Labour day

jurnal de Alberta

Iată ce se întâmplă în Alberta. Suntem în campania de seceriș. Grâu, secară și ovăz. Plus rapiță. Porumbul încă nu. Porumbul, probabil, se lasă să înghețe bocnă și abia pe urmă. Totuși, datorită încălzirii globale, se speră ca înghețul să nu apară în septembrie. Ceva speranțe sunt.

Eu încă nu mi-am găsit job. Lucrez încontinuare în mina de la Syncrude, adun smoală. Din smoală se face petrol. Petrolul e bun cu toate că pute.

Tot încontinuare locuiesc la MLV (Mildred Lake Village) în propria mea garsonieră ce mi s-a alocat temporar pe durata serviviului. Am dulap. Am și televizor dar nu știu dacă am canale fiindcă n-am fost curios să pornesc televizorul. Internetul e mult mai bun, pe internet nu se întrerupe programul pentru publicitate. Încă.

Prietenul meu Băcanu s-a mutat din Windsor la Edmonton, acum e mult mai bine ca înainte. Fiindcă înainte nu era așa bine. Dar acuma e. Când vin acasă de la muncă, odată la săptămână, sau la două săptămâni, ma rog, sau la trei săptămâni, stăm pe terasă și bem bere. Locuim în aceeași clădire. Popescu locuiește în aceeași clădire. Dar și eu. Doar Florin și-a cumpărat propria lui clădire. Noi nu. Noi ni le-am vândut în Windsor și acum stăm cu chirie.

Sâmbătă am avut noroc, m-a oprit poliția, conduceam prea repede, adică apăsam pedala prea tare.

- Ai vreo idee de ce te-am oprit, m-a întrebat polițistul, cu toate că nu era prea vorbăreț

- Am una, dar cam atât

- Conduceai cu 93km/oră pe limită de 60

Și mie care mi se părea că stăteam pe loc. Nu l-am contrazis, am încasat amenda, i-am dat noapte bună și mi-am văzut de drum. Dacă mă prindea când aveam 160 la oră?

Azi e zi importantă pentru că e ziua muncii. De ziua muncii, muncitorii de la lanțul de magazine Safeway au intrat în grevă. Plus cei de la fabrica de înghețată. Pe 25 septembrie vor intra în grevă și laboratoarele medicale unde lucrează Sulfina mea. O să fie distractiv și-o să avem o grămadă de emoții.

În Caboto Park, șomerii au primit cremvuști în corn și hamburgeri pe gratis. Portocale nu prea, din cauza grevei de la magazinele Safeway. În loc de 4000 de portocale s-au distribuit numai 1000. Șomerii au fost furioși. Din cauza recesiunii numărul șomerilor albertani s-a dublat față de anul trecut și nici 4000 de portocale n-ar fi ajuns la toți. E din ce în ce mai greu. E vina americanilor, clar.

Mâine încep un contract nou de 4 zile și probabil or să mă pună să semnez și pentru următorul, încă din prima oră. Să fie siguri pe câți oameni se pot baza la următorul contract, pentru că oamenii nu prea vor să vină să lucreze pentru ei. Compania se numește... cred că am semnat și un contract de confidențialitate. Adică n-am voie să-i vorbesc de rău. Acum câteva zile ne-au cerut să le facem sugestii cum să momească oamenii să vină la ei. Toți am scris la fel, doar ne-am înțeles dinainte. Am cerut mai multe ore de lucru într-o zi, adică 12 în loc de 10 și să lucrăm sfârșiturile de săptămână. Dacă ar afla cei care au luptat pentru programul de lucru 8 ore, s-ar răsuci în mormânt, parcă suntem idioți. De ce vrem mai multe ore e simplu sau mai degrabă aritmetic. Tot ce depășește 40 de ore pe săptămână se plătește o dată și jumătate. Tot ce depășește 50 de ore, se plătește dublu. De aceea vin oamenii de la depărtări ce-ți taie respirația în mina asta puturoasă de nisip petrolier. Pentru bani. De drag niciunul.

Eu vin de la 500 km și sunt iubit de soartă. Cei din Calgary vin de la 800, cei din Winnipeg și Vancouver de la peste 1000, iar cei de pe coasta Atlanticului nu mai vorbesc, peste 5000. Iar chinezii și indienii, aoleu.

Și tot azi, conducând de la Edmonton la Fort McMurry, m-a prins o ploaie cu bulbuci de nu se mai termina. Abia vedeam luminile de poziție a celui din fața mea, ștergătoarele se agitau înnebunite la maxim, de încordat ce-am fost pe parcusul celor 500 de km cred că mi-am paradit mușchii de la mâini, piciare și spatele. Plus mușchii feței plus ochii pe care i-am bulbucat la maxim. O să aflu eu mâine. Noapte bună!

.