Radiografie

- Mă poți ajuta și pe mine cu o țigară?

Eram în fața farmaciei din cartier, tocmai ieșisem de la dentist fericit că scăpasem doar cu o radiografie. Am mai scăpat eu și altă dată cu dinți sau măsele scoase însă, de când mi s-au împuținat drastic, mă refer la dinți, am devenit mai prudent. 

Probabil că și zâmbeam din colțul gurii unde-mi îndesasem țigara cu voluptate, doar era vineri, într-o dimineață rece și însorită de sfârșit de februarie. Parcările din plaza erau mai degrabă goale și mă întrebam dacă avea să se aglomereze (bineînțeles că avea să se aglomereze, dar nu atât de curând). Se făcuse aproape nouă când, din senin, a apărut insul, tipul care m-a acostat. 

- O țigară...da, da, sigur.

Părea dezinvolt și avea o voce fermă cu toate că nu zâmbea, în Canada zâmbești când te adresezi cuiva, sau măcar simulezi, dacă nu cumva ai de gând să-l înjuri. Era clar că tipul nu ieșise de la dentist, de la dentist ieșisem eu teafăr și bine dispus, altfel individul (un bărbat în jur de 60 de ani) arăta îmbrăcat decent, curat, nici prin cap nu mi-a trecut să-l refuz.

- Da, poftim, cum să nu.

I-am întins pachetul. Destul de mototolit.

- Pot să iau două?

- Două?

- Două țigări...

- A, da... ia-ți două!

Cu toate că, pe moment, am avut o mică reținere, în pachet nu mai erau decât patru țigări de toate, dar dacă s-a îndurat el să-mi ceară încă una, de ce nu.

- De ce nu.

- Mersi.

- Cu plăcere.

- Nu te supăra că te întreb, a continuat fără să ezite, ba chiar foarte sigur pe el, era clar că nu cerea prima oară, n-am mâncat azi nimic, n-ai niște mărunțiș la tine?

- Mărunțiș...

Am deschis portofelul cu ceva mai multă reținere de data asta, nu obișnuiesc să car bani mărunți, dar și jenat că o persoană ca cea din fața mea a ajuns să-mi ceară bani de mâncare... până la urmă am scos o bancnotă de 5 dollari și i-am așezat-o în palmă.

- Cu 5 dollari nu prea mai iei mare lucru în ziua de azi...

Abia atunci i-am remarcat ceasul de la mână, un Rolex, nu știu dacă autentic sau o copie ceea ce m-a făccut să mă fâstâcesc. Din cauza surprizei.

M-am mai scobit odată în portofel, am mai scos o bancnotă  5 dollari și i-am întins-o ca teleghidat, ca și cum i-aș fi fost dator și întârziasem cu plata.

- Mulțumesc, mi-a răspuns, I really appreciate.  

N-am mai reușit să-i dau nicio replică pentru că tipul a și luat-o din loc dispărând, la un moment dat, printre cele câteva mașini din parcare. L-am urmărit din reflex cu privirea. Sau poate nu din reflex, poate nici nu știu de ce sau nu înțeleg nici acum. S-a îndreptat glonț spre un SUV, un Forester Subaru, nu cel mai nou model însă bine întreținut pe care l-a pornit destul de în grabă și a plecat lăsându-mă confuz

.