sâmbătă, 6 februarie 2016

Despre femei, lupi, vânători

Poezie de doi bani

Am să scriu o poezie despre femei!
Dar nu despre toate (decât implicit)
Sau poate am să scriu ceva ca o vijelie
Ca să nu poată fi prea ușor citit

Vijeliile sunt de două feluri:
Rupătoare de case sau smulgătoare
Ca şi uraganele care sunt tot de două feluri
Dezastroase sau inundătoare

Numai femeile nu se împart ușor
Pentru că toate au sexul despicat
Sex cu care se plimbă ţanţoş
În aer, pe mare și pe uscat 

Odată, una mi-a făcut un semn
Intr-o seară aşa şi-aşa, plină cu nori
Mi-a făcut un semn atât de discret din buze
Că am transpirat pe la subsuori

Transpiraţia e de două feluri
Am citit eu într-o carte  groasă
Poate fi sărată murătură
În rest nu mai ştiu că era pagina roasă

Toata lumea spune că sexul femeii e frumos
Şi eu sunt de acord, de ce să nu spun la fel
De ce să mă găsesc eu Gică contra
De ce să mă dau eu mai pătrăţos?

Şi patratele sunt de două feluri
Un fel mai cubic ca o cotineaţă
Cu trei dimensiuni iar celălalt numai cu două
Dacă-l priveşti fix din faţă

Din faţă şi femeia e ademenitoare
Pentru că în piept îi cresc două găluşti
Şi degeaba faci tu pe prostul
Că-ţi vine din ele să muşti

Eu am auzit de un lup periculos
Care muşca hrăpăreţ dintr-o oaie
Şi oaia zicea bee, adică îl blestema
Să-i cadă la stomac greoaie

Vânatorul, ce mai, atât aştepta
Şi-a pus glonţul tacticos în puşcă
Dar când să tragă şi-a amintit de o femeie
Şi a mai întâziat de-o mușcă

Femeia dacă e goală se numeşte Eva
Şi are o frunză numită impediment
Că bikini s-au inventat mult mai târziu
Iar thong-ul e chiar mai recent



Intre timp lupul a tulit-o prin pădure
Că şi lupii se împart în două
Cei cu năravul mereu constant
Şi lupii cu blana nouă

Bineînţeles că femeia e de vină
Ce căuta în imaginaţia vânătorului despuiată?
Aşa se întamplă întodeauna, femeia
Apare în secunda cea mai neaşteptată

Nu ştiu cine mi-a spus că secundele
Dacă le numeri până la şaizeci, se duce-un minut
Pe care niciodată nu îl mai poţi recupera
Că de aia se numeşte pierdut

Pierderile sunt și ele de doua feluri
Majore (ca și femeile peste 18 ani)
Şi mai sunt pierderile fără valoare
Ca poezia mea de doi bani


4 comentarii:

DXN spunea...

mai scrii?

Dorian Duma spunea...

Nu mai scriu decat intamplator. Cred ca din cauza Face Book-ului pe care ma dau in ultima vreme.

alien spunea...

Am publicat prima mea carte pe Terra: "Vand parcele in Rai. Pret negociabil". :)

Dorian Duma spunea...

Ma inscriu si eu, alien, la o parcela. Care e procedura?