luni, 19 octombrie 2009

Să râdem cu Doru Octavian Dumitru


Duminică seara am avut spectacol la sala mare a bisericii "Sfinții Constantin și Elena" din Edmonton, cu Doru Octavian Dumitru. O întreagă zăpăceală cu ora de începere. S-a vehiculat ba șase, la sfârșitul slujbei, ba șase jumate, în fițuica „Hello, Alberta”(organizatorii turneului albertan). La sosire am aflat că de fapt e șapte. Mulți au venit de la șase și, neavând ce face, au început să socializeze pe-afară, la fumat, sau la o sarma și un langoș. O vodcă sau o bere (norocoșii care nu trebuia să conducă). La șapte eram așezați cuminți pe scaune. Un tip scund și rotofei făcea kilometri pe scenă aranjând când una când alta. La un moment dat, încerca din răsputeri să configureze sistemul de sunet și mormăia enervant într-un microfon până ne-a exasperat pe toți, “testing testing, testing”. Până am început să strigăm și noi testing. Pe la șapte jumate ne-a anunțat că în câteva minute începe spectacolul. Amăgeală, a mai trecut o jumătate de oră. Însfârșit, a pornit banda muzicală, era să ne spargă timpanele, ne-am adunat pe scaune cu degetele în urechi, așa că artistul a pierdut aplauzele de intrare pe scenă. Același program, repetat aproape la indigo, cu cel de anul trecut. Deși, în aceeași fițuică din Calgary, ce se vrea a tuturor românilor din Alberta (scrisă fără diacritice) se anunța o noutate. „Glezne de rama”. Înțelege fiecare ce vrea, Rama, ramă, râmă. Ei, n-a fost să fie. Poate pentru că nu ne-am strâns decât 60 de plătitori și n-am meritat. Am înțeles că în Vancouver, cu o seară înainte, au fost chiar mai puțini, 40.
La nouă fără un sfert am beneficiat de o pauză până la nouă jumate. Ni s-au cam lungit urechile de așteptare. Iar pe la zece și un pic s-a terminat spectacolul și ne-am împrăștiat ca potârnichile pentru că luni, știe toată lumea...
Anul trecut, la același spectacol, am rămas câțiva alături de „one man show” la o masă cu sarmale și vin, să-l ascultăm. Întâmplări mai puțin hazlii, dar adevărate, chiar din viața personală sau din culisele vieții de comedian. Atunci, destul de îndrăzneț, i-am atras atenția că i-ar trebui un impresar și faptul că nu are un textier care să-i pună în valoare talentul interpretativ. Cu care e dotat în mod cert. Și am aflat că e propriul său impresar și că își scrie singur textele. Chiar de la el. Spus la modul destul de înțepat. Poate cu ceva îngâmfare. Însă fără motivații solide, din punctul meu de vedere. Doru Octavian Dumitru mizează pe subiecte preluate din repertoriul altora, adică din cel al comedienilor americani, adaptate nu totdeauna fericit la specificul românesc (vezi your mama is so fat...or so skiny, or is talking so much... plus trimiteri sexuale directe) și pe bancuri, unele vechi și perimate, pe care le lungește și le lungeșteee. Se știe că bancurile au un efect cu atât mai puternic cu cât sunt mai scurte. Și mai ales proaspete.
Ce-i reușește însă, e spontaneitatea și abilitatea de a improviza în dialogul cu spectatorii. Ce-i mai reușește sunt alunecările în umorul de o factură mai absurdă: pechinezul de sub care lipsea chinezul, fumând două pachete de țigări fără a împărți cu chinezul, pentru a se calma, stingând ultimul chiștoc cu piciorul de sub care lipsea chinezul... Și, desigur, mimica și jocul de scenă.
Una peste alta, spectatorii s-au destins, n-am văzut pe nimeni plângând și nici înjurând pentru întârzierea începerii spectacolului, ori pauza de trei sfert de oră dintre cele două reprize (cu toate că nu e profesional).
Toate biletele s-au vândut la intrare. Sugestia e că majoritatea am luat decizia de a veni la spectacol în ultimul moment.
În încheiere, referitor la întârzierea îceperii spectacolului și pentru faptul că s-a prezentat cu unul vechi contrar celor anunțate, aș spune doar atât, noi știm cine e Doru Octavian Dumitru. Și îl iubim. Însă și Doru Octavian Dumitru ar trebui să știe că, mulți sau puțini, spectatorii trebuie tratați, pe lângă talent, cu mai mult respect.
Succes în continuare!

.

9 comentarii:

George spunea...

Vorbind de echipa impresar-comediant-textier.
Am comediantul, pot fi eu impresarul, caut textier. Asa ca, Dodule, daca ai ceva la sertar, nu te sfii sa trimiti. Pe bune!

DoDu spunea...

Din pacate eu nu sunt nici textier, nici altceva, sertarele mele sunt pline de bill-uri, nu cred ca le vrei.

Anonim spunea...

L-am cunoscut în 1988, pe vremea îmbobocirii sale :).
Stăteam într-un apartament comun cu două profesoare de prin Tg. Mureş, nu-mi mai aduc aminte de unde îl cunoşteau şi dacă, într-adevăr îl cunoşteau, cert e că l-au adus acasă.
A intrat pe uşă legănându-se, un fel de copil mare şi blând, cu două sacoşe de alea transparente de un leu, în mână: într-una avea nişte pijamale vărgate, cealaltă era plină de ceaiuri.
Pînă pe la 3 dimineaţa am băut toată raţia de ceai pe viaţa asta... mica bucătărie s-a transformat într-o mini-scenă, unde Doru Octavian Dumitru, încheiat până la ultimul nasture la pijamaua lui vărgată, a făcut un adevărat spectacol din preparatul ceaiului.
La vremea aceea era foarte modest şi teribil de deschis.
Atu-ul lui principal, aşa cum bine ai remarcat e spontaneitatea.

DoDu spunea...

Sunt mai multe, dar am uitat sa le remarc pe toate. Imi place stilul sau de a duce povestea pana intr-un anume loc, exploatand-o pana o seaca de umor, dupa care o lasa si sare la alt subiect, fara nici o finalitate, finalitatea va fi intr-o alta poanta care, poate, n-are nicio legatura cu cea initiala.

DXN spunea...

pe DoD,(coincidenta, Dodule) il stiu, e galatean. Era modest, dar de la atatea spectacole poate i s-a urcat un pic la cap. E un tip ok in general, dar cum spuneai, are fazele alea obsecene si prelungirea unor bancuri vechi si cu glume fumate, plus ca le adapteaza gen "sa ezi ce am patit..." improvizatia si spontaneitatea - ok. Nu imi plac fazele pentru copii gen s-a speriat parchetul si voia sa fuga de urata ce era femeia...come on, glumele astea tin la 4-5 ani, nu dau bani sa imi spui bancuri pentru cresa. umor naiv, prea multe jigniri aduse inteligentei. situat mult peste vacanta mare - grosolani, dar tare sub Divertis, care raman totusi cei mai fini.
lasa spectacolul, spune cum a fost cu hostatecii aia din centru?!

DoDu spunea...

Cu ostatecii a fost nenorocire, dar nu pentru mine, care stateam bine merci acasa, ci pentru nevasta-mea care lucreaza in apropiere si a avut ceva de furca sa ocoleasca blocada politiei.
Inca nu m-am lamurit exact, dar se pare ca omul cu pusca s-a cam saturat si a ajuns la o situatie limita. Numai daca n-ai trecut prin furcile celor de la WCB (WSIB in Ontario, parca) nu stii, alfel, multora le vine sa-i ia pe aia de gat.
Bai, tu ma tii de povesti. Pot sa-ti spun un singur lucru, nu sunt sigur ca ma mai duc la spectacolele lui DOD, eu m-am oferit anul trecut sa-i scriu cateva texte gratis, sa vada numai daca ii plac sau nu, fara nici o obligatie, i-am dat si o carte, dar m-a refuzat, a spus ca, aaa, e greu sa-i inteleaga cineva umorul lui particular. Pai daca e greu, o sa ramana curand fara spectatori. Eu as fi vrut sa-i pun in valoare exact in ceea ce exceleaza el. Dar daca nasul ii e mai sus decat fruntea, treaba lui.

zamolxis spunea...

Cu riscul de a nimeri ca nuca in stucco, voi zice ca eu nu.

L-am vazut prima data cand eram (mai) mic, si-am ras, si m-am distrat, si m-am simtit super. Cand l-am vazut a doua oara m-am simtit mai mult aiurea decat bine. Glumele mi s-au parut mult prea trase de par, mult prea dumb and dumber. Nu pot sa rad cu cineva de care mi-e mila. Nici macar de.

A treia oara.. n-a mai fost a treia oara.

DoDu spunea...

La Doru Octavian nu razi de poante sau de glume, razi de cum le spune, daca poti. Unii pot. Altii se simt insultati. Nu pentru ca glumele sunt simple, ci pentru ca sunt ridicole si fumate demult.

DXN spunea...

exact. aprob si confirm. si chestia cu dod si cu WSIB. 2 smekeri ;) e greu sa intelegem noi umorul lor particular. toti avem impresii de astea...