aveam o trompetă când eram mic, lucioasă şi plină de butoane şi cântam
ţinându-mi de sete si alteori de foame
speriam
vrabiile, vecinii-i enervam
o trompetă pe care tata voia să mi-o rupă de cap, mamă-mamă
şi n-a reuşit, fiind o trompetă din alamă
cântam rezemat de mărul din fundul grădinii
mi se aşezau fluturii pe nas şi ciulinii
pe picioare îmi urcau furnicile
unde eşti, cristelniţa mă-tiii! (mă înjura tata)
ca atunci cand alergam câinii şi pisicile
cu lopata
mai lasă trompeta că ţi-o îndes dracului pe gât
mă ameninţa
cu arătătorul numaidecât
voiam sa-ti spun, de fapt voiam să te rog
nici nu ştiu cum am adus vorba de trompetă
poate că te doream în fiecare a doua noapte ca pe un drog
sau te visam ca pe o viaţă secretă
asta voiam, să te implor prin mai puţine cuvinte
de fapt, să nu dispari din viaţa mea ordinară şi neînsemnată
cenuşie mai ales asta voiam
deodată
7 comentarii:
esti norocos, tu macar ai avut trompeta..eu nici pe aia nu o aveam.
Pentru ca tu nu scormoneai in gunoaie, ca mine
esti si un poet bun, deosebit (ti-am mai spus), de aia salut inaugurarea rubricii respective pe blogul tau.
niciodata n-am fost poet si nici n-am sa fiu unul. Asta nu ma opreste, desigur, sa scriu din cand in cand o poezie, daca asa vreau eu
ceva imi spune ca ai avut relatii incordate cu tatal tau. sau poate-i o figura de stil si un simbol care ma depaseste.
altfel, fain de tot. :)
O, marite Zamolxis,
relatiile mele cu tata au fost foarte intime si apropiate, corp la corp as spune.
hm.... frumos. tare frumos.
Trimiteți un comentariu