joi, 19 martie 2009

Povestea țapului

Cantorul nostru de la biserică behăie ca un țap. Oare el nu se-aude? Oare numai noi îl auzim? Oare nu se miră că atunci când behăie oamenii o tulesc afară la fumat? Cu degetele în urechi? Nu numai că behăie, dar behăie de-ți vibrează timpanele. Cântă cam așa:

”Cu-vi-ne-se-he-he-he-he cu a-de-he-he-vă-ra-ha-ha-t...”

Îmi propun să-l înregistrez pe reportofon și când mănâncă să i-l pun la ure-he-he-che. S-a lăudat într-o zi, că veni vorba

- E-he-he, eu am terminat teologia în țară

- Și nu numai, m-am încumetat eu

- Așa e, am terminat și tehnica dentară, sau tu la ce te referi?

- Eu mă refer că ne-ai terminat și pe noi. Sau cel puțin ești pe cale

- Cee-he-he-hee?

.

7 comentarii:

Aimee spunea...

Behehehehe! Mersi Dodu! Am behait de ras citind postul :)

Lumi spunea...

He, he, he! Distractiv e pe la voi!

DoDu spunea...

Asa pare?

Lumi spunea...

Sigur, cantorul vostru este sarea si piperul slujbelor de duminica, he, he...

Anonim spunea...

:)) Dodule, zau daca nu mi-ai facut pofta de bloguri, boala de care nu sufeream.

he-he.. ce-he boa-ha-la..

Crin

DoDu spunea...

decizie inspirata!

sylvi spunea...

ca si mine cu "izotopic" in poezie? :D