Cain l-a ucis pe Abel

(Pseudoeseu)

Motto:

Dumnezeu

Era Atotstiutor

Era Clarvazător si

Era Atotputernic

Si chiar El le oranduia pe toate

Cain muncea pământul cu sudoarea frunții

Abel păstorea oile cu sudoarea frunții sale

Cain și Abel erau frați. De sânge. Aceeași mamă și același tată cu o precizie de 100%

Cain ara, semăna, plivea și secera cu sudoarea frunții.

Abel le cânta din fluier mieluțelor cu sudoarea frunții. Sale.

Folclor:

Cain muncea pe soare.

Cain muncea pe ploaie.

Cain muncea pe vânt.

Scurmând în pamânt.

Abel păstorea

Din fluier cânta

Fluieraș de os

Ce zicea duios

Sub stejar stufos

Abel nu cânta pe note dar cânta bine.

Fluierul îi părea o prelungire al propriului său trup

Iar coroana stejarului sub care cânta părea o prelungire al propiului său trup

Iar oile care-l ascultau pe Abel orbește și nu se pripășeau pe niciunde fără de știrea lui păreau o prelungire a trupului său

A propriului său trup

Folclor:

Fie vânt și vreme rea

Din fluier Abel cânta

Fie vremea cât de rea

Cain pământul și-l muncea

Deosebirea dintre Cain si Abel era de nuanță. Când vremea era "cât de rea", Abel părasea stejarul stufos și se aciua în casă

Le cânta parinților săi care pe vremea aceea...cât de rea, erau foarte preocupați în aducerea pe lume al unui alt fiu care se va numi Set

După sforțări seculare Set a fost adus pe lume când Adam împlinea vârsta de 230 de ani

Mai pe urmă au urmat si alți fii și alte fiice (cânta bine Abel, ce mai)

Rugăciunea:

Cain se ruga să nu fie secetă, să nu dea inundații, să nu dea mana, să nu dea lăcustele, să nu se înmulțească prea mult păsările

Abel se ruga să nu dea oile prea mult lapte

se ruga să nu se nască prea mulți miei

ori să nu le crească lâna prea lungă

sau prea multă

sau prea creață

Pe mieii mai zburdalnici care-i dădeau bataie de cap Abel i-a sacrificat lui D-zeu.

Și Cain a sacrificat lui Dumnezeu parte din recolta sa.

Nu se știe și nici nu se spune dacă așa era învoiala.

"Și a căutat Domnul spre Abel și spre darurile lui."

Logica strigatoare la cer spune că:

Dumnezeu începu să iubeasca mai mult pe Abel.

Dumnezeu a început să iubească numai pe Abel.

Dumnezeu se îndragosti de Abel

"Iar spre Cain si spre darurile lui n-a căutat"

"Si s-a întristat

Cain

tare si fața lui era posomorâtă."(*)

Final foarte previzibil:

Cain se simți atât de dezamăgit.

Cain se simți atât de frustrat.

Cain se supără.

Cain se mânie.

Cain deveni gelos.

Cain omorî pe Abel

.

Sanchez

Alo!

Da.

Aș dori să vorbesc cu Maria.

Care Maria?

Maria Gonzales.

Greșeală.

Mă scuzați.

Nu face nimic.

Da

Alo!

Da, am spus da.

Aș dori să vorbesc cu Maria Gonzales.

E greșeală, v-am mai atenționat odată. Ce număr ați format?

112127...

Numărul meu... Însă nu cunosc nicio Maria Gonzales.

Mă scuzați.

Bineînțeles. Numai că-mi mâncați impulsurile cu greșelile astea.

Alo! Cu Maria Gonzales, vă rog.

M-ați sunat și ieri.

Maria Gonzales?

Și alaltăieri.

Bună ziua...

De câte ori trebuie să vă repet că aici nu locuiește nimeni cu numele Maria Gonzales?

Ăsta nu e numărul Mariei Gonzales?

Nu, ăsta e numărul meu. Și nu mă cheamă Maria. Nici Gonzales.

Pot să-i las un mesaj Mariei Gonzales?

Ascultă, dominișoară de la celălalt capăt al firului, nu pricepi ce-ți spun? Nu mă mai suna că-mi mănânci impulsurile.

Alo!

Da. Pe cine căutați?

Pe Maria Gonzales.

Voi sunteți bătuți în cap? Ăsta e numărul meu, telefonul meu, urechea mea, nervii mei. Vă bateți joc de oameni?

Nu e nevoie să strigați în aparat, era suficient să ne spuneți că e greșeală.

V-am spus deja de nenumărate ori. Nu înțeleg ce aveți cu mine, vi s-a pus pata, v-am făcut ceva, aveți vreo poliță de plătit?

E numărul pe care ni l-a lăsat Maria Gonzales.

Dar acum e numărul meu, pricepeți? Vă rog să mă scoateți din baza dumneavoastră de date!

Mă scuzați.

V-am scuzat până acum, dar începeți să mă iritați.

Alo!

Da

Maria Gonzales?

Care Maria Gonzales, deșteapto?

Poftim?

Niciun poftim. V-ați pus în cap să-mi tocați nervii și să mă tapați de impulsuri. Vă știu eu, fireați ai dracului!

Alo!

Ce alo, putoareo?

De când mă faci putoareo?

Iartă-mă, dragă, credeam că e altcineva.

Cine credeai că sunt?

Nu știu.

Păi ai spus altcineva, tu nu știi cine te sună?

Nu știu. Cineva care se interesează de una Maria Gonzales.

Cine e Maria Gonzales?

Habar n-am.

Și atunci de ce te sună pe tine?

Cred că e greșeală, deși i-am explicat duduii dar văd că nu pricepe.

Care duduie?

Cea care mă tot sună.

Te sună o duduie! Cum o cheamă?

N-am întrebat-o.

Păi te sună de atâtea ori și nu știi cum o cheamă?

Nu.

Nu prea îmi vine să cred dar fie. Te las, am uitat ce voiam să-ți spun, m-ai luat tare cu „putoareo”.

Iartă-mă, dragă!

Bine, pa!

Pa!

Alo!

Da.

Tot eu sunt, auzi, dar ce vrea duduia de la Maria asta Gonzales a ta?

Nu a mea, a lor.

Care a lor?

Păi nu e mereu aceași voce.

Vrei să spui că te sună mai multe dudui?

Da, cred că da.

Cum adică crezi că da? Da sau ba?

Da. Ba... nu sunt sigur.

Bine, fie „a lor”... și de ce o sună?

Nu mi-au spus. Nici nu i-am întrebat.

Ia să-i întrebi.

Da, dragă.

Pa.

Pa.

Alo.

Da.

Tot eu sunt.

Da, iubito.

Și nu se prezintă când o caută pe Maria asta Gonzales?

Nu.

Și tu nu i-ai luat la rost, păi cum se poate?

Nu.

Ia să-i iei.

Da, dragă.

Bine, pa.

Pa

Alo!

Da, iubito!

Pot să vorbesc cu Maria Gonzales?

Care Maria Gonzales? A, Maria Gonzales...Cine-o caută?

Banca Montreal.

Așa deci, banca Montreal... Cum s-o caute banca Montreal? Banca nu sună la telefon, oamenii sună la telefon.

Sunt operatoare la banca Montreal.

Operatoare la banca Montreal sună alfel. Dar tot n-am aflat cine ești.

Numărul meu de identificare e 1231.

Bună ziua, domnișoară 1231! Ai cumva și un nume?

Elena. Puteți să mi-o dați la telefon pe Maria Gonzales?

Și ce dorești cu Maria Gonzales?

Aș dori să vorbesc cu ea.

Evident. Însă ți-am mai explicat de nenumărate ori că nu există nicio Maria Gonzales la numărul ăsta. Nu exist decât eu. Mă tot suni și-mi mănânci impulsurile, dar de priceput nu pricepi. Ori o faci intenționat, Elena 1231.

Eu n-am mai sunat. Poate a fost o altă operatoare.

Sunteți mai multe operatoare... Adică am bănuit. Ești căsătorită, Elena?

Mă scuzați pentru greșeală...

Nu pentru că m-ar interesa neapărat, eu sunt însurat, dar o să mă întrebe soția.

La revedere!

Nu închide, am și eu o rugăminte la tine.

Poftiți!

Poți să lași o notă pentru restul operatoarelor că numărul ăsta de telefon nu aparține Mariei Gonzales?

Da, sigur, o să las.

Mulțumesc, Elena.

Cu plăcere.

Nu mi-ai răspuns dacă ești căsătorită...

Alo.

Da.

Pot să vorbesc cu Maria Gonzales?

Sunteți culmea. În ce problemă?

E personal.

Atunci nu puteți.

Atunci putem să lăsăm un mesaj?

Nici asta nu puteți.

Atunci....

Nici!

Alo! Cu Maria Gonzales.

Fire-ați ai dracului cu Maria Gonzales a voastră cu tot! Îmi mâncați impulsurile telefonice, nerușinaților!

Tot eu sunt, hi hi! Am făcut o glumă. Îmi place cum te-ai ambalat.

Tu ești iubito?

Eu sunt. N-ai mai aflat cine-o caută pe Maria aia Gonzales?

Ba da, Banca Montreal.

Și ce vor de la ea?

Poate vor să-i ofere vreun împrumut. Sau vreun credit card. Nu știi cum sunt băncile?

Ia să-i întrebi!

Bine, dragă. Deși astea sunt probleme pe care o bancă le discută numai personal.

Atunci să te lase în pace.

Asta așa e.

Alo, tot eu sunt, am uitat să-ți zic pa.

Pa, dragă!

Alo!

Da, poftiți

Aș dori să vorbesc cu Maria Gonzales.

La telefon.

Dacă se poate cu Maria Gonzales, doamna.

Da, eu sunt, sper că nu-mi puneți la îndoială sexul, nu vi-l pot arăta prin telefon.

Aveți voce de bărbat.

Același lucru voiam să spun și eu despre dumneavoastră.

Păi eu sunt bărbat!

A, da? Și de ce mă cauți?

O caut pe Maria Gonzales.

La telefon.

Puteți să-mi spuneți data și locul nașterii?

Cu ce ocazie?

Ca să verific dacă sunteți Maria Gonzales.

Cine întreabă?

Numărul meu de identificare...

Nu mă interesează numărul tău de identificare, am auzit că vi-l schimbați după fiecare conversație cu clientul. Cum te cheamă?

Anton.

Anton și mai cum?

Anton cred că ajunge.

Nu ajunge. Unde locuiești, Anton?

E confidențial.

În ce dată te-ai născut?

E tot confidențial.

Și atunci tu de ce mă întrebi de locul și data nașterii, datele mele nu sunt confidențiale?

Dumneavoastră v-ați dat Maria Gonzales, nu eu.

Tu ai vrut să vorbești cu Maria Gonzales, nu eu.

Pot să-i las un mesaj?

Cui, Anton?

Mariei Gonzales.

Da, poți să-mi lași un mesaj.

Să sune la numărul...

Ascultă, Anton, văd că ești lovit cu leuca, poți să mi-o dai pe Elena?

Nu știu despre cine vorbiți.

Elena, operatoare la banca Montreal.

Noi nu suntem banca Montreal.

Dar cine sunteți?

Suntem o agenție de recuperare a celor cu întârzieri de plată.

Gata, am înțeles. Atunci vreau să vorbesc cu șeful tău.

Da, vă transfer, o să dureze câteva momente.

Alo.

Băi, boule!

Poftim??

Am un bou lângă mine, sper că nu te deranjează.

Vă avertizez că această conversație este înregistrată...

Căcatule!

Pardon??

Am un căcat lângă mine care-mi mănâncă impulsurile telefonice. Ce părere ai?

O să...

Băi, pulifricule! De două săptămâni mă sunați aproape zilnic și-mi mâncați impulsurile de telefon.

Alo!

...

Alo!

Da! Cine e la telefon?

Alo! Cu Maria Gonzales, vă rog.

Vorbește mai rar. Și mai tare că nu aud.

Cu Maria Gonzales!

Mai tare, că sunt surd.

Cu Maria Gonzales!!

Mateos Zambaru?

Maria Gonzales!!!

Îmi pare rău, dar nu aud. Încearcă mâine dimineață. Nu, dimineață nu, că-mi mâncați impulsurile. Mai pe seară.

Alo!

Greșeală.

Alo, ce naiba, îmi închizi telefonul în nas?

Iartă-mă iubito, credeam că sunt cei cu Maria Gonzales.

Cred că ai inventat-o tu pe Mariaa asta Gonzales, ca să-mi trântești telefonul în nas sau să mă faci putoare...

Nu, dragă, cum să inventez eu. Cred că e o agenție specializată, au niște numere pe care nu le pot verifica, s-or fi încârdășit cu cei de la compania de telefoane, știu că nu sunt în localitate și mă sună ca să mă taxeze pe roaming.

Și li s-a cășunat tocmai pe tine?

Așa se pare.

Fie, dacă zici tu. Vezi că închid, am uitat ce-am vrut să-ți spun. Dacă-mi amintesc te sun. Numai să nu-mi mai închizi telefonul.

Nu, dragă.

Pa.

Pa.

Alo.

Da.

Mi-am adus aminte ce voiam să-ți spun... alo, mă auzi?

Da, dragă.

Mi s-a părut că vorbesc singură și credeam că ai închis.

Nu, dragă.

Ce spuneam?

Că ți-ai amintit ce voiai să-mi spui.

Am uitat iar. Las că te sunt mai târziu.

Bine, pa.

Pa.

Alo.

Ți-ai amintit?

Alo!

Da.

Cu Maria Gonzales, vă rog.

Îmi pare rău.

Alo. Puteți să mă puneți în direct cu Maria Gonzales, vă rog?

Ascultă, duduie, tu crezi că eu sunt centrală telefonică?

Mă scuzați, aș putea să-i las un mesaj, atunci, sau să revin mai târziu?

Cui să-i lași un mesaj, duduie?

Mariei Gonzales.

Maria Gonzales a murit!

Poftim?

A murit.

Când a murit?

Ieri.

Cum... a murit?

În accident de mașină.

Îmi pare rău. Condoleanțe!

Mulțumesc.

Pot să vă rog ceva?

Da, depinde.

Puteți să-mi faxați certificatul de deces al Mariei Gonzales?

Ce certificat de deces nerușinato? Nu destul că-mi consumați impulsurile, acum să vă și faxez? Vă bag în pizda mamii voastre de derbedei! Lăsați morții în pace! Spurcăciunilor!

Pardon??

Ce pardon, citiți ziarele, a murit maria Gonzales, Dumnezeu fie lăudat!

Alo!

Tu ești iubito?

Eu sunt.

Îți dau o veste bombă. A murit Maria Gonzales!

Și ce-i cu asta? Ce am eu cu Maria Gonzales? Cred că ai rămas cu un fix. Cu o obsesie.

Bineînțeles, ajunsesem la disperare.

Și acum o să te lase în pace?

Sper, de ce m-ai sunat?

Voiam să te întreb ceva, dar am uitat, m-ai luat cu Maria asta Gonzales a ta. Că numai de ea îmi vorbești de o lună. Te las că încep munca. Pa.

Pa.

Alo, tot eu sunt.

Da, dragă.

Dar de unde știi că a murit?

Am citit în ziar la rubrica de decese.

Tu nu citeai rubrica decese.

Nici n-o citesc, a fost doar o întâmplare. Fericită!

Bine, pa, că intru în șfung,

Pa.

Alo!

Da.

Tot eu sunt.

Da, dragă.

Mâine vii acasă?

Da, dragă.

Adu-mi și mie pagina de ziar cu pricina.

Ți-o aduc.

Te-am lăsat, pa, că întârziu.

Pa.

Alo.

Da.

Pot să vorbesc cu Maria Sanchez, vă rog?

Cu cinee??

.

Radiografie

- Mă poți ajuta și pe mine cu o țigară?

Eram în fața farmaciei din cartier, tocmai ieșisem de la dentist fericit că scăpasem doar cu o radiografie. Am mai scăpat eu și altă dată cu dinți sau măsele scoase însă, de când mi s-au împuținat drastic, mă refer la dinți, am devenit mai prudent. 

Probabil că și zâmbeam din colțul gurii unde-mi îndesasem țigara cu voluptate, doar era vineri, într-o dimineață rece și însorită de sfârșit de februarie. Parcările din plaza erau mai degrabă goale și mă întrebam dacă avea să se aglomereze (bineînțeles că avea să se aglomereze, dar nu atât de curând). Se făcuse aproape nouă când, din senin, a apărut insul, tipul care m-a acostat. 

- O țigară...da, da, sigur.

Părea dezinvolt și avea o voce fermă cu toate că nu zâmbea, în Canada zâmbești când te adresezi cuiva, sau măcar simulezi, dacă nu cumva ai de gând să-l înjuri. Era clar că tipul nu ieșise de la dentist, de la dentist ieșisem eu teafăr și bine dispus, altfel individul (un bărbat în jur de 60 de ani) arăta îmbrăcat decent, curat, nici prin cap nu mi-a trecut să-l refuz.

- Da, poftim, cum să nu.

I-am întins pachetul. Destul de mototolit.

- Pot să iau două?

- Două?

- Două țigări...

- A, da... ia-ți două!

Cu toate că, pe moment, am avut o mică reținere, în pachet nu mai erau decât patru țigări de toate, dar dacă s-a îndurat el să-mi ceară încă una, de ce nu.

- De ce nu.

- Mersi.

- Cu plăcere.

- Nu te supăra că te întreb, a continuat fără să ezite, ba chiar foarte sigur pe el, era clar că nu cerea prima oară, n-am mâncat azi nimic, n-ai niște mărunțiș la tine?

- Mărunțiș...

Am deschis portofelul cu ceva mai multă reținere de data asta, nu obișnuiesc să car bani mărunți, dar și jenat că o persoană ca cea din fața mea a ajuns să-mi ceară bani de mâncare... până la urmă am scos o bancnotă de 5 dollari și i-am așezat-o în palmă.

- Cu 5 dollari nu prea mai iei mare lucru în ziua de azi...

Abia atunci i-am remarcat ceasul de la mână, un Rolex, nu știu dacă autentic sau o copie ceea ce m-a făccut să mă fâstâcesc. Din cauza surprizei.

M-am mai scobit odată în portofel, am mai scos o bancnotă  5 dollari și i-am întins-o ca teleghidat, ca și cum i-aș fi fost dator și întârziasem cu plata.

- Mulțumesc, mi-a răspuns, I really appreciate.  

N-am mai reușit să-i dau nicio replică pentru că tipul a și luat-o din loc dispărând, la un moment dat, printre cele câteva mașini din parcare. L-am urmărit din reflex cu privirea. Sau poate nu din reflex, poate nici nu știu de ce sau nu înțeleg nici acum. S-a îndreptat glonț spre un SUV, un Forester Subaru, nu cel mai nou model însă bine întreținut pe care l-a pornit destul de în grabă și a plecat lăsându-mă confuz

.

Urme pe zăpadă

Nu numai că a fost Ziua îndrăgostților, adică Valentine Day, ocazie cu care ne-am făcut cadou o saltea nouă, weekend-ul ăsta a fost și sărbatoare națională (weekend lung adică) adică Ziua Familiei. Adică Sulfina m-a și luat la rost

- Unde mă scoți de Ziua Familiei că m-am săturat de stat în casă? Adică poate vrei să explodez...

- Păi unde să te scot dacă vineri lucrezi și sâmbătă ne vine salteaua nouă. Iar luni mă întorc la muncă.

- Atunci lasă vinerea și sîmbăta, unde mă scoți de ziua familiei, duminică?

Mergea și semnul exclamării.

- A, dumincă la biserică, mi-a venit să spun, dar mai bine am tăcut că poate era de acord.

Adică vineri ne-am făcut de cap fiind ultima oară când dormeam pe salteaua veche, iar sâmbătă iar ne-am făcut de cap cu salteaua nouă. Eu mi-aș fi făcut de cap și duminca, salteaua era încă nouă, dar a trebuit să o scot pe Sulfina din casă, altfel mi-a promis că explodează.

Cam pe la 12 (până la urmă ne-am făcut de cap și duminică toată dimineața cu riscul să explodăm amândoi) am luat-o pe direcția Roky Mountain pe autostrada 16 până la Evansburg să vedem niște terenuri înghețate. Primul teren nu l-am văzut pentru că nu l-am găsit cu toate că ne-am luat adresa și un pliant cu hărți, am condus pe niște drumuri de țară înzăpezite, gata să ne răsturnăm în toate direcțiile. Numai ferme peste tot, peste alte ferme, numai pășuni pline de zăpadă peste alte pășuni și numai copaci fără frunze. Ne-a apucat foamea de-atîta goliciune, iar vântul bătea dinspre nord cu o nerușinare de nedescris.

Nici al doilea teren nu l-am găsit cu tot cu hărțile de pe google, poate și de aia ne-a picat pata pe o proprietate privată cu brazi și pini verzi până la cer de ni s-a tăiat răsuflarea. Nu mă mai iau eu după Google. Pe urmă am intrat pe o potecă pe care o poți doar visa, prin pădurea tot așa, privată, iar la capătul potecii am dat peste o casă. Ieșea fum pe coș ca-n povești. Doar că nu mirosea a gogoși. Asta ne mai lipsea. Ne jucau ochii-n cap de foame. Sau colaci. Sau un pui fript.

- Dacă iese careva afară, s-a speriat Sulfina.

Așa că m-am speriat și eu și am luat-o înapoi. Dar nu cu fața, cu fața ar fi fost ușor, ci cu spatele,  pe poteca aia nu se putea întoarce mașina. Și mergând cu spatele, speriați că poate apare careva din casă cu vreo lopată de curățat zăpada, am intrat cu o roată sau cu două în șanțul de pe margine și ne-am împotmolit de tot.

- Na, am vrut pădure.

- Pai da, că altfel explodam.

Am încercat toate trucurile de șofer degeaba. Bine că cel puțin nu mai eram în cîmpul vizual al căsuței, era tocmai momentul prielnic să se dea stăpânul la noi și să ne tăbăcească spinările.

- Cobor eu și împing mașina, s-a oferit Sulfina. Să-mi dezmorțesc picioarele că altfel explodez.

Unde s-o las pe Sulfina să împingă cu forța ei de Sulfină.

- Poate vrei să vină stăpânul casei și să-ți tăbăcească spatele. Mai bine așteaptă să pun viteza în poziția neutru și te-ajut și eu. O împingem împreună.

- Iar dacă iese careva cu lopata poate ne-ajută să o dezăpezim.

- Vezi să nu ne-ajute, mai degrabă cheamă poliția.

Speriat și de poliție am pus repede mașina în neutru și-am ieșit și eu afară la împins. Numai că motorul nu l-am oprit și cum am trântit ușa cum s-au blocat toate (ușile) pe dinăuntru. Safety! Mașină deșteaptă. Să nu cumva să-ți arunci din ea nevasta în timpul mersului. E-hei! În momentul ăla mi-a venit să mor. Mi-a venit să-mi dau cu capul de capotă. Să-mi dau cu capul de vreun brad sau de vreun buștean. Sau de vreun pietroi nenorocit.

- Lasă că o deschidem noi, m-a potolit Sulfina.

Cred că s-a speriat mai mult de mine decât de cine ar fi putut ieși din casă cu vreo lopată.

- Cum o deschidem?

- Lasă că-ți vine ție vreo idee...

- Care din ele?

Poate dacă-mi venea vreo idee să-mi dau cu capul de unul din geamuri.

- Lasă că ne descurcăm noi. Unde ți-e căciula?

Parcă de căciulă-mi ardea mie. Deși, peste vreo două ore avea să-mi ardă.

- Dă-o dracu de căciulă, a rămas înăuntru lîngă poșeta ta.

- Aoleu, poșeta. Simt că explodez.

Două ore ne-am plimbat printre și pe sub conifere, ba de mână, ba de braț, ba în șir indian, bătătorind zăpada în care am lăsat amprentele ghetelor noastre.

- Să vezi ce-o să se minuneze stăpînul proprietății când o să iese din casă și o să vadă atâtea urme

.