Întrebări esențiale

Parcă trebuie să fii filozof să-ți pui întrebări esențiale, toată lumea își pune, de ce, de ce, cum , în ce fel, iar de ce și cam astea sunt toate, restul doar variații. Tata cînd bea devenea foarte înțelept, își punea tot felul de întrebări încuietoare la care nu avea răspuns și devenea agresiv pe loc.
- De ce nu mi-au mărit mie salariul? se întreba tata și pe urmă scuipa scârbit, ce căcat de viață! Firea-ți ai dracului cu salariile voastre!
Pe urmă se întreba cine l-a pus să facă trei copii care-i mănâncă urechile, uite pentru ce muncește el, ca să hrănească trei purcei, să-i îmbrace, să-i poarte la școală. Își făcea socotelile câte sticle de rachiu ar fi putut sa bea zilnic fără cheltuielile cu noi și ajungea la concluzia că mai multe decât ar fi putut el să bea, mai multe țigări de cât ar fi putut să fumeze, mai multe femei decât ar fi putut să... aici nu era foarte convins și iar se nerva că i-a trebuit însurătoare și copii, așa-mi trebuie dacă sunt prost. Dacă am fost adică. De o vreme se considera deșteptat, însă deșteptat prea târziu.
Mama avea alte întrebări, dar tot fără răspuns. Cu ce am greșit să am eu un bărbat bețivan și violent. Cui greșise și când, că nu-și mai amintea. Poate când fusese copil, poate de pe vremea când era încă doar un sugar? Nu putuse să aibe și ea mai mult noroc, cum avusese alte fete de vârsta ei, mai puțin meritoase și fără zestre pe deasupra? E o lume strâmbă! se inciuda mama, după care îi trăgea repede un doamne iartă-mă, amintindu-și că Dumnezeu făcuse lumea aceea strâmbă și știa el de ce, că doar nu degeaba.
La școală, profesorii se întrebau cu voce tare să-i auzim, poate veneam cu sugestii, dar noi nu veneam.
- Ce ne facem cu hoarda asta de sălbatici? Să-i lasăm repetenți?
Abia aici ne deșteptam și ne tremurau budigăii pe noi, fiind o întrebare existențială.
- Nuuu, murmuram dintre bănci, îngălbenindu-ne de spaimă
- Cum îi convingem, cum îi lămurim să-și facă temele și să-și învețe lecțiile, să nu vorbească în timpul orelor, să nu întârzie și să nu chiulească, să nu se mai bată în recreații, sa nu mai spargă băcile și pupitrele ori ferestrele, să nu-și mai sfâșie uniformele, să nu mai fure creta, să nu mai vină la școală cu păduchi și cu râie? Cum?
Cine să răspundă că era o întrebare multiplă și noi nu puteam răspunde nici macar la una simplă, cum era, de exemplu, de ce nu ne-am facut tema.
- Pentru că mi-am uitat caietul de teme acasă, mințeam cu nerușinare, însă minciuna nu e un răspuns corect oricât ar părea, ci doar o minciună, așa cum i se și spune.
- Băi ce tâmpiți elevi, aceeași scuză aud de când sunt în învățământ, se oripila profesorul, voi chiar n-aveți imaginație deloc? Creatoare vreau să spun, nu cum să vă puneți piuneze sub cur sau să vă împingeți pe scări. Dorian, s-a nervat deodată profesorul (oare de ce chiar pe mine?), ia vino-ncoace! M-a luat de ureche și m-a ridicat în sus până mi s-au bulbucat ochii. Ia mai repetă odată de ce nu ți-ai făcut tema?
- Pentru că mi-am uitat caietul acasă
- De aia nu ți-ai făcut-o sau de aia n-ai caietul la tine? O să te las repetent, poate așa te înveți minte!
De unde să mă învăț minte că m-am speriat în ultimul hal, nu de profesor și nici de repetenția lui, ci de tata care m-ar fi uscat în bătaie. Care mi-ar fi pus alte întrebări la care nu se putea nici răspunde, nici minți. Tata ar fi întrebat:
- Cum ți-ai permis să rămâi repetent? Pe urmă ar fi continuat, nu cumva ai fost mai prost ca restul proștilor?
Am discutat cu Troancă problema și el a fost de acord că trebuie făcut ceva. Am și făcut, am rupt o foaie din caietul de teme, care oricum era gol și am întocmit o listă pe care am numit-o listă deschisă inepuizabilă de scuze pentru tema de casă. Pe urmă am pus punct. O idee pe zi, că nu se mai putea. Prima idee i-a venit lui Troancă și am și pus-o în aplicație. Am citit bine materialul și l-am memorat și mai bine.
- De ce nu ți-ai făcut tema, elev Duma?
- Pentru că n-am înțeles-o, domnule profesor
- Ce n-ai înțeles?
- Acolo unde cad două obiecte de la înălțimea h și care ajunge primul jos
- Și care ajunge?
- Asta e, că depinde
- Pai tocmai asta e, că nu depinde, ajung deodata, accelerația fiind aceeasi
- Asta e, că nu se specifică
- Ce nu se specifică
- Dacă obiectele cad pe aceeași planetă, sau cad pe planete diferite...
- Și dacă se menționa că e vorba de aceeași planetă, înțelegeai?
- Nu
- De ce nu?
- Pentru ca nu se menționează nici dacă sunt identice ca greutate, formă și mărime, plus la ce distanță sunt unul de altul
- Să zicem că e o cădere liberă în vid
- Nici atunci n-aș fi înțeles pentru că manualul meu e vechi și îi lipsește exact pagina cu problema. Plus că mi-am uitat caietul de teme acasă.
Așa că am luat nota 4 pentru lipsă de imaginație, ceea ce m-a făcut să-mi pun și eu prima mea întrebare esențială pe care am uitat-o între timp, însă, din una în alta, am ajuns la cea mai importantă, iat-o: de ce m-am născut? Și de ce tocmai eu? Și de ce tocmai atunci. Și de ce tocmai băiat și nu fată? Și de ce în familia respectivă și nu a vecinului, de ce în România și nu în America unde voiam eu să ajung cu orice preț iar acum prețul mi-a trecut. Și de ce tocmai om și nu altceva.
- De aia, a zis tata, pe urmă, după ce s-a mai gândit, te-ai născut ca să am eu pentru cine hămăli.
- Pentru că mi-a venit sorocul, mi-a răspuns mama, nu puteam să te țin în burtă mai mult.
Bunicul: ca să faci umbră pământului, pramatie, cine mi-a furat luleaua din trandafir pe care am primit-o de la un neamț cand a explodat un obuz și ne-am trezit în aceeași gaură unde i-am cerut o țigară, neamțului îi zburase casca și ochelarii, i-am găsit eu una din lentile și i-am tocmit o ramă dintr-o sârmă ghimpată în care ne aruncase suflul exploziei...
- O știu pe asta, bunicule
- Da pe aia cu eliberarea Budapestei o știi?
- Da, o știu și pe aia, le știu pe toate
- Pe toate o să le știi după ce mori, s-a nervat bunicul aruncând cu cârja după o găină ce intrase în stratul său de morcovi.
Numai că mie nu-mi convenea să aștept până mor. La școală am aflat că de aia ne naștem ca să ne perpetuăm specia, dar tema de casă tot nu mi-am făcut-o.
- De ce nu ți-ai făcut tema elevule?
- Pentru că n-am înțeles-o
- Ce n-ai înțeles, am discutat perpetuarea mamiferelor la ora de curs
- Da, dar catârii nu se perpetuează, mereu trebuie împerecheat calul cu măgarul
- Asta e doar o excepție
- Plus că mi-am uitat caietul de teme acasă
Am luat iar un patru, pentru că ați uita caietul nu e nici un plus, veșnica problemă cu imaginația. Până la urmă, totuși, am terminat și școala dar la întrebări esențiale n-am renunțat, pe măsură ce trece timpul se nasc altele. Ultima la care meditez acum e dacă m-am născut liber sau nu. Pentru ca mereu m-am simțit într-un fel de robie. Societatea te înrobește, familia te înrobește, religia te înrobește. Condiția ta umană te înrobește. Nu poți să faci un pas, un gest, să schițezi un zâmbet, să ai o emoție, să porți cu tine un gând fără sa fii, să aparții, să datorezi sau să îndatorezi, să ai obligații, să faci parte. Din ceva sau din altceva

.