miercuri, 9 decembrie 2009

Loază

(poezie modernă cu final în coadă de pește, formă finală)


Motto:
Locuiesc la tata-n oază
Că sunt loază golomoază
Pantalonii-mi stau de groază
Jumătate în găoază



*
dimineața când mă scol, duc măciuca la pișare
încă moțăi casc domol și mă clatin
din picioare

dar stropesc puțin colacul că mi-e silă să-l ridic
urina
ricoșează în perete și mi-e ciudă
mă oftic

o beșină insolentă explodează zgomotoasă
era să mă c... pe mine
ațipisem cu atâta liniște prin
casă

poți s-o scuturi până mâine orice-ai face n-o să poți
mai rămane-un strop pe țeavă
să se scurga și-n chiloți

ticăloasa, mă gândesc să fac un duș că put pe bune
dar ce lene
mă apucă-așa fără vreun motiv anume

nici pe dinți, nici pe gingii, pe limbă... sunt de groază
sunt așa cum mă descrie lumea
loază

da
acum mi-e bine am scăpat de presiune
mă scarpin satisfacut la coa... și în c... iar ceasul peste cinci minute
de-o să sune



Stimate domnule Duma,

plicul expediat de dumneavoastră și poposit la mine pe birou încă de săptămâna trecută, mi-a reținut atenția prin roșul său aprins, intens, incandescent, strident și pătrunzător, rănindu-mi cu agresivitate retina.

Din păcate, trecând peste violența sa cromatică, n-am reușit să-l deschid, în ciuda tentației și curiozității pe care mi le-au stârnit. Mențiunea cu majuscule „PENTRU CONCURS” mi se pare ambiguă și înșelătoare, într-un fel, derutantă. Conținutul, judecând după aparențele exterioare, părând mai degrabă unul politic. Or, eu sunt(!) o persoană implicată și aliată politic, spre insatisfacția unora. Pe de altă parte, am fost extrem de ocupat, lucrez la o nouă versiune a monumentalei mele lucrări de istorie a literaturii.

Sugestia mea este să reexpediați conținutul epistolei colegului meu, Adel Bostănescu, redactorul șef al revistei. Mulțumesc pentru înțelegere.
Director România Literară Contemporană, Niki Molănescu


Stimate domnule Duma,

după ce s-a rătăcit de câteva ori, ceea ce a devenit o regulă de când serviciile poștale române au intrat în grevă, plicul cu încercarea dumneavoastră literară, ”Loază”, pe care am și răsfoit-o deja, a reușit să sosească cu corespondența de miercuri. Între timp, greva a luat sfârșit, surprinzător de brusc, perdanții fiind de data aceasta chiar greviștii, cred că sunteți de acord cu mine. Un deznodământ la care a concurat și vremea mizerabilă, o săptămână în care a plouat neîntrerupt, scoțând șobolanii Bucureștiului pe trotuare, un tablou dezagreabil și obscen, imaginați-vă că au început să se împerecheze în jurul tomberoanelor, deasupra capacelor de canalizare și chiar la intrarea în magazine - au împânzit orașul ca niște cuceritori cu blana zbârlită, boturi umede și cozi monstruoase, dezgustătoare - semănând panică printre greviști, copleșindu-i cu potențialul lor contagios și infecțios, dacă-mi permiteți această scurtă digresiune.

Revenind la subiect, lucrarea dumneavoastră este excelentă, are forță lirică, un cinism bine stăpânit, cu un limbaj fără artificii inutile, o pastișă stilistică reușită, în opinia mea, după marele nostru Topârceanu. Tocmai de aceea voi fi franc cu dumneavoastră. Pentru a intra în concurs va trebui să retrimiteți materialul doamnei Catrina Bleuzea, cea care se ocupă de secțiunea poezie, eu mă ocup exclusiv cu răsfoitul cărților, poate ați observat rubrica mea, cărți răsfoite de Adel Bostănescu, unde-mi exprim avizat părerea în funcție de titlurile cuprinse în volum. O metodă nu atât de ortodoxă, dar vă asigur, sută la sută mai eficientă.

Al Dumneavoastră, Adel Bostănescu, redactor șef al României Literare Contemporane


Stimate domnule Dorian Duma,

mi-a sosit lucrarea dumneavoastră pentru concurs, destul de târziu, (asta e România, domnul meu), socotind după data expedierii, deși nu pot să înțeleg de ce la mine și nu la persoana desemnată să se ocupe de acest eveniment, (ăștia ne sunt românii), iertată-mi fie malițiozitatea care nu are nici o legătură cu persoana dumneavoastră.

Pentru a intra în concurs, vă propun să retrimiteți lucrarea altui redactor, suntem plin de redactori, doar suntem plătiți de la buget, și am ajuns să ne călcăm pe picioare, atribuțiile mele restrângându-se la selecția textelor de proză și poezie ce intră în cuprinsul revistei. Puteți încerca mai întâi la directorul adjunct, cel care crede că le știe pe toate și se ocupă cu repartizarea de sarcini angajațiilor, domnul Gavriil Dichensianu. Sper să fi auzit de el, unii pretind că nu.

Cu bunăvoință, șef al departamentului proză și poezie, Catrina Bleuzea


Stimate domnule Duma,

vă mulțumesc și vă felicit în numele redacției și al meu personal pentru hotărârea dumneavostră de a participa la concursul de poezie al revistei România Literară Contemporană, lansat anul acesta prin bunăvoința sposnsorului nostru principal, Uniunea Poeților din România. În acest sens, vă rug să-l contactați pe distinsul nostru coleg și colaborator cu jumătate de normă, Constantin Ciocgros, care se ocupă momentan de organizare.

Vă doresc mult succes!

Cu considerație, director adjunct Gavriil Dichensianu, critic și autor de istorie literară, de trei ori premiat de uniune, o dată de Academia Română, plus alte premii la fel de importante (am scris, printre altele, depre toți scriitorii valoroși din perioada contestată ai anilor ’70,’80, dar și despre Delavrancea)


Stimate domnule Duma,

vă mulțumim pentru participarea la concursul de poezie contemporană inițiat de revista noastră, publicație afiliată Sindicatului Poeților și vă rugăm să retrimiteți poemul la care să adăugați un subtitlu, să-l corectați dacă n-ați făcut-o deja, și să-i adăugați diacriticele specifice limbii române. Vă rugăm să folosiți sunt, în locului lui sînt și â în interiorul cuvintelor. Scrieți într-un singur cuvânt prenumele negativ niciunul, niciuna, respectiv niciun și nicio, sau scoateți-le de tot. În forma sa actuală textul dumneavoastră este inacceptabil, nesupunându-se rigorilor limbii conform normelor acceptate de Academia Română.

Cu deosebită stimă, Constantin Ciocgros


Stimate domnule Duma,

în urma reorganizării de vineri a redacției revistei România Literară Contemporană, mă ocup temporar de concursul de poezie lansat de aceeași revistă cu aprobarea Sindicatului Poeților din România, din al cărui consiliu director fac parte. În urma propunerii pe care ne-o faceți cu textul Loază”, observ o problemă tehnică suficient de delicată pe care urmează să vi-o sesizez și dumneavoastră. Conform regulamentului, lucrarea trebuie introdusă într-un plic sigilat și semnat cu un moto pentru eliminarea din start a unor inconveniențe ce ține de jurizarea textelor. Nu pentru că am aveau vreun dubiu asupra membrilor juriului, ci mai degrabă dintr-o deontologie literară. Vă rog să procedați întocmai și să ne retrimiteți lucrarea, cât mai curând posibil, pe aceeași adresă. Cu mulțumiri,

șef secție publicistică, Cristinel Tudorache


Stimate domnule Dorian Duma,

conform noului regulament, intrat în vigoare zilele acestea, vă atrag atenția că lucrarea dumneavoastră pentru concurs ”Loază”, trebuie însoțită de o poză tip pașaport alb-negru sau color și de o scurtă autobiografie ori CV. Vârsta, locul nașterii, domiciliul actual, starea civilă, gradul cu care ați terminat stagiul militar (un aspect încă nesigur), studiile liceale și post liceale, profesia, locul de muncă, eventual orientarea politică, numărul de telefon fix și celular și tot ce mai credeți dumneavoastră că vă caracterizează sau e important. Puteți include fotografii cu întreaga familie, casa, mașina, impresiile dumneavoastră despre literatură, despre revista noastră, ce vă place în mod deosebit sau ce vă displace .

Vă recomandăm, de asemenea, să retrimiteți poemul, pentru orice eventualitate și vă rog să ne scuzați pentru toate posibilele inconveniențe trecute.

Cu deosebită atenție,

Veta Gheorghe Gheorghiu, tehnoredactor literar


Stimate domnule Dorian Duma,

vă aduc la cunoștiință că pentru a putea participa la concursul de creație poetică inițiat de revista România Literară Contemporană, trebuie să fiți mai întâi membru al Sindicatului Poeților Liberi din România. În acest sens, vă trimit un formular în dublu exemplar pentru cererea de intrare în rândul acestora. Cererea va fi analizată, în cel mai scurt timp, de președintele sindicatului, Domnia Sa, Niki Molănescu.

Cu stimă,

Iolanda Petreușescu, colaborator permanent cu normă întreagă


Stimate domnule Duma,

participarea dumneavoastră la concursul de poezie a fost compromisă și, de aceea, anulată. Ați depășit, din păcate, timpul limită de trimitere al manuscrisului. Ne cerem scuze pentru penalizare și eventuala bâlbâiala din redacție și vă invităm să participați la ediția următoare ce se va ține în aceleași condiții. Așteptăm o confirmare. Indiferent de hotărârea dumneavoastră, noi, colectivul revistei România Literară Contemporană, vă urăm mult succes!

Redacția


Stimate domnule Dorian Duma,

făcâd curat prin dosare și acte, cu ocazia întâmpinarii sărbătorilor de iarnă, am dat peste vraful de corespondență pe care îl semnați și care domină redacția revistei România Literară Contemporană, corespondență împrăștiată prin mai toate birourile angajaților acesteia. Considerând efortul și timpul pe care le-ați investit și ținând cont că revista își mută sediul în altă locație (încă neprecizată, dar certă), am hotărât să vă înapoiez toate materialele semnate de dumneavoastră.

Cu sinceră admirație,

Măgduța Prelipcean, secretar de redacție


Stimate domnule Duma,

cererea dumneavoastră de intrare în Sindicatul Poeților din România a fost aprobată cu statut de invitatspecial, în urma ședinței din 12 decembrie ac, urmează ca, într-un viitor apropiat, să fiți confirmat membru plin. Alăturat, vă trimitem carnetul de membru invitat special precum și statutul organizației noastre pe care vă rugăm să-l citiți cu atenție. Pentru a deveni membru plin, trimiteți lucrările dumneavoastră publicate pe adresa sediului, însoțite de criticile, recenziile și cronicile lor literare. Vă reamintim cerințele minime, (una din variante): trei plachete de poezie fără nicio recomandare (o plachetă să conțină minim zece poeme), două plachete și o recomandare din partea unui membru confirmat, o plachetă și două recomandări sau trei recomandări fără nici o plachetă.

Cu stimă, Valerian Vulcanian, vice președintele Sindicatului Liber al Poeților din România



.

4 comentarii:

Aimee spunea...

:))

Offf, birocratia asta ne omoara :))

DoDu spunea...

pe mine nu, ca sunt consecvent, pe mine ma omoara stilul romanesc, mentalitatea pe care nu si-o poate schimba

ghrayada spunea...

stimate domnule dorian duma, sper sa nu va lasati omorat!

did spunea...

vaaai ce fain! zici ca e o opera absurda asa :x