimină. Prin piele, prin urină, prin plămâni etc. Oare unei capre cât sodiu îi trebuie? Bunica ținea capre când eram mic și cum dădeau de un drob de sare îl lingeau în extaz. Și nu făcea niciuna hipertensiune. Sau nu știam noi?
Dar stresul? Pentru că stresul e sursa tuturor afecțiunilor interne ale organismului nostru. Mai puțin cele moștenite genetic și cele dobândite de la nutriționiștii moderni ori de la hapurile prescrise de medicina la fel de modernă. Pe când vom afla cât stres avem nevoie și cât ne prisosește. Pentru că, deocamdată, suntem bombardați din toate părțile cu el. Viața noastră nu mai e nici liniștită, nici cu pace în suflet. Ci dezechilibrată. Nu atât nutrițional, cat psihic și sufletește
.

Pandorum

Am văzut Pandorum, nu la cinema și nici n-am închiriat filmul, altfel mi-ar fi părut rău după bani, l-a descărcat unul din băieții mei, la mulți ani, băiete! (e ziua lui, azi), un film subțire, fără pretenții, m-am uitat pentru că sunt un înfocat fun SF.
M-a convins mult mai mult Charles Chaplin, cu care am petrecut sâmbăta și duminca. Piciul, Circul, Goana după aur, Timpuri noi, Luminile orașului și alte câteva scurt metraje. Sunt de acord cu cei ce susțin că Chaplin a fost un geniu al cinematografiei. Fie și mute.
Pandorum e plin de clișee. Sau mai degrabă o compilație de alte filme, nu are nimic original, nu merită discutat în detaliu. La câteva secvențe ce se voiau dramatice și tensionate, m-a apucat râsul. Nu-l recomand. Nici măcar celor înnebuniți după SF ca mine
.

District 9

Mi-a plăcut District 9 cu toate hibele pe care le are. Mai mult decat Avatar. De fapt, privind înapoi, din Avatar n-am rămas decât cu performanțele vizuale. Ceea ce m-a impresionat la District 9 a fost actorul (Sharlto Copley) care a interpretat rolul principal, Wikus Van De Merwe. Le-a dat palme multor stele americane.
Mi-a plăcut și regia, în ciuda debutului regizoral (Neill Blomkamp).
Ceea ce mă deranjează sunt scârțâielile unora despre mesajul rasist. Vezi doamne, rasa albă îi salvează pe alieni (idem în cazul lui Avatar). De ce iarăși albii? Pentru că negrii ar vrea ei să-i salveze? Foarte bine, de ce nu-i salvează, adică cine-i oprește să facă un film în care ei sunt marii salvatori. Eu n-am luat-o ca pe un afront când Will Smith salvează planeta în Independence Day. Unde îi nimicește pe alieni. La fel ca și în Man in Black. Nu m-a deranjat când tot Will Smith e ultimul supraviețuitor integru de pe planetă (I am legend). Din păcate, e din ce în ce mai grav să te naști alb. Pentru că automat ești rasist. Iar dacă nu ești, devii prin sugestie. Vrajba e întreținută artificial de interesele unor grupuri. Între sexe, între rase, între religii. Fără neînțelegeri majore, fără lupte, fără războaie (măcar focare) n-ar mai exista plăcerea de a-ți exercita puterea. Ce dracu să faci cu miliardele de dollari dacă nu-i investești în entertainment la o scară planetară.
Mă întorc la film, care ar merita discutat din multe puncte de vedere. Doar că eu am văzut District 9 mai degrabă ca pe o poveste de dragoste. Restul e fundal social. O poveste de dragoste al cărei punct culminant e în final, atunci când Wikus prezintă fotografia de mireasă a soției sale, asociind-o cu un înger. O scenă de o duioșie extremă, puternică, sugestivă și convingătoare

.

Revelion

E simplu să scrii despre Revelion. Am mâncat, am băut, am dansat. M-am distrat. Am mai petrecut un an la groapă. L-am înmormântat. Ce contează, vine altul. Urări, telefoane, felicitări, vizite, musafiri.
Dincolo de toate astea, e trist, încă n-am reușit să-mi răspund la întrebări pe care le consider importante. Care e rostul meu printre celelalte șapte miliarde de indivizi? Să mă bâțâi pe ringul unei săli de restaurant în noaptea dintre ani? Să pretind că viața e frumoasă și interesantă? Să-mi pun pene de ștruț pe chelie?
Cine beneficiază de faptul că trăiesc? Uneori mă simt ca în filmul Matrix, că toată lumea aceasta e numai în capul meu, că mi se dă senzația de-a fi o rotiță într-un angrenaj în timp ce produc bioenergie altor entități. Măcar de aș fi sigur că o produc și pe aceea și că am un rost.
Universul e un concept tragic. Singurul său moment sublim pare a fi momentul zero, înainte de a se naște

.

Bilanț

Cam păgubos anul ăsta. Am câștigat pe jumătate cât anul trecut. Dar n-am murit (asta cu nemuritul o trec la partea pozitivă).
Am ajuns în România cu escală în Londra, am lansat o carte (cea din dreapta sus), știu că n-ați citit-o, dar eu am scris-o. Mi-am vizitat neamurile și câțiva prieteni.
Greutatea mi-am menținut-o constantă (o trec si pe asta la pozitiv). Și faptul că nu mi-am făcut dușmani noi. În schimb i-am ascuțit pe cei vechi.
Mi s-a mai mărit chelia și am mai pus un an în cârcă. Mă simt deșelat.
Am mai citit câte ceva, am reușit să finalizez încă o carte (pe care nu știu dacă o public, până la urmă), am văzut o mulțime de filme, multe furate de pe internet, la greu.
Nu demult mi s-a dezlipit lucrarea (un pod de șase dinți) pe care am înghițit-o fără să-mi dau seama. Podul a trecut prin aventura prin care l-am aruncat și a ieșit tot fără să-mi dau seama. L-am recuperat în ultima clipă (recuperarea o trec, desigur, la pozitiv).
Moș Crăciun mi-a adus ce i-am cerut, un bilet la filmul Avatar, în 3D, cu gașca. Am fost opt în gașcă. Eu, Sulfina, băieții mei, Flo și vecinii din potcoavă. Băcanii chiar ei, plus ”a mică” a lor. Filmul a fost impresionant, mai ales de la jumate încolo, când m-a apucat ceva să merg undeva. Am rezistat până la final ca să nu deranjez lumea și să nu pierd din spectacolul cu ochelari. De două ori l-am mângâiat pe cap pe eroul principal, că avea capul la câțiva centimetri de mine și o dată am mângâiat-o și pe Sigourney Weaver pe care o cunosc din Alien, o preferată a mea din tinerețe. Am mângâiat-o când nu era atentă Sulfina, altfel mi-ar fi tras peste mână de nu m-aș fi văzut și aș fi mângâiat-o eu și pe Ney'tiri, eroina filmului, dar mi-a fost frică de coada ei care m-a fascinat mai bine de două ore.
După film ne-am întrebat unul pe altul în timp ce fugeam către veceu.
- Na, ți-a plăcut?
- Aha...
Mie cel mai mult mi-a plăcut cum trăgeau pandorienii cu arcul, aveau niște săgeți cât niște sulițe, pe urmă mi-a plăcut că aceiași pandorieni, populatia na’vi, aveau mai puține degete decât avatarii și-mi tot imaginam niște porcării, cum fac ei, adică, copii cu cozile alea ale lor și altele.
De la veceu am ieșit cu o impresie și mai bună despre film, că puteam să mă concentrez deja la ceea ce vizionasem.
Ce nu mi-a plăcut a fost că n-am văzut cum mănâncă na’vi, cum folosesc ei toaleta, decât cum beau apă și cum se pupă și că nimeni n-a avut un rol negativ în film. Cei care ar fi putut să-l aibe, colonelul și reprezentantul bogătașilor, au jucat pe proștii. Iar militarii ca o gașcă de tolomaci. Trăgeau și mureau și ziceau yes, sir! Dar nu-i nimic, că ne așteaptă o trilogie cu aceeași eroi și aceleași efecte de imagine, așa că regizorul va trebui să umble la poveste și să o facă mai interesantă.
Iar data viitoare merg la film în pamperși

.

Sarbatori

Pentru prima oară de când sunt în Canada mi-am cumpărat brad artificial. Nu din motive ecologiste, nu cred că ești mai ecologic folosind plasticuri, ci dimpotrivă. Dar am mai dezbătut subiectul ăsta anul trecut pe alte bloguri, nu vreau să-l redeschid. Am brad de plastic din motive mult mai banale. Managerul clădirii în care locuiesc a interzis brazii naturali pe motiv că e un potențial risc de incendiu. N-am chef să mă bat cu el în argumente.
Nu-i nimic, bradul a venit împodobit cu beculețe, a fost mai ieftin ca unul natural, după Bobotează am să-l arunc la gunoi ca să am o mică senzație că fac ce-am făcut și anii trecuți. Moș Crăciun sper să nu fie unul artificial made în China. Anul acesta am fost mai cuminte ca anul trecut și trag speranțe... Poate un bilet de film la Avatar? O cravată, ceva?
Bestsellerul meu e aproape de final. Nu mă grăbesc, pentru că vreau să sparg gura târgului. Iar târgul merită să umble cu gura spartă.
Iarna s-a mai domolit, am ajuns la temperaturi suportabile, plăcute chiar. Minus 15 te înfioară de plăcere.
Și vin sărbătorile! Și le urez celor care se rătăcesc pe aici, sărbători frumoase și pline de mister! Crăciun si An Nou fericit!

.

Christmas Party

Am fost la petrecerea de Crăciun ținută de compania la care lucrează Sulfina (Dyna Life Dx). În down town Edmonton, Show Conferince Centre, o clădire super elegantă cu o suprafață de 14 000 de metri patrați, pe malul râului Saskatchewan, o priveliște pentru oamenii bogați, pe holul principal o cucoană cânta la pian o nocturnă de Chopin, într-o rochie neagră, impecabilă, numai volane și dantele. Înainte de a intra în sală am asistat la o mică expoziție de sculptură în gheață menită să ne impresioneze și care chiar ne-a impresionat.

Când am plecat de acasă mi s-au lipit mâinile de clanța ușii la ieșirea din bloc, am condus tot timpul cu mănușile pe mâni și, după o așteptare de 20 de minute am reușit să parchez, cu noroc, la subsolul clădirii.

Mâncarea și băutura au fost acceptabile, fără prea multe pretenții, la masă am stat cu o familie de ruși, una de cehi, una de români si una de filipinezi. Mai mult de jumătate din invitați au fost asiatici, la un moment dat aveam senzația că m-am transbordat în țara piticilor. Muzica n-a fost pe placul meu, fiind foarte pretențios și dificil la acest capitol. Totuși, pe Macarena s-a anunțat un concurs cu premii pe care l-am câștigat nesperat (dansam prima oară macarena) fiind foarte neîndemânatic, mai tot timpul în contra sens cu ceilalți combatanți, un ring întreg. Singura soluție a fost să improvizez, m-am ales cu un grătar electric George Foreman, să nu se mai spună că dacă nu știi să dansezi nu ai șanse să câștigi o competiție.

La tombolă am avut iar noroc, o sticlă de vin alb și una de vin roșu, Sulfina crede că mi-a adus noroc pusul mâinii când am plecat de acasă. Poate că da.

La concursul de dans pe Rasputin (Boney M) n-am mai reușit performanța de la Macarena, cu toate că m-am mișcat mult mai bine, mai vioi, o melodie pe care o dansam și pe vremea adolescenței. E drept că, de atunci, mi-am mai pierdut mobilitatea.

Am ajuns acasă pe o temperatură de minus 35 C. Azi, la amiază, termometrele înregistrează minus 44. Ocazie cu care am sărit peste mersul la biserică, iar pentru ieșitul la țigară mă voi înveli ca o sarma. Sau ca un eschimoș. Sau voi renunța pur și simplu la fumat, pentru că risc să-mi inghețe buzele.

Doar un lucru, unde e încălzirea aia globală de care se vorbește atâta?

Loază

(poezie modernă cu final în coadă de pește, formă finală)


Motto:
Locuiesc la tata-n oază
Că sunt loază golomoază
Pantalonii-mi stau de groază
Jumătate în găoază



*
dimineața când mă scol, duc măciuca la pișare
încă moțăi casc domol și mă clatin
din picioare

dar stropesc puțin colacul că mi-e silă să-l ridic
urina
ricoșează în perete și mi-e ciudă
mă oftic

o beșină insolentă explodează zgomotoasă
era să mă c... pe mine
ațipisem cu atâta liniște prin
casă

poți s-o scuturi până mâine orice-ai face n-o să poți
mai rămane-un strop pe țeavă
să se scurga și-n chiloți

ticăloasa, mă gândesc să fac un duș că put pe bune
dar ce lene
mă apucă-așa fără vreun motiv anume

nici pe dinți, nici pe gingii, pe limbă... sunt de groază
sunt așa cum mă descrie lumea
loază

da
acum mi-e bine am scăpat de presiune
mă scarpin satisfacut la coa... și în c... iar ceasul peste cinci minute
de-o să sune

Stimate domnule Duma,

plicul expediat de dumneavoastră și poposit la mine pe birou încă de săptămâna trecută, mi-a reținut atenția prin roșul său aprins, intens, incandescent, strident și pătrunzător, rănindu-mi cu agresivitate retina.

Din păcate, trecând peste violența sa cromatică, n-am reușit să-l deschid, în ciuda tentației și curiozității pe care mi le-au stârnit. Mențiunea cu majuscule „PENTRU CONCURS” mi se pare ambiguă și înșelătoare, într-un fel, derutantă. Conținutul, judecând după aparențele exterioare, părând mai degrabă unul politic. Or, eu sunt(!) o persoană implicată și aliată politic, spre insatisfacția unora. Pe de altă parte, am fost extrem de ocupat, lucrez la o nouă versiune a monumentalei mele lucrări de istorie a literaturii.

Sugestia mea este să reexpediați conținutul epistolei colegului meu, Adel Bostănescu, redactorul șef al revistei. Mulțumesc pentru înțelegere.
Director România Literară Contemporană, Niki Molănescu

Stimate domnule Duma,

după ce s-a rătăcit de câteva ori, ceea ce a devenit o regulă de când serviciile poștale române au intrat în grevă, plicul cu încercarea dumneavoastră literară, ”Loază”, pe care am și răsfoit-o deja, a reușit să sosească cu corespondența de miercuri. Între timp, greva a luat sfârșit, surprinzător de brusc, perdanții fiind de data aceasta chiar greviștii, cred că sunteți de acord cu mine. Un deznodământ la care a concurat și vremea mizerabilă, o săptămână în care a plouat neîntrerupt, scoțând șobolanii Bucureștiului pe trotuare, un tablou dezagreabil și obscen, imaginați-vă că au început să se împerecheze în jurul tomberoanelor, deasupra capacelor de canalizare și chiar la intrarea în magazine - au împânzit orașul ca niște cuceritori cu blana zbârlită, boturi umede și cozi monstruoase, dezgustătoare - semănând panică printre greviști, copleșindu-i cu potențialul lor contagios și infecțios, dacă-mi permiteți această scurtă digresiune.

Revenind la subiect, lucrarea dumneavoastră este excelentă, are forță lirică, un cinism bine stăpânit, cu un limbaj fără artificii inutile, o pastișă stilistică reușită, în opinia mea, după marele nostru Topârceanu. Tocmai de aceea voi fi franc cu dumneavoastră. Pentru a intra în concurs va trebui să retrimiteți materialul doamnei Catrina Bleuzea, cea care se ocupă de secțiunea poezie, eu mă ocup exclusiv cu răsfoitul cărților, poate ați observat rubrica mea, cărți răsfoite de Adel Bostănescu, unde-mi exprim avizat părerea în funcție de titlurile cuprinse în volum. O metodă nu atât de ortodoxă, dar vă asigur, sută la sută mai eficientă.

Al Dumneavoastră, Adel Bostănescu, redactor șef al României Literare Contemporane

Stimate domnule Dorian Duma,

mi-a sosit lucrarea dumneavoastră pentru concurs, destul de târziu, (asta e România, domnul meu), socotind după data expedierii, deși nu pot să înțeleg de ce la mine și nu la persoana desemnată să se ocupe de acest eveniment, (ăștia ne sunt românii), iertată-mi fie malițiozitatea care nu are nici o legătură cu persoana dumneavoastră.

Pentru a intra în concurs, vă propun să retrimiteți lucrarea altui redactor, suntem plin de redactori, doar suntem plătiți de la buget, și am ajuns să ne călcăm pe picioare, atribuțiile mele restrângându-se la selecția textelor de proză și poezie ce intră în cuprinsul revistei. Puteți încerca mai întâi la directorul adjunct, cel care crede că le știe pe toate și se ocupă cu repartizarea de sarcini angajațiilor, domnul Gavriil Dichensianu. Sper să fi auzit de el, unii pretind că nu.

Cu bunăvoință, șef al departamentului proză și poezie, Catrina Bleuzea

Stimate domnule Duma,

vă mulțumesc și vă felicit în numele redacției și al meu personal pentru hotărârea dumneavostră de a participa la concursul de poezie al revistei România Literară Contemporană, lansat anul acesta prin bunăvoința sposnsorului nostru principal, Uniunea Poeților din România. În acest sens, vă rug să-l contactați pe distinsul nostru coleg și colaborator cu jumătate de normă, Constantin Ciocgros, care se ocupă momentan de organizare.

Vă doresc mult succes!

Cu considerație, director adjunct Gavriil Dichensianu, critic și autor de istorie literară, de trei ori premiat de uniune, o dată de Academia Română, plus alte premii la fel de importante (am scris, printre altele, depre toți scriitorii valoroși din perioada contestată ai anilor ’70,’80, dar și despre Delavrancea)

Stimate domnule Duma,

vă mulțumim pentru participarea la concursul de poezie contemporană inițiat de revista noastră, publicație afiliată Sindicatului Poeților și vă rugăm să retrimiteți poemul la care să adăugați un subtitlu, să-l corectați dacă n-ați făcut-o deja, și să-i adăugați diacriticele specifice limbii române. Vă rugăm să folosiți sunt, în locului lui sînt și â în interiorul cuvintelor. Scrieți într-un singur cuvânt prenumele negativ niciunul, niciuna, respectiv niciun și nicio, sau scoateți-le de tot. În forma sa actuală textul dumneavoastră este inacceptabil, nesupunându-se rigorilor limbii conform normelor acceptate de Academia Română.

Cu deosebită stimă, Constantin Ciocgros

Stimate domnule Duma,

în urma reorganizării de vineri a redacției revistei România Literară Contemporană, mă ocup temporar de concursul de poezie lansat de aceeași revistă cu aprobarea Sindicatului Poeților din România, din al cărui consiliu director fac parte. În urma propunerii pe care ne-o faceți cu textul ”Loază”, observ o problemă tehnică suficient de delicată pe care urmează să vi-o sesizez și dumneavoastră. Conform regulamentului, lucrarea trebuie introdusă într-un plic sigilat și semnat cu un moto pentru eliminarea din start a unor inconveniențe ce ține de jurizarea textelor. Nu pentru că am aveau vreun dubiu asupra membrilor juriului, ci mai degrabă dintr-o deontologie literară. Vă rog să procedați întocmai și să ne retrimiteți lucrarea, cât mai curând posibil, pe aceeași adresă. Cu mulțumiri,

șef secție publicistică, Cristinel Tudorache

Stimate domnule Dorian Duma,

conform noului regulament, intrat în vigoare zilele acestea, vă atrag atenția că lucrarea dumneavoastră pentru concurs ”Loază”, trebuie însoțită de o poză tip pașaport alb-negru sau color și de o scurtă autobiografie ori CV. Vârsta, locul nașterii, domiciliul actual, starea civilă, gradul cu care ați terminat stagiul militar (un aspect încă nesigur), studiile liceale și post liceale, profesia, locul de muncă, eventual orientarea politică, numărul de telefon fix și celular și tot ce mai credeți dumneavoastră că vă caracterizează sau e important. Puteți include fotografii cu întreaga familie, casa, mașina, impresiile dumneavoastră despre literatură, despre revista noastră, ce vă place în mod deosebit sau ce vă displace .

Vă recomandăm, de asemenea, să retrimiteți poemul, pentru orice eventualitate și vă rog să ne scuzați pentru toate posibilele inconveniențe trecute.

Cu deosebită atenție,

Veta Gheorghe Gheorghiu, tehnoredactor literar

Stimate domnule Dorian Duma,

vă aduc la cunoștiință că pentru a putea participa la concursul de creație poetică inițiat de revista România Literară Contemporană, trebuie să fiți mai întâi membru al Sindicatului Poeților Liberi din România. În acest sens, vă trimit un formular în dublu exemplar pentru cererea de intrare în rândul acestora. Cererea va fi analizată, în cel mai scurt timp, de președintele sindicatului, Domnia Sa, Niki Molănescu.

Cu stimă,

Iolanda Petreușescu, colaborator permanent cu normă întreagă

Stimate domnule Duma,

participarea dumneavoastră la concursul de poezie a fost compromisă și, de aceea, anulată. Ați depășit, din păcate, timpul limită de trimitere al manuscrisului. Ne cerem scuze pentru penalizare și eventuala bâlbâiala din redacție și vă invităm să participați la ediția următoare ce se va ține în aceleași condiții. Așteptăm o confirmare. Indiferent de hotărârea dumneavoastră, noi, colectivul revistei România Literară Contemporană, vă urăm mult succes!

Redacția

Stimate domnule Dorian Duma,

făcâd curat prin dosare și acte, cu ocazia întâmpinarii sărbătorilor de iarnă, am dat peste vraful de corespondență pe care îl semnați și care domină redacția revistei România Literară Contemporană, corespondență împrăștiată prin mai toate birourile angajaților acesteia. Considerând efortul și timpul pe care le-ați investit și ținând cont că revista își mută sediul în altă locație (încă neprecizată, dar certă), am hotărât să vă înapoiez toate materialele semnate de dumneavoastră.

Cu sinceră admirație,

Măgduța Prelipcean, secretar de redacție

Stimate domnule Duma,

cererea dumneavoastră de intrare în Sindicatul Poeților din România a fost aprobată cu statut de invitatspecial, în urma ședinței din 12 decembrie ac, urmează ca, într-un viitor apropiat, să fiți confirmat membru plin. Alăturat, vă trimitem carnetul de membru invitat special precum și statutul organizației noastre pe care vă rugăm să-l citiți cu atenție. Pentru a deveni membru plin, trimiteți lucrările dumneavoastră publicate pe adresa sediului, însoțite de criticile, recenziile și cronicile lor literare. Vă reamintim cerințele minime, (una din variante): trei plachete de poezie fără nicio recomandare (o plachetă să conțină minim zece poeme), două plachete și o recomandare din partea unui membru confirmat, o plachetă și două recomandări sau trei recomandări fără nici o plachetă.

Cu stimă, Valerian Vulcanian, vice președintele Sindicatului Liber al Poeților din România

.

La mulți ani, România!

1 decembrie este a 335-a zi a calendarului gregorian şi a 336-a zi în anii bisecţi.

1 Decembrie, comună din județul Ilfov a cărei populație sunt români (96.08%) și țigani (3.84%). Numele original al comunei a fost Copăcenii de Sus. Și-a schimbat numele în Regele Ferdinand, în memoria aceluiași rege. După preluarea puterii de comuniști numele comunei a fost schimbat în 30 Decembrie comemorând ziua abdicării de la tron, în 1947, al Regelui Mihai I. După revoluția din 1989 numele a devenit 1 Decembrie, ziua când Regatul României s-a unit cu Transilvania.

1 Decembrie, Ziua Mondiala de Lupta impotriva SIDA

1 Decembrie, stradă, bulevard, stadion, universitate, zi liberă, trenuri anulate, cupă, diplomă, piață, emisiune, discurs, portal pe internet, rețea, zi de naștere, parc, spectacol, comemorare, sărbătoare, zi națională, primărie, cartier, SRL, editură, manifestare, proclamare, promoție, poezie, localitate, paradă, eveniment, proiect, petrecere

1 Decembrie, 1640: Portugalia îşi câştigă independenţa faţă de Spania

1 Decembrie 1918: Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croaţia, Dalmaţia, Voivodina şi Bosnia şi Herţegovina se unesc în Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, ulterior Regatul Yugoslaviei, având la conducere dinastia Karagheorghevic

1 Decembrie, ziua naţională a Replubicii Centrafricane.

1 Decembrie, 1918: Islanda devine stat suveran

1 Decembrie, Sf. Proroc Naum; Cuv. Filaret Milostivul


.